Corina Dobre - Cabinet de Psihoterapie

15/12/2025

Încep ultima săptămână de lucru din anul acesta, un an plin, cu de toate.
Pentru că sfârșiturile sunt și despre bilanț, dar și despre ce ducem bun mai departe din ce se încheie, în fiecare zi până în Ajunul Crăciunului am să las aici ce aș vrea să rămână cu mine, dar și ce am învățat în cabinet și de la oamenii grozavi din viața mea. Dacă te inspiră, feel free să împărtășești cu noi.

Anul acesta am învățat, din nou și din nou, că oboseala nu e un semn de neputință și nici că am greșit ceva sau că nu suntem îndeajuns.

De multe ori, oboseala e semnul că am dus prea mult, prea mult timp, fără să ne oprim.
În cabinet, oboseala apare rareori singură. Vine însoțită de prietenele ei: vinovăția, critica și presiunea: „ar trebui să pot mai mult”, „sunt incapabil/ă dacă nu pot mai mult”, „dezamăgesc pentru că nu pot mai mult”.

Ce aș vrea să duc cu mine din anul acesta este permisiunea de a mă opri, așa cm am făcut de atâtea ori anul acesta, pe o bancă la mal de Atlantic. Fără să mă explic și fără să mă judec.

Iar dacă pentru mine malul oceanului înseamnă să las rucsacul jos și să-i dau voie oboselii să-și tragă sufletul,

tu cm lași jos povara și te odihnești?

16/10/2025

Astăzi câteva vorbe despre vină și responsabilitate.

Ni s-a întâmplat tuturor și cred că poți găsi și tu exemple cu ușurință: te superi cu cineva apropiat, ți-a greșit ori i-ai greșit, și dacă nu reușești să lămurești, rămâi cu senzația aceea inconfortabilă, în care nici n-ați ajuns la o concluzie, dar ai vrea și să treci mai departe.

Știi că ar fi ceva de făcut, dar parcă nu prea vrei să fii „de vină”. Și da, vina e o emoție firească. Atunci când e sănătoasă, ne arată că am rănit pe cineva și ne invită să reparăm. Dar uneori vina se transformă și nu mai este despre ce am făcut, ci este despre cine suntem. Din „am greșit” începi să te simți că ești greșit/ă”. Și ajunsă aici, vina nu mai ajută. Te face mic, îți reduce opțiunile, te împinge să bagi sub preș tot ceea ce nu-ți convine.

Și acum e momentul pentru responsabilitatea. Uneori vina poate deveni intensă, te copleșește. Responsabilitatea însă nu caută vinovați, ci te invită la claritate.

Responsabilitatea presupune recunoașterea momentului de vină, “am greșit” și integrarea lui, “pot să schimb ceva”.

Când sunt responsabil/ă, pot să mă uit la mine fără să mă pedepsesc.
Pot să văd ce ține de mine și ce nu.
Pot să repar ce pot repara și să pun limite acolo unde nu e în puterea mea.
Și da, responsabilitatea îmi lasă spațiu să înțeleg și ce nu mai pot repara.

E greu și uneori maxim inconfortabil să spui „am greșit”. Dar din locul ăsta al responsabilității poți adăuga „am greșit, dar pot învăța.”

Aș vrea însă sa reții că a fi responsabilă nu înseamnă că totul ține de tine. În situații dezechilibrate, în relații de putere sau în contexte abuzive, nu poți fii tu cea care repară totul. Acolo responsabilitatea ta este să ai grijă de tine, să cauți sprijin și să înțelegi contextul în care te afli.

Între vină și responsabilitate e mereu un spațiu de procesare, este locul în care emoțiile se așază, ca să poți vedea mai limpede ce este la tine și ce nu.

Așa că, data viitoare când te afli într-o situație grea, poate nu e despre cine e de vină, ci despre ce este, cu adevărat, în responsabilitatea fiecăruia.

14/10/2025

Sunt zile grele, cu teme grele, și din fericire, vin după ele și zile mai bune. Astăzi este o zi grea, și las aici despre abuz, o temă frecventă în cabinet și din păcate nu numai.

