22/11/2025
Cartea asta m-a prins destul de mult și m-a atins prin două lucruri: poveștile oamenilor care îi scriau lui Cheryl Strayed, alias Sugar, cerându-i îndrumare și felul în care ea le răspundea, punând pe masă atât experiența proprie, cât și o înțelepciune dobândită prin viață și adesea prin suferință. Structura e una simplă : cititorii îi trimit scrisori, iar ea răspunde. Mi-a plăcut că în aceste răspunsuri nu găsești doar soluții, ci și bucăți din viața ei, momente de cădere și de ridicare, de pierdere și de reconstruire.
Deși indicațiile ei erau adesea directe și ferme, nu le-am simțit ca pe niște adevăruri absolute, ci mai degrabă ca pe niște ancore. Mi-a plăcut că Sugar își asumă vulnerabilitatea, spune ce a greșit, ce a durut, ce a învățat. Și tocmai asta face sfaturile ei să pară autentice.
Mi-a plăcut enorm transparența și umanitatea ei. Imaginea pe care o oferă este foarte departe de perfecțiune, dar asumată, și cred că aici se așează forța ei, în curajul de a arăta că reziliența nu înseamnă să fii de piatră în fața adversităților, ci să continui să mergi chiar și cu cicatrici.
Am simțit-o ca pe genul de carte de avut lângă tine în momentele de nesiguranță, când ești copleșit de pierderi sau frici, când nu știi încotro să o apuci. M-a dus cu gândul la conceputul de universalitate, despre care vorbește Yalom, să știi că și alții au trecut pe acolo și au găsit, într-un fel sau altul, puterea de a merge mai departe.
De multe ori, pe măsură ce citeam, mă trezeam întrebându-mă ce s-a întâmplat mai departe cu oamenii care îi scriau:
Oare au reușit să încheie relațiile care le aduceau suferință? Sunt bine acum? Cum fac față doliului? Au învățat să nu se mai judece atât de aspru? Au avut acele conversații dificile pe care le amânau? Au iertat?
Au găsit o persoană care să îi iubească fix așa cm sunt? Și-au refăcut viața?
Psihoterapeut Elena Praz
