Psihoterapie Somatica Biosinteza

04/12/2025

Nimeni nu se schimbă fără să-și atingă rănile
Există momente în viață când simțim că ceva din noi nu mai încape acolo unde este. Parcă pielea ne strânge, parcă sufletul cere spațiu, aer, schimbare. Și oricât am încerca să ignorăm această chemare, s-o împingem în adânc, ea continuă să insiste. Șoptește într-un fel pe care nu-l putem reduce la tăcere: „Ascultă-mă. Privește-mă. Nu mă mai trece cu vederea.”
Și totuși, ținem strâns de o iluzie dulce, de o mângâiere mincinoasă: că ne putem schimba fără să ne doară. Că putem lăsa în urmă trecutul fără să îl plângem. Că putem merge mai departe fără să trecem întâi prin întunericul pe care l-am ascuns ani la rând.
Nu ne este teamă de schimbare. Ne este teamă de durerea care o însoțește. Ne temem să ne întoarcem în locurile fragile ale sufletului nostru, acolo unde, pentru prima dată, ne-am simțit mici, neajutorați, invizibili. Ne temem că dacă deschidem acele uși din nou, ne vom pierde în vechile răni. Dar nu ne-am pierdut atunci, nu ne vom pierde nici acum. Dimpotrivă: vom găsi ceea ce nu am avut niciodată.
Uneori ajungem într-un punct în care nu mai putem duce. Poate că nu se vede din afară, dar în interiorul nostru ceva se rupe. În liniște, discret, ca o sticlă subțire care se crapă fără zgomot. Acea crăpătură ne sperie, pentru că o confundăm cu sfârșitul. Dar nu este sfârșitul — este începutul adevărului. Este clipa în care lumina găsește prima deschidere prin care să pătrundă.
Durerea schimbării nu este o pedeapsă. Este nașterea noului nostru sine. Nu ne distruge; ne transformă. Este durerea pe care o simte cineva când lasă în urmă o poveste care l-a ținut captiv. Când încetează, în sfârșit, să pretindă că „nu e mare lucru”. Când recunoaște că s-a săturat să poarte lumea pe umeri. Când lasă lacrimile să curgă fără rușine, știind că nu sunt slăbiciune — ci eliberare.
Fiecare emoție care apare în procesul schimbării are un rost. Tristețea arată că ceva în noi se înmoaie. Furia arată că ceva se trezește după ani de tăcere. Frica arată că ceva se mișcă adânc, acolo unde nu am îndrăznit să ajungem. Și toate acestea, oricât ar arde, sunt semne de evoluție.
Și într-o zi, fără zgomot și fără declarații mari, pur și simplu observăm că respirăm puțin mai liber. Că greutatea pe care o purtam nu ne mai apasă atât de tare. Că rănile există, dar nu ne mai dictează fiecare pas. Că putem privi propriul nostru suflet fără rușine, fără mască, fără frică.
Atunci înțelegem adevărul: schimbarea nu se întâmplă în ciuda durerii. Se întâmplă prin durere. Se întâmplă pentru că, în sfârșit, îi dăm voie să vorbească. Pentru că ne permitem să simțim ceea ce am ținut încuiat atât de mult timp.
Cea mai mare iluzie este că ne vom schimba fără durere.
Cel mai mare adevăr este că, prin această durere, ne întâlnim cu adevăratul nostru sine — nu mai dur, ci mai autentic, mai tandru, mai liber.

20/11/2025

Dansul Fricii
Frica este o emoție naturală, prezentă în fiecare relație. Ea se simte în corp înainte de a ajunge la minte, adesea ca tensiune în piept, strângere în stomac sau umeri încordați. Frica poate provoca tensiune, retragere sau conflicte, dar atunci când este înțeleasă și gestionată, devine o forță de apropiere și creștere. Dansul fricii este metafora pentru modul în care interacționăm cu emoțiile noastre și ale partenerului. În loc să fugim sau să ne închidem, învățăm să recunoaștem frica, să o simțim în corp și să o transformăm în energie pentru conexiune. Astfel, frica devine partener, nu obstacol.
În relații, frica poate apărea ca retragere, gelozie, nevoia de aprobare excesivă sau evitare a vulnerabilității. Uneori ne retragem din teama de a fi răniți sau respinși, alteori devenim posesivi sau geloși din teama de pierdere, iar alteori ne agățăm excesiv de partener pentru a nu ne simți singuri. Aceste reacții creează un ciclu subtil de apropiere și distanțare, ca un dans invizibil între parteneri.
Psihoterapia somatică este un instrument extrem de valoros în acest context. Ea ne învață să recunoaștem frica în corp, să observăm unde se acumulează tensiunea și cm se manifestă respirația sau postura. Mulți dintre noi reacționăm automat la frică fără să conștientizăm aceste senzații. Prin conștientizare, frica nu mai controlează comportamentele, ci devine o sursă de energie pe care o putem transforma constructiv.
Exersând respirația, mișcarea conștientă și relaxarea musculară, putem regla sistemul nervos și preveni reacțiile impulsive sau defensive. Energia fricii poate fi astfel transformată în gesturi de apropiere: o îmbrățișare, un zâmbet, o privire caldă sau chiar un dans spontan acasă. În loc să distanțeze, frica devine liant între parteneri.
Comunicarea blândă este esențială. Exprimarea fricii fără acuzații, de exemplu: „Când simt că te îndepărtezi, mă simt nesigur. Am nevoie să știu că ești aici” sau „Simt frică să te pierd. Hai să discutăm cm putem rămâne conectați”, transformă frica din obstacol în punte. Stabilirea limitelor sănătoase și respectul reciproc sporesc sentimentul de siguranță, iar acceptarea imperfecțiunii fricii permite relației să fie autentică și profundă.
Psihoterapia somatică ajută și la rezolvarea traumei sau a tiparelor emoționale vechi. Frica adunată în trecut poate influența modul în care reacționăm în prezent, iar lucrul cu corpul și senzațiile fizice permite eliberarea tensiunii acumulate și prezența autentică în relația actuală. Conectarea la corp și la emoții ne permite să comunicăm frica fără reacții defensive sau acuzatoare, ceea ce crește empatia și intimitatea.
Dansul fricii aduce multiple beneficii: crește intimitatea și apropierea emoțională, reduce conflictele inutile, îmbunătățește comunicarea și empatia și transformă energia fricii în energie constructivă. Frica nu este un obstacol, ci un ritm care, odată conștientizat și integrat, întărește conexiunea, apropie partenerii și aduce intimitate autentică.
Fricile nu dispar complet niciodată, dar atunci când le recunoaștem, le simțim în corp, le comunicăm cu blândețe și le integrăm conștient, ele devin parte din ritmul natural al relației. Dansul fricii, atunci când este abordat somatic și emoțional, ne permite să transformăm anxietatea și tensiunea în iubire, siguranță și conexiune reală.

20/11/2025

17/11/2025

Nevoia profundă de iubire: înțelegerea atașamentului prin prisma traumei
Nevoia profundă de iubire pe care o purtăm ca adulți nu apare întâmplător. Este continuarea unei povești care s-a scris în corpul și sufletul nostru cu mult înainte de a învăța să vorbim. Atunci când un copil crește într-un mediu în care iubirea este oferită fragmentat sau lipsește, el învață să trăiască într-o stare de așteptare continuă. Sistemul său nervos păstrează tensiunea, ca și cm ar aștepta încă îmbrățișarea care nu a venit niciodată. Atașamentul din viața adultă este adesea încercarea de a umple acest gol.
Corpul, ca prima noastră limbă, își amintește mai clar decât mintea. Își amintește absența prin umeri încordați, respirație tăiată, un nod în stomac care se activează de fiecare dată când cineva întârzie să răspundă sau se îndepărtează. Atașamentul devine un mod de a ne proteja de acea veche și aproape primordială senzație de singurătate. Nu este o alegere; este o reacție automată, corporală.
Când spunem „am nevoie de tine”, de multe ori înseamnă „am nevoie să mă simt în siguranță în mine”. Când spunem „te vreau”, deseori înseamnă „vreau ca cineva să mă vadă cu adevărat, așa cm nu am fost văzut atunci”. Aceste nevoi nu sunt exagerate. Sunt umane și adânc înrădăcinate în modul în care s-au format primele noastre relații.
În procesul terapeutic, corpul începe să înmagazineze noi experiențe de siguranță. Prin respirații care deschid pieptul, prin mișcări care relaxează tensiuni vechi, printr-o prezență stabilă a terapeutului capabil să „țină” emoțional ceea ce nu a fost ținut niciodată. Sistemul nervos învață să se regleze, iar nevoia de atașament devine mai puțin disperată și mai conștientă.
Treptat, copilul din noi încetează să caute cu disperare pe altcineva pentru a supraviețui. Începe să simtă că poate sta în picioare, să respire, să iubească într-un mod mai stabil. Iubirea nu mai este o nevoie de supraviețuire, ci o alegere de conectare. Putem să ne relaționăm fără teamă, fără panică, fără ca vechea durere să ne dicteze fiecare pas.
Înțelegerea atașamentului prin prisma traumei nu ne face slabi. Ne face umani. Iar terapia ne arată că putem reînvăța iubirea de la zero – de data aceasta cu siguranță, blândețe și o profundă cunoaștere de sine.

