What are the opening hours?

Monday 09:30 - 21:30 Tuesday 09:30 - 21:30 Wednesday 09:30 - 21:30 Thursday 09:30 - 21:30

Rei Alternative Center - Medicina si Psihoterapie Integrativa Dr. Macrin, Cabinete: Bdv. Luptătorilor, Nr. 56, Parter, Sector 1, Bucharest (2025)

16/11/2025

De ce NU poate ieși dintr-o relație toxică?

1. Nu își dă seama că e toxică – normalizarea abuzului

Creierul ei s-a obișnuit cu dinamica. Pentru că:

a crescut cu un model similar,

are un atașament traumatic,
abuzul este ciclic (love-bombing → tensiune → abuz → regrete → „luna de miere”).

Abuzatorii sunt experți în gaslighting:
„Nu e adevărat.”
„Tu ești de vină.”
„Ești nebună.”
„Exagerezi.”

În timp creierul își pierde busola.
Nu mai știe ce e normal și ce nu.

2. Nu are energie să plece – burnout emoțional și restricție energetică

Tocmai asta este strategia abuzatorului:
te golește până nu mai poți nici măcar să gândești clar, darămite să pleci.

O persoană epuizată:

nu mai poate lua decizii,

nu vede alternative,

nu crede că merită altceva,

nu mai are identitate separată.

Nu rămâne pentru că vrea.
Rămâne pentru că nu mai poate mișca psihic.

3. Există beneficii secundare (reale, nu imaginare)

Aici lumea judecă, dar tu știi deja ca terapeut că beneficiile există și sunt puternice:

stabilitate financiară

statut social

casă, confort, siguranță materială

teama de necunoscut

validarea ocazională

„măcar nu sunt singură”

copiii

presiunea familiei

frica de rușine sau eșec

Acestea sunt ancore care țin persoana acolo.

Și oricât de toxic ar fi omul, creierul preferă „siguranța cunoscutului”.

4. Frica reală pentru viața ei – abuz coercitiv extrem

Amenințarea cu moartea NU e dramă, nu e exagerare, nu e „poate nu a vrut să zică asta”.

Este abuz coercitiv sever.

Și atunci intră în scenă mecanismele de supraviețuire:

supunere

minimizare

evitare

„mai bine tac”

„mai bine rămân în viață decât curajoasă și moartă”

Nu pleacă pentru că în sistemul ei nervos există o regulă clară:
“plecarea = pericol mortal.”

Asta e realitatea psihologică și fiziologică.

🔥 Concluzia terapeutică (pe românește, fără menajamente)

Nimeni nu rămâne într-o relație toxică pentru că e slab.

Oamenii rămân pentru că sunt:

manipulați,

epuizați,

dezorientați,

speriați,

blocați într-un mecanism traumatic,

legați de beneficii,

convinși că plecarea e mai periculoasă decât rămânerea.

Și până nu îi crești energia, stima de sine, resursele interne, siguranța,
nu poate pleca.
Oricât ai încerca să o convingi.

16/11/2025

Nu amintirea te doare. Ci emoția blocată în amintire și credința limitativă născută sau reamintita în momentul respectiv.

🔥 1. Amintirea este doar... o poveste despre, un folder în creier. Un fișier. O imagine. Un filmuleț.

Nu te rănește o poză veche mentală.
Te rănește ceea ce s-a lipit de ea: frica, rușinea, vinovăția, neputința, abandonul, umilirea, furia înghițită.

🔥 2. