19/10/2025
În acest weekend, la Brașov are loc marșul siguranței femeilor, împotriva violentei domestice.
Las aici câteva gânduri despre acest subiect controversat și dureros, atât din rolul de femeie cât și de Psihoterapeut.
Cunoașteți voi femei care nu au fost supuse violentei de orice fel? Dacă ne uitam la familia extinsă (în neam), sigur găsiți multe exemple.
Ea nu este doar fizică! Știți că rănile produse de violenta Psiho emoțională pot fi la fel de grave doar ca nu se vad?
Se pot ascunde în țipete, lovituri cu pumnul în masă (tu ești femeie și trebuie sa ma asculți!), imbranceli, chiar și glumele de prost gust menite sa 'ogoiasca' îndrăzneală femeilor de a vorbi, de a vrea ceva, de a ieși din zona 'aici e locul tău,aici sa stai'.
Sau sunt ascunse în mesaje indirecte, spuse sau nespuse, care trădează misoginismul : cine te crezi'? Cui ii pasă de tine? Doar pe mine ma ai, doar lângă mine poți fi bine. Cine te mai ia cu copii?
De multe ori, judecăm : de ce nu pleacă dacă e lovită? De ce nu face ceva? De ce acceptă?
Imaginează-ți că ești un urs într-o cușcă. Ai trăit vreo 30 de ani în ea. Într-o zi, vine cineva și îți deschide cușca, îți povesteste ce frumos e în natură, ca poți face ce vrei tu. Sună frumos dar oare nu te va speria necunoscutul? Frica te copleșește și te gândești ca ești mai în siguranță în cușca ta, pe care o cunoști atât de bine, totul e în controlul tău.
Chiar în timp ce scriu aceste cuvinte, mă învăluie furia. Pare o furie transgenerationala. Cred ca fiecare femeie înțelege această furie. La un nivel inconștient. Furia pentru nedreptate, neputință, nepăsare. Dar o furie reprimata. Femeie erau pedepsite dintotdeauna pentru furie. Erau făcute isterice (chiar Freud trata isteria), sălbatice. O furie pe care femeia nu a avut voie sa și-o arate în fața bărbatului. Or altfel risca viata ei și a copiilor ei. Așadar, a învățat să o reprime. Și a devenit drăguță. Cu toată lumea. Dar furia încă clototeste în interior...