Psiholog Roxana-Anca Simionescu, B-dul Timișoara nr 32 sector 6, Bucharest (2026)

Q: What is the address?

B-dul Timișoara Nr 32 Sector 6

14/03/2026

În multe situații, oamenii ajung să funcționeze foarte bine în viață, dar să simtă în interior o formă subtilă de gol sau de distanță față de propria lor experiență.

Acest lucru apare adesea atunci când ani de zile am învățat să ne adaptăm la ceea ce era nevoie de la noi, fără să mai rămână suficient spațiu pentru ceea ce simțeam cu adevărat.

Procesul de reconectare cu sine nu este neapărat unul dramatic.

De cele mai multe ori începe printr-o întrebare simplă, dar profundă:
în ce măsură viața pe care o trăiesc astăzi reflectă cu adevărat cine sunt eu?

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

Pentru că multe dintre aceste lucruri nu se schimbă doar citind despre ele, pe 21 Martie voi susține, împreună cu Andreea, atelierul „În armonie cu tine – De la confuzie și autocritică la claritate și încredere în tine”, un spațiu în care vom lucra concret pe aceste teme.

Pentru înscriere și detalii, scrie-mi în privat.

14/03/2026

În discursul public contemporan, autenticitatea este adesea prezentată ca o formă de libertate absolută: ideea de a face ceea ce simți, atunci când simți, fără constrângeri sau filtre.

Din punct de vedere psihologic însă, autenticitatea este un proces mult mai subtil și mai profund decât atât. Ea apare atunci când o persoană începe să trăiască într-o relație mai sinceră cu propria sa lume interioară, iar gândurile, emoțiile și alegerile sale nu mai sunt separate de nevoia de a corespunde permanent unor așteptări exterioare.

În practica terapeutică, unul dintre cele mai sensibile procese pe care le observ este momentul în care oamenii încep să se întoarcă treptat la ei înșiși — nu prin gesturi dramatice, ci printr-o redescoperire calmă a propriilor emoții, nevoi și valori.

Iar această revenire la sine este, de multe ori, începutul unei vieți trăite nu doar corect, ci și cu sens.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

Pentru că multe dintre aceste lucruri nu se schimbă doar citind despre ele, pe 21 Martie voi susține, împreună cu Andreea, atelierul „În armonie cu tine – De la confuzie și autocritică la claritate și încredere în tine”, un spațiu în care vom lucra concret pe aceste teme.

Pentru înscriere și detalii, scrie-mi în privat.

14/03/2026

💡𝐂𝐈𝐍𝐄 𝐒𝐔𝐍𝐓 𝐄𝐔

(O serie despre identitate, vulnerabilitate și adevăr interior)

Reflecție personală: ce înseamnă să fii autentic și să te simți viu

Există momente în viață în care oamenii își dau seama că, deși totul pare să funcționeze în exterior, în interior s-a instalat o tăcere greu de explicat.

Își îndeplinesc responsabilitățile, își respectă angajamentele, merg mai departe cu viața lor într-o manieră aparent coerentă și stabilă. Și totuși, undeva în profunzimea experienței lor interioare apare un sentiment difuz că trăiesc mai degrabă în mod corect decât în mod autentic.

Acest lucru nu este neobișnuit din punct de vedere psihologic.
De-a lungul vieții, fiecare dintre noi învață – uneori foarte devreme – că pentru a fi acceptat, iubit sau apreciat trebuie să îndeplinească anumite așteptări. Învățăm să devenim mai puternici decât ne-am simțit, mai responsabili decât ar fi fost firesc pentru vârsta noastră sau mai controlați emoțional decât ar fi avut nevoie sufletul nostru.

În acest proces de adaptare, care este adesea necesar pentru a ne construi o viață funcțională, există însă și un risc subtil: acela de a ne îndepărta treptat de ceea ce suntem cu adevărat.

Astfel se naște o formă de existență în care viața continuă, dar contactul profund cu propria trăire devine din ce în ce mai fragil. Oamenii nu încetează să trăiască, dar uneori încetează să se mai simtă cu adevărat vii.

De aceea, atunci când vorbim despre autenticitate, nu ne referim la o idee simplificată de libertate sau spontaneitate absolută. Autenticitatea nu înseamnă să faci tot ceea ce îți trece prin minte și nici să transformi fiecare emoție într-o reacție imediată.

Din perspectivă psihologică, autenticitatea este o formă de congruență interioară: acel moment în care gândurile, emoțiile și alegerile unei persoane încep să se alinieze într-o manieră mai profundă și mai sinceră.

Este momentul în care nu mai trăim exclusiv pentru a funcționa, pentru a performa sau pentru a răspunde unor roluri exterioare, ci începem, treptat, să ne regăsim capacitatea de a fi prezenți în propria noastră viață.

Iar această revenire la sine nu este, de obicei, un moment spectaculos sau dramatic. Este mai degrabă un proces lent și discret, în care oamenii încep să se întrebe din nou ce simt, ce au nevoie și ce sens are drumul lor personal.

Poate că tocmai de aceea sentimentul de a fi viu nu apare neapărat atunci când viața devine perfectă, ci atunci când începe să existe din nou o relație sinceră între cine suntem în interior și modul în care alegem să trăim în lume.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

Pentru că multe dintre aceste lucruri nu se schimbă doar citind despre ele, pe 21 Martie voi susține, împreună cu Andreea, atelierul „În armonie cu tine – De la confuzie și autocritică la claritate și încredere în tine”, un spațiu în care vom lucra concret pe aceste teme.

Pentru înscriere și detalii, scrie-mi în privat.

14/03/2026

Uneori căutăm vindecarea în afara noastră: în oameni, în circumstanțe sau în timp.
Dar adevărul este că vindecarea începe în momentul în care avem curajul să ne privim pe noi înșine.

Nu ne putem transforma rămânând în aceleași tipare care ne-au rănit.
Nu putem schimba viața fără să schimbăm felul în care gândim, alegem și răspundem la ceea ce ni se întâmplă.

Vindecarea nu este un moment.
Este un proces.
Un drum care cere conștiență, responsabilitate și, mai ales, multă iubire față de sine.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

13/03/2026

Când taci ca să fie pace… începi să te pierzi pe tine.”

Primul abuz față de tine apare atunci când tu tolerezi ceea ce te rănește.

Copiii nu învață din ce le spunem, ci din ceea ce trăim.

Liniștea care costă demnitatea nu este pace.

Vindecarea începe când alegi să nu te mai abandonezi pe tine.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

13/03/2026

Uneori nu plecăm din relațiile care ne rănesc.
Plecăm, încet, din noi înșine.

De fiecare dată când taci ca să fie pace,
de fiecare dată când îți negi nevoile,
de fiecare dată când accepți ceea ce te rănește,

se întâmplă ceva invizibil:

te îndepărtezi de tine.

În psihologie, acest proces se numește auto-abandon.

Iar vindecarea începe în momentul în care alegi să nu te mai abandonezi pe tine pentru a salva o relație.

Pentru că liniștea care costă demnitatea nu este pace.

Este doar tăcerea unei răni care nu mai are voie să vorbească.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

13/03/2026

🫂𝐑𝐄𝐋𝐀𝐓𝐈𝐈, 𝐂𝐔𝐏𝐋𝐔𝐑𝐈 𝐒𝐈 𝐏𝐑𝐎𝐂𝐄𝐒𝐄 𝐃𝐄 𝐕𝐈𝐍𝐃𝐄𝐂𝐀𝐑𝐄

(O serie despre relații de cuplu, tipare emoționale și cm învățăm să vindecăm)

„Nu mai spun nimic… ca să nu se supere.”

Așa mi-a spus, într-o ședință, o femeie aparent foarte puternică.
Avea o carieră solidă, era apreciată de colegi și își apăra prietenii ca o leoaică atunci când erau nedreptățiți.

Dar acasă… tăcea.

Tăcea când era ironizată.
Tăcea când era criticată.
Tăcea când era ignorată.

Nu pentru că nu avea ce spune.
Ci pentru că, la un moment dat, a ajuns să creadă că liniștea valorează mai mult decât adevărul ei.

