Iliana Comendant - Dezvoltare prin joc

Iliana Comendant - Dezvoltare prin joc Psiholog clinician, terapeut și logoped
Idei pentru dezvoltarea copilului prin joc,
inspirate din activitatea mea terapeutică și de mamă ❤️

13/12/2025

Coloratul în contur susține dezvoltarea funcțiilor executive – autocontrolul, planificarea și atenția, dar și autoreglarea.

Cum îl exersăm?

Începem prin a crește interesul copilului pentru colorat și pentru instrumentul de colorat, nu pentru rezultat.
Pentru a o menține motivată pe Nectaria, am variat materialele: carioci scurte și lungi, groase și subțiri, unele parfumate, creioane din lemn, culori cerate.

La vârste mici, copiii sunt în mod natural interesați să descopere și să experimenteze, așa că ofer și texturi diferite: hârtii diverse, carton, suprafețe verticale sau obiecte pentru colorat.

Abia după ce copilul explorează liber și începe să-și dezvolte coordonarea, atenția și controlul mișcării, putem face pasul următor:
forme simple de completat.

Coloratul în contur nu se grăbește.
Se construiește prin experiență, varietate și repetare.



Jocul senzorial nu trebuie să însemne haos si mizerie în toată casa.Există materiale simple, sigure și ușor de gestionat...
12/12/2025

Jocul senzorial nu trebuie să însemne haos si mizerie în toată casa.
Există materiale simple, sigure și ușor de gestionat, cu care poți crea momente de conectare și explorare, fără să strângi o oră după.

În carusel găsești 5 idei de materiale care transformă jocul în învățare.
Toate oferă experiențe tactile diferite, stimulează curiozitatea si limbajul, dezvoltă motricitatea fină, atentia și le oferă copiilor ocazia să descopere lumea… în ritmul lor.

Alege ce simți că vi se potrivește acum.
Este suficient un material, 5 minute și puțin curaj. 🤍
Care este preferatul tau?



11/12/2025

Nectaria a tras după ea o cutie legată cu o sfoară. Și m-am gândit la cât de des aud:
„Al meu nu se joacă așa.”
„Dacă i-aș da la fel, nu l-ar interesa.”
„Are și jucării cu lumini și telecomandă, dar se joacă doar dacă stau cu el.”

La 2 ani, jocul nu pornește din jucărie. Pornește din povestea pe care o punem noi, adulții, în jurul ei.

Un obiect simplu – o cutie, o lingură, o sfoară – poate deveni interesant, captivant, amuzant, dacă îl introducem într-un scenariu.
Așa se aprinde curiozitatea.
Așa rămâne copilul în joc.
Așa duce apoi obiectul în jocul independent,
pentru că povestea deja există în mintea lui.

Și e important să știți că povestea nu arată la fel pentru fiecare copil.
Nu toate jocurile „prind” din prima.
Și sigur nu se văd în câteva secunde de reel.

Ce vedeți online este doar o secvență.
Ce nu se vede este procesul: ritmul copilului, timpul de așteptare, felul în care aleg și adaptez scenariul, cm o motivez să ducă ideea mai departe.

Nu jucăria face jocul.
Ci povestea pe care o construim noi.
Iar copilul o preia și o transformă.

Partea frumoasă este că toate aceste lucruri se pot învăța.
Dacă ești părinte sau lucrezi cu copii și simți că ai nevoie de tehnici și strategii care să dezvolte jocul, conectarea și limbajul, le putem lucra împreună în consiliere.

Scrie-mi! Si tu poți învăța despre jocul care dezvoltă ❤️








10/12/2025

Am transformat un carton într-un joc care rafinează modul copilului de a planifica și executa mișcări precise.

Am lipit pufuri pe bețișoare și am desenat o ghirlandă cu câteva „becuri lipsă”.

În timp ce începea să le potrivească, am observat-o pe Nectaria cm își ajustează mișcarea în funcție de spațiul disponibil — analizează, verifică, decide.

Ce se întâmplă, de fapt?
Creierul pune împreună informația vizuală cu mișcarea mâinii și organizează totul într-o acțiune coerentă. Copilul exersează coordonarea ochi–mână, planificarea motorie, dar și orientarea în spațiu si atentia sustinuta.

Aceste exerciții îl ajută să ofere corpului comenzi tot mai fine și mai eficiente, ceea ce susține abilitățile necesare pentru activități de zi cu zi.
Vouă vă plac jocurile cu pufuri?




09/12/2025

Ați încercat și voi activitatea cu lipici colorat?
Noi am amestecat verde cu lipiciul incolor, am desenat brăduți pe hârtia de copt și am început „să pictăm” direct cu tubul.

Dincolo de partea creativă, această activitate antrenează atenția susținută și răbdarea. Copilul urmărește forma, controlează cantitatea de lipici și își gestionează ritmul până finalizează desenul. Apoi, trebuie să aștepte până se usucă, prelungind astfel experiența autoreglării și a concentrării.

Totodată, prin completarea formelor, copilul exersează forța degetelor și controlul presiunii, abilități importante pentru dezvoltarea motricitatii fine.

Pentru mine, a fost interesant să observ că etapa finala în care i-am lipit nu a fost la fel de captivantă pentru Nectaria.
Procesul în sine i-a stârnit mult mai mult curiozitatea decât produsul final , un fenomen tipic în faza de explorare senzorio-motorie și cognitivă.

La voi ce a captat mai mult interesul? Procesul sau produsul final? 😊




08/12/2025

In jocul cu animalele de la fermă, am adăugat… paste verzi!

Ce s-a întâmplat?
▪️interesul și motivația au crescut,
▪️timpul de joc s-a prelungit,
▪️acțiunile s-au extins și diversificat,
▪️tema hrănirii animalelor s-a consolidat.

Dar ce m-a fascinat cel mai mult a fost că pastele au devenit mai întâi hrană, apoi fân, și ,în final, pat si pătură, preluând o funcție simbolică.

În joc, aceste transformări sunt un indicator că mintea copilului accesează nivelul de reprezentare simbolică, important în dezvoltarea gândirii, a limbajului și a flexibilității cognitive.
Atunci când obiectele capătă roluri noi, copilul își construiește scenarii, relații cauzale și sensuri, ceea ce susține funcțiile executive, autoreglarea și capacitatea de a crea conexiuni între idei.

➡️ Ce poti face?
Este suficient să adăugi un element surpriză sau un material neobișnuit. Copilul va face restul.

Pentru că în joc, ceea ce pare doar „o idee simpatică” devine, de fapt, un exercițiu complex de dezvoltare.




05/12/2025

În timp ce ea decorează ghetuța, mă uit, nu la ce „reușește”, ci la ce se așază în interiorul ei.

Pentru că, din perspectiva dezvoltării bazate pe atașament, astfel de momente sunt mai puțin despre motricitate și mult mai mult despre crearea unui context sigur în care copilul se poate orienta spre lume. Nu o grăbesc, nu o corectez, doar rămân prezentă, ca punctul ei de sprijin.

Alegerea culorilor, lipitul pufurilor, repetarea aceleiași mișcări nu sunt simple gesturi. Sunt felul în care ea își organizează lumea interioară.
Iar discuțiile despre Moș Nicolae, dorințe și tradiție sunt ocazia ei de a explora sens, conectare și apartenență, toate așezate în relația noastră, care îi oferă siguranța pentru a visa și a-și exprima dorințele.

Nu urmăresc un rezultat perfect, ci procesul în care simte că are loc în viața mea, că poate veni cu bucuriile ei, cu alegerile ei, cu întrebările ei.
Astfel, se lipește în ea ceva mult mai important: convingerea că, înainte de orice tradiție, noi suntem împreună.




04/12/2025

Când copilul devine „adultul” în joc și gestionează o situație pe care, în realitate, o găsește dificilă, el reușește să o proceseze la nivel emoțional și cognitiv.
Iar atunci când noi intrăm în scenă și modelăm situația, îi oferim un cadru sigur în care să exploreze o limită reală.

Copiii nu refuză doar hainele. Uneori, refuză graba, disconfortul, pierderea controlului sau trecerea dificilă de la o activitate la alta.
Dar toate acestea sunt greu de exprimat la 1, 2 sau chiar 4 ani.

De aceea, am introdus această temă în jocul simbolic, creând un context în care Nectaria poate proiecta pe personaj propriile tensiuni emoționale, fără să simtă presiune directă.
În ritmul ei, învață despre rutine și tranziții într-o formă pe care o poate controla și integrează explicațiile logice, un pas important în reducerea opoziției.

În plus, își exersează limbajul expresiv, își antrenează anticiparea și își reglează emoțiile prin rol, imitare și repetare.
Partea cea maivfrumoasa este ca își consolidează și propriile deprinderi pentru a se îmbrăca singură, ceea ce face rutina reală mai previzibilă și mai ușor de acceptat.




Address

Calea Victoriei 54
Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 19:00
Tuesday 09:00 - 19:00
Wednesday 09:00 - 19:00
Thursday 09:00 - 19:00
Friday 09:00 - 19:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Iliana Comendant - Dezvoltare prin joc posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Iliana Comendant - Dezvoltare prin joc:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category