Psihoterapeut Vlad Ibănescu

11/08/2025

În situațiile de abuz și neglijare, copiii sunt profund neînțeleși, respinși sau răniți, fapt care îi poate determina să experimenteze o suferință emoțională și fiziologică intensă pentru perioade îndelungate.
Îngrijitorii abuzivi se confruntă cu propria lor dereglare emoțională și nu sunt disponibili pentru a-și ajuta copiii să se simtă calmi și în siguranță. Ca urmare copiii interiorizează mesajul că suferința lor este inacceptabilă și intolerabilă. E posibil să creadă că nu pot fi iubiți sau că sunt prea mult pentru cât pot ceilalți să suporte…
Copiii care cresc cu îngrijitori distanți sau neimplicați ar putea să se adapteze prin evitarea apropierii, deconectându-se emoțional sau devenind excesiv de independenți.
O persoană care a fost respinsă în mod sever în copilărie ar putea continua să experimenteze sentimente de izolare sau să aibă convingerea ca nu poate fi iubită. Probabil se simte excesiv de dependentă de ceilalți sau se comportă neintenționat într-o manieră care să determine pe cineva să se depărteze de ea. Invers, e posibil să simtă o teamă profundă de intimitate care o determină să îi îndepărteze pe ceilalți atunci când se apropie prea mult. Uneori ar putea acționa agresiv sau impulsiv atunci când apar emoții intolerabile. Toate aceste interacțiuni relaționale imită abuzul suferit în copilărie.

21/02/2025

“Dragostea nu înseamnă să fiți mereu și în orice moment împreună, depinzând unul de celălalt, ci mai degrabă învățând să împărtășiți viața păstrându-vă în același timp individualitatea."

Și împreună și separat

"O legendă sioux spune că a existat odată un tânăr cuplu format din Toro Bravo și Nube Azul, care se iubeau profund. Dorind să rămână împreună pentru totdeauna, amândoi s-au dus la bătrânul tribului pentru a le oferi un talisman pentru a fi mereu împreună.

– Bine, spuse bătrânul către Nube Azul, vezi muntele la nord de satul nostru? Va trebui să-l urci singură, fără arme doar cu un sac și cu mâinile goale. Va trebui să vânezi cel mai frumos și mai viguros șoim de munte. Dacă îl prinzi, trebuie să îl aduci aici viu în a treia zi cu lună plină.
Tânăra dădu din cap în tăcere.
– Iar tu, Toro Bravo, a continuat bătrânul, trebuie să urci pe muntele din sud. Când vei ajunge în vârf, caută cel mai curajos dintre vulturi și, doar cu mâinile tale și cu un sac, trebuie să-l prinzi fără al răni și să-l aduci viu în fața mea.
Tinerii s-au privit cu tandrețe și după ce și-au zâmbet au ieșit să îndeplinească misiunea, ea la nord, el la sud.

În ziua stabilită, cei doi tineri așteptau cu sacii în care aduseră păsările. Bătrânul i-a rugat să le scoată cu grijă din saci și le-a cerut să lege picioarele șoimului și vulturului împreună și să îi lase să zboare liberi.
Zis și făcut.

După ce păsările au fost legate, au încercat să își ia zborul însă au căzut la pământ, reușind doar să se rostogolească. După mai multe încercări, iritate de neputință, păsările au început să se atace.

Bătrânul le-a spus atunci:
– Să nu uitați niciodată ce ați văzut. Sunteți precum vulturul și șoimul. Dacă sunt legați unul de celălalt, chiar dacă o fac din dragoste, nu numai că vor trăi târându-se, ci mai devreme sau mai târziu vor ajunge să se rănească.

Morala: Dragostea nu înseamnă să fiți mereu și în orice moment împreună, depinzând unul de celălalt, ci mai degrabă învățând să împărtășiți viața păstrându-vă în același timp individualitatea."

https://ro.warbletoncouncil.org/historias-cortas-4193

Sursa fotografiei: pinterest.com

21/02/2025

Tu pentru ce te antrenezi?

Sportul în sala de fitness nu este doar despre dorința de sănătate și performanță, el poate fi și despre o căutare profundă de validare, uneori legată de răni emoționale timpurii.

Nevoia de atenție, privirile căutătoare în oglinzi, exhibiționismul vestimentar, postările pe social media meticulos editate, exercițiile împinse dincolo de limite – toate pot avea rădăcini într-o poveste nespusă. Când copilăria nu ne-a oferit suficientă recunoaștere, putem ajunge să o căutăm obsesiv în privirile celorlalți, folosind corpul ca pe un instrument de confirmare a valorii noastre.

Este regretabil dar pentru mulți fitness-ul devine un limbaj nonverbal al durerii: corpul, transformat și modelat, cu multă trudă, într-un comportament de supraviețuire, devine un mijloc de împlinire a unor nevoi neglijate în copilărie - “nevoia de a fi văzut, apreciat și acceptat”. Dacă o persoană nu s-a simțit văzută, apreciată sau suficient de bună în trecut, “sala de fitness” devine acel “spațiu” in care persoana încearcă să “rezolve” neglijările trăite în trecut, cu acel „uite-mă acum!”. Problema? Aplauzele sunt efemere, iar senzația de gol rămâne.

Adevărata validare nu vine din like-uri, priviri admirative sau comparații. Vine din acceptarea de sine, din conștientizarea propriilor răni și din efortul de a construi o identitate care nu depinde de atenția celorlalți.

Când sportul devine un act de grijă față de sine, și nu o formă de fugă de sine, el poate fi o sursă autentică de echilibru și putere interioară. Poate că adevărata forță nu stă doar în greutățile ridicate, ci și în curajul de a privi dincolo de ele…

10/02/2025

Cum ar arăta viața ta dacă scopurile tale ar veni dintr-un loc de autenticitate, nu dintr-un loc de supraviețuire?

Trauma poate distorsiona modul în care percepem scopurile în viață, ceea ce ne determină să urmărim obiective care nu ne reflectă adevăratele dorințe și nevoi.

Franz Ruppert, în teoria sa despre psihotraumatologie și identitate, abordează scopurile vieții dintr-o perspectivă profund legată de procesul de vindecare emoțională și integrarea identității autentice.

Scopurile nu sunt întotdeauna alese conștient, ci pot fi formate ca răspuns la traume. De multe ori, scopurile sunt mecanisme de apărare care sunt menite să evite durerea trecutului sau să răspundă nevoii de supraviețuire emoțională.

Scopurile în viziunea lui Franz Ruppert:
1. Scopul de a deveni autentic – Ruppert consideră că multe dintre alegerile noastre sunt influențate de traume timpurii și de mecanismele de supraviețuire pe care le dezvoltăm. Un scop esențial al vieții este să ne recunoaștem aceste mecanisme și să ne întoarcem la un sine autentic.
2. Scopul de a ne separa de identificările toxice – Multe persoane trăiesc conform dorințelor și așteptărilor impuse de familie sau societate. Ruppert subliniază importanța de a diferenția ceea ce vine din noi și ceea ce este un „implant psihologic” transmis de alții.
3. Scopul de a ne elibera de traume – Potrivit lui Ruppert, trauma fragmentează identitatea și duce la o deconectare de sine (esența traumei). Astfel, un scop fundamental este să ne reintegrăm părțile disociate ale psihicului printr-un proces conștient de auto-explorare și acceptare.
4. Scopul de a construi relații sănătoase – Ruppert subliniază că relațiile toxice sunt adesea rezultatul unor traume nerezolvate. Prin urmare, un scop valoros este să recuperam părți din noi pentru a putea forma legături bazate pe autenticitate și nu pe nevoia de supraviețuire.
5. Scopul de a trăi în prezent – Ruppert arată că trauma ne ține blocați fie în trecut, fie într-un viitor proiectat pe baza fricilor noastre. Un obiectiv real este să ne ancorăm în prezent și să ne permitem să simțim realitatea așa cm este.

Atunci când trăim din autenticitate, scopurile noastre nu sunt dictate de mecanisme de supraviețuire, ci sunt o expresie a valorilor și dorințelor noastre cele mai profunde.

Alegerea de a trăi și acționa dintr-un loc autentic, este cheia pentru a trăi o viață plină de sens și de adevăr.

