18/11/2022
Despre atacul de panica
https://mihaelaraduta.ro/atacul-de-panica-simptome-cauze-psihoterapie
Atacul de panică are un caracter repetitiv, iar după prima apariție tinde inevitabil să se manifeste din nou. Atacurile tind să se repete și să crească în intensitate, în ciuda faptului că experiența arată că pacientii au supraviețuit si s-au convins de inconsecvența teroriilor lor. Ca rezultat, se creează un cerc vicios care aduce un răspuns automat oricărui semnal anxiogen.
Desi atacul de panică se prezintă brusc, a suferit întotdeauna un proces de pregătire si a folosit canale asociative mentale care tind să fie repetate într-un mod constant.
În timpul unui atac de panică, pacientul își „ascultă” propriul corp și va identifica astfel orice semnal neobisnuit (o palpitație a inimii, o durere musculară), iar imaginația sa va ajunge să construiască pericolul care declanșează un sentiment puternic de frică, până la căderea într-un fel de teroare somatică.
Un element foarte important în pregătirea și declanșarea atacului este rolul jucat de imaginație. Unul dintre motivele repetarii si agravarii sale este conditionarea pe care mintea o stabilește între stimul, imaginație și răspuns emoțional. Răspunsul emoțional și corporal sunt un produs al imaginației care dă un sentiment de realitate concretă percepției pericolului morții iminente.
Așteptările imaginare ale unei catastrofe sunt atât de puternice încât prind individul într-un soi de micro delir: liftul se va opri intre etaje, avionul se va prăbuși, etc.
Atacul de panică, odată ce a avut loc, devine un eveniment traumatic pacientii devin anxioși imediat ce se apropie de obiecte pe care le asociază cu panica. De exemplu, un pacient care se întâmplă să fi auzit de o boală gravă a unei cunoștințe și care, identificându-se cu această persoană, dezvoltă un atac de panică care repetă evenimentul traumatizant. Acest tip de imaginație asociativă se intamplă la nivel incontient si nu poate fi controlată de pacient.
O caracteristică specială a atacurilor de panică este eșecul funcției mentale de a conține anxietatea.
Drama trăită în timpul unei crize este echivalentă cu o spaimă fără nume care este așa pentru că mintea nu poate stăpâni frica și o revarsă apoi în corp. În măsura în care mintea poate conține anxietatea, aceasta poate fi recunoscută și tratată pentru ceea ce este. Cand spunem „Mă simt anxios pentru acest motiv', anxietatea, deși prezentă, poate fi controlată. Când, totuși, mintea nu reușește să îndeplinească această sarcină, anxietatea se revarsă în corp și devine o panică mortală. În aceste momente gandim „Nu, nu sunt îngrijorat, chiar mor”, ca și cm ar fi vorba de o experiență reală a morții.
Din pacate, sistemul neurologic al fricii poate fi activat printr-un stimul care poate să nu coincidă neapărat cu experienţa reală a pericolului.
Faptul că reacţia de panică ar putea fi disociată de orice pericol real şi fiind rezultatul unei construcţii imaginare ne ajută să înţelegem disocierea între pericolul real și frica imaginară care stă la baza atacurilor de panica.
Circuitul fricii poate fi activat și de percepțiile de alarmă venite de la corp. De exemplu, o ușoară tahicardie este înregistrată ca semn al unei afecțiuni cardiace și transformat într-un atac cardiac activ. Este semnalul care vine de la propriul nostru corp și care poate produce atacul de panică, creînd astfel un cerc vicios interminabil.
O persoană normală știe că se pot întâmpla accidente de avion sau că unele ascensoare se blochează ocazional dar crede că avionul lui sau acel lift îl vor lua repede unde intentionează sa mearga. Gândirea pozitivă va prevala. Individul fobic, pe pe de altă parte, a creat un scenariu catastrofal care este cel mai probabil să devină real. Adeseori imaginat, un astfel de scenariu s-a impresionat în memoria lui, devenind astfel o amintire traumatică capabilă să producă un sentiment de teroare. În acest caz, reacția lui emoțională nu este diferită de cea a unui individ care a fost recent traumatizat sau a fost în pericol real și se teme pe bună dreptate că s-ar putea întâmpla din nou.
Cum tratezi atacul de panică
Eficacitatea pe termen scurt a tratamentelor cognitiv-comportamentale de scurtă durată și a tratementelor medicamentoase a fost demonstrată în multe studii. Aceste terapii de scurtă durată iau în considerare simptomele de panică ca fiind distincte de personalitățile individuale ale pacienților, neținând seama de faptul că atacurile de panică sunt conectate la anumite trăsături de personalitate care duc la vulnerabilitatea la panică.
Psihoterapia psihanalitică nu treatează doar simptomul ci se bazează pe ideea că atacurile de panică sunt expresia unui conflict intrapsihic și, ca atare, acestea pot fi eliminate doar printr-o abordare care ar putea explora inconștientul.
Mai mult, psihoterapia psihodinamică, cu gama sa largă de investigații și tehnici, este deosebit de valoroasă în abordarea factorilor psihologici multipli implicați în vulnerabilitatea la reapariția panicii. Aceste tehnici pot fi utile singure, sau în combinație cu medicamente sau tehnici cognitiv-comportamentale pentru pacienții cu simptome persistente sau episoade recurente de panică.
Psihoterapia psihodinamică focalizată pe panică diferă de psihoterapiile psihodinamice mai tradiționale prin concentrarea susținută asupra simptomelor de panică. Acest tip de psihoterapie poate fi împărțită în trei faze care vizează ameliorarea simptomelor de panică și reducerea vulnerabilității la recidivă și la afectarea funcțională.
Pentru mai multe despre anxietate si atacuri de panica poti accesa
https://mihaelaraduta.ro/atacul-de-panica-simptome-cauze-psihoterapie/