Spunem prea ușor sau nu spunem la timp când simțim/vedem/trăim un abuz? Este abuzul greu de definit și de ce? Pot să simt că trăiesc abuz, și să îmi fie de fapt greu să pun limite, să exprim nevoi sau să duc discuții grele.

Și atunci care e treaba cu abuzul?

Iată câteva puncte să poți spune că e abuz:

- Când nu ai spațiu să spui „nu” fără teamă de consecințe.
- Când celălat îți neagă realitatea, îți spune că exagerezi, că nu înțelegi sau că ce face e pentru binele tău.
- Când granițele tale nu contează: corpul tău, emoțiile, timpul, nevoile tale sunt ignorate sau forțate.
- Când relația (profesională, de cuplu, de familie) se bazează pe putere, nu pe respect reciproc.
- Când „a rezista” devine norma, iar „a fi bine” pare un moft.
- Când vocea ta se tot micșorează, și ajungi să crezi că problema ești tu.
- Când comportamentul care îți face rău este justificat pentru un bine mai mare: așa se atinge performanța: în sport, artă sau la școală.

Cum știi că este vorba despre faptul că nu poți pune limite și să ai grijă de tine, și nu trăiești un abuz:

- Îți simți limitele invadate, dar fără să le fi exprimat clar, celălalt nici nu le cunoaște. Și chiar dacă crezi că ai spus, verifică ce a înțeles.
- Îți este teamă să spui nu, pentru că nu poți suporta tensiunea unui conflict sau îți este teamă de pierderea relației, de respingere.
- Nu te poți opri să te odihnești, deși nimeni nu îți cere să continui și ajungi epuizat/ă si fără resurse.
- Nevoile celorlalți sunt prioritare, confunzi grija cu empatia.
- Să te alegi pe tine se simte cel puțin inconfortabil.

Nu rezolvăm abuzul într-o postare de Facebook, dar când ești confuz/ă, nu te grăbi să decizi dacă este abuz sau nu.

1. Dă-ți voie să te observi: cm se simte corpul tău după interacțiunile dificile? E încordat, neliniștit, obosit? Este o informație valoroasa.

2. Apoi încearcă să vezi cm este să ai puțin grijă de tine. Lasă-i pe ceilalți să se descurce și întorce-te înspre tine, cu ceva mic, nu trebuie să fie radical: 10 minute pauză, de exemplu, sau să asculți muzică, când lucrurile devin prea mult. Cum se simte asta?

3. Și mai ales, daca nu te simți în siguranță, caută sprijin, nu trebuie să te descurci singur/ă.

07/10/2025

Am zis ieri că mă întorc la emoții, si iată o fac.
Astăzi despre validare emoțiilor celor de lângă noi.

Am crezut mult timp că validarea e despre celălalt, despre a-l face să se simtă mai bine, despre empatie și grijă. Îți văd emoția și știu că este important să îți spun asta.

Dar am înțeles, în timp, că validarea asta este și despre mine. Când validez emoția cuiva, ceva se reașază și în mine: încetez să mă apăr, să explic, să corectez, doar ascult și încerc să înțeleg. Și, în ascultarea asta, se întâmplă ceva valoros: se face loc de claritate.
Validând, nu mă scufund nici în lumea mea, dar nici în a celuilalt. Dimpotrivă, învăț să văd unde se termină lumea mea și unde începe a lui.

Acolo, între cele două, se naște un spațiu respirabil, un loc în care putem fi amândoi, fără să ne pierdem. Căci validarea tocmai asta face, nu lasă loc de interpretări și ne așează împreună.
Văd mai mult decât lumea mea, o văd și pe a ta, și despre asta sunt de fapt relațiile.
Așa încât departe de a fi un mod, o formă de a fi indulgent sau de a simți că te pierzi, validarea este o superputere prea puțin folosită.
“Văd că ești trist, spune-mi mai mult despre asta!”, “Deși nu înțeleg de ce, văd că ești extrem de furios!” - dacă vă pasă de voi, de ceilalți și de relații, pasul ăsta o să vă ajute, să nu vă fie frică de el.

06/10/2025

Mi-a ieșit în cale zicerea asta din înțelepciunea de facebook — și, cm nimic nu e întâmplător, se leagă de ceva conversații, din ultima vreme, din cabinet și nu numai.
„Dacă cuiva îi pasă cu adevărat de tine, îi va păsa și de impactul pe care comportamentul ei/lui îl are asupra ta.”
Dacă emoția este subiectivă și tranzitorie, a mea, despre mine, vine și pleacă; comportamentul este o alegere conștientă, definit de responsabilitate personală.

O să mai scriu despre povestea cu emoțiile, dar ce vreau să las acum este asta: ce fac - că ascult, că ignor, că încerc să înțeleg, că plec, că țip sau că tac, toate sunt comportamente, și toate au un impact direct asupra celuilalt.

Eu aleg cm mă comport. Și tot comportament este modul în care evaluez impactul pe care îl am asupra celuilalt, iar cm aleg să repar, dacă am rănit, spune despre grija pe care o am față de el/ea.

01/10/2025

Aseară, cm am spus, seminar despre mame și băieți. Pentru mine, o mare bucurie.

Am trecut prin toată prezentarea, s-a râs, s-a întrebat, s-au aflat lucuri, tot ce trebuie. Și, deși am vrut să nu dau greu, tot a ieșit o prezentare super-condensată 😇. Premiul pentru rezistență și atenție îl merită, fără îndoială, mamele.

Le mulțumesc tare pentru energie și pentru deschidere. Doamnelor, chapeau!

Și pentru că fiecare capitol din prezentarea de aseară merită propriul spațiu, urmează un program de seminarii dedicate mamelor de băieți. 💙

Așa încât, cm se spune la noi aici, în sudul țării 😄: Stay tuned.

29/09/2025

Sâmbătă a fost despre preadolescenți și adolescenți, de ce emoțiile sunt așa năvalnice la vârsta asta și cm pot părinții să le rămână alături, cu înțelepciune si uneori cu curaj :).
Ca de obicei cu doamnele minunate de la Totul despre mame - am avut cu toții un spațiu cald și primitor în care împreună cu părinții să găsim calea cea mai bună să îi înțelegem și să îi susținem pe adolescenții noștri.
Vă las două idei pe care am vrut să le transmit părinților:

Adolescența nu este o tulburare pe care vrem să o vindecăm, dimpotrivă este o perioadă extraordinară pe care este important să o înțelegem, iar una din caracteristicile esențiale este că accelerația emoțiilor este la podea, iar frâna rațiunii este destul de impredictibilă și insuficient dezvoltată.

Si tot acum părinții încep să își piardă relevanța și este important să învețe cm să își construiască o relație cu adolescentul lor, relație în care respectul nu e un dat, ci se câștigă.

Și dacă nu ați reușit să veniți sâmbătă, urmăriți Totul despre mame și găsiți momentele principale de la conferință.

25/09/2025

Curiozitatea este esențială: să te cunoști, să privești în jur, să înțelegi și astfel să crești, să îi vezi pe ceilalți.
Să respiri și să poți rămâne curios chiar și atunci când lucrurile se destramă în jurul tău este, realmente, o superputere.

Dar aici nu vorbesc despre curiozitatea care scanează și judecă, ci despre cea care cuprinde. Curiozitatea care lasă spațiu și nu vine imediat cu răspunsuri și etichete.

Pentru că și curiozitatea are două fețe:
- una de supraviețuire: o curiozitate neliniștită, care nu caută să înțeleagă, ci caută și evaluează continuu: De ce a spus asta? De ce nu am fost mai bun? Și tot de ce, și de ce? — un cerc fără ieșire.”
- și cea care deschide noi înțelesuri pentru tine și pentru ceilalți: „Oare ce se întâmplă cu mine acum? Cum e pentru tine? Ce înseamnă cu adevărat mai bine?”

Aceasta din urmă nu dă verdicte, nu judecă. Doar privește și caută să înțeleagă. E ca un loc larg în care poți să respiri. Si ca un balsam uneori pentru cei de lângă tine.

25/09/2025

Hey, pe 30 septembrie, la ora 18.30, pe zoom, deci de pe canapea ta :), te invit la seminarul "Descifrează lumea fiului tău – Cum să fii mama de care are nevoie".
M-aș bucura tare să ne cunoaștem.

Sunt mamă de băieți, mari acum și știu cât de greu este uneori.

Nu știi dacă fiul tău e tăcut pentru că e obosit sau pentru că îl doare ceva.
Uneori trebuie să repeți de zece ori până face ce i-ai cerut.
Te temi că, odată cu adolescența, distanța dintre voi va crește, si atunci ce cm poți să îl înțelegi?

Trebuie să știi că nu ești singură. 💙

Vei descoperi cm să fii lângă el, fără să fii prea mult, chiar și atunci când crește și pare că se îndepărtează.
Vei vedea lumea și prin ochii lui, și cm să fii prezentă pentru el așa cm are nevoie.
Și poate la fel de important, vei găsi o comunitate de mame de băieți, care știu exact prin ce treci.

👉 Înscrierile sunt deschise aici: https://forms.gle/sB5eBuQ9YQSfwGFL7

Si aici este link-ul către site-ul meu pentru mai multe detalii:

https://corinadobre.ro/2025/08/11/30-septembrie-2025-online-descifreaza-lumea-fiului-tau-cum-sa-fii-mama-de-care-are-nevoie/https://corinadobre.ro/2025/08/11/30-septembrie-2025-online-descifreaza-lumea-fiului-tau-cum-sa-fii-mama-de-care-are-nevoie/

Sunt mamă de băieți și adesea glumesc cu prietenele mele că sigur există un loc în rai special pentru mamele de băieți. Seminarul acesta este pentru tine dacă: Nu vrei ca fiul tău să crească învățâ…

24/09/2025

Am să îți las astăzi ceva ce la care să te gândești: câștig vs. pierdere.

Câștigul te bucură este evident, dar știi ce iubește cel mai mult creierul tău?

Să nu piardă.

Știința ne arată că pierderile le simțim de două ori mai intens decât câștigurile.

Știi ultima felie de pizza pe care ți-o „fură” cineva și e dramă națională (la mine sigur e :)), dar dacă primesc una de la soțul meu, răspunsul e un relaxat “mulțumesc”?
Yeap, pierderea mai intensă decât câștigul.
Dar poate e prea relaxata comparația. În aceeași idee însă, e mai greu să renunți la un obicei prost decât să începi unul bun. Pentru că mintea ta percepe renunțarea și ca pe o pierdere, a ceva ce îți aduce plăcere sau te relaxează.
Una din părțile bune însă ale acestui obicei al minții noastre?
În relații exact frica de pierdere ne face să reparăm — și să devenim astfel mai bogați și mai înțelepți.

Și atunci poate pierderile nu vin să ne rănească, ci să ne arate ce e de prețuit. Restul depinde de curiozitatea ta: ce alegi să vezi, să înțelegi și să înveți din frica de pierdere.

23/09/2025

Revin acum cu datele despre ce urmează în perioada apropiată:

📌 Sâmbătă, Totul despre mame organizează o conferință grozavă despre cm să înțelegem noua generație de adolescenți și preadolescenți „Generația Alpha – Viitorul în construcție”.
Voi susține acolo o prezentare despre cm pot părinții să își înțeleagă copiii și să le fie alături în furtuna emoțională a adolescenței.

📌 Marți, 30 septembrie, ora 18.30 (online) – o întâlnire specială pentru mamele de băieți, despre cm să se apropie de lumea fiilor lor și să îi înțeleagă așa cm au nevoie.

Găsiți link-urile pentru ambele evenimente în comentarii și m-aș bucura tare să ne vedem :)!