20/11/2025
În biblie, povestea lui Cain și Abel pare despre o crimă, dar de fapt este despre psihicul uman și despre conflictul dintre lumină și umbră care ne locuiește pe toți.
Cain și Abel sunt cei doi fii ai lui Adam și Eva. Amândoi oferă daruri lui Dumnezeu, dar ofranda lui Abel este primită, iar a lui Cain nu.
În acel moment, ceva se rupe în interiorul lui Cain: se simte respins, nevăzut, neales.
Din această durere nerezolvată se naște invidia, furia și, în final, violența.
Această poveste nu este doar despre doi frați ci despre noi.
Abel este partea luminoasă din noi:
🌓 autentică
🌓 liniștită
🌓 conectată la Sine
🌓 orientată către iubire
Cain este partea rănită:
🌓 vulnerabilă
🌓 geloasă
🌓 plină de frustrare
🌓 flămândă după validare
Crima apare atunci când partea luminoasă și partea rănită nu pot coexista în același spațiu interior.
Când respingem umbra, ea găsește o cale de a ieși sub formă de anxietate, reacții impulsive, autosabotaj sau suferință emoțională.
De ce căutăm doar lumina? Pentru ca in mod natural, oamenii fug de suferință.
Când încep un proces de vindecare, majoritatea își doresc doar: pace, claritate, armonie, iubire, echilibru.
“Vreau să fiu bine. Vreau să simt lumină. Nu vreau să mai simt greul.”
Problema este că această alergare spre lumină devine o formă rafinată de evitare.
Pentru că lumina ne place, umbra ne sperie. Lumina o acceptăm, umbra o respingem. Lumina o îmbrățișăm, umbra o ascundem.
Și exact aici apare blocajul.
Ce se întâmplă când respingem întunericul din noi? Pai, când ne negăm umbra, ea: se amplifică, se ascunde și mai adânc, ea capătă putere si ne conduce inconștient.
La fel ca în povestea lui Cain: durerea nerezolvată devine distrugătoare atunci când nu este privită.
În terapie vad asta mereu: oamenii se judecă pentru fricile lor, se rușinează pentru vulnerabilitățile lor, se “pedepsesc” interior pentru furie, își bagă sub preș rănile, poartă măști ca să pară luminoși.
Iar umbra, neascultată, izbucnește în: anxietate, atacuri de panică, relații toxice, autocritică excesivă, nevoia de control, epuizare emoțională.
De ce ne îngreunează procesul terapeutic? Foarte simplu!! Pentru că nu te poți transforma atâta timp cât o parte din tine este în exil.
Lumina fără umbră este incompletă.
Vindecarea fără adevăr este superficială.
Transformarea fără confruntare este imposibilă.
A fugi de umbră înseamnă a fugi de tine.
A respinge întunericul înseamnă a bloca accesul la sursa ta de putere.
În povestea lui Cain și Abel, Dumnezeu îl întreabă pe Cain: “Unde este fratele tău?”
Întrebarea nu este despre localizare.
Este despre conștiință. Este întrebarea pe care viața ne-o pune când ne pierdem echilibrul: Unde este partea din tine pe care ai rănit-o sau ai ascuns-o?
De ce nu putem “fi bine” atunci când vrem doar lumină? Pentru că binele autentic nu vine din perfecțiune, ci din integrare.
Nu ești bine când nu ai probleme ești bine când nu te mai lupți cu tine.
Nu ești bine când totul e lumina ești bine când lumina și umbra pot sta împreună fără război.
Acesta este adevăratul sens al vindecării:
să nu mai ucidem Abel din noi, dar nici să nu-l alungăm pe Cain.
De aceea femeile din Women Divine se transformă cu adevărat. Pentru că în acest program nu punem măști, nu fugim și nu ne prefacem că totul este “luminos”.
Aici, trecem împreună și prin întuneric ca sa îl aducem la suprafață, sa îl conținem, înțelegem, sa îl integrăm.
Fără confruntarea cu umbra nu există transformare reală ci doar o nouă mască, o nouă versiune cosmetizată a sinelui, încă departe de esență.
Schimbările profunde ale femeilor din Women Divine apar tocmai pentru că îndrăznesc să coboare în interior, acolo unde lumina nu poate pătrunde fără adevăr.
Și, din acest spațiu, renaște autenticitatea lor, puterea lor, feminitatea lor, divinitatea lor.
Să le dăm voie să coexiste, să dialogheze, să se reconcilieze.
