26/01/2026
În anii trecuți, când făceam primii pași în naturopatie și detoxificarea regenerativă, de fiecare dată când auzeam că diverse afecțiuni sunt puse pe seama unui drenaj limfatic ineficient, dădeam ochii peste cap.
„Ei dau vina pe sistemul limfatic pentru orice!”, îmi spuneam în sinea mea.
Se pare că, pe zi ce trece, ajung să le dau din ce în ce mai multă dreptate.
Vorbeam ieri cu o prietenă, medic stomatolog. Îmi povestea despre cazul clinic al unei paciente cu parodontită, la care tratamentul local se dovedește ineficient. Inflamația și sângerările reapar constant, în ciuda corectitudinii manoperelor realizate și a eforturilor pacientei de a-și menține o igienă orală corespunzătoare.
Curiozitatea ei era legată, mai ales, de modul în care afecțiunile generale ale pacientei puteau influența sănătatea orală. Și a început să-mi citească din fișa pacientei un adevărat „pomelnic”: trei afecțiuni autoimune (trei!), printre care lupus eritematos sistemic și tiroidită Hashimoto, la care se adăugau chisturi la nivelul mai multor organe, artrită și multe alte patologii asociate.
După 15 ani de terapie corticosteroidă, în prezent, la doar 50 de ani, doamna avea o listă generoasă de medicamente care trebuiau administrate zilnic.
Pe măsură ce îmi prezenta cazul, clopoțeii din capul meu zdrăngăneau din ce în ce mai zgomotos. 🔔
Prima întrebare pe care i-am adresat-o a fost:
„I-a recomandat cineva, dintre zecile, probabil, de medici la care a ajuns, schimbarea stilului de viață și a alimentației?!”
Răspunsul clasic: NU.
Singura recomandare consemnată într-una dintre fișe era:
„Se recomandă o dietă normocalorică, cu aport adecvat de nutrienți.”
Dureros.
Vă spun sincer: mă doare visceral să aud astfel de cazuri, în care un om ajunge dependent de medicație adresată exclusiv simptomelor, în timp ce nimeni nu se oprește să caute cauza.
Nu afirm că există o singură cauză pentru toate aceste probleme. Ar fi nerealist. Însă am îndrăzneala să susțin că un rol central îl are drenajul limfatic ineficient, susținut de un stil de viață incompatibil cu nevoile de supraviețuire ale organismului.
Acum probabil vă întrebați ce legătură are una cu cealaltă.
Pe scurt și foarte, foarte simplist explicat: tot ceea ce mâncăm ajunge, într-un final, la celulele care ne alcătuiesc corpul. Ele rețin ceea ce le este util și elimină ceea ce nu mai folosesc. Aceste reziduuri metabolice ajung în spațiul dintre celule, de unde sunt preluate de sistemul limfatic și transportate în vederea eliminării.
Atunci când cantitatea de reziduuri metabolice depășește capacitatea de drenaj a sistemului limfatic, iar organismul nu mai face față proceselor de neutralizare și eliminare, aceste substanțe se acumulează în spațiul dintre celule. Rezultatul este inflamația cronică (ups… artrita, ups… parodontita).
Corpul, inteligent cm este, își activează mecanismele de supraviețuire: mobilizează sistemul imunitar pentru a elimina celulele percepute ca fiind periculoase pentru întreg (ups… bolile autoimune) sau încearcă să izoleze zonele încărcate cu lichid interstițial și reziduuri (ups… chisturile).
Desigur, mecanismele reale sunt mult mai complexe. Nu vreau să plictisesc pe nimeni cu detalii despre forțele Starling sau presiunea hidrostatică.
Dar cred cu tărie că oamenii au nevoie să înțeleagă, măcar la nivel de bază, cm funcționează propriul corp, pentru a putea înțelege ce li se întâmplă.
Uneori, situațiile aparent complicate sunt mult mai simple decât par.
Iar viziunea reducționistă, care tratează corpul pe sisteme izolate și suprimă simptomele, ar avea enorm de câștigat dacă ar accepta să-și lărgească orizonturile către înțelegerea ÎNTREGULUI.
P.S.: Desigur că schimbarea stilului de viață și a alimentației nu exclude tratamentul medical, dar îl poate completa atât de frumos, oferind organismului condițiile necesare ADEVĂRATEI VINDECĂRI.