14/01/2026
Obiceiul de a te conecta cu natura
Ne-am obișnuit să trăim aproape complet deconectați de natură și, mai ales, de propriul nostru corp. Trăim mult în cap, în gânduri, în scenarii, în griji, în anticipări. Când ceva nu e în regulă, încercăm să „rezolvăm” totul prin analiză, explicații și control. Doar că sistemul nostru nervos nu funcționează așa. El nu se liniștește pentru că i-am dat argumente bune, ci pentru că primește semnale reale de siguranță.
Natura este unul dintre cele mai vechi și mai simple astfel de semnale. Creierul uman s-a format în contact cu apa, cu verdele, cu lumina naturală, cu ritmurile lente. Când ne expunem la aceste elemente, corpul începe să coboare singur din alertă. Respirația se adâncește, tensiunea musculară scade, iar gândurile își pierd din intensitate. Nu e magie și nici spiritualitate forțată. Este biologie pură. De aceea, conectarea cu natura este, în sine, o intervenție terapeutică.
Le spun des oamenilor cu care lucrez că reglarea emoțională începe de jos în sus: mai întâi corpul, apoi emoțiile, abia la final gândurile. Iar natura lucrează exact acolo unde avem cea mai mare nevoie — la nivelul corpului obosit, tensionat, suprasolicitat.
Astăzi am ales să fac asta și pentru mine. Am ieșit din casă și am dat o tură de lac în parcul IOR. Nimic spectaculos. Fără căști, fără muzică, fără telefon (ma rog, ceva telefon tot a fost, imaginile erau prea spectaculoase 😄). Doar mers, aer rece în plămâni. Lacul înghețat. Oameni care treceau pe lângă mine fără să știe nimic despre ce duc eu cu mine și fără ca eu să știu ceva despre ei. La început, mintea a continuat să alerge, ca un motor turat. Apoi, încet, ceva s-a așezat. Nu brusc. Nu complet. Dar suficient cât să simt că nu mai sunt încordat în fiecare celulă.
Nu m-a „vindecat”. Nu mi-a rezolvat viața. Dar mi-a oferit ceva extrem de important: liniște interioară. Iar uneori, asta e tot ce avem nevoie ca să nu ne prăbușim.
Dacă simți că ești mereu obosit, iritat, pe fugă, prins într-o buclă de gânduri, poate nu e nevoie să începi cu soluții mari. Poate e suficient să începi cu ceva simplu și profund uman: să ieși afară, să mergi, să stai lângă apă, să privești copacii. Să lași corpul să-și amintească faptul că e în siguranță în timp ce te.conectezi cu natura. Natura nu îți cere nimic, nu te grăbește, nu te judecă, doar te primește. Și uneori, exact asta face diferența.
