13/12/2025
„Republica UMF: Autopsia unui sistem medical captiv”
România rămâne una dintre puținele țări ale Uniunii Europene care reușește performanța de a transforma sănătatea publică într-un sport extrem. Mortalitatea tratabilă și prevenibilă nu mai sunt simple indicatori statistici, ci adevărate trofee ale eșecului instituțional. Rapoartele europene ne poziționează constant în fruntea clasamentului la decese care nu ar fi trebuit niciodată să se întâmple — un fel de Eurovision al tragediei sanitare, în care România își câștigă fără efort premiul I.
1. România – campioană europeană la decese evitabile
Cu aproximativ 215 decese tratabile la 100.000 de locuitori, România domină detașat topul UE la mortalitatea ce ar fi trebuit împiedicată prin intervenții medicale adecvate.
La capitolul mortalității prevenibile stăm la fel de glorios: aproape 304 decese prevenibile la 100.000, printre cele mai ridicate din Europa.
Pe scurt: în România, dacă ești bolnav, ai șanse considerabile să devii o statistică înainte de a deveni pacient.
În ceea ce privește finanțarea, cheltuielile de sănătate pe cap de locuitor sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, iar speranța de viață rămâne cu peste cinci ani sub media UE. Investim puțin, primim și mai puțin — exceptând, desigur, buletinele de mortalitate, unde performăm impecabil.
2. Capturarea sistemică a sănătății: puterea UMF
Dincolo de cifre, cauza fundamentală este capturarea sistemului de către universitățile de medicină, care și-au asumat controlul total al formării profesionale. Rezidențiatul — unica pârghie reală a Ministerului Sănătății — a fost transferat complet în subordinea UMF-urilor, eliminând orice contrabalansare instituțională.
Astfel, aceeași structură academică te admite, te evaluează, te promovează, te recomandă pentru posturi și, eventual, îți securizează funcția. O piramidă perfect autocratică, în care mobilitatea profesională nu se bazează pe competență, ci pe obediență.
3. Concursurile pentru posturi: farse instituționale
În România medicală, concursurile pentru posturi nu sunt competiții profesionale, ci ritualuri de consacrare pentru apropiați.
Rezultatul este cunoscut înainte ca dosarele să fie depuse:
– fiica profesorului,
– nepotul primarului,
– amanta șefului de secție,
– fiica protopopului .
Candidații competenți sunt trimiși la ușa din spate, de unde vor acoperi gărzi interminabile și secții întregi pentru noii „specialiști”, care nu pot gestiona nici măcar un minim de responsabilitate clinică.
În spatele scenei se află un sistem care recompensează relațiile și pedepsește meritul, cu consecințe directe asupra pacienților.
4. Cercetarea academică – între impostură și complicitate
Multe dintre articolele „științifice” produse în universitățile medicale nu sunt despre cercetare, ci despre acumularea de capital simbolic.
Avem „autori” care:
– nu au citit vreodată lucrarea,
– nu au deschis un fișier Word,
– nu dețin competențele minime pentru a reproduce metodologia prezentată.
Doctoratele sunt livrate pe bandă rulantă, iar integrările clinice sunt distribuite preferențial către progenituri, nu către profesioniști.
5. Hărțuirea sexuală – scandalul tăcerii instituționale
În spatele ușilor spitalelor universitare se desfășoară una dintre cele mai grave realități ignorate: hărțuirea sexuală.
Studente, rezidente și asistente sunt expuse unor comportamente inacceptabile din partea unor „somități”, protejate de sistem și de un cod al tăcerii.
Cazurile rare care ajung la suprafață sunt rapid îngropate, iar victimele sunt marginalizate sau eliminate profesional.
6. Decontări fictive și simulări medicale – ficțiunea ca metodă de lucru
În numeroase spitale, realitatea clinică este înlocuită cu ficțiuni administrative:
– internări inexistente,
– proceduri trecute „din pix”,
– investigații sau operații care nu au avut loc,
– pacienți transformați în linii de buget.
Nu contează calitatea actului medical, ci valoarea decontului.
Sistemul se tratează singur — cu bani publici.
7. România, lider european în eșec instituțional
România ocupă locuri fruntașe la tot ceea ce ar trebui să fie marginal:
– mortalitate tratabilă ridicată,
– mortalitate prevenibilă ridicată,
– infecții spitalicești,
– subfinanțare,
– inegalități de acces.
Și se află pe ultimele poziții la capitolele care contează:
– calitatea intervențiilor,
– prevenție,
– digitalizare funcțională,
– încredere socială,
– responsabilitate instituțională.
Elitele medicale au închis sistemul într-un circuit autoreferențial, în care pacienții devin simple consecințe colaterale ale jocurilor de putere.
Final: un sistem bolnav, care refuză tratamentul
Situația este clară: România nu are doar un sistem medical în criză. Are un sistem medical capturat, feudalizat și rezistent la reformă.
Până când piramida puterii — de la UMF-uri la managementul politic al spitalelor — nu va fi demontată, țara va continua să performeze doar acolo unde nu trebuie.
Pacienții vor continua să moară, medicii competenți să plece, iar impostura să prospere.
Bibliografie:
1. European Commission, State of Health in the EU – Romania 2025. Date despre speranța de viață, cheltuieli pe cap de locuitor, mortalitate prevenibilă și tratabilă. Preluate și analizate în:
– Romania Insider, „EU State of Health report: Romania has lowest health spending in EU…”, 2025.
Link: https://www.romania-insider.com/eu-state-of-health-ro-dec-2025
2. Euronews, „More than 1 million deaths avoidable in the EU: which country has highest preventable death rate?”, 2 decembrie 2025.
Link: https://www.euronews.com/health/2025/12/02/more-than-1-million-deaths-avoidable-in-the-eu-which-country-has-highest-preventable-death
3. European Observatory on Health Systems and Policies, Country Health Profile – Romania, edițiile 2023–2025.
4. OECD & European Commission, Health at a Glance: Europe 2024. Indicatori privind mortalitatea prevenibilă și tratabilă în UE.
