27/12/2025
La nivel de bază, imitația este un mecanism natural de conectare. Oamenii tind să oglindească limbajul, gesturile și preferințele celuilalt pentru a crea siguranță și apartenență (mirroring).
În psihologie, oglindirea este un mecanism natural de conectare. Dar atunci când dispare diferențierea și persoana nu mai pare să existe în afara relației, imitația nu mai este despre apropiere, ci despre supraviețuire emoțională.
Acest articol explorează când și de ce imitația devine problematică, ce indică despre structura sinelui și cm se leagă de atașament, mecanisme defensive și lipsa accesului la experiența internă.
Din perspectiva teoriei diferențierii sinelui, conform Bowen persoana nu are un simț clar al identității proprii, se reglează emoțional prin celălalt, „împrumută” opinii, gusturi, experiențe pentru a se simți validată. Imitația repetitivă devine o formă de: „Spune-mi cine ești, ca să pot fi și eu.”
Ca și mecanism defensiv, persoana se identifică cu tine pentru a reduce anxietatea, preia trăsături, cuvinte, experiențe, evită contactul cu propriul gol interior. Această identificare devine rigidă atunci când: sinele propriu este fragil, autonomia este percepută ca periculoasă.
Comportamentul apare frecvent în: atașamentul anxios, dacă sunt ca tine, nu mă părăsești”, atașamentul dependent, “exist prin tine”. Repetiția discursului și copierea experiențelor nu sunt minciuni deliberate, ci încercări inconștiente de menținere a legăturii.
Lipsa accesului la experiența internă, faptul că „povestește de la sine este repetitiv” indică: sărăcie simbolică, dificultate de reflecție, acces redus la lumea emoțională proprie. Persoana nu creează narațiuni, ci le reciclează.
Când e nevoie de atenție clinică: dacă imitația este aproape constantă, există confuzie identitară evidentă, persoana pare „goală” fără oglindire, apare iritare sau ostilitate când diferențele sunt marcate. În astfel de cazuri, pot fi investigate: structuri de personalitate dependente sau borderline, istoric de atașament nesigur, traumă relațională timpurie.
Imitarea constantă poate fi adesea un semn de sine slab diferențiat. Persoana nu copiază pentru că nu gândește, ci pentru că se reglează emoțional prin celălalt. În absența unui nucleu identitar stabil, oglindirea devine o formă de supraviețuire relațională.
Centrul de Dezvoltare Emoțională Ra Of Mind