„Dacă spun ceva, iese scandal.”
„Mai bine las de la mine.”
„Pentru copii…”

Doar că, în timp, acest „las de la mine” începe să coste foarte mult.

Pentru că de fiecare dată când îți negi propriile nevoi, îți trădezi puțin din tine.

În psihologie există un concept numit auto-abandon.

Este momentul în care, pentru a menține o relație sau pentru a evita conflictul, începi să:

îți negi emoțiile

îți minimalizezi nevoile

accepți comportamente care te rănesc

găsești scuze pentru ceea ce nu ar trebui justificat.

La început pare doar un compromis.

Dar, în timp, devine un mod de a trăi.

Și, fără să îți dai seama, ajungi să te transformi în umbra femeii care ai fost cândva.

Corpul tău însă nu uită.

Ține minte fiecare insultă înghițită.
Fiecare umilință tolerată.
Fiecare moment în care ai ales liniștea în locul demnității.

Iar într-o zi apare întrebarea dureroasă:

„Cum am ajuns aici?”

Adevărul este unul greu de acceptat:

Primul abuz față de tine începe, uneori, atunci când tu renunți la tine pentru a păstra relația.

Iar ceilalți doar continuă ceea ce tu ai început deja:
tolerarea a ceea ce te rănește.

Și mai există un adevăr important.

Copiii nu învață din ce le spunem.
Ei învață din ceea ce trăim.

Dacă te văd tăcând mereu pentru a păstra pacea, ei pot învăța că:

iubirea înseamnă sacrificiu de sine

respectul este opțional

demnitatea se negociază.

Dar există și o veste bună.

Conștientizarea este întotdeauna primul pas al schimbării.

În momentul în care începi să vezi aceste mecanisme, începi și să îți recapeți puterea.

Vindecarea începe atunci când:

• îți reconstruiești stima de sine
• înveți să pui limite sănătoase
• îți exprimi nevoile cu fermitate
• îți recapeți autonomia emoțională și financiară
• ceri ajutor atunci când simți că nu mai poți singură.

Pentru că nu ești condamnată să rămâi în rolul femeii care tace ca să fie pace.

Ai dreptul la o relație în care:

- ești ascultată
- ești respectată
- ești văzută.

Iar primul pas spre o astfel de relație începe întotdeauna cu o întrebare simplă:

„Unde am renunțat la mine… și ce pot face, de astăzi, ca să mă întorc la mine?”

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

13/03/2026

De ce ajung unii oameni să aibă resentimente față de cei care i-au ajutat?

Probabil ai auzit expresii precum:
„Mușcă mâna care l-a hrănit” sau „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”.

Par dure, dar în spatele lor există un mecanism psihologic real.

Când un om primește ajutor într-un moment în care are nevoie, primul sentiment este .
Se simte ușurat, sprijinit, poate chiar salvat de situație.

Dar imediat după această emoție apare adesea un alt sentiment: .

Iar pentru mulți oameni, sentimentul de a fi dator este greu de dus.

Pentru că el vine la pachet cu o percepție inconfortabilă:
„Celălalt a fost mai puternic decât mine.”
„Eu am avut nevoie.”
„El a putut, eu nu.”

În acel moment, recunoștința trece în plan secund și începe să apară senzația de .

Iar oamenilor nu le place să se simtă inferiori.

De aici apar câteva reacții posibile:
- unii încearcă să „plătească datoria” cât mai repede, pentru a restabili echilibrul;
- alții, dacă nu pot face asta, încep să simtă frustrare și resentimente;
- iar alții aleg să se îndepărteze de persoana care i-a ajutat, pentru că simpla ei prezență le amintește de propria vulnerabilitate.

Nu este neapărat răutate.
Este, de multe ori, un mecanism de apărare al unui ego fragil.

O persoană cu stimă de sine scăzută trăiește frecvent în comparație cu ceilalți.
Iar atunci când cineva o ajută, diferența de putere percepută devine și mai vizibilă.
În loc să simtă doar recunoștință, poate simți și rușine, neputință sau inferioritate.
Iar aceste emoții se transformă uneori în resentimente față de exact persoana care i-a făcut bine.

