14/03/2026
Când sunt cu elevii, nu prea stau să filmez, dar acesta este un moment foarte frumos de când am fost la simularea de la Iași și apoi am ieșit cu elevii. Bineînțeles, la final a fost momentul de plecare, când rămăseserăm mai puțini, iar noi trebuia să ajungem la cazare. cineva din echipă mă trăgea, iar ei mă țineau să nu plec. (dacă vedeți asta, Iași, mi-e tare dor de voi.)
Și poate pare amuzant la prima vedere, dar pentru mine e unul dintre cele mai grele și frumoase lucruri pe care le-am trăit.
Pentru că nu e despre mine.
E despre ce simți tu când te pregătești pentru admitere:
că ai nevoie de cineva care să nu te lase să te pierzi.
Că ai nevoie de cineva care să-ți spună „te văd”, „e ok”, „hai că mai poți”.
Că ai nevoie de un loc în care nu ești doar un nume într-un tabel.
Nu sunt genul care „ține cursuri” și atât.
Chiar îmi pasă.
De fiecare elev care plânge în tăcere.
De fiecare elev care se simte în urmă.
De fiecare elev care trage de el și nu mai știe dacă e suficient.
Și tocmai de-asta există perioada de Intensiv.
Pentru că vine momentul în anul ăsta când nu mai merge „lasă că văd eu”.
Nu mai merge doar teorie.
Nu mai merge doar grile ușoare.
Ai nevoie de ritm, strategie, grile grele și feedback real — ca să te simți în control, nu în panică.
Dacă te simți în punctul în care ai muncit mult, dar încă nu știi exact unde ești și ce să repari…
dacă ai nevoie de cineva care să te țină „pe drum” până la examen…
atunci poate locul tău e cu noi, în Intensiv.
Scrie-mi „INTENSIV” și îți trimit detaliile.
Și dacă intri, îți promit un lucru: nu te lăsăm singur/ă.
