10/11/2025
O clientă mi-a spus, într-o ședință:
„Nu am trecut prin nimic grav. Copilăria mea a fost ok. Dar ceva tot nu e în regulă cu mine...”
Și totuși:
– Nu reușea să doarmă bine
– Simțea că trebuie să fie „perfectă” ca să merite apreciere
– Se bloca în fața oricărei critici
Ce am descoperit împreună?
Era vorba de traume invizibile – momente aparent „mici”, dar emoțional intense, pe care nu le procesase niciodată.
Un profesor care a umilit-o în fața clasei.
Un părinte care i-a spus „Nu ai de ce să plângi.”
Sentimentul că nu era niciodată destul de bună, de calmă, de demnă de iubire.
Ce nu înțelegem uneori e că trauma nu e doar despre ce ți s-a întâmplat.
E și despre ce NU ai primit: sprijin, validare, siguranță.
Corpul nu uită. Reacționează în prezent la răni pe care mintea ta le-a învățat să le ascundă, pentru că erau prea copleșitoare atunci.
Ca psihoterapeut, am învățat că:
– Nu toată suferința vine din evenimente dramatice
– Trauma poate fi tăcută, dar cu efecte zgomotoase
– Vindecarea începe când cineva te aude cu adevărat, fără să întrebe „Dar ce ți s-a întâmplat așa grav?”
Am scris un articol despre acest tip de traumă invizibilă și despre cm poate fi abordată în terapie, cu blândețe, prezență și încredere.
Citește-l aici: https://andreeaoprea.ro/trauma-invizibila-cum-evenimentele-mici-neadresate-iti-pot-afecta-viata-emotionala/
Ai simțit vreodată că reacționezi „prea intens” fără să înțelegi de ce?
Sau că porți o greutate emoțională greu de explicat?
Dacă da, poate fi un bun moment să-ți acorzi spațiu să înțelegi ce trăiești cu adevărat. Poate fi începutul unei reconectări profunde.
