23/01/2026
"Auzim des povești despre situații care ne fac să ne simțim inconfortabil, dar care nu poartă neapărat eticheta de „abuz”. De multe ori, acesta nu înseamnă violență fizică, ci îmbracă forme subtile, mascate sub formă de glume, complimente sau gesturi de „apropiere”.
De ce ne este atât de greu să le recunoaștem? Georgiana Chiriță, psihoterapeut specializat, ne explică faptul că trăim într-o cultură care a normalizat „gluma” cu tentă sexuală sau atingerea „nevinovată”. Atunci când depindem de cineva (un șef sau un membru al familiei), mintea noastră tinde să minimizeze trauma pentru a evita conflictul.
Unde tragem linia? 🚩 Linia invizibilă este trecută în momentul în care: 👉 Simți că ești redusă la un obiect, pierzându-ți calitatea de colegă sau membru al familiei. 👉 Te simți „înghețată” sau simți nevoia să îți ajustezi postura pentru a te proteja. 👉 Gestul se repetă, deși ai transmis (chiar și non-verbal) că nu ești confortabilă.
Nu ai exagerat. Atunci când spui „n-a fost mare lucru”, activezi de fapt un mecanism de apărare. Auto-blamarea („nu m-am opus destul”) este o reacție frecventă, însă trebuie să știm: absența opoziției nu înseamnă consimțământ. Răspunsul de „înghețare” este o reacție științifică de protecție a corpului.
Cum începem să trasăm limite? 💬 A spune „NU” nu te face o persoană rea sau sensibilă, ci te protejează. Dacă ți-e teamă, poți începe prin a nota într-un jurnal ce s-a întâmplat și cm s-a simțit corpul tău. Traducerea experienței în cuvinte te ajută să nu te mai îndoiești de propria realitate.
Nu trebuie să demonstrezi nimănui că a fost „destul de rău” pentru a cere ajutor. Ai încredere în propriul tău disconfort – el este busola care îți spune când ceva este greșit.
📌 Salvați postarea pentru momentele în care aveți nevoie de un reminder al propriilor limite și trimiteți-o unei prietene care are nevoie să audă asta astăzi.
"