De aceea, paradoxal, uneori faptele bune pot crea dușmani.

Nu pentru că binele ar fi greșit, ci pentru că nu toți oamenii sunt pregătiți să-l primească fără să se simtă diminuați.

De aceea cred că există două lecții importante:

Când oferi ajutor, fă-o fără așteptări.
Uneori oamenii nu îți vor răspunde cu recunoștință, ci cu distanță.

Când primești ajutor, primește-l cu demnitate și recunoștință.
Nu trebuie să întorci neapărat binele aceleiași persoane.
Dar îl poți duce mai departe, către alții.

Un om matur emoțional înțelege că în viață există perioade în care dăruim și perioade în care primim.

Iar echilibrul nu se face întotdeauna direct între doi oameni, sentimentul face în felul în care alegem, la rândul nostru, să fim buni cu lumea.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

13/03/2026

"Dacă vezi că paharul tău este pe jumătate gol, varsă-l într-un pahar mai mic și încetează cu văicăreala."

Nu tot ce pare insuficient este, de fapt, insuficient.
Uneori problema nu este cât avem, ci cm privim ceea ce avem.

Suntem obișnuiți să ne comparăm viața cu un „pahar mare”:
așteptări mari, planuri mari, standarde impuse de societate sau de cei din jur. Iar când realitatea nu umple acel pahar până la margine, avem impresia că ducem lipsă, că nu este destul, că viața ne-a nedreptățit.

Dar adevărul este altul.

De multe ori nu viața este prea puțin generoasă, ci noi ne-am ales un pahar prea mare pentru momentul în care ne aflăm.

În loc să ne plângem că nu avem suficient, poate ar fi mai înțelept să ne ajustăm perspectiva.

Să învățăm să vedem valoarea a ceea ce există deja în viața noastră.

Pentru că recunoștința nu apare atunci când avem totul, apare atunci când învățăm să apreciem ceea ce avem.

Omul care se plânge constant că paharul este pe jumătate gol trăiește într-o permanentă frustrare.

Omul care știe să-l „toarne într-un pahar mai mic” descoperă că, de fapt, are destul.

Nu este vorba despre resemnare.
Nu este despre a renunța la visuri sau la dorințe.

Este despre maturitate emoțională.

Despre capacitatea de a înțelege că fiecare etapă a vieții are măsura ei.
Că uneori este nevoie să crești tu, înainte să crească paharul.

Și mai ales, este despre responsabilitate personală.

Pentru că este mult mai ușor să ne plângem că nu avem suficient decât să ne schimbăm perspectiva asupra vieții.

Așa că, înainte să te mai plângi că paharul tău este pe jumătate gol, întreabă-te:

Este cu adevărat prea puțin… sau doar îl privesc eu printr-un pahar prea mare?

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

13/03/2026

"Am cunoscut cândva un maestru care mi-a spus să nu dau niciodată sfaturi persoanelor care nu le solicită și să nu încerc vreodată să ajut persoane care nu-mi cer ajutorul!

Eram tânără, imberbă, credeam în puterea binelui și a iubirii necondiționate, așa că mi-am zis în sinea mea: ”cum să nu ajut pe cineva măcar cu un sfat”?

Anii au trecut, experiența m-a îmbogățit în atâtea feluri, încât pot spune că am fost o răsfățată a sorții datorită bogăției vieții mele (nu în sens material).
Inevitabil, și în acord cu natura firii mele, am ajutat în continuare și necondiționat oamenii din jurul meu, cunoscuți și necunoscuți.
Și totuși... natura umană e atât de stranie uneori...
Aveam să-mi amintesc de nenumărate ori cuvintele acelui maestru!!!

Cu fiecare experiență nouă, aveam să realizez câtă dreptate avea!

Și cât de adevărat este budismul atunci când spune: ”să nu te bucuri pentru nimeni, să nu te întristezi pentru nimeni, compasiunea să fie singura ta lege.”

Am observat că niciodată, dar NICIODATĂ, un sfat nu este urmat, dacă nu a fost cerut.
Au fost și cazuri în care sfaturile cerute nu au fost urmate, pentru că persoanele nu aveau nevoie reală de un sfat, ci aveau nevoie DOAR să povestească cuiva dispus să asculte.
Am observat că indiferent ce i-ai da unui om sau cât i-ai da, dacă nu-i dai EXACT ce vrea, când vrea și cât vrea, darul nu este primit! Pentru că nu a fost cerut!

Dar au fost și cazuri când a fost cerut, și tot nu a fost bine!
De ce?
Pentru că nu se încadra în așteptări! Trebuia mai mult, mereu mai mult!

Am învățat, însă, trei lucruri foarte importante:

1. TIMPUL meu nu este gratuit.
Unii oameni, pur și simplu, nu merită timpul meu și energia mea. Există cronofagi, oameni care îți consumă timpul, doar pentru că nu au altă ocupație de moment, fără să-i intereseze că ai de lucru, că ești într-o întâlnire, că vrei momentul tău de liniște, etc.
Există și oameni care-ți vor ”creierul”, care te solicită ori de câte ori au nevoie de o idee, ca mai apoi să uite că exiști. Dar revin periodic! Sau oameni care vor ajutor financiar. Dacă tu îi suni, nu îți vor răspunde la telefon pentru că nu au chef, dar se vor justifica ulterior cu o boală, un eveniment neprevăzut, un deces, etc. Rămâi uimit de ”creativitatea” lor.
Și există și oameni care ”dispar” din viața ta ca și cm nu ar fi existat niciodată!

2. Îți poți face DUȘMANI foarte ușor din cei mai buni prieteni.
Cum?
Dându-le sfaturi de care nici nu vor să audă, pentru că le e atât de greu să-și recunoască părțile de umbră, încât vor arunca toată vina asupra ta!
Tu vrei să-i ajuți sincer, însă ei nu sunt dispuși să sondeze adânc în interiorul lor, sau nivelul lor de evoluție este diferit de al tău și nu pot înțelege încă.
Degeaba folosești toate abilitățile cu care ai fost înzestrat, timpul lor de mers înainte nu coincide cu timpul tău de mers înainte!

3. Am învățat (și încă mai lucrez la acest aspect cu mine) să nu mai acord suport de nici un fel celor care nu sunt prezenți 100% în viețile lor!
Cum știi că nu sunt prezenți?
Simplu: indiferent ce le spui, ce le faci sau ce le dai, ei vor merge în continuare pe vechile modele!
Nu vor schimba nimic în viețile lor, ba, dimpotrivă, de îndată ce vor putea vor reveni la vechea matcă.
Și atunci, dacă ei nu-și asumă rolul vieții lor, de ce ai face-o tu?
E lecția lor, nu lecția ta!

În concluzie: nu încerca să rezolvi lecțiile de viață ale celor din jur.
Îi poți ghida dacă ți se cere, dar nu poți merge în locul lor pe drum.
Fii conștient că schimbările au nevoie de timp și că cei mai mulți nu vor cu adevărat să se schimbe și să schimbe ceva în viața lor!
Observă oamenii care revin cu aceleași probleme nerezolvate, aceștia sunt cei care nu înțeleg că asumarea propriei vieți înseamnă curaj.
Dacă ei nu au acest curaj, la ce bun să-ți irosești timpul prețios și energia?

Dacă ar fi să repet această viață?
Da, secundă cu secundă!
Aș schimba ceva la ea?
Nu, pentru că tot ce am trăit m-a educat, m-a format, m-a transformat, astfel încât să devin o versiune mai bună a mea!
Aș ajuta în continuare?
Desigur, dar ținând cont de lecțiile care mi-au fost date!"

Sursa: Evolutie Spirituala Romania

13/03/2026

𝐂𝐔𝐌 𝐒𝐀̆ 𝐑𝐀̆𝐒𝐏𝐔𝐍𝐙𝐈 𝐀𝐓𝐔𝐍𝐂𝐈 𝐂𝐀̂𝐍𝐃 𝐀𝐋𝐓𝐂𝐈𝐍𝐄𝐕𝐀 𝐈̂𝐓̦𝐈 𝐒𝐏𝐔𝐍𝐄 „𝐌𝐔𝐋𝐓̦𝐔𝐌𝐄𝐒𝐂!”(𝐄𝐗𝐏𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓̦𝐈𝐀 𝐄𝐍𝐄𝐑𝐆𝐄𝐓𝐈𝐂𝐀̆

Cred că nivelul de conștientizare poate fi crescut în lume prin fapte mici. Imaginează-ți că fiecare om de pe pământ ar pune o singură cărămidă ajutând la construirea unei clădiri. Imaginează-ți ce clădire grandioasă s-ar putea construi prin folosirea a 8 miliarde de cărămizi. Ulterior toată lumea s-ar putea bucura de grandoarea și splendoarea clădirii. Și această clădire ar fi construită totuși prin micul și lipsit de efort gest a fiecărui om de a adăuga încă o cărămidă. Cu un gest mic și un efort minimal s-ar putea construi ceva magnific.
De aceea astăzi îți propun să faci un mic gest. Acela de a oferi un răspuns armonios de fiecare dată când altcineva îți adresează un „Mulțumesc!”.

Pentru început hai să stabilim cm răspunzi tu în acest moment atunci când altcineva îți spune „Mulțumesc!”. Pentru că este un răspuns automat, am pregătit mai jos câteva variante. Imaginează-ți că eu tocmai ți-am adresat un sincer „Mulțumesc!”. Prin care dintre variantele de mai jos îți vine să răspunzi?

a) cu plăcere

b) nu ai pentru ce

c) pentru nimic

d) cu drag

e) și eu îți mulțumesc!

f) nici una din variantele de mai sus

Dacă răspunzi diferit în funcție de context, nu-i nicio problemă. Poți alege din lista de mai sus mai multe răspunsuri. Fiecare dintre răspunsurile de mai sus, are un substrat energetic pe care îl voi detalia în cele ce urmează.

Țin să precizez că felul în care răspunzi tu acum, atunci când altcineva îți spune mulțumesc, nu este corect sau greșit. Felul în care răspunzi este pur și simplu o alegere. Prin răspuns însă, tu imprimi o anumită direcție energiei care vine înspre tine.
Cuvintele sunt energie.
„Cuvintele sunt energie. Tot ceea ce te înconjoară este energie, iar cuvintele nu fac excepție. Ele sunt chiar forme primare de energie.

Nu trebuie să te gândești prea mult pentru a-ți da seama de asta.

Atunci când spui un cuvânt, emiți un sunet. Sunetul înseamnă vibrație, iar vibrația înseamnă energie. De fiecare dată când spui cuvinte, eliberezi energie. Sper că ți-a fost ușor să urmărești traseul: cuvânt->sunet->vibrație->energie. Ceea ce te invit să conștientizezi odată ajuns în acest punct este faptul că de fiecare dată când vorbești emiți energie înspre exterior.”
La fel, de fiecare dată când ți se vorbește, interlocutorul trimite energie înspre tine. Fiecare mulțumesc care îți este adresat, are energia lui caracteristică. Prin felul în care răspunzi acestei energii te poți afla în una din următoarele situații:
-o blochezi
-o accepți
-o accepți și o reflectezi
Posibilitățile fiind clare, în cele ce urmează o să le detaliez pe fiecare în parte:

1. Blocarea energiei
Asta se întâmplă atunci când răspunzi unui mulțumesc prin b) nu ai pentru ce sau c) pentru nimic.

Săgeata albastră din poza de mai sus este o undă de energie armonioasă. Vibrația cuvântului „Mulțumesc!” este una înaltă. Este o alegere total nepotrivită să construiești acel zid din cărămizi printr-un „nu ai pentru ce” sau un „pentru nimic”. O anumită cantitate de energie cu o vibrație înaltă vine înspre tine, iar tu iei decizia de a o bloca. De ce ai face asta?

Mulți oameni fac asta pentru că nu se iubesc și nici nu se respectă pe ei înșiși. Învață să accepți cu recunoștință propunerea altcuiva de a-ți oferi ceva. Indiferent dacă este vorba despre un „Mulțumesc!”, un biscute, o sumă de bani, un zâmbet sau orice altceva. Nimic nu este întâmplător. Primește cu bucurie energia care vine înspre tine. Nu uita că tu ai atras-o și acționează ca atare.

2. Acceptarea energiei
Asta se întâmplă atunci când răspunzi unui mulțumesc prin d) cu drag sau a) cu plăcere.

Aceasta este modalitatea prin care îți arăți deschiderea înspre a primi energia care tocmai a fost îndreptată către tine.

Te felicit dacă răspunzi în acest fel atunci când altcineva îți adresează un „Mulțumesc!”. Asta înseamnă că adopți o atitudine deschisă în relațiile cu ceilalți, ceea ce este extraordinar.

Îndrăznesc să spun că 99% dintre oameni răspund fie acceptând energia, fie blocând-o așa cm am descris în primele două puncte. Ceva cu adevărat magic se întâmplă într-o a treia posibilă situație despre care urmează să îți vorbesc în continuare.

3. Acceptarea și reflectarea energiei
Asta se întâmplă atunci când răspunzi prin „și eu îți mulțumesc!”. Are loc închiderea unei bucle. Cu acest răspuns permiți energiei să facă ceea ce îi place ei cel mai mult, și anume să se afle în mișcare.

Masaru Emoto a obținut cel mai frumos cristal de apă, atunci când a lipit pe un recipient eticheta pe care era scris „Iubire și recunoștință”. De ce? Fiindcă recunoștința vine ca un răspuns iubirii. Plasând atât iubirea cât și recunoștința în același context, cercul se închide armonios.

Între tine și oricare altă persoană de pe acest pământ există o legătură subtilă. Totul, dar absolut totul este interconectat. Răspunzând unui „Mulțumesc” prin „și eu îți mulțumesc” închizi armonios cercul. Te folosești de un canal de conexiune deja existent pentru a amplifica la maxim unda energetică armonioasă care inițial a fost îndreptată către tine.

Minunat este faptul că nu pierzi nimic, ci înmulțești instant ceea ce îți este oferit.

Un gând de final
Nnivelul de conștientizare poate fi crescut în lume prin fapte mici. Acțiuni aparent nesemnificative făcute de un număr considerabil de oameni conduc de fiecare dată la rezultate remarcabile.

De aceea, invitația mea pentru tine este ca începând de astăzi, de fiecare dată când cineva îți spune „Mulțumesc”, tu să răspunzi prin „și eu îți mulțumesc” amplificând astfel energia. Renunță la a mai bloca energia armonioasă care vine înspre tine. Începe de astăzi să o accepți înmulțind-o.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

13/03/2026

Afecțiuni ale 𝗢𝗔𝗦𝗘𝗟𝗢𝗥

Atunci când avem impresia că "ni se pun bețe în roate", sau când ne simțim incapabili să acționăm într-o situație care ne este dictată, apar afecțiuni ale oaselor sau 𝗰𝗮𝗻𝗰𝗲𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗼𝗮𝘀𝗲!

Dezamăgirea față de multe aspecte din viața noastră (auto-devalorizare) duc în aceeași direcție!

Atunci când ne simțim distruși, terminați, insuficient de buni, nu ne putem face respectați, sau ne ascundem în spatele unei imagini care nu ne aparține, preferăm să părem "duri" / reci deși nu suntem de fapt așa, apar alte și alte afecțiuni ale oaselor!

Ce remușcări simțim? Ce "greșeli" am făcut? De ce imagine din exterior ne agatam?
Ascultați semnalele de S.O.S pe care corpul le transmite!

Afirmații pentru susținerea vindecării :

"Accept să fiu mai flexibil"
"Îmi acord timp pentru a mă interioriza și dacă am nevoie cer și ajutor din exterior"
"Sunt foarte bun, sunt suficient"

Acceptați faptul că sunteți demni de iubire și fiți primi care o fac!
Atunci când vă dați voie să vă iubiți, dați automat și celorlalți voie să o facă!

Eu pot!

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

14/03/2026

14/03/2026

14/03/2026

14/03/2026

13/03/2026

13/03/2026

13/03/2026

13/03/2026

13/03/2026

13/03/2026

13/03/2026

13/03/2026

Address

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category