29/10/2025

Când suntem pregătiți, iubirea ne găsește

Iubirea nu vine să ne tulbure viața, ci să ne reamintească ceea ce a fost mereu în noi. Este un șoapt al sufletului — o dorință liniștită de conexiune, înțelegere, împărtășire. Nu apare brusc; se coace în tăcere, în momentele de singurătate, acolo unde învățăm să ne ascultăm pe noi înșine cu blândețe.

Perioada dinaintea iubirii este un timp sacru de pregătire interioară. Nu este un timp de așteptare, ci de vindecare. Începem să respirăm în liniște, să auzim ce avem cu adevărat nevoie, să iertăm părțile din noi care au suferit în alte relații. Timpul în care iubirea vine nu este întâmplător; el are legătură cu cât de adânc am avut nevoie să ne vindecăm, cu cât spațiu am fost chemați să redeschidem în inimă pentru lumină.

În tăcere se naște o dulce acceptare, o deschidere blândă. Când învățăm să ascultăm sufletul nostru fără teamă, putem auzi și sufletul celuilalt cu înțelegere. Pentru că iubirea nu este ceva ce căutăm în afară; este ceva ce recunoaștem unul în celălalt.

Și când suntem pregătiți — nu perfecți, ci prezenți, autentici și împăcați cu noi înșine — iubirea își găsește drumul către noi. Vine ușor, ca o lumină care nu cere, ci mângâie ceea ce deja exista. Nu vine să umple goluri, ci să întâlnească plenitudinea care înflorește în interiorul nostru.

Adevărata iubire este întâlnirea a două suflete care au învățat să stea cu blândețe în fața vieții; să iubească fără să se piardă, să dăruiască fără să doară, să rămână fără teamă.
Și astfel, când vine, nu seamănă cu o furtună, ci cu o primăvară. Nu vine să ne schimbe, ci să ne reamintească cine am fost mereu: capabili să iubim, să vindecăm și să fim lumină unul pentru celălalt.

24/10/2025

Motor Fields & Toxic Relationships
with Nutsa Verkhviashvili, Georgian Institute for Biosynthesis

In this video, Nutsa offers a profound reflection on toxic relational dynamics from the perspective of Biosynthesis,
exploring how motor fields manifest and influence the body, emotions, and the therapeutic process.

Through three symbolic stages, from idealization, to the loss of self, and finally to the reconnection with one’s essence, she invites us to understand bodily movement as both expression and a path toward inner transformation.

A sensitive and insightful look at the gestures that reveal bonding, pain, and the potential for healing.

Watch the full video on the Biosynthesis Internationale YouTube channel:
https://www.youtube.com/watch?v=m-8GdTXHu_8
/biosynthesisinternationale1988

23/10/2025

Te văd. Așa cm ești. Și ești în regulă.

👫Intimitatea nu este doar o stare a relației — este un spațiu. Un teren interior unde putem respira, relaxa și lăsa garda jos fără teamă.

Este acea senzație că „aparții”, că nu trebuie să porți nicio mască pentru a sta. Că poți lăsa jos apărarea, să fii pur și simplu tu — cu tăcerea ta, cu cuvintele tale, cu slăbiciunile și strălucirile tale. Când te simți acceptat așa cm ești, ceva în interiorul tău se liniștește. Nu trebuie să demonstrezi nimic și nici să îți măsori valoarea prin ochii altora.

Este momentul în care poți râde spontan, să te emoționezi fără rușine, să împărtășești fără teama că „este prea mult”. Acolo se naște libertatea sufletului — senzația că poți sta întreg, fără să te temi că nu îți este loc.

În această acceptare, relația devine un spațiu de respirație. Un refugiu blând unde cuvintele nu rănesc, tăcerile nu apasă, iar privirea celuilalt pare să spună: „Te văd. Așa cm ești. Și ești în regulă.”

În intimitate, siguranța nu este garantată, dar este autentică. Ea se naște din căldura prezenței celuilalt, din senzația că cineva ne vede și ne ascultă fără să ne judece. Acolo înflorește acceptarea — nu doar din partea celorlalți, ci și din partea propriei noastre persoane.

Când te simți intim, corpul se relaxează, inima se deschide, iar atmosfera capătă un flux blând. Nu trebuie să încerci; momentul curge de la sine, cu lejeritate, vitalitate și bucurie. Cuvintele ies natural, privirile comunică, iar conexiunea capătă profunzime.

Într-o astfel de atmosferă, distanța dispare și se naște o energie comună — cea a conviețuirii care hrănește și aliniază. Acolo se află adevărata plăcere: în a fi împreună cu autenticitate și bunătate.

Intimitatea este ca o flacără care are nevoie de grijă; necesită dorința de a fi prezenți, de a asculta, de a atinge cu respect, de a crea un mediu în care toți se simt bine. Este mâna pe care o întindem — literal și metaforic — pentru a ne reaminti nouă și celorlalți că merităm să fim bine.

Pentru că atunci când există intimitate, viața curge. Și în acest flux, ne simțim bine nu pentru că totul este perfect, ci pentru că suntem autentici.👫

15/10/2025

💫 Grup terapeutic – Spațiu de vindecare și echilibru interior

Redescoperă liniștea interioară alături de oameni care te înțeleg.

Te invit să te alături grupului meu terapeutic, dedicat persoanelor care se confruntă cu anxietate, depresie sau atacuri de panică.
Este un spațiu sigur, empatic și confidențial, unde poți explora emoțiile tale, învăța tehnici de reglare și descoperi resursele tale interioare.

👥 Ce oferă grupul:
• Suport emoțional într-un mediu bazat pe încredere și acceptare
• Exerciții somatice pentru calmarea sistemului nervos
• Tehnici practice de reducere a stresului și anxietății
• Învățare și vindecare prin împărtășirea experiențelor din grup
• Creșterea stimei de sine și reconectarea cu propriul corp

💬 De ce terapie de grup?
Pentru că în grup descoperi că nu ești singur.
Împărtășind trăirile și ascultându-i pe ceilalți, poți găsi claritate, sprijin și un sens mai profund al vindecării.

🧘‍♀️ Despre mine:
Sunt Alexsandra Bontaș, psiholog și psihoterapeut somatic, specializată în terapia traumei.
Îmbin abordarea științifică cu prezența conștientă și blândețea, pentru a te sprijini să-ți regăsești echilibrul și siguranța interioară.

🕓 Program:
🗓️ În fiecare marți, între orele 17:00–19:00 ONLINE

🕊️ Împreună, vindecarea devine posibilă.
📩 Pentru detalii și înscrieri: 0774 693 714.
bontas.alexandra@gmail.com
https://alexandra-bontas.com/ro
locurile sunt limitate.

12/10/2025

Drumul către Vindecare: Când Înțelegi că Nimeni nu te va Salva (decât tu însuți)

Uneori maturitatea nu vine odată cu anii, ci cu durerea — cu acel moment în care încetezi să aștepți ca cineva să te salveze și alegi să-ți iei viața în propriile mâini.

Cu toții, la un moment dat, am crezut că altcineva deține „cheia” eliberării noastre. Până când viața ne pune față în față cu un adevăr simplu, dar greu de acceptat: nimeni nu ne poate salva — dacă noi înșine nu dorim mai întâi să fim salvați.Acest articol vorbește despre acel moment de întoarcere către sine.

Iluzia „cineva mă va salva”

A fost o vreme când credeam că oamenii pe care îi admiram aveau răspunsurile la problemele mele.
Că undeva, acolo, era cineva care îmi va vedea puterea, îmi va oferi o șansă, și astfel viața mea se va schimba.
Speram într-o mântuire care avea să vină din afară. Ani la rând am lăsat destinul și pe ceilalți să țină frâiele eșecurilor mele.
Am dat vina pe factori externi pentru dorințele neîmplinite, pentru planurile care nu s-au realizat așa cm voiam.
Nu eram încă pregătita să-mi asum responsabilitatea. Mecanismul meu de apărare era gândirea magică — să văd un „semn”, să cred că universul sau cineva îmi va deschide poarta spre salvare.
Și totuși, timpul trecea, iar eu rămâneam în același loc, prins între „aștept” și „mi-e frică să schimb”.

Când durerea devine profesorul tău

Trezirea a venit prin durere.Când vocea sufletului meu a devenit mai puternică decât scuzele mele. Când m-am săturat să aștept ca altcineva să mă salveze și am intrat în procesul terapiei. Atunci am înțeles ceva dificil, dar eliberator: niciun terapeut, niciun mentor, niciun om nu deține „cheia” mea. Schimbarea începe din interior.

Am început să văd tiparele care mă țineau blocata,
să recunosc momentele în care mă sabotam singura,
să nu mai caut salvatori și să devin propria mea aliata.

Terapia nu a fost ușoară.
Orice schimbare doare — pentru că te dezbracă de iluzii.
Dar acesta este singurul drum care duce către libertate.

Drumul responsabilității și al vindecării

Cu timpul am învățat că durerea nu este dușmanul meu.
Este mesajul pe care sufletul îl trimite atunci când cere atenție.
Când îți permiți să o simți fără să o eviți,atunci începe vindecarea.
Nu mai aștept ca cineva să mă „salveze”. Nu mă mai descurajez când nu găsesc răspunsuri în afara mea. Pentru că am învățat că cea mai mare salvare este autocunoașterea.

Acum respir altfel.Mai liniștit.Mai adevărat.
Pentru că știu că singura cale de a depăși durerea este să treci prin ea. Și, la final — să te întâlnești cu tine.

🌿 Acest articol este dedicat tuturor celor care au crezut cândva că trebuie să aștepte pe cineva să îi salveze. Adevărul este că salvarea începe în clipa în care alegi să devii propriul tău salvator.

Alexandra Bondas
Psiholog 🌿

11/10/2025

Frica de intimitate – de ce ne este greu să ne deschidem

Mulți dintre noi ne dorim iubire și apropiere, însă atunci când vine momentul să ne lăsăm cu adevărat văzuți, ceva în interiorul nostru se închide.
Această contradicție — dorința de conexiune și teama de ea — este o experiență profund umană, înrădăcinată în cele mai sensibile părți ale sufletului nostru.

🌱 1. Teama de durere

Am fost răniți. Cândva, atunci când ne-am deschis inima, am simțit respingere, trădare sau indiferență.
Așa am învățat să ne protejăm — ascunzându-ne emoțiile, crezând că astfel vom evita suferința.
Însă cu cât ne protejăm mai mult, cu atât ne îndepărtăm de adevărata conexiune pe care o dorim.

🌱 2. Teama de respingere

A arăta cine suntem cu adevărat este un risc.
Poate că nu vom fi înțeleși, poate nu vom fi acceptați, poate vom fi din nou răniți.
Așa că purtăm „măști” — arătăm puternici, independenți, perfecți.
Dar în spatele acestor măști, trăiește singurătatea.

🌱 3. Teama de a pierde controlul

Intimitatea presupune încredere — să permitem celuilalt să ne vadă și să ne atingă sufletul.
Asta înseamnă să renunțăm la control.
Pentru mulți, această incertitudine este greu de suportat, așa că preferă să păstreze distanța emoțională.

🌱 4. Rănile din copilărie

Felul în care am fost iubiți sau răniți în copilărie influențează profund modul în care ne deschidem ca adulți.
Dacă am învățat că iubirea vine cu durere, respingere sau lipsă de siguranță, atunci apropierea devine o amenințare.
Chiar și când cineva se apropie cu blândețe, putem simți frică în loc de liniște.

Călătoria către inimă

Soluția nu este să „învingem” frica, ci să o înțelegem.
Să o privim cu blândețe și curiozitate, pentru că fiecare teamă ascunde o nevoie: de siguranță, de acceptare, de iubire.

💭 Recunoaște-ți teama fără rușine — frica înseamnă că îți pasă.
💭 Cunoaște-te: ce te doare, ce te face să te închizi, ce caută sufletul tău?
💭 Construiește încrederea pas cu pas — intimitatea este un drum, nu o destinație.
💭 Acceptă riscul — apropierea este un risc frumos: acela de a trăi cu inima deschisă.

