04/02/2026
Textul scris în dimineața asta este fix opus imaginii, așa că te încurajez să-l citești dacă ai suficientă răbdare. Imaginea (am văzut trendul ăsta printre colegele mele și am zis să mă distrez în trafic cu promptul dat de ele). Deci... ce vreau să zic:
Îmi încurajez oamenii din jurul meu să-și asculte nevoile, să țină cont de mesajele primite din partea corpului și să caute să înțeleagă ce le transmite. Să-și privească fiecare progres, fiecare stagnare, fiecare renunțare sau schimbare de traiectorie cu blândețe, cu ochiii de părinte bun, cu blândețea pe care și-ar dori să i-o ofere propriului copil sau de care ei ar fi avut nevoie la un moment dat.
Și cm cred că oamenii învață și prin exemplele și experiențele celor pe care-i au alături, mi se pare normal ca eu să experimentez ceea ce-i încurajez pe ceilalți să facă, nu?
Nu sunt atât de activă aici, pe cât îmi propuneam sau pe cât mi-aș dori să fiu. Să ofer din puținul meu, să dăruiesc măcar puțină normalizare și blândețe. Iar asta este un motiv care-mi poate activa vocile critice și care să mă mobilizeze să scriu, să fac postări, să-l întreb pe AI ce să mai postez etc. Dar eu nu și nu. Caut să activez mai mult vocile blânde, de normalizare și de conținere cu propria-mi persoană. Așa că da, am deja 2 săptămâni și jumătate de când nu am mai scris aici nimic, fără consecvența pe care mi-am propus-o în direcția asta.
Doar că, aleg să-mi spun: "faci ce simți să faci, este suficient și minunat! Faci cel mai bun lucru pe care ai putea să-l faci... îți asculți propriile nevoie și nu te lupți cu t.r.e.b.u.i.e."
Îți las asta aici, poate îți oferă o perspectivă mai blândă pentru ceea ce faci sau nu faci acum.
Te îmbrățișez 🤗