09/02/2025

De multe ori, experimentarea trăirilor profunde traumatice ne determină să căutăm strategii de supraviețuire care să ne împiedice să mai simțim din nou teama, neputința, vulnerabilitatea și durerea emoțională. Astfel că una dintre aceste strategii de supraviețuire poate fi folosirea esteticii și a îngrijirii imaginii personale.

Când „frumusețea” devine o strategie de supraviețuire, ea nu mai este doar o expresie naturală a sinelui, ci un mecanism disfuncțional prin care încercăm să obținem siguranță, acceptare și control într-un mediu perceput ca amenințător. În acest caz frumusețea nu este doar estetică, ci este folosită ca un scut, o armură emoțională care ne protejează împotriva durerii psihice.

Frumusețea poate fi folosită ca răspuns la experiențele de respingere sau neglijare emoțională. Într-un trecut în care ne-am simțit invizibili, neimportanți sau lipsiți de valoare, putem dezvolta convingerea că frumusețea este cheia pentru a fi văzuți, doriți și acceptați. Putem ajunge să dezvoltăm mecanisme precum:
- Compensarea unei stime de sine fragile – dacă nu mă simt suficient de valoros/valoroasă în esența mea, îmi construiesc valoarea prin estetică;
- Controlul percepției celorlalți – dacă arăt impecabil, evit criticile, respingerea sau judecata;
- Evitarea durerii emoționale – în loc să confrunt rana interioară, mă ocup obsesiv de aspectul exterior;
- Un scut împotriva vulnerabilității – dacă sunt frumos/frumoasă, îmi ascund fragilitatea sub o imagine puternică, idealizată.

De ce frumusețea devine un scut împotriva traumei?
- Pentru evitarea durerii emoționale - investim toată energia în aspectul exterior pentru a nu simți rana interioară;
- Pentru a căpăta un control asupra imaginii de sine - schimbarea aspectului fizic ne dă o iluzie de putere;
- Pentru căutarea iubirii și acceptării - frumusețea devine o monedă de schimb pentru afecțiune și siguranță emoțională;
- Pentru disocierea de sinele autentic, prin concentrarea pe exterior, evităm să ne confruntăm adevăratele nevoi emoționale.

Pentru ca frumusețea să nu fie un scut împotriva suferinței, ci o expresie autentică a sinelui, este esențială integrarea emoțională. Aceasta presupune:
- Recunoașterea motivelor ascunse – conștientizarea legăturii dintre frumusețe și fricile interioare;
- Construirea stimei de sine din interior – valoarea nu trebuie să depindă de imaginea reflectată în ochii altora;
- Învățarea acceptării vulnerabilității – perfecțiunea nu este condiția iubirii și apartenenței;
- Reîntoarcerea la autenticitate – Frumusețea poate fi o formă de exprimare, nu o mască de supraviețuire.

Cu toate acestea, frumusețea nu trebuie demonizată, ea poate fi o formă de exprimare și îngrijire personală. Diferența stă în intenție: vine dintr-o nevoie autentică sau dintr-o fugă de sine? O abordare sănătoasă implică integrarea sinelui interior cu exteriorul, astfel încât frumusețea să fie o reflexie a echilibrului, nu un scut împotriva durerii.

23/09/2023

Din teoria traumei am aflat că, pentru a face față emoțiilor negative legate de părintele absent, copiii fac adesea presupunerea că ei sunt de vină pentru neglijența suferită. Numai așa pot înțelege de ce părinții sunt absenți. Copiii ar putea spune: dacă părinții mei nu sunt iubitori, trebuie să fie pentru că sunt „nedemn” de iubirea lor. La urma urmei, „tatăl Ioanei petrece mult timp cu ea”, și „mama lui Alex îl îmbrățișează și îl pupă mereu în public”, așa că dacă al meu nu face asta, trebuie să fie pentru că e ceva în neregulă cu mine, ceva insuficient, ceva care nu merită iubire.

Pentru copil, totul devine raportat la eu, apare ideea care se poate transforma în ideație, în pulsiune, că ar fi la fel de ok să nu existe. Eu ca să-mi primesc toate nevoile de iubire, protecție, din partea părinților trebuie să fac ceva, simpla mea existență nu este suficientă, dacă voi face ceva atunci s-ar putea să primesc iubire. Tentația copilului va fi să se armonizeze cu părintele, atunci va spune, eu nu sunt important dar relația cu părintele este. Eu voi găsi strategia pentru a fi agresat mai puțin de părinți, voi dezvolta acele caracteristici iubibile pentru mama și tata.

