21/12/2025
Un bărbat stabilește tonul unei relații așa cm un dirijor stabilește tempo-ul unei orchestre - prin prezență, prin claritate și printr-o mână sigură. Ritmul pe care îl alege, rapid sau lent, devine pulsul pe care ea îl simte în piept. Când tonul lui este stabil, corpul ei încetează să se mai pregătească pentru impact. Când tonul lui este confuz, ea învață să descifreze furtuni care nici măcar nu s-au format. Nu îi cere să fie perfect; îi cere să fie clar. Are nevoie să simtă pământul sub picioare, iar el construiește acest pământ prin alegeri, una câte una.
Când el este constant, consecvent și intențional, ea se deschide ca o floare care, în sfârșit, are încredere că soarele va răsări și mâine. Respiră mai adânc. Râsul îi vine mai ușor. Zidurile pe care a învățat să le ridice în alte încăperi încep să se înmoaie, iar blândețea ei nu este slăbiciune ci starea ei firească atunci când nu mai trebuie să-și construiască tranșee în jurul inimii. Stabilitatea este romantism îmbrăcat în fiabilitate. Consecvența este iubirea care își amintește. Intenția este iubirea care a învățat să aleagă, nu să plutească în derivă.
Când el este prezent, ea nu trebuie să ridice vocea ca să fie auzită. Vorbește, iar el ascultă ca și cm cuvintele ei ar fi apă, iar el ar fi traversat un deșert ca să ajungă la ele. O privește cu ochi care nu se îndepărtează atunci când ea este vulnerabilă. În prezența lui, ea nu joacă un rol... Ea ajunge. Se simte văzută pentru adevărul a ceea ce este, nu pentru rolurile pe care a învățat să le stăpânească. Un bărbat prezent o ajută pe o femeie să lase jos măștile. O iubire prezentă face loc părților neșlefuite.
Când este blând cu inima ei, lumea devine mai blândă în jurul lor. El știe că tandrețea nu este lipsă de forță.Este forța care protejează ceea ce este delicat. Închide ușile încet. Își respectă promisiunile. Vorbește cu grijă, mai ales atunci când este furios, pentru că înțelege că resentimentul țipă, iar iubirea explică. Nu folosește tăcerea ca pedeapsă; folosește tăcerea ca să înțeleagă. O femeie înflorește în iubire. Ea se deschide atunci când știe unde își poate așeza pașii, unde își poate odihni inima. Incertitudinea o face să-și păzească tandrețea ca pe un secret. Iubirea, atunci când este potrivită, face din tandrețea ei centrul încăperii. Nu este fragilă; este precisă. Nu poate prospera în medii care o obligă să ghicească cine are voie să fie astăzi.
Consecvența este arta lentă a devotamentului, iar ea îi colorează zilele în nuanțe de calm. Când vorbele și faptele lui se potrivesc în timp, corpul ei se relaxează într-o încredere pe care nu trebuie să o repete mental. Doarme mai bine. Creativitatea îi revine. Ochii ei nu mai scanează orizontul după semne de pericol. Relația devine un cămin, nu un test. În acel cămin, iubirea este viață, nu audiție pentru un rol.
Dar când el este neglijent, o învață să se îndoiască de propria reflecție. Se întreabă dacă nevoile ei sunt prea zgomotoase, dacă blândețea ei este un inconvenient, dacă iubirea cere să se micșoreze. Aceasta este cea mai dureroasă pierdere: nu doar pierderea încrederii în el, ci pierderea încrederii în sine. Un bărbat distant creează o cameră de ecou a îndoielii. Un bărbat iubitor creează un sanctuar în care vocea ei interioară crește puternică.
Romantismul nu înseamnă doar trandafiri; înseamnă fiabilitate. Este cafeaua pusă lângă ea înainte să se trezească. Este felul în care îi cunoaște temerile și nu le folosește împotriva ei. Este biletul de pe oglindă, haina pusă pe umerii ei, urechea răbdătoare atunci când lumea a fost aspră. Bărbații romantici nu planifică doar seri speciale; ei planifică zile sigure. Ei fac iubirea ușor de crezut. Iar ea reflectă ceea ce primește așa cm luna reflectă soarele. Dă-i căldură și va străluci; dă-i umbre și se va pierde în ele. Inima este un instrument sensibil și se acordă după sunetul cel mai apropiat. Dacă el fredonează siguranță, ea cântă devotament. Dacă el fredonează incertitudine, ea cântă rămas-bun, chiar dacă plecarea se face în mii de pași mărunți.
Așadar, să lase bărbatul tonul să fie stabilit de o iubire care nu se retrage. Să fie clar în cuvinte și smerit în greșeli. Să o caute primul în furtuni și ultimul în jocuri. Să fie mâna sigură care transformă haosul în muzică. Iar femeia să reflecte muzica pe care el o creează.... blândă când el este blând, puternică când el este adevărat, radiantă când el este constant, până când amândoi pot auzi cântecul pe care au fost meniți să-l cânte. Pour l'éternité...
Ioan Badilita
