Psiholog Roxana-Anca Simionescu

20/04/2026

20/04/2026

„Punctul de plecare al oricărei realizări este dorința.” — Napoleon Hill

Dar dacă nu știi cu adevărat ce îți dorești?
Nu ce „ar trebui”…nu ce așteaptă ceilalți…ci ce simți tu, în liniște, că vrei cu adevărat…aici începe totul.

💥Te invit la un atelier profund și sincer:�
„De la dorință la realitate. Cum îți construiești viața pe care o dorești”

Un spațiu ghidat împreuna cu Andreea Dumitrescu in calitate de coach, unde nu trebuie să demonstrezi nimic…doar să fii tu.

💭 În acest atelier vei descoperi:
✔️de ce trăiești pe „pilot automat”
✔️ce nevoi reale ai (nu cele învățate)
✔️ce valori te definesc cu adevărat
✔️ce ți-ai dorit înainte să te adaptezi la lume
✔️ce te blochează și cm să mergi mai departe

Și poate cel mai important:
👉 vei pleca cu claritate și un prim pas concret

⚡ Dacă simți că:
✔️ „ai pierdut direcția”
✔️„nu mai știi ce vrei”
✔️„trăiești mai mult pentru alții decât pentru tine” … atunci locul tău este aici.

Nu ai nevoie de mai multă motivație…ai nevoie de adevăr.

Iar adevărul începe cu o întrebare simplă:
👉 „Ce îmi doresc cu adevărat?”

📍 Locuri limitate (grup restrâns pentru profunzime)
🗓️26 aprilie, ora 11:00, fizic în Bucuresti.
💰200 ron
📩 Scrie-mi „VREAU” în privat pentru detalii și înscriere

❤️Viața pe care o vrei nu începe într-o zi perfectă ci în momentul în care alegi să fii sincer cu tine.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

20/04/2026

Importanța unui om nu se măsoară prin spațiul pe care îl ocupă, ci prin golul pe care îl lasă atunci când lipsește.

Sunt oameni care intră în viața noastră fără zgomot, fără gesturi mari, fără să încerce să impresioneze. Și totuși, prezența lor schimbă atmosfera, liniștește, susține, dă sens. Nu îi remarci întotdeauna prin cât de mult vorbesc, prin cât de vizibili sunt sau prin locul pe care par să-l ocupe în lume, ci prin felul în care te fac să te simți atunci când sunt acolo.

Adevărata valoare a unui om se vede cel mai clar în absență. Atunci când lipsește, rămâne tăcerea. Rămâne locul gol la masă, lipsa unui cuvânt bun, a unei priviri care înțelegea, a unei prezențe care aducea echilibru. Uneori, abia când cineva nu mai este lângă noi înțelegem cât de mult ținea, de fapt, din sufletul unei case, din liniștea unei relații, din puterea noastră de a merge mai departe.

Sunt oameni care ocupă mult spațiu, dar lasă puțin în urmă. Și sunt oameni care poate pășesc discret prin viață, însă lasă urme adânci în inimile celor din jur. Pentru că importanța adevărată nu stă în aparență, în statut sau în cât de tare se face cineva remarcat, ci în iubirea, binele, siguranța și lumina pe care le așază în jurul său.

De aceea, un om valoros nu este neapărat cel care se impune, ci cel a cărui lipsă doare. Cel care, prin simpla lui prezență, făcea viața mai caldă, mai blândă, mai întreagă.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

20/04/2026

„Eu n-am fost traumatizat…”

„Lasă că părinții mei m-au bătut când eram copil și n-am pățit nimic”,
spune bărbatul care a fost reclamat pentru violență.

„Mă lăsau să plâng singur până adormeam. Așa am învățat să fiu independent”,
spune bărbatul care nu poate dormi fără să se piardă ore în șir pe telefon.

„Am fost pedepsit aspru și uite că sunt bine”,
spune adultul care se pedepsește singur pentru fiecare greșeală.

„Am primit o educație serioasă, nu traume”,
spune femeia care nu înțelege de ce atrage relații în care este rănită.

„Tata mă închidea în cameră să mă gândesc la ce am făcut. A fost bine pentru mine”,
spune femeia care nu înțelege de ce corpul ei intră în panică în spații închise.

„Mă amenințau că mă lasă sau că mă dau altcuiva dacă nu mă opresc”,
spune femeia care acceptă orice, doar ca să nu fie abandonată.

„Când se uitau la mine înghețam”,
spune femeia care azi evită privirea oamenilor.

„M-au împins spre o carieră sigură. Le mulțumesc pentru asta”,
spune bărbatul care trăiește doar de la un weekend la altul.

„Trebuia să termin tot din farfurie, indiferent cm mă simțeam”,
spune femeia care mănâncă compulsiv.

„Mama m-a învățat respectul cu papucul”,
spune femeia care își ține anxietatea sub control cu un pachet de țigări pe zi.

„Le mulțumesc pentru fiecare pedeapsă. M-au făcut om”,
spune adultul care nu a cunoscut niciodată siguranța într-o relație.

Și apoi ne mirăm…

- de ce trăim într-o lume plină de oameni care rănesc,
- de oameni care se tem,
- de oameni care nu știu să iubească fără să doară.

Adevărul e simplu și incomod:
ce n-a fost simțit, se repetă.

Nu, lecția nu e să ne judecăm părinții.
Și ei au făcut cât au putut… cu ce au știut.

Dar lecția este asta: să nu mai numim „normal” ceea ce ne-a rănit.

Pentru că în momentul în care negi rana,
o duci mai departe.

Iar în momentul în care o vezi…ai șansa să oprești lanțul.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

20/04/2026

📝𝐏𝐎𝐕𝐄𝐒𝐓𝐄 cu tâlc!

(metafore despre minte, frică, libertate, alegeri și umanitate)

Episodul: Cum se conduce lumea?

Într-o dimineață, mai-marele unei cetăți fu trezit de strigăte venite din piață:

— Hai la mere! Mere dulci cm n-ați mai gustat!

Deranjat, se ridică din pat și privi pe fereastră. În mijlocul pieței, un târgoveț vindea mere, înconjurat de o mulțime de oameni.

„Trebuie să fie tare bune”, își spuse el, simțind cm i se face poftă.

Își chemă primul sfetnic:
— Ia cinci galbeni și du-te să cumperi mere de la omul acela.

Sfetnicul luă banii, dar îl chemă pe paharnic:
— Uite patru galbeni. Mergi tu.

Paharnicul îl trimise mai departe pe stolnic:
— Ia trei galbeni și rezolvă.

Stolnicul îl chemă pe primul străjer:
— Cu doi galbeni să-mi aduci mere.

Străjerul îi dădu un galben unui subordonat:
— Du-te în piață și vezi ce poți face.

Ajuns la târgoveț, acesta îl luă la rost:
— Ce tot strigi așa? Ai tulburat somnul stăpânului! Drept pedeapsă, îți confisc căruța!

Și fără să mai stea pe gânduri, îi luă jumătate din marfă.

Întors, se lăudă:
— Am făcut un târg excelent! Cu un galben am luat jumătate de căruță!

Lanțul continuă:

— Cu doi galbeni am luat un sac! spuse primul străjer.
— Cu trei galbeni, o tolbă întreagă! adăugă stolnicul.
— Cu patru galbeni… doar jumătate de tolbă, zise paharnicul, păstrând restul pentru sine.

În cele din urmă, sfetnicul ajunse la conducător:
— Măria ta, am îndeplinit porunca. Dar, din păcate, cu cei cinci galbeni n-am putut cumpăra decât… cinci mere.

Mai-marele mușcă dintr-un măr și cugetă:

„Cinci galbeni pentru cinci mere… scump, foarte scump.
Și totuși… omul acela avea mulți cumpărători.”

Se opri o clipă, apoi concluzionă:

„Înseamnă că lumea o duce bine. Are bani.”

Și, liniștit, hotărî:

— Ia să măresc eu birurile!

Tâlcul poveștii:

Când adevărul trece prin prea multe mâini, nu mai ajunge niciodată întreg la cel care decide.
Iar deciziile luate pe o realitate deformată… îi apasă întotdeauna pe cei care n-au nicio vină.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

20/04/2026

Vrei să știi ce simte copilul tău?
Atunci oprește-te o clipă… și pune-te în locul lui.

Întreabă-te sincer:

Cum m-aș simți dacă cineva m-ar obliga să mănânc tot ce mi se pune în farfurie?

Cum m-aș simți dacă alții ar vorbi despre mine, ignorându-mi complet prezența?

Cum aș reacționa dacă doi oameni pe care îi iubesc s-ar certa în fața mea?

Ce aș simți dacă mi s-ar spune constant că nu sunt bun și că mă port prost?

Cum m-aș simți dacă grijile și preocupările mele ar fi tratate ca fiind neimportante?

Cum m-aș simți dacă, atunci când încerc să vorbesc, mi s-ar spune scurt: „Taci!”?

Cum m-aș simți dacă, atunci când sunt trist, aș fi certat sau ridiculizat pentru că am plâns?

…Pentru că exact asta simte și copilul tău.

Iar el nu are încă resursele tale să înțeleagă, să proceseze sau să se apere.
Are doar nevoie să fie văzut, auzit și înțeles.

Uneori, nu copilul trebuie să se schimbe.
Doar felul în care îl privim.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

20/04/2026

„Copiii învaţă ceea ce trăiesc

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol copiii învaţă să fie timizi;

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă sa fie încrezători;

Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubescă;

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă, pe sine;

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel;

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;

Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume."

Dorothy Lavv Nolte (1954)

20/04/2026

PÂNĂ NU ACCEPȚI CINE/CE EȘTI, NU POȚI MERGE MAI DEPARTE

Tu ești ceea ce ești, indiferent ce vrei să pari în ochii altora. Dacă ești plin de frici și de nesiguranțe, dacă nu dai doi bani pe tine, asta ești cu adevărat, nu măștile pe care ți le pui, nu zâmbetul forțat pe care ți-l atârni după urechi, nu declarațiile pompoase de pe facebook, nu rolurile pe care le joci în fiecare zi.

Universul nu este impresionat și nici influențat de vorbele tale, ci de energia pe care o emani. Aceea nu poate minți pe nimeni, nici măcar pe tine, deși investești... pardon, irosești mult timp să acoperi imaginea caca-pfui și să-ți pui masca pentru a ascunde adevărul și pentru a-i impresiona pe cei din exterior; adică pe cei ce nu dau doi bani pe bunăstarea ta interioară, mai ales dacă te condiționează în permanență.

Și dacă nu îți dai voie să fii tu cine ești cu adevărat ci ești un actor care joacă un rol, vin și te întreb cine ești atunci când lucrezi, cine ești atunci când iubești, cine ești atunci când vorbești cu diferite persoane pe care le întâlnești?
Cine lucrează: cel care se ascunde sau cel care vrei să pari? Cine iubește? Cine vorbește? Pentru că nu e același lucru. Dacă vrei să pari ceea ce nu ești, e posibil să te simți mizerabil în ceea ce faci.

Imaginează-ți că ești plin de frici: că nu ești suficient de bun, că nu termini treaba la timp, că îi superi pe alții, că nu te iubește nimeni, că rămâi singur, etc. Dar nu vrei să arăți asta și supracompensezi, îți pui o mască de om veșnic vesel și binedispus pentru ca alții să nu-ți vadă adevărata față. Și imaginează-ți că stai cu masca asta toată ziua, dar în interior te simți mizerabil. De ce? În primul rând pentru că știi că minți, știi că joci teatru, și în al doilea rând pentru că adevăratele tale emoții, cele pe care le blochezi, le reprimi, sunt energii care se agită în tine și provoacă adevărate furtuni interioare. Ce se întâmplă în cazul acesta? Cum ies afară aceste emoții reprimate? Prin agresivitate cu cei dragi, dependențe de tot felul, boli, depresie, atacuri de panică, etc. Și ce faci? Păi tot nu lași să iasă adevărata problemă la suprafață; dimineața îți atârni o nouă mască, dar cu fiecare zi ce trece ești din ce în ce mai stresat, simți presiune și irosești din ce în ce mai multă energie pentru a menține aparențele.
Până ce adevărul, ceea ce vrei să ții ascuns, va țâșni cu putere afară făcând ravagii și demolând toată construcția mincinoasă pe care o numești viață. Și tot ce ai construit pe minciună se va dezintegra: ai intrat într-o relație din frica de a nu rămâne singur? Se va destrăma, pentru că acolo nu e gram de iubire, e doar frică și disperare. Ești la un loc de muncă unde simți că te irosești dar nu faci nimic din frica de a nu rămâne fără venituri? Îți vei pierde slujba pentru că acolo nu este pasiune și dăruire.
Tot ce nu este real, vei pierde. Și atunci ai două variante: fie să fii victimă, să te lamentezi și să irosești viața nefăcând nimic, sau să îți dai seama că totul s-a întâmplat din cauza minciunilor tale, recunoști asta, accepți că (te-)ai mințit și realizezi că ai primit o nouă șansă: aceea de a o lua de la capăt acceptând cine ești cu adevărat și acționând din acea perspectivă. Doar când te vei accepta așa cm ești și înțelegi că nu ești mai bun sau mai rău decât ceilalți, ești doar altfel, lucrurile se vor schimba în bine, relația cu tine și cu ceilalți va deveni sinceră, fără presiuni (sau depresie) și vei începe să ai și nu să pierzi.

Edith Kadar

20/04/2026

De când am început să lucrez cu oameni în terapie am intrat într-o nouă etapă a vieții mele, în care efectiv mă minunez. Zilnic. Este fantastic cât de frumoși suntem, cât de fragili și puternici în exact aceeași măsură, plini de răni inimaginabile, unele sângerânde, altele cicatrizate… câteodată mă întreb cm putem să fim așa cm suntem la câte poveri am dus și ducem în interiorul nostru.

Mi-aș dori ca fiecare dintre voi să vă faceți puțin timp să vă priviți în oglindă, să treceți în revistă toate momentele grele, traumele, lipsa de iubire, abandonul, respingerile, jignirile, greșelile, toate rănile care v-au sfâșiat sufletul - și gândiți-vă: dacă ar fi vorba despre altcineva, ce părere ați avea despre un om care a trecut prin atâtea și este așa cm sunteți voi acum? Gândiți-vă cât de multe ați depășit, câte lipsuri ați avut, câte momente de cădere ați avut și uitați-vă unde ați ajuns și câte ați realizat - în ciuda tuturor greutăților.

Fiți blânzi cu voi, așa cm ați fi cu orice copilaș care ar trăi acum ce ați trăit voi copilași fiind, poate lipsa iubirii de care ați fi avut atât de multă nevoie de la mama sau tata, poate pierderi, poate cuvinte grele, poate bătăi, pedepse, limitări…

Fiți blânzi cu voi, așa cm ați fi cu un adolescent care ar trăi acum fricile pe care voi le-ați trăit adolescenți fiind, nesiguranțele, blocajele celor din jur, neacceptarea a cine erați voi de fapt, continua nevoie de conformare cu ceea ce alții voiau să fiți și să deveniți, continua ignorare a sufletului vostru..

Fiți blânzi cu voi, așa cm ați fi cu o mamă sau un tată care ar face acum greșeli cu copiii lor, din necunoaștere, din programele inserate de părinți, rezultat al atâtor generații de relații disfuncționale și lipsa oricărei noțiuni de conexiune emoțională autentică..

Fiți blânzi cu voi!

La cm v-a primit lumea asta, sunteți eroi! Iar de aici încolo nu se poate decât în sus.

Cu blândețe.. cu iubire..

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

19/04/2026

„Hai să facem schimb de roluri o zi” – a spus fata.

Mama a acceptat.

Seara… fata plângea.

„Ți-am spus că am teme!”
„Eu am înțeles că nu ai.”

Pentru prima dată, simțea:
cum e să nu fii ascultat
cum e să nu fii crezut

„Poți să fii din nou tu?”

Uneori, copiii nu învață din ce le spui.
Învață din ce simt.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

19/04/2026

📖𝐏𝐎𝐕𝐄𝐒𝐓𝐄 𝐓𝐄𝐑𝐀𝐏𝐄𝐔𝐓𝐈𝐂𝐀

(Serie de povești cu sens terapeutic, despre viață, emoții și vindecare)

Episodul: Schimb de suflete

Ideea i se păruse, la început, stupidă.
Un simplu joc.

„Hai să facem schimb de roluri o zi.”

Și totuși... acceptase.
Iar acum… o amuza teribil.

Uitase cm e să stai o zi întreagă fără griji.

„Ce faci?” – o întrebă fata, iritată.

Nu o auzise intrând.
Zâmbi în sinea ei. Își luase rolul de mamă în serios…

„Învăț.” – răspunse calm.

„Hai, că ești culmea! Erai pe Facebook!”

„Și?”

„Nu așa ne-a fost înțelegerea! Tu faci temele mele, eu fac ce faci tu!”

„Așa, și? Cu ce am încălcat?”

Fata izbucni:

„Ți-am pus masa, am spălat vasele, am întins rufele… și tu stai pe Facebook! De ce nu-mi faci temele?”

„Care teme?”

„Pentru mâine! Ți le-am scris pe o foaie!”

„A… foaia aceea? Am crezut că glumești.”

Lacrimile au apărut instant.

„Să glumesc?! Ai zis că mi le faci!”

„Tu ai zis că nu ai teme. Eu doar fac ce faci tu, nu?”

„Ți-am scris pe hârtie!”

„Am crezut că e doar… opțional. Așa cm spui și tu uneori.”

Fata tremura de furie și neputință.

„Și cu temele mele cm rămâne?”

Mama o privea direct în ochi.

„Nu am primit nicio temă.”

Și a continuat, fără să se oprească:

„La geografie nu s-a dat, la mate rămâne aceeași lecție, la engleză e opțional…”

„Îți bați joc de mine?!”

Fata a început să plângă.

Și în acel moment… ceva s-a rupt.
Și ceva s-a deschis.

Pentru prima dată, simțea.

Cum e să nu fii crezut.
Cum e să nu fii ascultat.
Cum e să nu fii luat în serios.

„Oprește-te… te rog… Poți să fii din nou tu?”

Liniște.

„Ce vrei să mănânci la cină?” – întrebă mama, simplu.

„Orice… Am pregătit deja… legumele… cartofii…”

„Mă duc să-i prăjesc.”

O pauză.

„Și cu temele mele…?” – șopti fata.

Mama o strânse în brațe.

„Pun cartofii la prăjit… și vin să te ajut.”

Uneori, copiii nu au nevoie de explicații mai bune.
Au nevoie de experiențe care să-i facă să simtă.

Empatia nu se predă.
Se trăiește.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu