Psihoterapeut Kassandra Popa

Psihoterapeut Kassandra Popa sunt psihoterapeut de orientare sistemică. Scriu pentru oameni care vor să înțeleagă și să schimbe lucruri pentru ei.

03/03/2026

DESPRE CADOURI ȘI FUNCȚIILE LOR ÎN RELAȚIA CU TERAPEUTUL
Dăruim fără niciun interes sau există mereu unul inconștient?

Observ, de ani buni, cm cadourile oferite în luna martie – pentru profesori, șefi, directori, terapeuți – sunt din ce în ce mai mari, mai frumoase, mai spectaculoase. Cu cât autoritatea este mai importantă, cu atât cadoul este mai mare și mai impresionant. Dar ce înseamnă, din punct de vedere terapeutic, actul de a oferi un cadou?

În terapie, cadoul este considerat un act simbolic. Așa cm amintea și Freud, în „Observații despre iubirea de transfer” (1915), oferirea de obiecte poate exprima: iubirea transferențială față de terapeut, dorința de a seduce sau de a impresiona terapeutul, tentativa de a cumpăra bunăvoința acestuia, astfel încât să nu fie atât de „iscoditor”, rezistența mascată la procesul terapeutic.

Mai târziu, autori precum Melanie Klein și Donald Winnicott au aprofundat dimensiunea reparativă a darului în relația terapeutică.

Dacă ne uităm la locul interior din care oferim cadouri, putem face o trecere în revistă a funcțiilor inconștiente pe care actul de a dărui le poate avea.

a) Funcția de reparare (reparația kleiniană)

Cadoul poate fi o tentativă inconștientă de a „repara” legătura cu terapeutul. În cabinet, apare frecvent după ședințe tensionate, confruntări sau interpretări care au atins un nucleu dureros al clientului. Acesta poate simți că riscă să piardă legătura cu terapeutul, că ar putea fi părăsit, mai ales dacă are un istoric de abandon în relațiile semnificative din viața sa. Dacă a învățat că, după tensiune, celălalt se retrage, va încerca să repare relația – ca o tentativă de a evita durerea pierderii.

„Poate am fost dificil(ă), poate am avut gânduri negative — îți aduc ceva ca să refac legătura.”

b) Funcția de seducție

Freud vorbea despre iubirea de transfer atunci când clientul simte nevoia de a „cuceri” terapeutul. Se întâmplă frecvent ca, în terapie, să apară dorința de a fi plăcut, de a avea o relație diferită de cea strict profesională, de a impresiona.

Cadoul poate deveni: un gest de apropiere eroticizată, o încercare de a deveni „special”, o formă de testare a limitelor. În acest sens, darul transmite un mesaj:

„Nu sunt doar un client. Vreau să contez diferit.”

c) Funcția de control

Cadoul poate crea o datorie simbolică. Se întâmplă, spre exemplu, la părinții care vin cu daruri însoțite de mesajul subtil: „Mă aștept să îmi repari copilul.”

La nivel inconștient: „Dacă îți dau ceva, îmi vei da și tu ceva în schimb.”

Este o tentativă de a inversa asimetria relației terapeutice. Clientul devine, temporar, cel care oferă, nu cel care primește ajutor – pentru a putea controla, măcar simbolic, ceea ce primește.

d) Funcția de recunoștință autentică

Există și situații în care darul exprimă pur și simplu gratitudine. Psihoterapia nu patologizează orice gest; îl contextualizează. Ceea ce contează este frecvența cadourilor, simbolistica lor și punctul-cheie al relației în care apar, dacă se creează un pattern sau nu, ce fel de pattern etc.

Mi-a atras atenția cadourile profesorilor anul acesta și nevoia exagerată a părinților de a se remarca prin ele.

Fenomenul cadourilor din ce în ce mai „fabuloase” oferite profesorilor (flori, vouchere, plicuri consistente) poate fi privit prin aceeași lentilă. Profesorul, asemenea terapeutului, ocupă poziția unui: obiect de autoritate, evaluator, figură parentală substitutivă.

Cadoul poate îndeplini funcții similare:

a) Reparare și anxietate de performanță

„Poate copilul meu nu este suficient de bun — să compensăm.”

b) Asigurare narcisică

„Suntem părinți implicați.”

Cadoul devine o oglindă a imaginii de sine.

c) Control simbolic

„Suntem generoși — poate relația va fi mai favorabilă.”

d) Competiție narcisică între părinți

Valoarea cadoului crește pentru că devine un marker de statut social. Pe măsură ce anxietatea socială legată de performanță, comparație și statut crește, și darul devine mai mare. În psihoterapie, excesul este adesea un indicator al conflictului interior. Un cadou modest poate exprima relație. Un cadou spectaculos poate exprima: vinovăție, competiție, dorința de a cumpăra iubire sau protecție.

Cadoul nu este niciodată doar un obiect.
Este un mesaj.

În cabinet, el poate spune:

„Te iubesc.”

„Mi-e frică să nu te pierd.”

„Îți datorez ceva.”

„Vreau să fiu preferat(ă).”

Uneori, cel mai valoros „cadou” rămâne capacitatea de a vorbi despre ceea ce, de fapt, încercăm să oferim.

hiperdependenta se referă la acele comportamente de “nu pot fără celălalt”. Din exterior, acești oameni pot părea ca nu ...
15/01/2026

hiperdependenta se referă la acele comportamente de “nu pot fără celălalt”. Din exterior, acești oameni pot părea ca nu vor, ca le plece zona de confort, în realitate, problema este una profundă: așa au învățat ca pot avea o relație cu părinții lor, iar mai târziu, cu ceilalți. Când părintele este indisponibil emoțional, abuziv, neglijent sau absent, el va compensa minusurile prin serviciile pe care le oferă copilului. De cele mai multe ori, acești părinți se consideră vinovați și conștient spun “vreau să îi ofer bani, sprijin, pentru ca am greșit mult față de el/ea”. Astfel, serviciile devin forma principala de relaționare. Sigur, asta vine la pachet cu lipsa de autonomie pe care adultul o deprinde, cu faptul ca el nu se poartă ca un adult. Acesta poate resimți autonomia ca un inamic ce urmează a sabota relația de atașament. Din acest motiv, atunci când cineva le spune “fă-ți singur, maturizează-te”, la ei are un ecou plin de durere, pentru ca asta echivalează cu “părăsește-ți familia”.

“liniștea e subapreciată” - ceva ce am simțit încă din copilărie - cu asta am plecat de la  după spectacolul Reveria, și...
12/01/2026

“liniștea e subapreciată” - ceva ce am simțit încă din copilărie - cu asta am plecat de la după spectacolul Reveria, și cu multe altele. Fiecare experiență în cuib e unica, niciuna nu seamănă cu alta și nici nu ar trebui. Familiaritatea pe care o căutăm prin comparare, lucrează în deserviciul nostru. Fără să vrem ajungem să ne dorim banalul și să nu aud “dar poate asta îmi place mai mult” - de unde știi? Le-ai încercat pe toate și ai văzut?

mai spuneau ca noi suntem gazde, iar emoțiile, gândurile, stările noastre sunt musafiri. Așa e. Le luăm prea în serios și le oferim puterea de a decide, acela este momentul în care noi începem să ne simțim pierduți.

ne-au mai întrebat ce am vrea să visăm, dacă am putea. Eu am zis ca aș vrea să mă văd pe mine în 5 ani. Am visat. Multă apă. Atât❤️

nevoia de a urmări, de a “stocări” alte persoane, ca mai apoi să te compari în tăcere și să încerci să îi depășești, asc...
29/12/2025

nevoia de a urmări, de a “stocări” alte persoane, ca mai apoi să te compari în tăcere și să încerci să îi depășești, ascunde o rană profundă: rana narcisică. Cum se produce? Fiind iubit condiționat constant. Nu pentru ceea ce ești, ci pentru ceea ce faci și demonstrezi. Relațiile se simt ca un maraton al demonstrării, al etalării tuturor calităților, al mimării perfecțiunii, cu sentimentul ca dau “prea mult și nu sunt apreciat/ă”. La muncă, acasă, în familie, cu prietenii, nu suport să aud nicio critică, mă fac mic/ă atunci când cineva lasă de înțeles ca e altcineva mai bun ca mine, vreau să impresionez mereu, îmi pun cele mai frumoase haine, chiar dacă nu mă machiez, tot vreau să arăt impecabil și vreau să observe celălalt, mereu mă desconsider în ciuda faptului ca primesc aprecieri, îmi e rușine să vorbesc, să mă exprim, am mereu o presiune de “ce vor zice ceilalți dacă…?”, mereu o strângere în piept în public, o nesiguranța dacă sunt sau nu ales/ă de el/ea, dacă mă înșală, dacă crede ca altcineva e mai bun ca mine, dacă…

daca asa arata viața ta, în relațiile tale, este o rană pe care ai nevoie sa o îngrijești. Nu e despre ce se vede în exterior, e despre ce se simte.

cand rămânem singuri, atunci apare adevarul nostru. O relație bună cu tine, va atrage relații bune cu ceilalți, întotdeauna.

respectul de sine începe cu a înțelege unde l-ai pierdut. Până nu ne întoarcem la rădăcini, nu putem să schimbăm nimic. ...
22/12/2025

respectul de sine începe cu a înțelege unde l-ai pierdut. Până nu ne întoarcem la rădăcini, nu putem să schimbăm nimic.

nimeni nu-și dorește să sufere, conștient. Ajungem acolo din cauza modului în care am fost educați ca “trebuie”.

mi-a apărut acum ceva timp, o postare cu o mașină de lux făcută cadou “de împăcare”, cu mesajul “iartă-mă”. Foarte multe...
18/12/2025

mi-a apărut acum ceva timp, o postare cu o mașină de lux făcută cadou “de împăcare”, cu mesajul “iartă-mă”. Foarte multe femei în comentarii admirau gestul. Am stat și m-am gândit cât de multe situații admiram fără a ne gândi ce e în spate. Mi-au venit în minte multe filme în care el o urmărea, pentru ca era “atât de îndrăgostit de ea”, în care ea îl lovea pentru ca “a fost atât de rănită și ca prin asta îi arată ca îi pasă”, în care el îi trimitea flori, cadouri, mesaje ca să “îi mai dea o șansă”. Toate aceste scene erau prezentate într-o lumină pozitivă, ca și cm ele reprezintă definiția iubirii și a interesului pentru celalalt. Nu sunt.

iubirea nu este intruzivă, forțată, agresivă. Iubirea înseamnă respect pentru celălalt și spațiul său. Dacă tu trebuie să treci de limitele celuilalt ca să iubești, înseamnă ca nu e despre el, ci despre nevoile tale egoiste.

foarte multe femei au murit anul acesta. Un studiu arată ca în aceste situații, întotdeauna au existat “reîmpăcări teatrale” cu multe gesturi catalogate social ca “speciale” și “dovezi de iubire”. Cum se leagă ele de decesul victimelor? Ambele au la bază încălcarea limitelor celuilalt, sentimentul de îndreptățire (ești a mea/al meu) și sentimentul de posedare (nu ai dreptul să alegi altceva).

vin sărbătorile și vreau să vorbim despre o realitate a relațiilor cu narcisiști. Nu există tihnă cu un astfel de om. Me...
16/12/2025

vin sărbătorile și vreau să vorbim despre o realitate a relațiilor cu narcisiști. Nu există tihnă cu un astfel de om. Mereu va apărea ceva ce-l nemulțumește, ce-l stresează, ce vrea să fie diferit. O dramă care să facă dintr-un moment al conectării, un moment despre el.

în construcțiile narcisice, sentimentele nu există. De ce spune sentimente? Pentru ca, din punct de vedere psihologic, sentimentele au o construcție în timp (iubirea, mulțumirea, împlinirea). Ele nu sunt emoții, adică stări de moment, ci au nevoie de prelungire, repetitivitate pentru a se forma. Structurile narcisice, psihopate, borderline nu pot susține organizare de lungă durată, pentru ca e nevoie de un atașament securizant pentru asta. Atașamentul lor este dezorganizat, prin urmare sunt eligibili doar pentru emoții.

cum se traduce asta în practica? Îi faci un cadou, se bucură pe moment, după care, pentru ca nu are unde să așeze experiența (spre exemplu, la alte experiențe emoționale pozitive alături de tine - când i-ai luat celălalt cadou, când i-ai fost alături într-un moment dificil), la scurt timp va veni cu o critică, cu un reproș, astfel încât sentimentul de mulțumire (sunt fericit cu propria viață) să nu existe.

știu ca pentru mulți care nu au noțiuni de funcționare a psihicului, e greu de înțeles cm se poate purta cineva așa, dar psihoeducatia salvează.

Crăciunul acesta fă-ți un cadou ție și cumpără o carte, o sesiune de terapie, un curs de dezvoltare personală. Fă diferența de anii trecuți!

ce face un client în relația terapeutică este un material foarte important pentru creșterea sa. Foarte multe lucruri se ...
11/12/2025

ce face un client în relația terapeutică este un material foarte important pentru creșterea sa. Foarte multe lucruri se văd prin acea lentila. Un client care așteaptă mereu la terapeut să îi spună ce să facă, poate trăda o teamă foarte mare de a greși, un client care așteaptă ca terapeutul să îl convingă de lucruri, este un om care vrea ca celălalt să își asume pentru el ceva, un client care vrea să îi demonstreze terapeutului ca este o victima, este un om care nu a fost crezut în suferința sa de nimeni, un client care minte terapeutul, este un om care nu a fost acceptat niciodată pentru felul său de a fi și a trebuit mereu să schițeze o identitate ideală pentru celălalt, un client care se supără pe terapeut pentru ca îi oglindește niște lucruri neplăcute, este un om care s-a simțit prea rănit și a învățat să se protejeze prin furie față de cei din jur, un client care pleacă din terapie fără să discute motivul, este un om care a învățat ca nu-i pasă nimănui real de el și ca nu are de ce să dea explicații.

terapie nu înseamnă doar vorbit, terapia înseamnă să înțelegi cine ești pentru celălalt și să îi vezi povestea din spatele reacțiilor pe care le are. De asemenea, terapia presupune nu doar transferul clientului (ce face el), ci și contratransferul terapeutului (ce face acesta).

“sunt fericită ca sunt singură” - de cele mai multe ori, o ipocrizie. Nu pentru ca nu e adevarat, ci pentru ca nu e real...
10/12/2025

“sunt fericită ca sunt singură” - de cele mai multe ori, o ipocrizie. Nu pentru ca nu e adevarat, ci pentru ca nu e real din gura celui ce o spune. În cabinet, noi știm cel mai bine adevărul: oamenii vor în secret pe cineva care să match-uiasca cu fantezia lor: să fie așa și pe dincolo. Să renunți la fantezie presupune să iei din cârca celuilalt responsabilitatea de a te împlini pe tine. Asta e foarte greu, pentru ca e ca și cm s-ar prăbuși ceva în care credeai cu tărie. Mai ales, cu atâtea dovezi de cm te poate urca pe culmile extazului o altă ființă umana. În realitate, fericirea reală o cunoști atunci când nu mai simți singurătatea interioară ca pe ceva greu de dus, ci ca pe o normalitate, căci in relațiile sănătoase, tot tu te împlinești: prin cat de mult îți iei partea, te prioritizezi, te respecți și stabilești standarde pentru tine.

