Grupul artistic 2META, format din artiștii media Romelo Pervolovici și Maria Manolescu, a luat ființă în 1998. Prin noi, META se redefinește ca un spațiu independent, cu identitate proprie, necunoscut în varianta sa de prefix. Își pierde astfel semnificația clasică de anexă la ceva. Ce însemna el ca element component/ anexă?
Între altele:
Sugera ideea de post-/ dincolo de (metafizică). Tindea spre transformare, schimbare (metamorfoză). Ca prefix, META redirecționează înspre artă, discurs, pictură, logică, matematică, fizică, psihologie, filosofie ș.a. Referitor la META-arta, discursul vizează conotația clasică de „ARTA DESPRE ARTA”. Noi adăugăm: „ARTĂ VERSUS ARTĂ”, „ARTĂ CONTAMINATĂ DE ARTĂ”, „ÎNĂUNTRUL/ ÎN AFARA ARTEI”, “ÎN FAȚA/ ÎN SPATELE ARTEI” etc. Ce comunică arta despre ea însăși sau despre alte discursuri, coduri și convenții, felul în care „vedem”, cm suntem învățați să o facem, reprezentare și vizibilitate. Acestea sunt doar câteva din temele pe care META-arta le aduce în discuție. Tranziție, privatizare, democratizare – este atmosfera în care META a luat ființă, păstrând ceva din vechea conotație: lânga (ceva).
„Un tandem, un – autodefinit ca atare – «grup», un veritabil fenomen creativ, de mare anvergură, cu implicaţii estetice şi socio-culturale majore, în ultimă instanţă şi etice, de o spectaculoasă, ultraincitantă (auto)reflexivitate dusă până la regândirea înalt-teoretică a câmpului artistic şi a lumii înseşi, de o inepuizabilă energie expresivă, mereu inovator, ultraexperimental, pe deasupra şi de o admirabilă longevitate: 2META. Adică Maria Manolescu şi Romelo Pervolovici. Uneori în formule extinse prin asocierea Evei şi/ sau a lui Radu Pervolovici, fiica şi fiul: 2META+ (pronunţat [doi-metaplus]), deci 2+1 sau chiar 2+2. Şi cu susţinerea constantă a unei mici echipe de producţie. El, Romelo Pervolovici – sculptor faimos. Ea – pictoriţă cu start îndelung amânat, abia acum aflată în pragul unei mari ofensive (va expune amplu la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti – MNAC, în 2017, împreună cu soţul şi partenerul ei de grup artistic, lucrări comune, dar şi serii semnate distinct, în paralel, ea urmând să iasă din nou în public ca pictoriţă, el propunând... tot pictură, chiar dacă nu «simplă pictură»...). Tandemul 2META imaginează proiecte creative dincolo de specializările ştiute, de «suporturile» şi de tehnicile tradiţionale: optează mai ales pentru «happening»-uri/ «performance»-uri sau «instalaţii», multe dintre expuneri – sau toate – fiind agregări coerente de componente diverse; utilizează frecvent fotografii şi filmări video proiectate în fel şi chip, şi pe ecrane obişnuite, ca de televizor sau de computer, dar şi în versiuni surprinzătoare, când la scară mică, pe ecrane miniaturale, când dimpotrivă, expandate în şiruri de monitoare acoperind un perete sau, de jur-împrejur, încăperea toată, până la proiecţia pe clădiri ori către bolta cerului; mixează, prelucrează, manipulează imagini şi în colaje propriu-zise, şi, în computer, prin soft-uri grafice; folosesc «suporturi» bidimensionale de orice fel, de la vechea pânză întinsă pe ramă la sticlă, folie, plexiglas şi la orice altă suprafaţă de lemn, metal, plastic, din material folosite în construcţii şi ce se mai poate imagina, ce se mai găseşte la îndemână; de asemenea, obiecte varii, fie de-a gata, găsite sau cumpărate (nu neapărat pentru a fi folosite ca atare, ca «ready-made»-uri!), fie alcătuite, meşterite, improvizate special şi incluse în montaje, în «instalaţii», în ansamblurile expuse.
Şi cu mesaje atent gândite, subtile, îndrăzneţe, subversive la adresa conformismelor sociale şi culturale, punând în discuţie domeniul însuşi. De istoria «plasticii» şi a genurilor clasice grupul se desparte, căutând altceva, altfel, cu alte ţinte, cu alte mijloace. Fiecare în felul său şi toate laolaltă, proiectele 2META ne pun astfel în faţa unui refuz radical al Artei (cu majusculă), al vechilor standard ale «frumosului», înlocuite cu atractivitatea şi plasticitatea experimentalismului nicio clipă domolit. Textele-program care însoţesc expunerile sau înscenările grupului îl dirijează pe privitor în maniera a ceea ce se numeşte – cu un clişeu foarte răspândit, foarte la modă, folosit adeseori abuziv, pentru a legitima pseudo-idei şi inconsistenţe – «artă conceptuală». Emblemă acceptabilă, dar nu fără a atrage atenţia asupra gradului ridicat de complexitate al explorărilor 2META, care nu se limitează la ipostazierea «conceptualismului» aşa-zicând «prim», de transpunere a unor idei sau scenarii demonstrative în concreteţi obiectuale: se adaugă întotdeauna un nivel «secund», «metaartistic», propunerile grupului decurgând dintr-o reflecţie acută, asumată profund, asupra a ce mai este, ce mai poate fi considerat «creaţie vizuală» astăzi, în plină postmodernitate. Proiectele au o dominantă intensreflexivă, care le transformă într-o cercetare sui generis asupra creativităţii contemporane, «post-artistice» – ori «post-Artistice» (cu aceeaşi majusculă a măreţelor tradiţii)...”
Ion Bogdan Lefter