Cum ajută psihoterapia în frica de intimitate

Psihoterapia oferă ceva rar și profund: un spațiu sigur, stabil și lipsit de judecată, unde putem fi autentici fără teama de a fi răniți.

💎 1. Creează siguranță

În relația terapeutică, persoana poate exprima liber ceea ce simte.
Acest sentiment de stabilitate este primul pas către reconstruirea încrederii.

💎 2. Recunoaște rădăcinile fricii

Prin procesul terapeutic descoperim când și cm am învățat să ne temem de apropiere.
Începem să privim mecanismele noastre de apărare nu ca pe slăbiciuni, ci ca pe strategii de supraviețuire care cândva ne-au protejat.

💎 3. Reconstruiește încrederea

Relația cu terapeutul devine un model nou de relație — bazat pe acceptare, consecvență și grijă.
Prin această stabilitate, învățăm treptat că putem fi deschiși fără să fim răniți.

💎 4. Dezvoltă conștientizarea emoțională

Învățăm să recunoaștem, să numim și să exprimăm emoțiile noastre.
Aceasta ne ajută să relaționăm mai autentic — mai întâi cu noi înșine și apoi cu ceilalți.

💎 5. Întărește autoacceptarea

Cu cât ne acceptăm mai mult, cu atât ne este mai ușor să ne lăsăm văzuți.
Psihoterapia ne învață să iubim sensibilitatea noastră, să o vedem ca pe o forță, nu ca pe o slăbiciune.

Drumul terapeutic către intimitate

Frica de intimitate nu dispare peste noapte.
Este o călătorie a reînvățării încrederii, o revenire la autenticitate.

Psihoterapia ne arată că putem trăi relații fără măști, cu mai multă prezență, înțelegere și iubire.
Ne amintește că vulnerabilitatea nu este slăbiciune — este calea către libertatea interioară.

Terapia nu te schimbă într-o altă persoană — te ajută să devii tu însuți, fără frică.

08/10/2025

Intimitatea nu înseamnă doar apropiere fizică sau sexualitate. Ea este, în primul rând, o legătură sufletească între două persoane. Apare atunci când avem curajul să fim sinceri și deschiși, fără măști și fără teama de a fi judecați.

1. Vulnerabilitatea – curajul de a fi tu însuți

Intimitatea începe atunci când îți permiți să fii văzut așa cm ești cu adevărat – cu părțile frumoase, dar și cu slăbiciunile tale. Când faci asta, spui de fapt: „Am încredere în tine.”
A te arăta sincer este un gest de curaj și o dovadă de maturitate emoțională.

2. Grija și ascultarea – punți între suflete

Atunci când îți pasă cu adevărat de celălalt, îl asculți cu atenție și vrei să-l înțelegi. Nu pentru a-l schimba, ci pentru a fi aproape de el.
Această atitudine creează o stare de siguranță și încredere, unde amândoi vă puteți deschide fără frică.

3. Autenticitatea – a fi prezent și sincer

Intimitatea nu poate exista acolo unde există roluri, mască sau falsitate. Ea cere prezență reală – să fii acolo cu inima, nu doar cu trupul sau cu cuvintele.
A fi autentic înseamnă să spui ce simți, să recunoști când ți-e greu și să te arăți așa cm ești.

4. Sexualitatea – o expresie a apropierii, nu scopul ei

Când există iubire, respect și încredere, apropierea fizică devine o continuare firească a intimității. Nu este doar un gest trupesc, ci o formă de comunicare fără cuvinte – un fel de „te înțeleg” și „sunt aici cu tine”.
Dar fără conexiune sufletească, sexualitatea rămâne goală și nu aduce adevărata apropiere.

5. Cunoașterea de sine – baza unei relații profunde

Pentru a fi aproape de cineva, trebuie mai întâi să te cunoști pe tine. Dacă nu știi cine ești, riști să te pierzi în celălalt.
Intimitatea adevărată apare între oameni care se respectă și se acceptă, fiecare ca persoană întreagă.

Intimitatea este arta de a fi sincer și prezent – cu tine și cu celălalt.
Ea se construiește prin încredere, ascultare și curaj. Nu se forțează și nu se cumpără; se naște natural atunci când doi oameni aleg să se vadă cu adevărat.

Este una dintre cele mai profunde experiențe umane, pentru că ne face să ne simțim vii, conectați și înțeleși.