este o criză de parteneri de viață. Atât la bărbați, cat și la femei: nu găsesc pe cineva cu care să aiba o relație. Ce ...
08/12/2025

este o criză de parteneri de viață. Atât la bărbați, cat și la femei: nu găsesc pe cineva cu care să aiba o relație. Ce observ eu la tiparul celui ce “nu gaseste”, este ca toti cei pe care ii găsește au mereu un “dar”. Și de cele mai multe ori este un “dar” la care nu vor sa se uite, nu vor să-l exploreze și să înțeleagă ce e acolo. E un “dar” care nici măcar nu are sens pentru ei, nu-l pot corela cu o nevoie reală, autentică a lor. Spre exemplu, “să fie foarte înalt” sau “să aibă sânii mari”, “să facă sală” etc. Și nu e despre superficialitate, ca îți poți dori lucruri și e normal. E despre lipsa sensului personal. E despre faptul ca nu poți răspunde cu sens și să te crezi pe tine atunci când te întreb “cum te ajută niște sâni mari? Ce nevoie îți împlinește și cm se leagă ea de ideea unei relații de lungă durată?”. Lipsa alinierii cu sine face ca viața noastră să pară o dramă fără soluții, pentru ca nu găsești ce vrei, dar nici nu accepți ca ce vrei nu există în realitate, ci în proiecțiile idealizate pe care le ai în mintea ta.

nu, nu trebuie să fii vulnerabil și să dai tu altora arme pe care să le foloseasca împotriva ta. O altă prostie, gogomăn...
26/11/2025

nu, nu trebuie să fii vulnerabil și să dai tu altora arme pe care să le foloseasca împotriva ta. O altă prostie, gogomănie, a culturii “instagramo-tiktok”: să ne vulnerabilizam, căci așa ajungem la sufletele celorlalți. Nu, nu așa ajungi la suflete. Așa ajungi la rană și așa te supui pe tine la a fi victima. Vulnerabilitatea nu este făcută pentru a fi aruncată peste tot, ci pentru a ne oferi indicii despre noi și segmentele vieții unde avem nevoie să ne protejăm. Vulnerabili ar trebui să învățăm să fim cumpătați, chiar și la psihoterapie. Vorbeam cu o clientă zilele trecute fix despre asta. Se forța să împărtășească ceva ce nu simțea, pentru ca ar fi făcut-o să se simtă mult prea expusă în fața mea și nu era pregătită. Am încurajat-o să facă diferența între a se simți vulnerabilă și a fi vulnerabilă, astfel încât să decidă dacă împărtășește sau dacă mai stă cu ce o frământă. Mi-a spus ca se învinovățește pe ea ca nu se poate deschide și i-am explicat ce înseamnă o rană de încredere și cm funcționează. E normal să nu mai vrei să te vulnerabilizezi după ce ai fost rănit și tăvălit. Ai nevoie de timp, de răbdare și înțelegere. Nu ai nevoie de citate stupide prin care să fii scuipat între ochi ca “oamenii puternici nu se tem să fie vulnerabili”. Mă lași?

unul dintre cele mai frumoase momente, pentru mine, de la  după ce îi cunoști pe oamenii aceștia, nu o sa mai poți nicio...
09/11/2025

unul dintre cele mai frumoase momente, pentru mine, de la
după ce îi cunoști pe oamenii aceștia, nu o sa mai poți niciodată să mergi la un teatru normal. De fapt, nici nu știu dacă e teatru aici. E multă viață, realitate și trăire.

au rămas câteva gânduri după piesa asta, cu mine. Cel mai important a fost ca profunzimea umană poate fi atinsă doar de omul în sine, ce-o posedă, nu de terapie. Terapia e ceva ce se întâmplă la suprafață și de unde fiecare își ia atât cat are nevoie, pentru ca mai apoi, să poată cobora în abisurile propriului suflet, singur. Și fix asta te înalță și te vindecă real. Amuzant, caci noi încă credeam și promovăm intens pe Instagram și TikTok cm “numai psihoterapia te duce acolo’ si te scapă de toate și te ridica și te învie”. Nu e asa.

pentru toti cei ce inca mai aveti dubii ca binele e altundeva, la altcineva, in afara de voi, mergeti la Ubuntu.

Address

Bulevardul Mihai Bravu, 192
Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 22:00
Tuesday 09:00 - 22:00
Wednesday 09:00 - 22:00
Thursday 09:00 - 22:00
Friday 09:00 - 22:00
Saturday 09:00 - 22:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Kassandra Popa posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psihoterapeut Kassandra Popa:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram