15/12/2025
Conștiința ca hartă (citindu-l pe Eric Kandel)
Când spunem conștiință, de obicei ne imaginăm o lumină aprinsă în cap: sunt aici, știu ce fac, simt lumea. Citindu-l pe Eric Kandel, începi să vezi că imaginea asta e prea simplă. Conștiința nu pare să fie un buton, ci un proces: felul în care creierul leagă corpul, spațiul, atenția, memoria, limbajul și acțiunea într-o singură scenă trăită (Kandel, 2013).
Gândirea și conștiința apar din rețele neuronale, din felul în care multe circuite lucrează împreună și se coordonează (Kandel, 2013). Asta înseamnă că, atunci când vorbim despre conștiință, nu căutăm o piesă mică ascunsă undeva, ci ne uităm la felul în care creierul organizează experiența.
Un exemplu: lobul parietal. Acolo există zone care țin o hartă internă a corpului și a spațiului imediat din jurul lui. Unde îmi sunt mâinile, cât de aproape e masa, pe unde încap, cât de „aproape” e lumea de mine. Și partea frumoasă e că această hartă se poate modifica prin experiență. Nu trăim într-un corp rigid, ci într-un corp pe care creierul îl reînvață și îl ajustează continuu (Kandel, 2013). Luria a insistat tocmai pe această idee a organizării „corpului în lume” ca nucleu al vieții psihice umane, în termenii neuropsihologiei sale (Luria, 1973).
Aici intră atenția, ca un regizor invizibil. Nu putem fi atenți la tot. Atenția selectează, apropie, unește. În acest sens, conștiința nu e doar percepție, ci și integrare: corpul meu plus spațiul din jurul meu, plus ceea ce îmi imaginez sau îmi amintesc. Iar în această scenă integrată funcționează și conștiința de sine: acel sentiment că „eu sunt aici” și „eu trăiesc asta” (Kandel, 2013).
Apoi apare o diferență importantă: nu există un singur tip de conștiință. O formă „de bază” înseamnă să fii conștient de obiecte și de imagini mentale, să recunoști și să reacționezi. O formă „extinsă” înseamnă să fii conștient că ești conștient: să ai un eu care se vede pe sine în timp, cu trecut și viitor, cu consecințe, cu responsabilitate (Damasio, 1999; Edelman & Tononi, 2000).
Și acum, o punte surprinzătoare: Freud. În discuțiile moderne despre conștiință, ideea că o mare parte din viața mentală este inconștientă rămâne relevantă, chiar dacă limbajul s-a schimbat (Freud, 1923/1961). Crick și Koch, care au încercat să formuleze o abordare neurobiologică a conștiinței, pornesc și ei de la faptul că noi nu „vedem” direct mecanismele gândirii, ci mai ales rezultatele care ajung la suprafață ca imagini, cuvinte, senzații (Crick & Koch, 1990; Crick & Koch, 1998).
Kandel aduce și o regulă simplă, care mie mi se pare foarte prietenoasă ca idee: o percepție conștientă nu e doar ceva ce se întâmplă în tine, ci ceva ce poate, în principiu, să susțină o acțiune voluntară. Dacă în somn alungi o muscă de pe față, e probabil un reflex, nu conștiință. Dar dacă aplici o regulă, alegi intenționat și răspunzi diferit la stimuli diferiți, deja vorbim despre conștiință ca „percepție legată de acțiune” (Kandel, 2013).
Pe scurt, lectura lui Kandel te scoate din ideea conștiinței ca mister pur și te pune într-o imagine mai realistă și mai umană: conștiința este modul în care creierul îți face posibil să fii prezent, să alegi, să te orientezi, să-ți porți povestea. Să poți face ceva cu ceea ce simți.
Surse:
Crick, F., & Koch, C. (1990). Toward a neurobiological theory of consciousness. Seminars in the Neurosciences, 2, 263–275.
Crick, F., & Koch, C. (1998). Consciousness and neuroscience. Cerebral Cortex, 8(2), 97–107. https://doi.org/10.1093/cercor/8.2.97
Damasio, A. R. (1999). The feeling of what happens: Body and emotion in the making of consciousness. Harcourt Brace.
Edelman, G. M., & Tononi, G. (2000). A universe of consciousness: How matter becomes imagination. Basic Books.
Freud, S. (1923/1961). The ego and the id. In J. Strachey (Ed. & Trans.), The standard edition of the complete psychological works of Sigmund Freud (Vol. 19, pp. 1–66). Hogarth Press. (Original work published 1923)
Kandel, E. R. (2013). From nerve cells to cognition: The internal representations of space and action. In E. R. Kandel, J. H. Schwartz, T. M. Jessell, S. A. Siegelbaum, & A. J. Hudspeth (Eds.), Principles of neural science (5th ed., pp. 370–391). McGraw-Hill.
Luria, A. R. (1973). The working brain: An introduction to neuropsychology (B. Haigh, Trans.). Basic Books.
foto: Las Meninas, Velázquez
