16/12/2025
Marcăm finalul anului 2025 cu o scrisoare adresată membrilor noștri, semnată de Președintele Societății de Științe în Nutriție, Mihai Niculescu, MD, PhD.
Documentul sintetizează principalele realizări ale acestui an, direcțiile strategice ale SSN și aprecierea față de contribuția profesională a membrilor săi.
Printre acestea:
• obținerea unei finanțări în valoare totală de peste 800.000 lei, destinată dezvoltării proiectelor științifice și educaționale ale SSN. Această finanțare reprezintă nu doar un sprijin
material, ci o validare clară a seriozității și relevanței activității noastre.
• invitația adresată SSN de către Parlamentul European de a prezenta avantajele nutriției de
precizie în combaterea obezității. Prezența noastră într-un astfel de for decizional, confirmă
faptul că expertiza dezvoltată în cadrul SSN este recunoscută și respectată la cel mai înalt
nivel.
• organizarea primului Congres Științific SSN 2025, desfășurat în luna aprilie - un eveniment care a reunit specialiști de marcă, a facilitat schimburi științifice reale și a consolidat poziția SSN ca reper academic și profesional în domeniul nutriției bazate pe dovezi.
• derularea webinariilor științifice lunare SSN, care au asigurat un cadru constant de formare
continuă, dezbatere critică și actualizare a cunoștințelor. Aceste webinarii au devenit un pilon al activității SSN, contribuind la consolidarea unei culturi profesionale bazate pe dovezi și dialog academic autentic.
• alăturarea Directorului Executiv (CEO) al SSN, doamna Simona Băsturescu, un pas
strategic esențial pentru profesionalizarea managementului organizației, creșterea capacității operaționale și susținerea dezvoltării pe termen lung a SSN. Expertiza și viziunea sa
completează solid direcția științifică a societății.
• poziția oficială a SSN adresată autorităților române privind implementarea sistemului
Nutri-Score, fundamentată științific și argumentată responsabil. Ulterior transmiterii acestei poziții, autoritățile au decis amânarea implementării Nutri-Score, demonstrând că dialogul bazat pe date, nu pe tendințe, poate influența politicile publice.
Toate aceste reușite sunt rezultatul unui efort colectiv. SSN nu este o structură formală, ci o
comunitate de profesioniști care refuză superficialitatea, dogma și soluțiile simpliste într-un domeniu care cere nuanță, rigoare și gândire critică.
Vă mulțumim tutor pentru implicare și pentru standardele științifice pe care le mențineți constant. Împreună dezvoltăm un cadru real pentru români sănătoși și longevivi, prin nutriție fundamentată științific.