Cabinet individual de psihologie-Nicoleta Rantes

30/01/2026

29/01/2026

Modelele interne de lucru (Partea a II-a)
Cum se văd în viața adultului și cm pot fi transformate

Modelele interne de lucru nu rămân în trecut.
Ele se exprimă zilnic, mai ales în relațiile apropiate.

Le vedem în momentele mici, aparent banale:
– când cer și nu primesc răspuns
– când celălalt se apropie sau se îndepărtează
– când simt că relația devine nesigură

🔹 Cum apar în viața adultului?

Modelele interne se pot observa în:

-felul în care cer – direct, cu rușine sau deloc

-felul în care interpretez – tăcerea, apropierea, distanța

-felul în care mă protejez – apropiere excesivă, retragere, control, oscilație

Așa cm subliniază Jean Knox, nu contează doar „cine sunt eu” sau „cine e celălalt”, ci relația dintre noi și emoția care se activează acolo.

🔹 Modelul intern include și emoția
Modelele interne nu sunt doar convingeri sau gânduri.
Ele includ triada sine – celălalt – afect.

De aceea:
– pentru unii, apropierea aduce liniște
– pentru alții, apropierea aduce alarmă, rușine sau îngheț

🔹 Se pot schimba aceste hărți?
Da — dar nu doar prin înțelegere.
Se schimbă prin experiențe relaționale repetate care contrazic vechea hartă.

Dacă harta spune „apropierea e periculoasă”, voi evita apropierea — iar harta nu primește date noi.

Terapia poate deveni un spațiu în care:
– observ harta în acțiune
– numesc patternul
– fac loc, pas cu pas, unor experiențe diferite

Ruptura nu distruge. Repararea transformă.

❓ Întrebare pentru tine:
Când simți că relația e amenințată, ce se activează prima dată în tine?
👉 apropierea | retragerea | controlul | înghețul

28/01/2026

Modelele interne de lucru
Harta invizibilă după care iubim, ne temem și ne apărăm

În teoria atașamentului, una dintre ideile centrale nu este despre „stiluri”, ci despre modelele interne de lucru.

Ele sunt felul în care mintea noastră își construiește, în timp, o hartă invizibilă a relațiilor: ce să aștept de la ceilalți, ce pot cere, cât de sigur este să fiu vulnerabil.

La seminarul susținut de Jean Knox, mi-a rămas foarte clar un lucru: modelele interne nu sunt simple amintiri din trecut, ci patternuri relaționale care organizează prezentul fără să ne dăm seama.

🔹 Un model intern de lucru:

-reglează cm mă liniștesc

-interpretează ce înseamnă gesturile celuilalt

-anticipează ce cred că urmează să se întâmple

De aceea, două persoane pot trăi aceeași situație — o tăcere, o pauză, o distanță — dar în interior să simtă lucruri complet diferite.

🔹 De ce spun că e o „hartă invizibilă”?
Pentru că funcționează implicit.
Nu e „știu că voi fi respins”, ci simt asta și mă apăr: mă apropii prea mult, mă retrag, controlez sau oscilez.

Asta explică un paradox frecvent în terapie: „Știu rațional că nu e pericol, dar corpul meu reacționează ca și cm ar fi.”

🔹 Modelele interne includ și emoția
Ele nu sunt doar convingeri, ci includ relația dintre mine și celălalt + afectul.
De aceea, pentru unii apropierea aduce liniște, iar pentru alții aduce alarmă, rușine sau îngheț.

🔹 Se pot schimba aceste hărți?
Da — dar nu doar prin înțelegere.
Se schimbă prin experiențe relaționale diferite, repetate, care contrazic vechea hartă.

Terapia poate deveni un spațiu în care:
– observ ce se repetă
– numesc patternul
– fac loc, pas cu pas, unor experiențe noi

Întrebare pentru tine:
Când simți că relația e amenințată, ce se activează prima dată în tine?
👉 apropierea | retragerea | controlul | înghețul

26/01/2026

Atașamentul nu e un test. E o funcție a minții

În ultima perioadă, tot mai mulți oameni spun: „am atașament anxios” sau „cred că sunt dezorganizat”.
Uneori e o revelație. Alteori e o etichetă care încearcă să țină în loc o durere mare.
În urma seminariilor la care am participat (Mario Marrone, Jean Knox, Jeremy Holmes), mi-a devenit și mai clar că atașamentul nu e un test de personalitate și nici o identitate fixă.
Atașamentul este un sistem de reglare: felul în care mintea și corpul nostru încearcă să păstreze o legătură importantă atunci când apare stresul, distanța, incertitudinea.
Mai profund decât atât: din relațiile timpurii nu învățăm doar „cum e celălalt”, ci învățăm cm sunt eu în relație — ce merit, ce pot cere, ce se întâmplă dacă am nevoie.
În această serie o să traduc teoria atașamentului într-un limbaj simplu, dar fidel:
de la baza de siguranță și modelele interne până la ceea ce numim „cunoaștere relațională implicită” și capacitatea de a avea o poveste coerentă despre noi.

Întrebare pentru tine:
Când simți că pierzi legătura cu cineva important, tu ce faci prima dată: te apropii, te retragi sau îngheți?

20/01/2026

Care este motivul pentru care ne-am cunoscut?

În prima ședință de terapie,
întreb întotdeauna: „Care este motivul pentru care ne-am cunoscut?”

Nu întreb ce simptom aduce persoana.
Și nici ce vrea să „rezolve”.
Simptomele sunt vizibile.
Motivul întâlnirii, de multe ori, nu.
Această întrebare deschide adesea o poveste mai veche decât problema actuală.
O poveste care aștepta un context potrivit pentru a putea fi spusă.
Uneori, răspunsurile sunt surprinzător de simple:
„Nu pot să renunț la relații, chiar dacă nu merg.
Vreau să le fac să meargă.”
La prima vedere, pare o dificultate relațională.
În profunzime, este însă mai mult decât atât.
Pentru unii oameni, a renunța nu este doar o despărțire, ci o pierdere de sens, o confirmare a unui eșec interior, o repetare a ceva mai vechi.
În astfel de situații, nu este vorba doar despre relații.
Este vorba despre o nevoie profundă de a repara, de a ține, de a nu pierde ceea ce, cândva, nu a putut fi ținut.
Psihoterapia nu începe cu desprinderea.
Nu grăbește deciziile și nu forțează schimbarea.
Începe cu înțelegerea sensului a ceea ce nu poate fi lăsat încă.
Iar abia de aici, uneori, devine posibilă transformarea.

13/01/2026

Universul îi recompensează pe cei curajoși

„Universul îi recompensează pe cei curajoși.”
Replica din Jurnalul lui Noel mi-a rămas în minte în noaptea de Revelion și, cumva, a devenit fraza cu care intru în 2026.

Poate că începutul de an nu e doar despre obiective, ci și despre felul în care ne privim pe noi înșine. Despre a recunoaște, cu mai multă blândețe, ce am dus, ce am ales și cine am devenit. Iar eu aleg să îmi spun, simplu și clar: am fost curajoasă.

Încep 2026 cu acest gând în minte: „Universul îi recompensează pe cei curajoși.” L-am împărtășit și cu prieteni dragi, alături de care am întâmpinat noul an.

Am fost curajoasă când am plecat de acasă.
Când, la 20 de ani, m-am mutat în București.
Când am căutat constant să devin mai bună în rolurile mele de femeie, soție și mamă.

Am fost curajoasă când, la 35 de ani, mi-am schimbat direcția și am ales psihologia — nu doar ca profesie, ci ca drum.

Am fost curajoasă și când am acceptat să urc pe cel mai înalt vârf din nordul Africii — Toubkal (4165 m). A fost o experiență care mi-a reamintit că frica nu dispare întotdeauna, dar poate fi însoțită.

Și da, îmi place să cred că Universul recompensează curajul. Uneori prin rezultate, alteori prin întâlniri, alteori prin sentimentul că ești, în sfârșit, aliniat(ă) cu tine.

