Psihoterapie/Logopedie Cristina Isvan

15/12/2025

Astăzi, în cabinet, am stat din nou față în față cu un om pe care consumul de substanțe l-a golit de tot ce avea mai viu în el, de visuri, de relatii, de încredere, de demnitate si chiar de dorința de a trăi.

Dependența nu începe cu „vreau să-mi distrug viața”.
Începe cu „vreau să nu mai doară”.
Cu o promisiune falsă de liniște, de curaj, de uitare sau cu o curiozitate distrugătoare.

Ca psiholog, văd prea des cm drogurile nu distrug doar corpul, ci și legătura omului cu sine.

Fiecare poveste e trista si doare. Recunosc ca azi am plâns d**a ce clientul a plecat. Nu de neputință. Nu pentru ca l-as judeca. Ci pentru ca am vazut din nou limpede cat de mult poate fi ruinata o viata. Un tânăr putin peste 20 de ani...Ca psiholog, raman calma si încrezătoare. Ca om, ma doare.

Dacă citești asta și ești tentat să spui „mie nu mi se poate întâmpla”, te rog să știi ca
nimeni nu pornește dependent.
Dar mulți ajung prizonieri.

Daca ai citit aceste randuri, te rog, nu încerca sa consumi "substanțe", din niciun motiv, daca nu ai întâlnit macar un dependent in sevraj.

Viata valorează mai mult decât orice substanță.

Acum fotoliul din fata mea e gol. Dar povestea nu s-a încheiat.

Există speranță.
Drumul înapoi e greu, dar nu imposibil.
Cu ajutor, cu adevăr, cu multă răbdare. Si cu ceva ce depășește priceperea terapeutica, tehnicile aplicate si cu siguranță vointa umana. Cu ajutor de Sus.

05/12/2025

18/11/2025

Ceea ce simți este direct influențat de locul în care își petrece mintea cea mai mare parte din timp.

Dacă rămâne prea mult:
• în TRECUT → întreține tristețea și blocajul
• în VIITOR → întreține anxietatea și tensiunea

12/11/2025

Când alegi un psiholog, verifică-l. Pentru siguranța ta.

Postarea aceasta nu este despre „laudă personală”, ci face parte dintr-o inițiativă comună a psihologilor care, în contextul scandalului „dr. Andrei”, simțim nevoia să arătăm câtă muncă și seriozitate există în spatele unei formări reale.

Psihologia nu e o credință și nici o modă. E știință.
Și da, între un profesionist format riguros și cineva care „a citit niște cărți și a văzut niște podcasturi” e o diferență uriașă.

Pentru mine, drumul până la atestatul de psihoterapeut a însemnat 11 ani de studii, formare și supervizare ( 3 ani de facultate, 2 ani de master, 2 ani de formare in psihoterapie cognitiv comportamentala, 2 ani de supervizare in psihoterapie, 2 ani de supervizare in psihologie clinica), iar la toate acestea se adaugă cursuri de formare continua. Asta nu pentru prestigiu, ci pentru că oamenii care vin în cabinet merită competență, etică și siguranță.

Pe site-ul Colegiului Psihologilor din România, la secțiunea Registre, poți verifica oricând dacă un psiholog este acreditat.
E dreptul tău să te protejezi.

Redau mai jos comunicatul din partea Colegiului Psihologilor.

12/09/2025

Fiecare vede lumea prin propriile experiențe, emoții și credințe.
De aceea, înainte să judeci, încearcă să înțelegi.
Empatia ne apropie mai mult decât orice argument.

10/09/2025

11 septembrie

Unele zile încep banal, dar viața ne arată că orice moment poate căpăta un sens uriaș. Așa cm 11 Septembrie a devenit o dată simbol, o amintire a pierderii, dar și a rezilienței, a iesirii dintr-o etapa si a unui nou inceput, la fel și fiecare zi ne oferă șansa de a trăi conștient și de a aprecia ceea ce contează cu adevărat.

Privind Ground Zero, simți nu doar durerea pierderii, ci și puterea oamenilor de a merge mai departe, de a reconstrui și de a găsi sens în ce pare de neînțeles. Acest loc ne amintește că nu putem controla tot ce se întâmplă, dar putem alege să trăim cu intensitate, atenție si responsabilitate. Cat timp e viata, e speranta!

20/08/2025

Pe gânduri la final de zi...

Astăzi am trăit două experiențe aparent foarte diferite, dar care, privite mai atent, au ceva in comun.

Dimineață am fost la dentist: o măsea care nu părea să dea probleme, fără dureri, s-a inflamat brusc. Am ajuns cu optimism la un endodont cu speranta ca va putea trata infectia de pe canal. Dar era deja prea târziu. Soluția ...o programare la extracție si in viitor un implant. O lecție medicală destul de costisitoare: ce nu doare azi, poate ascunde totuși o suferință care, dacă nu e abordată la timp, se agravează. Dar problema mea medicala a pălit cateva ore mai tarziu in cabinetul de terapie.

Am avut în față un cuplu care trece printr-o criză majora. O familie aparent echilibrata, in care s-a instalat raceala si instrainarea, in care realitatea si normalitatea erau percepute total diferit, in care unul a dominat si celalalt a copt tacut un scenariu de viata paralel. Unul dintre cei doi a ales calea infidelității. Celalalt, copleșit de aflarea vestii, nu a știut cm să reacționeze. A raspuns cu denigrare, cu acuze, cu reactii si vorbe dureroase, fiind convins ca peste asa ceva nu va trece. D**a ce s-a racorit, a regretat, a inceput un drum de recastigare a partenerului, si a cerut cu insistenta impacarea, constient de greselile facute in relatie si mai ales de modul in care a raspuns la greseala partenerului. Celalalt si-a cerut iertare, a cerut o a doua sansa, apoi s-a luptat un timp cu sentimentele sale, cu reacțiile partenerului si apoi a obosit. Azi a cerut sa fie lasat in pace, si sa semneze cat mai repede actele de divort.
Amândoi erau teribil de triști. Acum amandoi au nevoie de sprijin pentru a depăși suferinta, dar separat...terapia de cuplu nu mai e o solutie.

Pentru astfel de situații nu suntem niciodată pregătiți.
"E ca si cm ti-ar fi picat cerul pe tine.
Ca si cm te-a lovit trenul.
Ca si cm esti trezit dintr-un somn dulce udat cu apa rece."
Sunt expresii pe care le-am mai intalnit la cupluri unde a aparut infidelitatea si unde divorțul este iminent.

Dar tocmai aici se află o lecție: dacă ar fi cerut sprijin mai devreme, dacă ar fi îndrăznit să caute un specialist când primele fisuri abia se conturau, poate rana nu s-ar fi adâncit atât de tare. Daca primul ar fi cautat sprijin atunci cand era nemultumit de partener... Daca cel de-al doilea ar fi cerut ajutor imediat ce a descoperit inselarea...

În relații, ca și în sănătate, prevenția contează mai mult decât reparația. Când ne prefacem că „nu doare”, de fapt pregătim terenul pentru suferințe și mai mari. Azi, atât în cabinetul stomatologic, cât și în cabinetul de psihologie am fost si eu trista; am văzut cm lucrurile neglijate ajung să doară atât de tare.

In ceea ce ma privește, soarta maselei mele este definitiva. In ceea ce ii privește, asta e decizia de azi. Poate ca timpul va vindeca sau va clarifica. Poate ca terapia individuala ii va ajuta la asta. Poate ca totuși isi vor mai acorda o șansă. Sau poate ca nu. Multe incertitudini. Dar ceea ce stiu sigur pentru ca am vazut suficient de multe cazuri, este ca după ce ai ajuns jos de tot, d**a ce te-ai rupt in mii de bucati, poti incerca sa te reconstruiește, poți învața din nou să te ridici, sa mergi încet si apoi poate chiar sa zbori...cu o singura aripa.
Nu e usor.
Nu e imposibil.

Ce e usor?
Sa va faceti azi un screening medical. Si unul de relatie.

17/08/2025

Am vazut in seara aceasta un film care ma așteptam sa fie o comedie romantica cu final fericit. Si totuși...

Filmul „Anul meu la Oxford” (cu Sofia Carson, una din actritele mele preferate) m-a răscolit. Povestea e una de dragoste intensă, dar și de alegeri dureroase.

Anna, o tanara americanca vine pentru un an la Oxford pentru a studia poezie. Incepe o relatie de "distractie" ( asa au numit-o ei pentru ca ambii vedeau relatia ca ceva finit. Ea pentru ca urma sa se intoarca la New York, el pentru ca purta un secret) cu Jamie, profesorul ei. Urcușuri si coborâșuri ca in orice film, pana la momentul in care narațiunea ia o intorsura neașteptată. Jamie suferă de un cancer genetic, fratele sau a murit de aceeași boala, iar el refuză tratamentul.
Recunosc: m-am supărat pe el. Mi s-a părut încăpățânat, poate chiar egoist. Poate că dacă ar fi încercat, ar fi avut o șansă. Poate ar mai fi câștigat timp pentru iubirea lor. Dar cu durere si respect, cei din jur ii lasa libertatea de alegere.

