What are the opening hours?

Monday 10:00 - 21:00 Tuesday 10:00 - 21:00 Wednesday 10:00 - 21:00 Thursday 10:00 - 21:00 Friday 10:00 - 21:00 Saturday 10:00 - 21:00 Sunday 10:00 - 21:00

http://cabinet-psihoterapie-alexandra-dutu.business.site/

Alexandra Dutu - psihoterapeut, Strada Ramnicu Valcea nr 3, bl 4, sc A, parter, ap 1, Bucharest (2026)

Q: What is the address?

Strada Ramnicu Valcea Nr 3, Bl 4, Sc A, Parter, Ap 1

16/02/2026

Observa ce-ti spun altii despre ei, atunci cand iti vorbesc despre tine! 😉🫣

14/02/2026

Fii rabdator cu iubirea!
– Ce inseamna „a imblanzi”? intreba micul print.
– E un lucru de mult dat uitarii, zise vulpea. Inseamna „a-ti crea legaturi”…
– A-ti crea legaturi?
– Desigur, zise vulpea. Tu nu esti deocamdata pentru mine decat un baietas, aidoma cu o suta de mii de alti baietasi. Iar eu nu am nevoie de tine. Si nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decat o vulpe, aidoma cu o suta de mii de alte vulpi. Dar daca tu ma imblanzesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fara seaman in lume. Eu voi fi, pentru tine, fara seaman in lume.. .

***
Asa arata iubirea inainte, “pe vremea mea”. Iubirea pornea din cunoastere, din apropiere treptata, calda. Iubirea pornea din inima, cm ar spune Jung, nu din corp. Azi, iubirea trebuie sa plece din corp, nu din inima.
“Am fost la prima intalnire, dar n-am simtit nimic” - e replica cvasirepetata in cabinet cand vorbim de relatii.
Acum, oamenii nu mai merg la intalniri ca sa cunoasca, ci ca sa observe si sa puna diagnostice. Merg cu carnetelul de red flag-uri pe care le urmaresc daca cel din fata lui le bifeaza ori ba. La final, vine verdictul: anxios, depresiv, traume X, Y, Z.
Mi s-ar parea amuzant ca la o astfel de intalnire, daca ar fi sinceri, sa faca rost de liste si “diagnostice”.
Sau daca omul din fata mea a fost la o intalnire si se incumeta sa mearga la o a doua, cade in urmatoarea capcana: “nu am simtit nimic”.
Sa simti, ce? - intreb. Dor, dorinta?! Dorul izvoraste din atasament. Dorinta din nevoi! Iubirea izvoraste din cunoastere si cere rabdare si timp.
Timp - ce nu avem niciodata, indiferent de varste.
Rabdare - de unde, daca nu avem timp?
Convorbiri monosilabice care tradeaza oboseala atator ocazii risipite. Timp, rabdare, bani. Caci nimeni nu ajunge! Caci nimeni nu mai are rabdare sa creeze legaturi, sa imblanzeasca vulpi!

11/02/2026

Linistea ce imbraca singuratatea devine mult mai evidenta in contrast cu zgomotul celor din jur. Linistea care te sufoca devine mult mai apasatoare in contrast cu zumzetul vietii care-si continua netulburata cursul cu sau fara tine. Momentul acela, in care linistea te innabuse si viata zumzaie in jur, dar fara tine, e clipa in care simti cm sufletul ti se desira fir cu fir, fara ca ceilalti sa vada, fara sa le pese. Acela e momentul care desparte viata de… tot ce e d**a. Dar acela e si momentul in care te poti alege pe tine.
Momentul acela l-am trait! Momentul acela in care am simtit ca viata merge mai departe cu mine sau fara mine. Am ales sa mearga mai departe cu mine! Am ales si vreau sa-ti spun un secret: si tu o poti face!
In ultimele saptamani m-am intalnit in cabinet cu o multime de suflete cuprinse de singuratate. 8, 10, 12, 16, 18, 25, 37, 57, 60+ - nu sunt cifre, nu sunt varste. Sunt etape din viata, si oameni care mi-au aratat ca singuratatea se simte la fel. Si nu orice singuratate, ci aia pornita din excludere.
Aceasta singuratate e mult mai evidenta in anii de scoala. De ce? In primul rand, pentru ca atunci esti inconjurat de un numar mai mare de indivizi. Cu cat numarul persoanelor care te inconjoara e mai mare, cu atat exluderea, indiferenta si singuratatea sunt mai evidente.
Gastile par mai inchegate, efervescenta varstei contrasteaza mai puternic cu linistea si indiferenta.
Imi vin in minte povesti, imi vin in minte situatii, imi vin in minte emotii. Am cateva ganduri:
1. Daca te simti cuprins de liniste - e in puterea ta sa o spargi! Alege-ti oamenii care sa te ajute! Nu esti singur, esti doar alaturi de oamenii nepotriviti!
2. Daca vezi un suflet singur - mergi catre el! Aseaza-te in liniste si incearca sa-l cunosti. Nu stie sa faca zgomot si nici cm se traieste. Invata-l cu pasi mici! Un suflet atat de fragil nu va putea exploda intr-un foc de artificii, cu toate ca si-ar dori. Are nevoie de timp!
3. Pentru parinti - educati-va copiii sa priveasca in jurul lor, sa spuna “Da” atunci cand un alt copil vine si intreaba timid “Pot sa ma joc si eu cu voi?”.
Singuratatea doare indiferent de varsta! E greu de inteles si trait! Pentru ca suntem facuti sa traim inconjurati de suflete, nu pe taramuri inghetate. Ele sunt ale nevietii!

29/01/2026

Manifestarea iubirii si asteptarile in functie de generatii

Iubirea este una dintre emotiile cele mai intens dezbatute in cabinetul unui psihoterapeut:
◦ daca a fost;
◦ daca nu a fost;
◦ cm a fost iubirea primita etc.
Si, chiar daca a fost, iubirea nu intotdeauna e de ajuns. Manifestarea iubirii fata de persoana iubita este cea care conteaza realmente pentru cel ce o diseca. Doua dintre reprosurile constante in randul familiei sunt:
◦ cel facut de parinte copilului;
◦ cel facut de copil parintelui.
Frecventa cu care am intalnit acest repros m-a facut sa cuget putin la modul de manifestare a iubirii, in functie de generatie, si cm fiecare dintre persoane inteleg iubirea in raport cu experientele traite. Intelegerea contextului poate nu scuza, poate nu vindeca, dar ne ajuta sa constientizam ca modul in care noi iubim poate nu este cel de care are nevoie persoana pe care o iubim. Cat si invers: modul in care suntem iubiti este diferit de asteptarile create, dar asta nu inseamna ca nu suntem iubiti.
Personal, am constientizat ca ne oferim iubirea in modul in care ne-a lipsit.
De exemplu:

◦ Bunicii nostri ca tineri adulti au fost nevoiti sa isi construiasca familia alaturi de parintii lor. In majoritatea cazurilor, tanara familie avea sa ocupe o camera din casa parintilor. Au suferit, au muncit si au depus eforturi imense pentru a le oferi copiilor lor ceea ce ei nu au avut: o casa!
◦ Parintii nostri (ai generatiei mele) - s-au trezit intr-o casa goala. “Am pornit de la lingura. Aveam niste pereti si atat. Doua linguri si doua furculite”. Ajunsi in casa mult visata de parintii lor, ai nostri au constientizat ca au nevoie de bani pentru a transforma niste ziduri in “acasa”. Au muncit si au suferit si si-au promis ca ei le vor oferi copiilor lor ceea ce ei nu au avut: bani!
◦ Adultii de azi - au casa mult visata de bunici, au banii doriti de parinti pentru a-si satisface si cele mai frivole dorinte, insa nu resimt iubire. Odata nevoile de de baza satisfacute, instinctul de supravietuire adoarme si oamenii isi pot indrepta atentia si catre nevoile sufletului. Si pentru ca au suferit de lipsa iubirii si-au promis ca vor oferi copiilor lor ce ei nu au avut: iubire.
Copiii nostri - au casa, au bani, au iubire! Au tot si sunt nemultumiti! Ce le lipseste? Sunt inca prea mici ca sa ne spuna care este nevoia lor neimplinita, insa ca adulti putem constientiza ca nu le oferim prezenta noastra.
Alergam incolo si incoace incercand sa le indeplinim toate dorintele, sa le cumparam toate jucariile, hainele, activitatile… tot! Si cu cat le cumparam mai multe, cu atat sunt mai nemultumiti. De ce? Pentru ca copiii nu vor case, nu vor bani, nu vor protectie excesiva, ci vor prezenta. Copiii nostri au nevoie de noi sa le fim aproape, sa le vorbim, sa ii integram in lumea noastra. Si, totodata, isi doresc sa fie lasati sa-si traiasca propriile experiente, sa faca propriile greseli.
In urma cu niste ani, la finalul unei sesiuni de supervizare am tras o concluzie: “Fiecare parinte isi traumatizeaza copilul in felul lui”. Unii mai mult, altii mai putin. Dar totul din iubire. O iubire oferita la fel ca un cadou: gandind la ce a lipsit celui ce ofera, nu la ce lipseste celui ce i se ofera!
Manifestarea iubirii se invata! Din iubire pentru copiii nostri, e important sa intelegem modul in care au ei nevoie sa le oferim iubire. Si sa le-o oferim asa cm au ei nevoie, nu cm am avut noi!
Drumul e lung… si, ca parinti, gresim. Gresim si ca copii. Caci nici parintii si nici copiii nu au mai trait inainte! Parintii nu au mai fost parinti! Copiii nu au mai fost copiii parintilor lor. Viata se traieste prima data! Cu totii gresim! Important e sa iubim si, din iubire, sa gasim puterea de a ierta.

25/01/2026

Parinti abandonati 🥺

Intrebare: Cine pe cine abandoneaza? Parintii pe copii sau copiii pe parinti? 🧐 Cine a savarsit primul abandonul?
Adolescenti retrasi in cochilia fragila a indiferentei, ce se transforma in masca impenetrabila a nepasarii, a sfidarii sau a arogantei. Copii care impun distanta prin tacere. Dar ce ascunde tacerea lor?
Tacerea poate ascunde suferinta! Tacerea poate ascunde resemnare! Tacerea poate ascunde nevoia de iubire. Copiii au nevoie sa se simta iubiti, doriti. Copiii isi doresc si asteapta sa vada ca parintii lupta pentru ei. Copiii isi doresc ca parintii sa lupte cu tacerea lor. Sa o topeasca si sa le ofere un mediu in care sa se simta in siguranta. Copiii isi doresc sa fie salvati cu iubire.
Copilul ajunge sa abandoneze relatia cu parintele d**a ce a simtit pe propria piele durerea abandonului.
Lipsa activitatilor si a timpului petrecut impreuna cu copilul e o prima forma de abandon.
Abandonul parintelui se insinueaza subtil cu abandonul acestuia in fata ecranelor. Inca din primii ani de viata, cand il lasa pe telefon “ca sa fac o mancare repede”, “ca sa raspund la un mail”, apoi “ca sa am si eu 10 minute de pauza”. Incet - incet, cele 10 minute se tranforma in zeci de minute, apoi in ore. Pe masura ce creste, copilul cauta noi modele, departe de cele de acasa, caci parintii sunt uitati undeva “intr-un colt”, asa cm erau si ei uitati cand erau mici. As risca sa spun, de multe ori, uitati in fata ecranelor.
Adulti si copii pierduti in lumea infinita a social media, jocuri si vartejuri emotionale.
Parintii se trezesc odata cu problemele de la scoala: note proaste, comportamente neconforme (violenta, consum de substante, alcool, autovatamare etc.).
Si parintii se trezesc, revoltati pe sistem, scoala, pe cei care nu fac nimic pentru copiii lor. Dar primii care nu fac suficient pentru copiii lor sunt chiar parintii. Caci ceea ce refuza sa inteleaga parintii este ca nu lumea din jur le expunde copiii la pericole. In majoritatea dintre cazuri, copiii sunt cei care se pun in pericol pe ei insisi.
Consumul de substante si alcool, de cele mai multe ori, survine ca metoda de evitare a emotiilor negative. Autovatamarea ca forma de gestionare a durerii interioare etc.
Parintii se trezesc neputinciosi in fata unui adolescent distant, violent, arogant si… extrem de sensibil. Un necunoscut care refuza sa le mai vorbeasca, hotarat ca el cunoaste lumea mai bine si se descurca singur. Poate nu bine, poate nu sanatos, dar se descurca… sau nu! Dar nu mai conteaza! Caci suferinta care-i macina sufletul oricum e mai intensa decat orice alt rau i s-ar intampla.
Parintii depun eforturi inimaginabile sa mentina corpurile integre. Dar foarte putini se preocupa de sufletul ce da viata trupurilor. Este ca si cm am avea grija sa nu spargem vaza, insa nu ne ingrijim ca florile din ea sa aiba apa.
Aveti grija si de sufletele din corpurile copiilor vostri! Copiii nu vor nimic altceva decat iubirea parintilor! Copiii vor sa simta ca sunt suficient de importanti incat mama si tata sa lupte pentru ei! Sa le vindece ranile sufletului! Copiii au nevoie ca parintii sa le ramana aproape!
Daca nu ma ascultati pe mine, urmati indemnul lui Gabor Mate si “Tineti-va copiii aproape”

22/01/2026

Nota obtinuta la examen nu depinde doar de cat de mult inveti! Iata cm te poti pregati eficient pentru Evaluarea Nationala, Bacalaureat, licenta, disertatie sau orice alt tip de examen.

19/01/2026

De cate ori ma retrag in mine, o rana imi susura incet ca apa unui izvor de munte, ce curge lin la vale. In minte si in suflet. O rana deschisa ce mi-e greu sa o vindec. Am invatat ca ranile isi cer timpul lor. Fiecare are timpul ei pentru vindecare. Unele pot fi atat de complicate incat au nevoie de mai mult timp pentru a sapa cicatrici adanci, pe care nimeni nicicand nu le va mai putea sterge.

Viata merge inainte indiferent de rani. Ele sunt acolo, dar tu continui sa traiesti, sa zambesti, sa-ti duci zilele cm poti mai bine. Sunt momente in care rana pare ca nu mai exista, ca nu mai doare si ca nici nu a fost vreodata. Sunt momente in care sufletul ti se strange si durerea este atat de adanca incat iti pare ca uiti sa respiri. Tragi aer in piept si pare ca plamanii nu-l ajung. Dar toate sunt trecatoare! Nimic nu e pentru totdeauna. Cu atat mai putin fiinta. Omul.

Privesc in timp si la oamenii pe care viata imi ofera sansa de a-i intalni. Stiu ca toate ranile si suferintele m-au facut mai puternica. Cicatricele ranilor trecute imi dau puterea de a intelege suferinta. A mea si a celor din jurul meu. A sufletelor. Una dintre cele mai prezente suferinte din cabinet este cea provocata de prapastia ce se casca pe nesimtite intre singurele relatii prezentate ca certitudine: parinte - copil.

Iluzia se destrama odata ce perdeaua inocentei cade si lasa la vedere un adevar negrait: distanta. Sufletele se despart si distanta se instaleaza. Durerea se instaleaza incet, cu fiecare conversatie superficiala in care raspunsul la intrebarea "Ce faci?" nu este despre ce simti cu adevarat in profunzime, ci se rezuma la fapte, activitati... superficialitate.

Distanta impusa de parinti este unul dintre cele mai comune reprosuri: "Nu vorbim noi de-astea", "Nu stiu ei", "Nu le povestesc, nu pot". Si, pe masura ce zilele trec, prapastia se casca din ce in ce mai mare, mai adanca si mai intunecata. Cu cat timpul trece, cu atat prapastia devine mai intunecata si mai greu de intins vreun pod vreodata, un pod care sa uneasca cele doua parti ce odata au fost un intreg.

Parinti prea obositi de propriile suflete ca sa se mai ingrijeasca si de sufletele ce le-au adus pe lume. Copii prea dezamagiti de asteptarea ca parintele sa vina si sa le oblojeasca rana, le fel cm faceau in copilarie, cand se impiedicau si fasii timide de sange ieseau de sub pielea frageda si zdrentuita in urma impactului cu pamantul. Parintii nu mai vin. Copiii invata ca sunt singuri... si singuratatea doare. Caci ea se instaleaza cu primul abandon: abandonul celui care te-a adus in lume fara ca tu sa-i ceri.

Insa singuratatea este printre putinele certitudini pe care viata le ofera. Si, de aici, e alegerea fiecaruia cm si-o traieste, cm si-o inconjoara de alte suflete. Si de propriul suflet! De aici, depinde de fiecare cat alege sa dezvaluie celor din jur din sinceritatea proprie. Din simtaminte!

10/01/2026

Teama de a trai! 🧐

Citesc de cateva zile impreuna cu Karl “Povesti nemuritoare”. Procesul e interesant, insa m-a ajutat sa contientizez impactul povestilor vechi si modul in care acestea ne pregateau pentru viata. Perspectivele sunt multe, insa vreau sa ma opresc asupra a 3 idei:

- teama de necunoscut;
- intuitia;
- invingerea pericolelor pentru gasirea fericirii.

In fiecare poveste citita, cele trei teme sunt puse in contexte diferite. Baiatul pleaca in lume, unde intalneste “un om bun” care-l povatuieste sa nu se avante in necunoscut. Necunoscutul este redat sub forma unei paduri intunecate si nepatrunsa de alti oameni, a unui copac ce se inalta pana dincolo de nori (unde nimeni nu poate privi) etc.

Flacaul asculta povata, insa se lasa mereu prada curiozitatii (instinctului) si patrunde in locul interzis. Acolo, intalneste pericole, le infrunta si, drept rasplata, primeste bogatii fara seaman si isi gaseste iubirea vietii.

Astfel, povestile ne pregateau pentru viata. Ne obisnuiau cu aparitia necunoscutului si cu interventiile celor din jur, care ne vor povatui multe. Povestile ne indemnau sa ne urmam curiozitatea, sa facem ce ne spune instinctul cu increderea ca indiferent de ce impedimente ne asteapta le vom infrunta.

La baza multora dintre anxietati sta teama de necunoscut. Necunoscutul imprevizibil, care nu este in controlul nostru. Evenimentele imprevizibile ne sperie si ne-ar forta sa iesim din zona de confort. Curiozitatea, imboldul de a da curs instinctului ajunge sa fie sugrumat de anxietatea de necunoscut. Si, atunci, ajungem sa ramanem in zona sigura, din afara “padurii”.

Suntem in siguranta, departe de pericole, dar… si de auto-cunoastere si implinire.

Balaurii din poveste acum pot fi:

- un job nou;
- o relatie noua;
- o vacanta;
- o iesire banala la cumparaturi (pentru unii);
- o activitate noua etc.

Traiti viata cu vitejia eroilor din povesti. Urmati-va curiozitatea (instinctul) si luptati cu incredere. Arme va sunt abilitatile personale.

05/01/2026

Ce paradox:
- suferinta e cea care poate uni suflete
Dar, totodata:
- suferinta e si cea care poate desparti destine

31/12/2025

Viata-i ca un business: uneori lucrurile merg struna si iesi pe profit. Alteori, nu merg atat de bine si poti iesi pe minus. Sau sunt perioade in care alterneaza + cu - si atunci iesi pe 0.
Pot spune despre 2025 ca a fost un an in care am pierdut, dar am si castigat. As fi vrut sa nu pierd, chiar daca asta ar fi insemnat sa nu castig? Poate!
Viata-i o schimbare continua! Tot ce poti face e sa te adaptezi continuu la dinamica ei si sa le accepti pe toate, cu bune, cu rele. Fie ca poate cu unele nu esti de acord sau altele ar putea fi altfel decat sunt. Viata e viata si ea trebuie traita cu toate ale ei.
Fericirea sta in lucruri mici!
Pentru 2026, imi doresc sa fiu! Pentru oameni! Pentru mine! Pentru copilul meu!
Un 2026 bun cu voi va doresc! 🫶
Cele rele sa se spele, cele bune sa se adune!

20/12/2025

Voua va aduce satisfactie timpul petrecut pe telefon? Cat la suta din timpul petrecut online va aduce in prim-plan content util? Cat din timpul vostru il pierdeti cu informatii inutile sau, uneori, chiar nocive?
Gandul mi-a plecat de la o intrebare retorica pentru ca nici eu nu sunt “fara de pacat”. Se intampla uneori sa pierd timp pe retelele de socializare, fie din cauza oboselii, cand simt ca creierul nu mai vrea nimic, ci doar sa ruleze ceva acolo, ca un zgomot de fond. Pe de alta parte, e un timp pe care-l consum si pentru a cunoaste realitatea oamenilor pe care ii intalnesc si care se lasa scufundati pana la sufocare in social media.
Uneori, continutul consumat e inofensiv, insa sunt si situatii in care informatiile care ajung din online la noi ne pot face rau. In cabinet, am intalnit situatii si situatii. Modul in care creierul fiecaruia dintre noi integreaza aceeasi informatie este diferit si sunt cazuri in care o informatie poate ajunge sa declanseze adevarate crize existentiale. Atacuri de panica, insomnii, anxietate provocata de teama de moarte, teama de diverse boli - sunt doar cateva dintre situatiile in care consumul de social media iti poate influenta starea psihica. Aceste exemple sunt extreme, insa contentul consumat ne influenteaza dispozitia zilnica si ne modeleaza viziunea asupra vietii si a celor din jur (relatiile familiare, de cuplu, cu copiii etc). Desi constienti ca viata din social media nu e realitate, creierul nostru imbibat de un anumit tip de continut, la un anumit moment dat, va uita sa mai distinga intre cele doua universuri: real si online.
Da, consum si eu, la fel ca voi. In limita timpului disponibil, a energiei si a dispozitiei. Insa, de cele mai multe ori, as prefera sa evadez in carti. Caci de acolo imi plecase gandul. Si acum citesc o noua carte 😉 Si am o manie: atunci cand citesc parca as vrea sa-i fac pe toti sa citeasca cartea pe care eu o strabat si sa-i prinda mesajele atat de profunde… sa o lase sa-i cuprinda la fel ca mirosul cozonacilor abia scosi din cuptor sau a sarmalelor aburinde 🙃

Alexandra Dutu - psihoterapeut

16/02/2026

14/02/2026

11/02/2026

29/01/2026

25/01/2026

22/01/2026

19/01/2026

10/01/2026

05/01/2026

31/12/2025

20/12/2025

Address

Opening Hours

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Monday	10:00 - 21:00
Tuesday	10:00 - 21:00
Wednesday	10:00 - 21:00
Thursday	10:00 - 21:00
Friday	10:00 - 21:00
Saturday	10:00 - 21:00
Sunday	10:00 - 21:00