Psihoterapeut Alina Diaconu, Calea Calarasilor, Bucharest (2026)

31/12/2025

Revelion în pijamale (neasortate) și cu mâța-n brațe.

Așa o să arate pentru noi seara dintre ani. O scurtă vizită pe la bunica lui Mihai, pe seară și înapoi la noi acasică. Nu-mi place să-mi pierd nopțile...când avem o noapte petrecută cu prietenii până-n spre dimineață mă resimt alte 2 zile după ( asta dacă am norocul să am timp de odihnă după). Am avut în tinerețe 😅 multe nopți pierdute prin cluburi sau aiurea prin oraș, nu-mi plăceau nici atunci atât de mult, era mai degrabă o adaptare socială. Am ani buni de când nu am mai pus piciorul într-un club și sincer, nu-mi lipsește câtuși de puțin. Nici mulțimea de oameni, nici muzică bubuita, nici amețeala de la alcool și nici stările de după. Așa că nici noaptea asta nu-i mai "specială", nu mă scoate din a mea stare de bine. Seara asta o să fie ca o orice altă seară de weekend, în haine de casă, muzică în surdină, ronțăieli pe placul nostru, un game board, pisicul în brațe, povestit și stat pe Instagram, ne șicanăm cm ne pricepem, unul gâdilă, altul mușcă (vă las să vă imaginați care cum...) și probabil un film înainte de somn. Aaa ce o să fie diferit în seara asta? Tiramisu și artificii (alea mici de oferit copiilor să le țină în mânuțe- suntem din categoria celor care s-au bucurat pentru că avem o nouă lege cu privire la artificii și petarde, dar am acel sentiment că m-am bucurat degeaba și prea devreme).

Te îmbrățișez,
Un an nou cu tot ce ai nevoie!🪄❤️

29/12/2025

În caietul meu de obiective nu există „perfect”. Există structură, claritate și multă blândețe.

Îmi setez obiectivele pe paliere pentru că asta mă ajută să văd viața întreagă, nu doar o bucată din ea. Iar smiley face-ul e felul meu de a spune: „Ai făcut ce-ai putut. Și a fost suficient.”

La final de an, mă uit la lucrurile mici care, puse cap la cap, au ținut viața în echilibru:

o cafea băută în liniște,
o rutină de somn mai bună,
o conversație sinceră,
o ședință de terapie,
un masaj, o plimbare, o pauză.

Dacă vrei să-ți închei anul cu mai multă claritate, poate te ajută să te întrebi: – Ce am făcut pentru mine, chiar dacă n-a fost spectaculos?
– Ce a contat, chiar dacă nu apare pe nicio listă mare?

Validarea nu se câștigă.
Se oferă. ❤️

24/12/2025

Sărbători cu blândețe și tot ce ai nevoie.🎄🧑‍🎄🎅
Nu neapărat cu veselie forțată.
Nu neapărat cu mese perfecte sau oameni perfecți.
Ci cu un pic de liniște, un pic de sens și suficientă respirație cât să fie bine.

Atât. 🤗
@Zizu@Mihai

22/12/2025

Azi m-am ocupat, pentru prima dată, de un vision board. Nu pentru că „așa se face”, ci pentru că am simțit nevoia de mai multă direcție, nu de mai mult control, ci de o imagine care să-mi reamintească să trăiesc așa cm îmi doresc (pentru momentele când intru pe pilot automat, când funcționez mai mult decât să trăiesc)
Eu, de obicei, lucrez cu un caiet. Notez obiective, revin la ele, bifez ce am făcut și mai ales ce am dus, chiar și atunci când n-a ieșit „perfect”. Mă ajută să văd progresul acolo unde mintea mea vede ușor doar ce lipsește.
Vision board-ul de anul ăsta nu e despre rezultate rapide. E despre cm vreau să trăiesc.
Despre ritm.
Despre ce vreau să simt mai des și ce vreau să fie mai puțin prezent în viața mea.

Dacă anul tău n-a ieșit așa cm sperai, nu înseamnă că ai eșuat.

Poate ai pus limite.
Poate ai învățat să te oprești.
Poate ai ales să te îngrijești.
Poate ai intrat în terapie.

Și toate astea contează.
Vision board-ul nu te obligă.
Te ajută să-ți amintești încotro mergi, atunci când obosești sau te îndoiești.

Dacă vrei, spune-mi: Ce vrei mai mult în anul care vine?
Nu ca obiectiv.
Ca stare.❤️

21/12/2025

Să vă spun... să nu vă spun?!
Acum o săptămână și ceva scriam despre evoluția spațiului în care-mi desfășor terapiile. Postam prima poză din cabinet și povesteam puțin despre începuturile activității din propriul cabinet. Cum, în 2017, am luat o decizie neprogramată care mi-a oferit direcția de azi. Am trecut prin multe în acest loc, activități de dezvoltare personală cu copiii, petreceri pentru cei mici, așteptarea Moșului și lista poate continua dar caut să o scurtez, ca să nu plictisesc.

Ei...dar asta... în acești 8 ani de cabinet, asta nu am mai făcut-o până acum. Să ne vedem ca fetele și să stăm la taclale am căutat să facem o rutină din asta, iar de sfârșit de an ieșeam mereu împreună și ne bucuram de mici surprize... Dar să dormim la cabinet?! Nu ne-am gândit până acum o lună... așa că iată-ne cu pijamalele la pachet, cu mici atenții 🥂 și câteva jocuri de acasă (deși aveam de unde alege și la cabinet) instalate fiecare pe unde preferă și somn ușor.

M-am scos mult din zona de confort ..pe săptămână mă gândeam la ce scuze să inventez ca să nu rămân peste noapte și să reduc timpul de socializare la o plimbare și mâncat ceva bun împreună (am mai vorbit de partea mea introvertă care-mi mai virează "soluții salvatoare" )
Dar am ales să mă agăț de alte strategii, de alte gânduri pe care le-am cules cu atenție. Unul dintre ele a fost: " wow...oare cm o sa fie să mă trezesc dimineața și primul lucru pe care-l vad când deschid ochii este fix locul pe care-l vad clienții mei când vin la mine? Oare cm o să se simtă?"

Am reușit să dorm aproximativ 4-5h adunate, dar am privit cm se luminează în reprize. Și, deși am dormit puțin și deloc bine, m-am trezit cu energie și cu un sentiment plăcut de cunoscut, de acasă.

Așa că...te încurajez să-ți urmezi acele gânduri pe care tu alegi să le pui acolo, din locul de adult și să nu răspunzi mereu din acele gânduri din locul "cunoscut".

Dacă ai citit până aici, mă înclin!
Lasă-mi un emoticon în comentarii să știu că ai ajuns până la final❤️

11/12/2025

Atenție, urmează imagini cu puternic impact emoțional 🫣😅
Zilele trecute am primit de la colega mea Psiholog Mioara Mahu o poză cu al meu cabinet, probabil prima poză făcută acolo. În noiembrie 2017 mai exact, luna și anul în care am pornit pe cont propriu. Aveam 26 de ani și, dacă mă întrebai atunci despre planuri de viitor, ce-mi doresc profesional, ți-aș fi răspuns că-mi doresc să dobândesc cât mai multă experiență în lucrul cu oamenii și speram eu ca după 30 să reușesc să-mi deschid propriul cabinet de terapie.
Nu intra în câmpul imaginației mele că o să pot să-mi deschid propriul cabinet și să am clienți până în 30 de ani. Asta chiar și în august 2017.
Dar undeva prin luna septembrie-octombrie, a mea colegă Iuliana Sin a venit cu o propunere îndrăzneață: să preluăm un spațiu împreună, un spațiu care rămânea gol.

La acea vreme (și mult după) nu știam ce-s alea economii (între noi fie vorba, nici dacă aveam suficientă educație financiară, nu aveam șanse să excelez la acest capitol). Deci, nici gând de bani pentru chirie + avans + mobilier + materiale + bani care să mă susțină pentru o perioadă de timp dacă nu aș fi avut suficientă activitate.

Am stat mult pe gânduri? Nu... am zis: hai, hai să încercăm! Mi-am dat ca marjă de timp 6 luni, să văd dacă reușesc măcar să-mi achit dările. M-am împrumutat bani pentru absolut tot ce am scris puțin mai sus, inclusiv pentru prima lună de chirie...

Nu vreau să încurajez deciziile impulsive, dar încurajez curajul și dorința de a te dezvolta și a-ți trăi viața așa cm ți-o dorești, pentru că doar una ai.

Aș mai lua astfel de decizii pe repede înainte și fără să le gândesc și cântăresc luni bune?
Da, clar da... și am mai luat altele pe parcurs și sunt sigură că o să mai iau.