Aceste caracteristici vin sub formă de strategii de supraviețuire, și le păstrăm și în relațiile adulte. Astfel că devenim modelabili, deghizabili, devenim obsesiv orientați către exterior, către a face, a spune, a fi „demni” de atenția și iubirea celuilalt, îndepărtându-ne tot mai mult de autenticitate, de adevărata noastră natură.
Putem vedea la adulții care au fost foarte neglijați sau profund agresați în copilărie, că nu pot sa aibă încredere sau speranță. Au acea senzație internă că nu se pot baza pe lume, că trebuie să fie tot timpul atenți, în luptă, vigilenți, că lumea nu poate să le ofere multe, pentru alții poate fi disponibilă dar nu și pentru ei.

Știu, poate e trist, dar am mare încredere în psihicul uman și în capacitățile lui de reglare, și cred că există speranță pentru oricine, la orice vârstă. Toate aceste strategii de supraviețuire arată cât de dureros a fost, dar, pe măsură ce vei înțelege cu toată ființa ta ce se întâmplă cu tine și îți permiți să simți această durere, vei spune „𝒂𝒔̦𝒂 𝒂𝒎 𝒇𝒂̆𝒄𝒖𝒕 𝒇𝒂𝒕̦𝒂̆...𝒔𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒎𝒂̆ 𝒔𝒊𝒎𝒕 𝒊𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒏𝒕, 𝒂𝒎 𝒓𝒆𝒏𝒖𝒏𝒕̦𝒂𝒕 𝒍𝒂 𝒎𝒊𝒏𝒆, 𝒂𝒍𝒆𝒈𝒂̂𝒏𝒅 𝒎𝒆𝒓𝒆𝒖 𝒑𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒂̆𝒍𝒂𝒍𝒕, 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂 𝒇𝒊 𝒊𝒖𝒃𝒊𝒕”. Așa o să-ți vină forța de a alege ce e important pentru tine acum, nu resimțind durerea, ci înțelegând ce reprezintă ea, plasând-o just, pentru ceea ce a fost atunci, făcând diferența dintre „eu acum și eu atunci...”

22/09/2023

Dacă vrei să pari insensibil, sau chiar ostil, există două lucruri pe care le poți spune cuiva când este supărat sau furios: 𝐜𝐚𝐥𝐦𝐞𝐚𝐳𝐚̆-𝐭𝐞 și 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐱𝐞𝐚𝐳𝐚̆-𝐭𝐞.
Dacă ți le-a spus cineva vreodată, știi exact ce vreau să spun. Te-ai simțit brusc mai bine? Mă îndoiesc de asta. Sună mai mult ca niște critici și solicitări voalate decât „mângâieri”.

Pe de altă parte, dacă asculți cu adevărat ceea ce transmite cel în suferință, și îi spui că ești acolo pentru el, probabil că se va simți susținut, auzit, validat și liniștit.

Gândește-te ce i-ai spune unui copil atunci când este supărat. „E ok. Știu că doare. Sunt aici pentru tine. Nu ma duc nicaieri. Doar plânge, e în regulă.” Încercarea de a rezolva o problemă atunci când cineva este agitat este incredibil de inutil, dar poate fi util odată ce s-a calmat.

Cel mai interesant aspect al acestui lucru este modul în care cele mai simple lucruri pot fi adesea cele mai profunde. De exemplu, medicii și asistentele, în mijlocul unei intervenții, ar putea spune pur și simplu unui pacient: Te descurci grozav, continuă să respiri. Acest lucru este atât de susținere, cât și de grounding.

Ce cred că îi împiedică pe oamenii care vor să fie iubitori și prezenți pentru cei care suferă, este faptul că încearcă să spună prea multe.
𝐌𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐮𝐜𝐜𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐥𝐚𝐫𝐞 este cea mai bună strategie în situațiile în care cei la care ținem sunt în suferință.
Uneori, dorința de a găsi cuvintele corecte se dovedește a fi exact lucru greșit. De ce? Pentru că nu este vorba despre faptul că tu te simți mai bine în capacitatea ta de a ajuta, ci este vorba despre comunicarea în cel mai eficient și suportiv mod posibil. A spune lucrurile într-un mod succint, direct și plin de compasiune ori de câte ori este necesar, va face totul mult mai ușor.

𝐂𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐠𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐯𝐞𝐭̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐩𝐮𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧, 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐜𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐚̆ 𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐢 𝐩𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐥𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭. Adică să ai empatie pentru cel din fața ta.

Empatia este atunci când, “[…] eu 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐞𝐮, 𝐧𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐭𝐮, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐢𝐦𝐭 𝐜𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐭̦𝐢 𝐭𝐮 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞, simt emoția ta ca și când aș fi în locul tău dar rămân conștient și de trăirea mea.” Diana Vasile PhD

Empatia înseamnă să ai capacitatea de a fi tu însuți și de a simți în același timp ce se întâmplă cu tine și cu celălalt. Empatia ajută să te conectezi cu cel în suferință, dar fără să îi faci rău sau să îți faci rău, ție.

✨

22/09/2023

„Elementul fundamental în a putea sau a nu putea să construiești o relație sănătoasă este gradul de conectare sau deconectare pe care tu îl ai cu tine însuți, nu cu celălalt.” D.Vasile PhD

✨

Din punctul meu de vedere, de psihoterapeut de traumă, cine este capabil de relații sănătoase, relaționează sănătos în toate relațiile. Iar cel care nu este capabil de relații sănătoase, nu o face cu nimeni.

Asta nu înseamnă că nu vor exista prietenii, mariaje, relații profesionale sau că nu construim parteneriate de business. Doar că vor fi diferențe în modul în care se construiesc aceste business-uri și relații, în funcție de cât de bine se realizează reglajul emoțional și cel relațional.
Elementul fundamental în a putea sau a nu putea să construiești o relație sănătoasă este gradul de conectare sau deconectare pe care tu îl ai cu tine însuți, nu cu celălalt. Și aici vii pe terenul meu, al terapiei traumei.

Fundamentul oricărei traume, efectul fundamental al oricărei experiențe traumatice, este deconectarea de tine, de capacitățile tale. Credința tradițională despre experiențele traumatice este că suferi. Problema nu este că suferi, pentru că uneori nu e bine nici că nu suferi, că nu simți trăirile tale (plăcute sau neplăcute). Problema cea mai mare în traumatizare este deconectarea de tine însuți. Adică nu mai realizezi ce se întâmplă cu tine, ce este important pentru tine, ce nevoi ai, ce sentimente ai și nu mai ai capacitatea de a funcționa plenar pe aceste dimensiuni și a permite autoreglajul între ele.

Deconectarea înseamnă să nu mai știi care sunt nevoile tale, să nu le mai simți – trăirile tale, gândurile tale, scopurile tale. Ai niște informații, dar ele nu se mai reglează bine între ele. Îți poți stabili scopuri de relaționare cu X, cu Y dar nu mai au substanța specifică unei relații reale, autentice și nu duce la sentimentul de împlinire.

21/09/2023

𝐂𝐞 𝐯𝐫𝐞𝐢?

Noi, terapeuții, adresăm în mod constant oamenilor, o versiune a acestei întrebări de bază.
✔️Ce vrei să fie diferit?
✔️Ce trebuie să se întâmple ca tu să simți un pic de bine?
✔️În această situație dificilă ce vrei să poți face?
✔️Care sunt speranțele tale pentru tine?
✔️Cum vrei să relaționezi cu această persoană dificilă?
✔️Cum ai fi tu dacă problema ta s-ar rezolva?
✔️Cum ai fi tu diferit? Ce ai face?
✔️Ce s-ar schimba concret dacă ai fi focusat?
✔️Ce te va mulțumi?

𝐒̦𝐢 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐫𝐚̆𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝:
⚠️ 𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑠𝑖𝑚𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑢𝑡̦𝑖𝑛 𝑑𝑒𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎𝑡.
⚠️ 𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑜𝑡 𝑑𝑖𝑣𝑜𝑟𝑡̦𝑎 𝑑𝑒 𝑒𝑙.
⚠️ 𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑏𝑒𝑎𝑢.
⚠️ 𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑠𝑖𝑚𝑡 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑡.
⚠️ 𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑠𝑖𝑚𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑒𝑐𝑡𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝑐𝑒𝑖𝑙𝑎𝑙𝑡̦𝑖.
⚠️ 𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑢𝑡̦𝑖𝑛 𝑟𝑒𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣 𝑠̦𝑖 𝑝𝑜𝑠𝑒𝑠𝑖𝑣.
⚠️ 𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑖𝑚𝑡 𝑑𝑢𝑟𝑒𝑟𝑒.

𝐀𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐫𝐚̆𝐬𝐩𝐮𝐧𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐧 𝐟𝐨𝐫𝐭̦𝐞 𝐜𝐚̆𝐥𝐚̆𝐮𝐳𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐦𝐮𝐧𝐜𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆ 𝐢̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆. Și pe măsură ce terapia progresează și ne întrebăm în continuare „𝐂𝐞 𝐯𝐫𝐞𝐢?” , aceste răspunsuri, precum și focalizarea muncii noastre se schimbă și se adâncesc.

➡️ „Vreau să mă simt fericit” devine „Vreau să-mi întrerup obiceiul de a căuta mereu ceea ce este în neregulă”.
➡️„Vreau să mă simt mai conectat cu ceilalți” devine „Vreau să mă simt mai conectat cu mine însumi”.
➡️ „Vreau să fiu mai puțin reactiv și mai puțin posesiv” devine „Vreau să învăț ce este nevoie și să fac ceea ce este necesar pentru a mă simți în siguranță în lume”.
➡️„Vreau să nu mai simt durere” înseamnă „Vreau să îmi fie bine cu mine”

Și sub toate aceste răspunsuri și dedesubtul întrebării în sine „𝐂𝐞 𝐯𝐫𝐞𝐢?”, se află de fapt una dintre cele mai profunde întrebări dintre toate: „𝐂𝐞 𝐦𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐯𝐫𝐞𝐢?”.

Recent, un client mi-a întors întrebarea. I-am adresat o versiune a întrebării „𝐂𝐞 𝐯𝐫𝐞𝐢?”, iar după ce mi-a răspuns cu o ușoară speranță pentru el și viața lui, a făcut o pauză, și-a înclinat capul și a întrebat: „𝐃𝐚𝐫 𝐭𝐮 𝐜𝐞 𝐯𝐫𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐢𝐧𝐞?”

Uneori, desigur, oamenii le cer terapeuților (și altora) să ia decizii în locul lor, deoarece le lipsește încrederea în propria lor busolă interioară.
Noi, terapeuții, suntem atenți să nu dăm sfaturi din o mulțime de motive, dar acesta este unul dintre principalele: 𝐍𝐔 𝐯𝐫𝐞𝐦, în efortul de a ajuta pe cineva să treacă printr-un moment dificil din viața lui, să trimitem un mega-mesaj, că noi credem că aceștia nu pot gândi, judeca și face alegeri bune pentru ei înșiși. 𝐃𝐢𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚̆, vrem să respectăm și să hrănim încrederea oamenilor în ei înșiși, puterea lor de a ști ce este necesar și capacitatea lor de a lua decizii și de a acționa.

Cunoscând clientul, nu am auzit întrebarea „𝐂𝐞 𝐯𝐫𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐢𝐧𝐞?” ca o fugă de responsabilitate, am auzit-o ca pe o curiozitate sănătoasă: „𝐒𝐩𝐮𝐧𝐞-𝐦𝐢 𝐜𝐮𝐦 𝐦𝐚̆ 𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚̆.”

Și așa, am făcut o pauză, am respirat, am ascultat înăuntru și i-am spus: „„𝑽𝒓𝒆𝒂𝒖 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒄𝒖 𝒕𝒊𝒏𝒆, vreau să ai încredere în cine ești și ceea ce știi, vreau să ai încredere în adevăr, să auzi ceea ce știe mintea ta și, chiar mai mult, ce știe corpul tău și intuiția ta. Și vreau să poți trăi cu toate acestea.”

Asta a fost tot. M-am oprit și i-am dat spațiu pentru a absorbi ceea ce spusesem.

