20/03/2025
Am terminat si eu de vazut Adolescence si m-a atins profund atat ca parinte cat si ca psihoterapeut.
Am vazut ca s-a scris mult in online despre serial si as vrea sa ating un aspect pe care nu l-am vazut abordat: furia manifestata si furia reprimata, partea de Umbra, asa cm numeste Jung partea noastra “intunecata”(constientizata sau inconstienta), pe care o respingem la noi si pe care o proiectam pe ceilalti.
Personajul lui Jamie Miller traieste intr-o familie in care furia este reprimata sau inhibata: mama lui este blanda, sora lui e fata buna, intelegatoare (desi este si ea adolescenta) si tatal foloseste mult negarea ca mecanism de aparare. Niciunul dintre cei 3 nu pare sa fie in contact cu furia si cu agresivitatea proprie desi aceastea se simt pe tot parcursul serialului,furia planeaza in aer.
Intr-o familie in care Umbra nu este constientizata, in care emotiile neplacute (numite deseori “negative”) sunt negate si nu sunt traite (a nu se confunda cu a fi manifestate agresiv) va exista mereu un tap ispasitor care va pune in act ceea ce este reprimat de ceilalti. Adica toata furia netraita, reprimata de ceilalti membri este traita sub o forma primitive, bruta si nediferentiata de catre tapul ispasitor al familiei (fiul cel rau, ratacitor, renegatul).Si acesta se va identifica cu partea de Umbra, cu furia sa arhetipala, va fi coplesit de ea si cm in adolescenta Eul este inca in formare si nu este destul de fortificat, forta bruta a agresivitatii reprimate din familie va veni ca un tsunami peste acest tap ispasitor al familiei.
In serial se intampla ce se intampla. In realitate poate fi ceva mai ascuns: furia coplesitoare poate fi amortita cu substante, alcool, poate fi manifestata sub forma de diverse boli autoimune deci intoarsa catre sine, ca autodistructivitate.
Bottom line este ca, noi ca parinti avem responsabilitatea nu numai asupra cresterii emotionale a copiiilor nostril ci in primul rand asupra dezvoltarii emotionale propria, sa ne cunoastem partea de Umbra, sa o acceptam, sa o integram si sa ii folosim energia intr-un mod constructiv.
Sa normalizam furia ca pe o emotie fireasca, ca toate celelalte, o emotie care ne semnalizeaza ceva important: o nedreptate, o incalcare de limite, un deficit, o nevoie care nu ne este indeplinita.Sa fim un model de autocunoastere si acceptare pentru copiii nostril. A nu se confunda cuvantul “model” cu “perfectionism” ci mai degraba cu “firesc”.
Voi ce credeti despre cele scrise aici?