09/12/2025

Postarea asta e despre mine și poate și despre tine. Despre partea care preferă să fie invizibilă, dar care știe că pentru a crește trebuie să iasă, măcar puțin, în lumină. Am pus în carusel lucruri care au început să-mi dea sens și direcție în felul în care apar online, poate te ajută și pe tine.🤗

05/12/2025

4 lucruri sunt cu adevărat „trebuie”:
🎯Să respir
🎯Să mă hidratez (apă)
🎯Să mă hrănesc
🎯Să mă odihnesc

Sunt 4 lucruri esențiale de care să-ți amintești că trebuie să le faci pentru a supraviețui, pentru a fi în viață.
Restul… restul sunt alegeri, sunt dorințe.

Aleg să muncesc pentru a avea bani pentru ce-mi doresc.
Aleg să mănânc mai sănătos azi pentru că îmi doresc asta.
Aleg să fac sport/mișcare pentru corpul meu.
Aleg să fac bradul / sau nu.
Aleg să ies la cumpărături de cadouri.
Aleg să gătesc x, y și z pentru masa de Crăciun.
Aleg/vreau să citesc, să… să… să…

Sunt alegeri, sunt dorințe, sunt nevoi pe care alegi să le prioritizezi sau nu.
Oprește-te din a-ți spune „TREBUIE să gătesc X, să fac curat, cumpărături etc.”
Cu cât acest „trebuie” apare mai des în vocea ta, cu atât mintea și corpul tău se simt mai epuizate, mai neîndreptățite, iar tu, implicit mai puțin recunoscător pentru ceea ce ai, pentru ceea ce reușești să faci în fiecare clipă a vieții tale.

Deci? Ce ai ales azi să faci? Pentru ce ți-ai spune: „Hai bravo, ai reușit și azi să…!”
Dacă tot este decembrie și dăruim lucruri, căutăm să fim mai buni unii cu ceilalți… ce zici dacă începi cu tine?
Cum ar fi să fii mai bun cu tine azi și să îți dăruiești un sincer „mulțumesc” pentru ceva mic ce ai făcut azi?

03/12/2025

Mă regăsesc vorbind despre mine ca fiind introvertă și realizez că o fac într-un context în care caut să mă scuz pentru faptul că nu sunt atât de activă social. Ca și cm ar fi o limita, o slăbiciune, ceva ce ar trebui schimbat. Dar introversia nu e o piedică. E o parte din noi care poate fi o resursă incredibil de valoroasă, dacă o privim cu blândețe, nu cu judecată.

Partea introvertă e partea care simte lumea mai profund decât pare. E partea care se retrage nu pentru că nu vrea oameni, ci pentru că are nevoie să-și audă gândurile fără zgomot. E partea care observă ce alții trec cu vederea, care simte subtilități, care înțelege nuanțe.

Dar e adevărat: partea introvertă vine și cu vulnerabilitățile ei. Uneori devine prea protectivă. Se retrage prea repede. Uneori interpretăm oboseala ca dezinteres, izolarea ca siguranță, tăcerea ca „nu e pentru mine”. Uneori ne ascundem în confort în loc să rămânem prezenți în viață.

Și e ok. N-am fost construiți să ne placă toate luminile, toate zgomotele, toate grupurile mari. Dar nici nu suntem făcuți să trăim închizând ușă după ușă. Introversia nu e despre a te schimba, e despre a-ți cunoaște ritmul. A-ți folosi sensibilitatea ca busolă, nu ca frână. A ști când să te retragi ca să te regenerezi și când să ieși în lume ca să-ți trăiești viața.

Dacă ești o persoană introvertă, nu-ți cere să fii „mai mult”.
Cere-ți doar să fii tu, fără să îți fie rușine de cm funcționezi.

Cu drag, de la un introvert🤗

28/11/2025

Vreau să iubesc… dar ceva în mine apasă frâna.

Și poate îți sună cunoscut și ție: senzația aia că, deși îți dorești apropiere, ceva din interior te trage înapoi. Nu pentru că nu vrei… ci pentru că ai învățat, cândva, că apropierea vine cu riscuri.

Într-o ședință din această săptămână: era un copil care trăia cu un adult imprevizibil: cald într-o zi și rece în alta, afectuos dimineața și tăios seara. Un adult care se închidea, reproșa, ridica tonul sau tăcea exact atunci când copilul avea cea mai mare nevoie de siguranță. Iar copilul a înțeles repede: „Dacă nu fac bine, pierd iubirea.”

Așa apare ruptura asta interioară pe care o văd azi la mulți adulți: O parte din tine tânjește după apropiere. Și o altă parte stă cu mâna pe frână, vigilentă, întrebându-se permanent dacă nu cumva iubirea o să doară din nou.

Și e firesc. Nu e „problema ta”, e adaptarea ta. Când ai crescut cu ideea că iubirea se poate retrage oricând, înveți să te adaptezi la dispozițiile celuilalt. Să fii atent la nevoile lor, nu la ale tale. Să nu „deranjezi”. Să fii cm „trebuie”. Să nu ceri prea mult, ca să nu pierzi tot.

Și partea protectoare din tine încă trăiește cu misiunea asta: „Nu mai lăsa pe nimeni să te rănească.”

Doar că, între timp… tu ai crescut. Iar protecția asta a rămas blocată în povestea de atunci. Apropierea nu vine din a te schimba ca să fii potrivit. Ci din a te simți în siguranță cu ceea ce ești cu adevărat.

Dacă și tu simți aceste două părți, una care vrea iubire și una care trage frâna, să știi că nu ești „defect”. Ești doar într-un proces de dezvățare. Și poate fi lung, uneori greu, dar este posibil.

Caută să observi:
Ce parte din mine tânjește?
Ce parte mă protejează?
Și ce au nevoie amândouă pentru a se simți în siguranță în același loc?

25/11/2025

Ne supărăm des pe reacțiile noastre „exagerate”, pe blocaje, pe amorțeala emoțională, pe furia care apare „din nimic”, pe frica pe care nu o înțelegem.
Luptăm cu noi ca și cm am avea ceva „stricat”.

Dar fragmentarea disociativă nu apare din defect, ci din instinctul de a trăi. Mintea se organizează pe bucăți când întreaga încărcătură ar fi fost prea grea pentru un copil. E modul prin care ai putut continua să mergi la școală, să zâmbești, să vorbești, să înveți.

Nu există părți „proaste” în noi. Există părți speriate, părți obosite, părți care au lucrat peste program ca să te țină în siguranță. În terapie nu le eliminăm. Le învățăm limbajul, intențiile, semnalele.

Nu vindecăm „mintea fragmentată”. Vindecăm relația dintre părțile noastre.
Nu scăpăm de ele. Le punem în echipă

17/11/2025

Săptămâna trecută, cineva m-a întrebat în terapie: "Nu-mi dau seama… e egoism sau iubire de sine?"

Și m-am oprit puțin... Pentru că întrebarea asta apare des. Mai ales atunci când oamenii încep să se vadă pe ei înșiși. Să-și vadă nevoile, limitele, oboseala, dorințele… și tot ce-au ignorat ani întregi.

Când începi să-ți spui "nu mai pot", "nu vreau asta", "am nevoie de spațiu" mintea, obișnuită să te lase pe ultimul loc, îți șoptește: „ești egoist(ă)”. De fapt, nu e o șoaptă. E o sirenă.

Dar uite ceva ce am observat iar și iar:

Oamenii cu adevărat egoiști nu își pun întrebarea asta. Nu se neliniștesc dacă rănesc. Nu se întreabă dacă depășesc limite. Nu stau noaptea să se gândească dacă au fost prea duri sau prea reci.

Întrebarea „sunt egoist sau mă iubesc?” apare doar la oamenii care au trăit prea mult timp în adaptare, în plăcut pe alții, în tăcut. La oamenii care au confundat bunătatea cu autoanularea.

Adevărul e simplu și greu de acceptat: Iubirea de sine la început… se simte ca egoismul. Nu pentru că este egoism, ci pentru că e nouă. E ca și cm ai învăța să mergi altfel decât ai mers toată viața. Firește că ți se pare ciudat.

🆗A pune limite nu este egoism.
🆗A spune „nu” nu este egoism.
🆗A-ți lua timp pentru tine nu este egoism.
🆗A opri lucruri care te consumă nu este egoism.

E doar începutul în care corpul tău învață ceva nou: că ai dreptul să exiști și tu în viața ta. Și uneori, până să devină natural, o să doară puțin. O să apară vinovăția. O să apară confuzia.

Dar asta e semnul că ești pe drumul cel bun. Că înveți să fii cu tine, nu împotriva ta. Și, sincer… oamenii care se tem că sunt egoiști sunt exact cei care au cel mai puțin motiv să fie.

Psihoterapeut Alina Diaconu

31/12/2025

29/12/2025

24/12/2025

22/12/2025

21/12/2025

11/12/2025

09/12/2025

05/12/2025

03/12/2025

28/11/2025

25/11/2025

17/11/2025

Address

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category