„𝑴𝒖𝒍𝒕̦𝒖𝒎𝒆𝒔𝒄, 𝒎𝒊-𝒂 𝒑𝒍𝒂̆𝒄𝒖𝒕.
𝑴𝒖𝒍𝒕̦𝒖𝒎𝒆𝒔𝒄 𝒔̦𝒊 𝒆𝒖, 𝒔̦𝒊 𝒎𝒊𝒆 𝒎𝒊-𝒂 𝒑𝒍𝒂𝒄𝒖𝒕.”

✨

21/09/2023

𝐁𝐮𝐫𝐧𝐨𝐮𝐭-𝐮𝐥 este o stare de epuizare emoțională, mentală și adesea fizică, cauzată de stres prelungit sau repetat. Deși este cel mai adesea cauzată de problemele de la locul de muncă, poate apărea și în alte domenii ale vieții, cm ar fi relațiile de cuplu.
Capacitatea de reglare pentru fiecare persoană este diferită, ceea ce înseamnă că unii oameni pot supraviețui luni de zile în situații stresante, în timp ce unii ajung la epuizare și copleșire după câteva săptămâni sau poate chiar mai puțin.

𝐁𝐮𝐫𝐧𝐨𝐮𝐭-𝐮𝐥 nu este doar o tulburare de stres legată de muncă, ci apare atunci când te simți copleșit, epuizat din punct de vedere emoțional și incapabil să faci față cerințelor constante.
Nu toți cei care suferă de Burnout trec prin toate cele 12 stadii. Dacă resimți din timp senzația de epuizare, poți lua măsuri pentru a preveni instalarea burnout-ului.

Iată câteva dintre măsuri:
✔️ 𝐼̂𝑛𝑔𝑟𝑖𝑗𝑖𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑖𝑛𝑒: Fă-ți timp pentru tine
✔️𝐸𝑥𝑒𝑟𝑐𝑖𝑡̦𝑖𝑖 𝑓𝑖𝑧𝑖𝑐𝑒
✔️𝑂𝑏𝑖𝑐𝑒𝑖𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑜𝑚𝑛: Evită cafeaua, alcoolul, asigură-ți o temperatură scăzută în cameră etc.
✔️𝑁𝑢𝑡𝑟𝑖𝑡̦𝑖𝑒 𝑠𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑠𝑎̆
✔️𝑃𝑢𝑛𝑒-𝑡̦𝑖 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑒 ℎ𝑎̂𝑟𝑡𝑖𝑒 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑣𝑖𝑧𝑢𝑖𝑒𝑠̦𝑡𝑒-𝑙𝑒 𝑜𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑐𝑎̂𝑡𝑒 𝑜𝑟𝑖 𝑠𝑖𝑚𝑡̦𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑖 𝑢𝑖𝑡𝑎𝑡 𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑢 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑎𝑡 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑡𝑖𝑛𝑒
✔️𝑃𝑟𝑖𝑚𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑠𝑢𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙
✔️𝐶𝑟𝑒𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑢𝑛 𝑒𝑐ℎ𝑖𝑙𝑖𝑏𝑟𝑢 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑎𝑡𝑎̆
✔️𝑂𝑝𝑡𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑡̦𝑖 𝑝𝑙𝑎𝑐
✔️𝑆𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑙𝑖𝑚𝑖𝑡𝑒
✔️𝑆𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒𝑠̦𝑡𝑒-𝑡̦𝑖 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡 𝑠̦𝑖 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑙𝑢𝑛𝑔

20/09/2023

Trauma ta este reală...!
Chiar dacă alți oameni au trăit „mai rău”. Chiar dacă altcineva care a trecut prin aceeași experiență nu se simte neputincios, temător sau vulnerabil. Chiar dacă „ar fi putut fi evitat”. Chiar dacă s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Chiar dacă nimeni nu știe.

Trauma ta este reală și tu meriți un spațiu pentru a vorbi despre ea!
Nu este patetic, lipsit de putere, sau căutarea atenției. Este îngrijire de sine. Este de neconceput de curajos.
Indiferent de amploarea luptei tale, îți este permis să ai grijă de tine procesând și descarcând o parte din durerea pe care o porți.

Durerea ta contează. Experiența ta contează. Și vindecarea ta contează. Nimic și nimeni nu poate lua asta.