31/10/2025
Să fiu invizibilă a fost și încă este o stare de confort pentru mine. Am confortul ăsta din copilăria mică, mi-a confirmat pe parcurs că-mi este tare bine așa, deci am ales să păstrez partea asta din mine activă cât mai mult cu putință.
Orice situație din rolul de adult, care-mi cerea să intru în proiecte noi, să vorbesc, să-mi spun punctul de vedere, să-mi exprim opiniile, să lucrez în fața cuiva la un grup terapeutic, să țin eu grupuri (ohoo și mai mare provocare), să apar pe social media, să-mi fac un site vizibil...ehe și lista poate continua. Da, toate le-am lăsat la urmă cu multă naturalețe, găseam de fiecare dată un motiv foarte pertinent pentru care să-mi confirm că este cea mai bună decizie.
Din 2014 lucrez activ în domeniul psihoterapiei, oamenii au ajuns să mă recomande și de fiecare dată când venea un client nou către mine, primind o recomandare mă făceam mică și parcă-mi era imposibil să aud că eu pot să fiu recomandată. Abia la finalul anului 2023 am ales să-mi fac un site oficial, după 9 ani am reușit să scriu ceva despre mine și despre ceea ce fac, să pun poză cu mine etc. Valabil și pentru social media, unde nu vreți să știți câtă anxietate a existat pentru fiecare postare, fiecare poza pusă sau cuvânt scris.
Ceea ce mi-a deschis ochii cu multă claritate referitor la partea asta a mea care astăzi ajunge mai mult să mă saboteze decât să mă ajute, a fost un exercițiu de imagerie de la formarea în Schema Therapy unde mi-am ales fără să fiu conștientă, un costum de țestoasă (puteam să aleg absolut orice, orice costum, nu exista nici cea mai mică limită a imaginației, dar mintea mea a identificat instant ce "mi se potrivește", carapacea țestoasei). Am fost șocată la finalul exercițiului când am realizat cât de mare este mecanismul asta de protecție și ușor, ușor am reușit să văd și cât mă limitează azi.
Sigur....a luat mult timp din momentul în care am conștientizat și până am ajuns să fac un prim pas diferit, prim pas care nu înseamnă că a fost urmat de alți pași similari cu multă regularitate, nu, nu... A fost un prim pas, urmat de aceiași pași bine cunoscuți și "prietenoși" care "m-au protejat în continuare". Acum învăț un dans nou... pași vechi, pași noi, pași vechi, pași vechi, pași vechi, pași noi.
Cam așa cu schimbările... Te pupă țestoasa ieșită din carapace dacă ai citit până aici. 🐢