What are the opening hours?

Tuesday 09:00 - 20:00 Wednesday 09:00 - 20:00 Thursday 09:00 - 20:00 Friday 09:00 - 20:00 Saturday 09:00 - 19:00

https://www.psihologelisabouleanu.ro/

Psihoterapeut Elisa Bouleanu, Bulevardul Dimitrie Cantemir nr 2B, Bucharest (2026)

Q: What is the address?

Bulevardul Dimitrie Cantemir Nr 2B

13/02/2026

👉Pentru mulți oameni, „a te alege pe tine” sună frumos. În realitate, este unul dintre cele mai dificile lucruri într-o relație.
Să te alegi pe tine nu înseamnă să pleci repede. Nu înseamnă să renunți la oameni. Nu înseamnă să devii rece sau egoist.
Înseamnă ceva mult mai fin și mai greu:
– să nu mai taci când ceva te doare,
– să nu mai spui „e în regulă” când, de fapt, nu este,
– să nu te mai adaptezi constant de frică să nu pierzi relația,
– să nu îți mai minimalizezi nevoile ca să fie celuilalt mai ușor.
👉Pentru foarte multe persoane, a te alege pe tine activează vinovăție, teamă și anxietate. Pentru că, de multe ori, în copilărie, a fi acceptat a fost legat de a te adapta, nu de a fi tu.
Astfel, la maturitate, „a te alege pe tine” poate fi trăit ca:
– risc de respingere,
– risc de conflict,
– risc de a rămâne singur.
💔De aceea, atât de mulți oameni rămân în relații în care se pierd treptat pe ei înșiși. A te alege pe tine înseamnă, de fapt, să rămâi în contact cu cine ești și cu ce simți, chiar și atunci când îți este teamă că asta ar putea schimba relația. Nu orice relație se rupe atunci când începi să te alegi pe tine. Dar se schimbă dinamica. Se schimbă poziția ta în relație. Și, uneori, se schimbă și felul în care te vezi pe tine.
🌱În terapie, „a te alege pe tine” nu este un slogan. Este un proces lent, construit din siguranță, claritate emoțională și capacitatea de a-ți recunoaște nevoile fără rușine. Poate că, de Valentine’s Day, cel mai important gest nu este ce oferi celuilalt. Ci dacă reușești să nu te mai abandonezi pe tine.

12/02/2026

▶️Pentru mulți oameni, intensitatea emoțională este confundată cu iubirea. Atașamentul foarte puternic, nevoia constantă de reasigurare și teama de a pierde relația sunt trăite ca dovadă că „simt mult” și că relația este una profundă. În realitate, nu orice intensitate emoțională este expresia intimității. Anxietatea de abandon apare frecvent la persoanele care, în copilărie, au trăit relațiile importante ca fiind:
– instabile,
– imprevizibile,
– condiționate de comportament,
– sau marcate de indisponibilitate emoțională.
▶️Corpul învață foarte devreme un mesaj simplu și dureros: legătura poate fi pierdută oricând.
La vârsta adultă, acest tipar se exprimă adesea prin:
– teamă constantă că partenerul se va răci sau va pleca,
– nevoie intensă de mesaje, confirmări și reasigurări,
– dificultatea de a tolera distanța sau autonomia celuilalt,
– adaptare excesivă de frică să nu pierzi relația,
– renunțarea la propriile nevoi pentru a menține apropierea.
▶️În aceste situații, relația ajunge să fie trăită mai degrabă ca o sursă de siguranță emoțională decât ca un spațiu de întâlnire reală între doi oameni. Un semn important este acesta: dacă gândul dominant într-o relație este „să nu mă părăsească”, și nu „cum suntem noi doi împreună”, atunci relația este trăită dintr-un loc de frică, nu dintr-un loc de alegere. De foarte multe ori, „nu pot fără tine” nu exprimă iubirea, ci dificultatea de a sta cu propriile emoții, cu singurătatea sau cu sentimentul de insecuritate interioară.
🌱În terapie, una dintre schimbările esențiale este diferențierea dintre iubire și anxietatea de abandon. Dintre apropiere și agățare. Dintre dorința autentică de a fi cu cineva și nevoia de a nu rămâne singur cu propriul gol emoțional. O relație sănătoasă nu este cea în care nu poți fără celălalt. Este cea în care poți fi cu celălalt fără să te pierzi pe tine.
🌱Dacă te regăsești în acest tipar și simți că relațiile tale sunt dominate de frică, tensiune sau hipervigilență emoțională, lucrul terapeutic poate fi un pas important pentru a construi relații mai sigure și mai stabile.

11/02/2026

▶️Pentru mulți oameni, relațiile liniștite nu sunt trăite ca fiind atractive. Sunt trăite ca fiind fade, lipsite de „chimie” sau de emoție. În schimb, relațiile marcate de multă incertitudine, tensiune și fluctuații emoționale sunt percepute ca fiind mai vii. De cele mai multe ori, acest tipar nu ține de gusturi, de personalitate sau de alegeri greșite repetate. Ține de felul în care sistemul nostru emoțional a învățat, foarte devreme, ce înseamnă apropierea.
▶️Atunci când ai crescut într-un mediu în care:
– afecțiunea era imprevizibilă,
– relațiile erau încărcate de conflict sau instabilitate,
– siguranța emoțională nu a fost constantă,
corpul ajunge să asocieze activarea emoțională cu conectarea.
În timp, apare o confuzie profundă: neliniștea, tensiunea și anxietatea sunt trăite ca semne de atracție, iar liniștea este trăită ca lipsă de interes. De aceea, multe persoane se simt atrase în mod repetat de:
– oameni indisponibili emoțional,
– relații incerte, greu de definit,
– parteneri care activează frica de pierdere, nu sentimentul de siguranță.
▶️Un indiciu important este acesta: dacă într-o relație calmă te simți neliniștit, iar într-o relație instabilă te simți „viu”, nu este vorba despre pasiune mai mare. Este vorba despre un sistem nervos care nu este obișnuit cu siguranța.
🌱În terapie, una dintre schimbările esențiale este diferențierea dintre activarea emoțională și apropierea reală. Între intensitate și intimitate. Între ceea ce este familiar pentru corp și ceea ce este sănătos pentru tine. O relație sigură nu este o relație lipsită de emoție. Este o relație în care nu mai trebuie să trăiești permanent în alertă.
❤️Pentru multe persoane, acest tip de relație nu devine posibil până când nu se lucrează, în profunzime, cu tiparele de atașament și cu modul în care corpul a învățat să se protejeze.

10/02/2026

▶️Mulți oameni ajung în terapie spunând simplu: „îmi doresc o relație”. Dar, foarte des, în spatele acestei dorințe nu se află doar nevoia de parteneriat, ci o nevoie emoțională mult mai veche și mai profundă.
De exemplu:
– nevoia de a nu mai fi singur cu propriile greutăți,
– nevoia de a conta pentru cineva,
– nevoia de siguranță și stabilitate emoțională,
– nevoia de a fi ales, văzut, important pentru cineva,
– nevoia de a nu mai simți golul interior.
De multe ori, nu ne dorim o relație pentru ceea ce este ea în mod real, ci pentru ceea ce sperăm că va repara în interiorul nostru. Atunci când o relație ajunge să fie singura sursă de liniște, de valoare personală sau de sens, presiunea pusă pe partener devine foarte mare. Iar dezamăgirile, dependența emoțională și frica intensă de pierdere apar aproape inevitabil.
Un indiciu important este acesta: dacă gândul la o relație vine mai ales dintr-un sentiment de gol, de singurătate profundă sau de lipsă de valoare personală, nu căutăm doar iubire. Căutăm reglare emoțională.
❓În terapie, una dintre cele mai importante întrebări nu este „cum îmi găsesc o relație?”,
ci:
„ce anume sper, de fapt, să-mi ofere această relație?”
Pentru că, foarte frecvent, dificultatea nu este lipsa partenerului, ci lipsa unei relații sigure cu propria persoană și cu propriile emoții.
🌱Procesul terapeutic nu înseamnă să renunți la dorința de a avea o relație. Înseamnă să poți ajunge într-o relație dintr-un loc mai stabil emoțional, nu dintr-un loc de lipsă, frică sau disperare.
Atunci când nevoile emoționale sunt mai bine înțelese și conținute, se schimbă și tipul de relații pe care le alegem.