Pentru 2026 îmi doresc să păstrez acest curaj viu — mai conștient, mai așezat, mai al meu.

Tu unde simți că îți trebuie curaj anul acesta: într-o decizie sau într-o vindecare?

25/12/2025

🎄 Crăciunul nu e doar despre luminile din brad. Uneori e și despre luminile pe care încercăm să le aprindem în noi.
În zilele astea, pentru unii e bucurie.
Pentru alții, e dor. Sau oboseală. Sau acel „ar trebui să fiu fericit(ă), dar nu-mi iese”.
Dacă simți că nu se potrivește „spiritul sărbătorilor” cu ce e în tine acum, e în regulă.
Emoțiile nu au program de sărbătoare.
✨ Îți las o întrebare blândă, de pus la final de seară:
Ce parte din mine are cea mai mare nevoie azi de căldură, acceptare și liniște?
Crăciun cu sens, cu suflet și cu blândețe. 🤍
Nicoleta Ranteș – Psiholog clinician & Psihoterapeut analist jungian

17/12/2025

Psihoterapia nu este coaching emoțional

În mediul profesional, suntem antrenați să căutăm soluții rapide, strategii și eficiență.
Psihoterapia funcționează diferit.
Nu oferă sfaturi și nu optimizează comportamente pe termen scurt.
Anxietatea, epuizarea sau blocajele recurente nu sunt defecte de performanță, ci semnale ale unor conflicte interioare care nu au fost încă integrate conștient.
În psihoterapia de orientare analitică:
– nu eliminăm simptomul înainte de a-l înțelege
– nu forțăm schimbarea
– lucrăm cu sensul a ceea ce se repetă
Pe termen lung, acest proces susține:
✔ claritate decizională
✔ stabilitate emoțională
✔ leadership matur
✔ performanță sustenabilă

https://www.psiholognicoletarantes.ro/

06/12/2025

🎅✨ La mulți ani de Sfântul Nicolae!

Astăzi e ziua în care Moșul verifică dacă am fost suficient de cuminți… iar eu verific dacă primesc extra ciocolată doar pentru că e și ziua mea de nume.

Să aveți o zi cu pantofi plini, suflete ușoare și motive de râs!

Iar dacă nu vine Moșul, nu intrați în panică: vine cu siguranță… procesul de dezvoltare personală. 😆

💙 La mulți ani tuturor sărbătoriților!

Nicoleta Ranteș – Psiholog clinician & Psihoterapeut analist jungian

www.psiholognicoletarantes.ro

01/12/2025

🇷🇴 1 Decembrie – Ziua Națională a României

„Un popor devine cu adevărat liber atunci când fiecare om își poate auzi propria voce interioară.”

Astăzi celebrăm nu doar o țară, ci și un spațiu interior comun – acel loc în care ne simțim acasă în noi înșine.
România este și povestea fiecăruia dintre noi: cu rădăcini, simboluri, lupte, transformări și renașteri.

De 1 Decembrie, îți doresc să fii aproape de centru tău, să îți onorezi istoria personală și să îți continui drumul cu sens, curaj și lumină.

La mulți ani, România!
La mulți ani nouă, celor care o locuim – în lume și în inimă! 🇷🇴✨

Nicoleta Ranteș – Psiholog clinician & Psihoterapeut analist jungian
www.psiholognicoletarantes.ro

30/11/2025

Să vă fie ziua un prilej de reîntoarcere către voi înșivă.

28/11/2025

„Ceea ce vedem spune o poveste despre noi.”

Privește această imagine câteva secunde. Las-o să se contureze în ritmul ei, fără grabă și fără să cauți un sens anume.

🔹 Ce vezi tu prima dată?
🔹 La ce îți duce gândul forma?
🔹 Ce senzație îți transmite?

În tehnicile proiective nu există răspunsuri corecte sau greșite. Imaginea devine un spațiu simbolic în care psihicul nostru își arată felul propriu de a organiza lumea, sensul și povestea.

Spune-mi în comentarii ce ai văzut.

Nicoleta Ranteș – Psiholog clinician & Psihoterapeut analist

https://www.psiholognicoletarantes.ro/