12/01/2026
Burnout-ul nu este doar epuizare - Partea I
Când oboseala devine un semnal al unui conflict mai profund?
Am decis sa scriu acest articol pornind de la proiectul de lege care se discuta acum in Parlament, proiect ce se referă la burnout si cm sa fie abordat la locul de muncă.
Burnout-ul este adesea încadrat ca un rezultat al excesului de muncă, al mediului toxic sau al lipsei de echilibru.
Da, acești factori sunt critici.
Dar, de ce reacționează unii dintre noi cu burnout la stresori cu care alții par să se descurce?
Ca psihoterapeut, mă întorc frecvent la perspectiva psihodinamică, care ne invită să privim dincolo de factorii externi, către dinamica internă a personalității.
Psihanalista Nancy McWilliams, în lucrările sale fundamentale ( Diagnosticul psihodinamic - ed. Fundația Generația, 2014), ne oferă informații prețioase despre dinamica care se ascunde în spatele fenomenului de burnout.
Iată trei aspecte cheie psihodinamice:
1. Burnout-ul ca și Simptom
Epuizarea profesională poate fi un simptom al unui conflict psihologic internalizat.
Poate fi o expresie a:
Unui Super-Eu prea sever: „Trebuie să fiu perfect, sa produc, să ajut mereu.” Această voce interioară critică, nu oferă niciodată relaxare. Munca devine o compulsie în goana de a câștiga valoare, iar eșecul sau pauza sunt simțite ca o rușine profundă.
Conflictul dintre Nevoi: Conflictul dintre nevoia de autonomie (să faci lucrurile în felul tău) și nevoia de apartenență (de a te conforma cerințelor echipei/organizației) poate fi extenuant. Să trăiești într-un conflict constant, te epuizează.
2. Tipul de Personalitate
McWilliams detaliază cm structura de personalitate influențează relația noastră cu munca:
Exemple:
Personalitățile Obsesive-Compulsive (orientate spre control, conștiincioase) riscă să "se ardă" încercând să controleze totul, temându-se de haos și imperfecțiune.
Personalitățile Depresive (orientate spre relații, temătoare de abandon) pot cădea în burnout din teama de a spune „nu”, transformându-se în „omul care spune întotdeauna da” pentru a menține atașamentul și a evita vinovăția.
Articolul integral îl găsiți pe Linkendin
Psih. Anca Elena Boalcă