09/02/2026

▶️Ce înseamnă, de fapt, o relație sigură din punct de vedere emoțional
Mulți oameni își doresc o relație „bună”. Dar, în terapie, foarte rar aud formularea: îmi doresc o relație sigură emoțional. De cele mai multe ori, oamenii caută conexiune, apropiere, pasiune sau stabilitate. Siguranța emoțională rămâne un concept vag – deși este una dintre cele mai importante dimensiuni ale unei relații sănătoase.
💕O relație sigură emoțional nu este o relație fără conflicte. Și nu este o relație în care partenerii se simt bine tot timpul. Este o relație în care poți rămâne în contact cu tine chiar și atunci când apar tensiuni. Siguranța emoțională se construiește în jurul câtorva elemente esențiale:
– poți spune ce simți fără să îți fie teamă că vei fi ridiculizat, pedepsit sau abandonat,
– nu trebuie să te adaptezi constant pentru a păstra liniștea,
– nu ți se cere să îți minimalizezi emoțiile pentru ca relația să funcționeze,
– conflictele nu pun sub semnul întrebării existența relației,
– apropierea nu este condiționată de performanță, conformare sau sacrificiu de sine.
Într-o relație sigură emoțional, nu dispare frica, nesiguranța sau vulnerabilitatea. Dispare însă sentimentul că trebuie să te protejezi permanent în fața persoanei pe care o iubești.
Pentru persoanele care au crescut în medii instabile emoțional, siguranța poate fi trăită, paradoxal, ca ceva straniu. Calmul poate fi interpretat ca lipsă de interes. Lipsa conflictului poate fi citită ca lipsă de implicare. Iar disponibilitatea emoțională poate genera suspiciune. De aceea, pentru mulți adulți, apropierea sigură nu este intuitivă. Este învățată.
🌱În terapie, una dintre direcțiile importante de lucru este tocmai construirea capacității de a rămâne într-o relație fără a intra constant în alertă emoțională. De a tolera apropierea fără a te pierde pe tine.
De a putea cere, fără rușine, ceea ce ai nevoie.
💕O relație sigură emoțional nu este cea care te face să te simți permanent dorit sau validat. Este cea în care nu trebuie să lupți pentru a fi acceptat.
Pentru multe persoane, diferența dintre o relație intensă și o relație sigură este una dintre cele mai mari transformări personale. Și, adesea, este exact munca care începe în cabinet.

06/02/2026

🌱În psihoterapie, schimbarea se produce pe mai multe niveluri.
▶️Un prim nivel este reducerea simptomelor: scăderea anxietății, reglarea emoțională, diminuarea blocajelor, îmbunătățirea funcționării zilnice și a calității vieții.
▶️Un al doilea nivel este dezvoltarea de resurse psihologice: strategii de gestionare a emoțiilor, abilități de autoreglare, clarificarea limitelor personale, capacitatea de a face alegeri mai conștiente în relații.
▶️Însă, dincolo de aceste efecte esențiale, terapia lucrează și asupra nivelului mai profund al organizării psihice. Multe dintre dificultățile adulte sunt susținute de tipare relaționale și emoționale formate timpuriu, care continuă să fie activate automat în prezent – în felul în care o persoană se raportează la sine, la ceilalți și la propriile nevoi.
În cadrul relației terapeutice, aceste tipare devin observabile și pot fi înțelese în context : în modul de a cere sprijin, de a evita conflictul, de a se proteja prin control sau retragere, de a gestiona apropierea și separarea.
Schimbarea durabilă apare atunci când, pe lângă reducerea simptomelor și dezvoltarea de strategii, se produce și o reorganizare a modului în care sunt trăite emoțiile, relațiile și valoarea personală.
Terapia nu înseamnă doar a funcționa mai bine. Înseamnă a trăi cu mai multă flexibilitate emoțională, siguranță internă și capacitate de conectare.

05/02/2026

▶️În multe istorii de viață, dificultatea adultului de a-și recunoaște, formula sau susține propriile nevoi nu este o problemă de maturitate emoțională. Este rezultatul unui proces de adaptare relațională timpuriu. Atunci când, în copilărie, mediul familial este dominat de stres, conflicte, instabilitate emoțională, boală, dificultăți financiare sau dificultăți psihologice ale adulților, nevoile copilului nu sunt neapărat respinse direct. Cel mai frecvent, ele devin secundare.
Copilul învață rapid că:
– atenția este limitată,
– disponibilitatea emoțională a adultului este imprevizibilă,
– propriile trăiri pot deveni o povară pentru ceilalți.
În acest context, exprimarea nevoilor nu mai este percepută ca legitimă. Devine riscantă.
▶️Ca mecanism de adaptare, copilul își reduce treptat contactul cu propriile nevoi și dezvoltă o orientare accentuată către exterior: către stările, reacțiile și așteptările celorlalți.
La vârsta adultă, acest tip de organizare se manifestă frecvent prin:
– dificultatea de a identifica ce își dorește sau de ce are nevoie,
– tendința de a se adapta excesiv în relații,
– evitarea cererii de ajutor,
– disconfort atunci când primește atenție sau sprijin,
– vinovăție asociată cu a cere sau a ocupa spațiu relațional.
Este important de subliniat că această dificultate nu reflectă lipsa de autonomie sau imaturitatea emoțională. Reflectă o strategie de menținere a relațiilor, învățată timpuriu.
🌱În cadrul procesului terapeutic, se poate construi treptat capacitatea de a recunoaște și susține propriile nevoi fără a activa vinovăție sau teamă de respingere.

04/02/2026

▶️Sentimentul de insuficiență personală este una dintre cele mai frecvente teme întâlnite în psihoterapie. Nu apare exclusiv în contexte de eșec sau respingere, ci este adesea prezent la persoane competente, funcționale și validate profesional sau social. Insuficiența personală nu reprezintă o simplă problemă de stimă de sine scăzută. Este asociată, de cele mai multe ori, cu experiențe relaționale timpurii caracterizate prin lipsă de reglare emoțională, validare inconsecventă sau condiționată și disponibilitate afectivă limitată din partea figurilor de atașament. În aceste contexte, copilul nu dispune de suficiente experiențe de oglindire emoțională care să susțină formarea unui sentiment intern stabil de valoare personală. În absența acestora, se structurează treptat o reprezentare de sine fragilă, dependentă de performanță, conformare și acceptare externă.
La vârsta adultă, această organizare internă se exprimă frecvent prin:
– autocritică excesivă,
– perfecționism,
– dificultatea de a integra feedback pozitiv,
– teamă accentuată de greșeală și evaluare,
– hiperresponsabilitate și auto-monitorizare constantă.
Autocritica nu trebuie înțeleasă doar ca un obstacol care trebuie eliminat, ci ca un mecanism adaptativ care a avut rolul de a menține relațiile semnificative și de a reduce riscul de respingere sau pierdere.
🌱Intervenția terapeutică nu vizează corectarea cognitivă a gândului „nu sunt suficient”, ci explorarea relațiilor timpurii în care s-a construit această reprezentare de sine și modul în care ea este reactivată în relațiile actuale.
În acest sens, sentimentul de „nu sunt suficient” nu este doar o distorsiune cognitivă izolată. Este expresia unei istorii relaționale internalizate.

03/02/2026

Experiențele adverse din copilărie – lipsa de siguranță emoțională, abuzurile, respingerea, neglijarea, abandonul, instabilitatea sau relațiile dificile cu figurile de atașament – influențează profund modul în care un adult se raportează la sine și la ceilalți.
Ele modelează:
– felul în care ne simțim valoroși,
– cât de mult ne permitem să cerem,
– ce tolerăm în relații,
– cât de ușor ne simțim vinovați, respinși sau „prea mult”.
Însă aceste experiențe nu reprezintă o condamnare pe viață. Ceea ce s-a format ca mecanism de adaptare într-un mediu dificil poate fi revizuit, înțeles și restructurat într-un context sigur. Vindecarea nu înseamnă să ștergem trecutul. Înseamnă să înțelegem de ce reacționăm așa cm reacționăm astăzi și să nu mai fim conduși automat de strategiile de supraviețuire de atunci.
Un adult care își asumă procesul de vindecare poate învăța:
– să construiască relații mai sigure,
– să își regleze emoțiile,
– să își recunoască nevoile reale,
– să nu mai confunde familiarul dureros cu normalul.
Experiențele adverse din copilarie explică multe lucruri despre tine. Dar ele nu sunt identitatea ta.
Iar schimbarea devine posibilă în momentul în care alegi, conștient, să lucrezi cu ceea ce a fost și să îți construiești o viață care să nu mai fie organizată în jurul rănilor vechi.

02/02/2026

▶️Pentru mulți oameni, vinovăția nu apare pentru că au cerut prea mult. Apare pentru că, foarte devreme, au învățat că nevoile lor încurcă, obosesc sau creează tensiune. Când ai crescut într-un mediu în care era mai sigur să te adaptezi decât să ceri, limita nu se simte ca un act de maturitate. Se simte ca un pericol.
Nu pentru că „nu”-ul tău este greșit. Ci pentru că sistemul tău nervos a învățat, cândva, că a spune „nu” poate însemna pierdere, respingere sau conflict.
De aceea, pentru unii oameni, stabilirea limitelor nu este un exercițiu de comunicare.
Este un proces emoțional profund, care activează frici vechi:
– frica de a dezamăgi,
– frica de a fi considerat egoist,
– frica de a nu mai fi iubit.
🌱În terapie, limitele nu se construiesc prin forță. Se construiesc prin înțelegerea propriei istorii relaționale.
Pentru că atunci când înțelegi de unde vine vinovăția, nu mai lupți cu ea. O poți așeza. Și, treptat, „nu”-ul tău începe să nu mai doară.

30/01/2026

▶️Când relația activează răni mai vechi decât partenerul
Mulți oameni ajung în terapie convinși că problema este relația actuală sau partenerul. Ceva nu funcționează, ceva doare, ceva se repetă. De multe ori, însă, intensitatea emoțională trăită în relație depășește cu mult situația concretă din prezent.
Asta se întâmplă pentru că relațiile apropiate nu sunt doar spații de interacțiune, ci și declanșatoare. Ele pot activa răni emoționale formate cu mult înainte ca partenerul actual să existe: experiențe timpurii de respingere, neglijare, lipsă de siguranță sau de validare.
În aceste momente, reacțiile nu mai sunt proporționale cu prezentul. Apar frică intensă, furie, retragere, nevoia de control sau sentimentul că „nu mai ești tu”. Nu pentru că relația este neapărat greșită, ci pentru că atinge puncte sensibile din istoria personală.
💔Este important de înțeles că partenerul nu creează rana. El o activează. Diferența este esențială. Fără această clarificare, oamenii ajung fie să se învinovățească excesiv, fie să atribuie totul relației, fără a înțelege ce anume se întâmplă în interiorul lor.
În terapie, lucrul nu se oprește la dinamica de cuplu. Relația devine un context prin care pot fi înțelese tiparele emoționale mai vechi, modul în care cineva a învățat să se protejeze, să se apropie sau să se retragă. Nu pentru a justifica reacțiile, ci pentru a le face inteligibile și mai puțin copleșitoare.
Când rana este recunoscută ca fiind mai veche decât relația, apare o schimbare importantă: conflictul nu mai este doar „între doi oameni”, ci devine și un proces interior care poate fi lucrat.
🌱Terapia ajută la diferențierea dintre trecut și prezent, dintre ce aparține istoriei personale și ce aparține relației de acum. Iar această diferențiere este adesea primul pas către relații mai conștiente, mai stabile și mai puțin dureroase.

29/01/2026

▶️Ce se întâmplă când emoțiile sunt ținute mult sub control
Mulți oameni ajung în terapie descriindu-se ca fiind raționali, disciplinați, capabili să gestioneze situații dificile. Au învățat să își controleze emoțiile, să nu se lase copleșiți, să meargă mai departe indiferent de context. Din exterior, par stabili și funcționali. În interior, însă, acest control are adesea un cost.
Controlul emoțional prelungit nu înseamnă absența emoțiilor. Înseamnă amânarea lor. Emoțiile care nu pot fi exprimate sau integrate nu dispar, ci se mută. De multe ori, se manifestă prin tensiuni persistente, oboseală cronică, iritabilitate, dificultăți de somn sau simptome somatice fără o cauză medicală clară.
Pentru mulți oameni, controlul emoțional a fost o soluție necesară. A ajutat la funcționare, la adaptare, la supraviețuire în contexte în care exprimarea emoțiilor nu era sigură sau posibilă. Problema apare atunci când această strategie rămâne singura modalitate de a gestiona viața interioară, chiar și atunci când contextul s-a schimbat.
În timp, menținerea constantă a controlului consumă resurse psihice importante. Corpul rămâne într-o stare de alertă discretă, iar mintea într-o vigilență continuă. Relaxarea devine dificilă, iar contactul cu propriile nevoi se estompează. Nu pentru că acestea nu mai există, ci pentru că nu au avut spațiu să fie recunoscute.
În terapie, nu lucrăm pentru a elimina controlul, ci pentru a-l flexibiliza. Controlul nu este o problemă în sine, ci rigiditatea lui. Procesul terapeutic creează un cadru sigur în care emoțiile pot fi recunoscute, tolerate și integrate treptat, fără a pierde funcționarea sau stabilitatea.
A învăța să lași loc emoțiilor nu înseamnă să pierzi controlul. Înseamnă să nu mai fie nevoie să îl porți permanent. Și, de multe ori, aceasta este diferența dintre a rezista și a trăi.

Psihoterapeut Elisa Bouleanu

13/02/2026

12/02/2026

11/02/2026

10/02/2026

09/02/2026

06/02/2026

05/02/2026

04/02/2026

03/02/2026

02/02/2026

30/01/2026

29/01/2026

Address

Opening Hours

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Tuesday	09:00 - 20:00
Wednesday	09:00 - 20:00
Thursday	09:00 - 20:00
Friday	09:00 - 20:00
Saturday	09:00 - 19:00