21/12/2025
Anul acesta am lucrat cu multi copii.
Dar si cu parintii lor.
Cu mame. Cu bunici. Cu femei care au dus totul.
Am vazut acelasi tipar, repetat la nesfarsit.
Adultul care spune:
Nu mai contez eu. Important e copilul.
Si corpul care raspunde.
Atacuri de panica care apar din senin.
Inima care o ia la fuga.
Aer care nu mai ajunge.
Plans fara motiv.
Oboseala care nu trece nici d**a somn.
Anxietate. Depresie. Gol.
Nu pentru ca nu isi iubesc copiii.
Ci pentru ca s-au uitat complet pe ele.
Cand traiesti ani intregi doar pentru ceilalti,
cand nevoile tale sunt mereu puse pe pauza,
cand esti puternica zi de zi,
corpul incepe sa strige ceea ce tu nu iti mai permiti sa spui.
Dezechilibrul nu ramane doar in interiorul tau.
Il simte copilul.
Il simte familia.
Il simte relatia.
Un copil nu are nevoie de o mama epuizata, rupta, vinovata ca isi ia o pauza.
Are nevoie de un adult viu.
Reglat.
Prezent.
Iubirea nu inseamna sacrificiu total.
Nu inseamna sa te pierzi.
Nu inseamna sa te anulezi.
Stiu ca multe bunici au fost invatate asa.
Stiu ca multe mame cred ca asta inseamna a fi buna.
Dar nu este.
Iubirea sanatoasa inseamna limita.
Inseamna grija si pentru tine.
Inseamna sa iti asculti corpul cand vorbeste, nu sa il fortezi sa taca.
Pentru ca atunci cand tu cazi,
cade tot sistemul.
Poate cea mai importanta lectie pe care o pot invata copiii nostri
este aceasta:
ca iubirea nu doare corpul.
Ca grija de sine nu e egoism.
Ca o mama care se respecta pe ea insasi ii invata, fara cuvinte, pe copii sa se respecte.
Daca anul acesta corpul tau a dat semne,
nu te-a tradat.
Te-a protejat.
Asculta-l.