22/11/2025
➰Uneori ne trezim dimineața cu senzație de greu și lipsă de sens.
🌀Mergem înainte mecanic, zâmbim din reflex, spunem „sunt bine” doar ca să nu deschidem uși pe care nu știm să le închidem. Și poate că nici nu ne dăm seama cât de mult ne costă asta.
🌀Tăcem când ceva ne doare, ca și cm durerea ar dispărea dacă n-o numim. Rămânem lângă oameni care nu ne văd, sperând că măcar într-o zi o să ne privească altfel. Ne întindem limitele până se rup, doar ca să nu pierdem pe cineva, chiar dacă în acest proces ne pierdem pe noi.
🌀Și în fiecare „merge și așa”, în fiecare alegere făcută împotriva inimii noastre, împotriva propriului bine, câte un colț din suflet se închide.
🌀Fiecare compromis devine o zgârietură pe interior.
🌀Fiecare evitare devine o mică rană care apasă tot mai greu.
🧩Dar, adevărul este că nimic din ceea ce facem nu trece pe lângă noi. Totul se așează undeva, în tăcere. În mușchii încordați, în respirațiile scurte, în gândurile care nu ne lasă să dormim.
🧩Tot ceea ce trăim, ne atinge.
🧩Și tot ceea ce ignorăm, ne transformă.
🌱Vindecarea începe atunci
* Când, pentru prima dată după mult timp, ne oprim și ne întrebăm:
„Ce-mi face mie asta cu adevărat?”
*Când începem să alegem liniștea, chiar dacă nu toți o înțeleg.
*Când începem să punem limite, chiar dacă unora nu le convine.
*Când alegem adevărul, chiar dacă doare.
*Când ne alegem pe noi, chiar dacă am uitat cm se face.
Pentru că, în cele din urmă, lucrurile pe care le facem împreună cu cele pe care le evităm — ne devin respirație, normalitate, identitate.
🌱Pasul prin care alegem să facem ceva care ne vindecă, și NU ne rănește:
🌱Acela este începutul drumului înapoi către noi!