Ca psiholog, știu cât de greu e pentru cei rămași să accepte o decizie ca aceasta.

Și totuși, dincolo de revoltă, rămâne întrebarea: Ce preț punem pe viață? O vrem lungă și searbădă sau scurtă și intensă? Oamenii caută „mai mult”, dar uneori fug de adevărata trăire. Sau din contra, traiesc momentul ca fiind singura clipa ce le aparține.

Si totusi, in sufletul nostru e ceva ce nu poate fi satisfăcut nici de ani lungi, nici de clipe intense: gândul veșniciei pe care Dumnezeu l-a pus în om (vezi Biblia, cartea Eclesiastul 3:11).

De aceea durerea noastră e atât de mare când iubirea se lovește de moartea cuiva drag: pentru că știm, undeva adânc, că suntem făcuți pentru ceva mai mult decât acest timp scurt.

Poate că adevărata lecție nu e dacă Jamie a greșit sau nu, ci cm alegem noi să trăim azi: cu teamă sau cu intensitate, cu egoism sau cu iubire, cu orizontul timpului finit sau cu dorul după veșnicie.

Va recomand filmul pe Netflix si putina introspecție!

Săptămâna frumoasa!

08/08/2025

Săptămâna aceasta, două cliente mai vechi care au venit in terapie cu situatii de viata total diferite ( una cu dificultati in relatia de cuplu, cealalta cu somatizari puternice in legatura cu locul de munca) au spus, in cuvinte diferite si au întrebat cu aceeasi voce inecata in lacrimi..."Pana la urma pentru ce traiesc? Care e sensul meu in viata?".

Dincolo de simptome, esența era aceeași: anxietate existențială, un vid de sens și lipsă de viziune — acele întrebari fundamentale: De ce m-am născut? De ce trăiesc? Care este rostul meu in lumea asta?

Mi-au ridicat mingea la fileu si le-am spus despre valorile mele de viata si de ce pentru mine credinta răspunde la multe din aceste întrebări. A fost o ocazie buna sa le recomand lucrările lui Viktor Frankl pe care il citez adesea in terapie.
Iata câteva idei-cheie pe care le consider utile când întâlnim acest tip de suferință:

- „Voința de sens” ca mobil principal al omului — nu doar voința de plăcere (Freud) și nici voința de putere (Adler). Când lipsește un scop perceptibil, apare vidul existențial: depresie, apatie, senzație de gol interior.

- Sensul nu e ceva ce inventăm la întâmplare, ci se descoperă — în activitatea creativă, în întâlnirea autentică cu celălalt și chiar în atitudinea pe care o alegem față de suferință. Frankl identifică trei căi principale de a găsi sens: (1) prin ceea ce creezi/realizezi, (2) prin ceea ce trăiești/împărtășești (iubire, artă, natură), (3) prin atitudinea față de suferință inevitabilă.

- Frankl vorbește și despre „tragic optimism”: capacitatea omului de a rămâne deschis către sens chiar și în fața pierderii, vinovăției și a suferinței.

Frankl sintetizează folosindu-se de afirmația lui Nietzshe „Cine are un ‘de ce’ pentru care să trăiască, poate îndura aproape orice ‘cum’.”

Îmi place să lucrez cu clientii pe găsirea acelui „de ce” — nu pentru că alungă toate dificultățile, ci pentru că oferă direcție, responsabilitate și o busolă interioară.

Dacă simți acest vid sau această teamă mascată de alte simptome — depresie, blocaj în muncă, dificultăți în relații — există instrumente concrete pentru a începe reconstrucția sensului. Voi scrie intr-o postare viitoare despre ce facem in terapie. Dar pana atunci, incearcă și tu sa răspunzi la una dintre aceste întrebări.

1. Dacă ar fi să construiești o zi care să merite trăită, cm ar arăta ea?

2. Care sunt trei lucruri (mici sau mari) in care ai fi dispus să te implici în următoarea perioada de timp, chiar daca nu ai avea niciun castig material?

3. Daca ai avea șansa de a retrăi ultimii 5 ani sau ultimii 10 ani, ce ai face diferit?

Recent, am avut privilegiul să vizitez Muzeul Abraham Lincoln din Springfield, SUA — un loc încărcat de istorie și reflecție asupra curajului, sensului și perseverenței în fața adversității, iar poza de mai jos e o frumoasa amintire.

Lincoln spunea cu înțelepciune:
„Nu contează cât de încet mergi, atâta timp cât nu te oprești.”

Această idee se alătură ideilor lui Frankl: indiferent cât de grea este calea, sensul găsit în fiecare pas și atitudinea noastră, ne pot purta dincolo de suferință și neputință.