08/12/2025
În ultimii ani, multe dintre provocările pe care le vad în companii – stres crescut, oboseală, dificultăți de concentrare, scăderea energiei, presiune emoțională – nu țin doar de volumul de muncă.
Ele sunt, adesea, semne că corpul și mintea noastră au nevoie de mai multă grijă.
Și tocmai de aceea este important să aducem în organizații discuții despre nutriție, sistem hormonal și echilibru interior.
Nu pentru a impune reguli, nu pentru a judeca alegeri, ci pentru a oferi înțelegere, sprijin și instrumente practice.
Marea majoritate a oamenilor cu care lucrez, vin din mediul corporatist- fiindcă lucrez atât cu femei, dar și cu bărbați - și cei mai mulți se confruntă cu probleme de digestie și oboseală.
La femei în plus cu probleme hormonale.
Aș introduce ca cel puțin 4 ori pe an să existe ateliere în corporații despre preventie în tot ceea ce înseamnă sănătate.
Pentru că prevenția e mai ușoară decât recuperarea😌
Multe probleme de sănătate – metabolism lent, inflamații, probleme digestive, dezechilibre hormonale, burnout – pot fi prevenite cu informații corecte și sprijin potrivit.
Când compania investește în educație și resurse, oamenii se simt văzuți și protejați.
Sunt des întrebată de ce sunt valoroase atelierele dedicate femeilor și echilibrului hormonal?
1. Pentru că femeile trec prin etape fiziologice diferite și adesea tăcute
Ciclul menstrual, sarcina, perioada postnatală, perimenopauza și menopauza sunt experiențe firești, dar pot influența:
* nivelul de energie,
* dispoziția,
* concentrarea,
* toleranța la stres.
2Un atelier oferă înțelegere și normalizare.
Femeile nu trebuie „să se descurce singure” cu aceste schimbări.
3.Pentru că multe femei nu au informații corecte despre propriul corp
Multe simptome precum oboseala, iritabilitatea, durerile menstruale, retenția de apă sau scăderea energiei sunt considerate „normale”, dar de fapt pot indica nevoi de suport sau dezechilibre.
Anul 2026 mi am propus să fiu mai aproape de oamenii din comunități.
Așa ca am conturat câteva variante de ateliere pentru corporate de nutriție și echilibru hormonal pe care le găsiți pe site : www.natbiolifediet.com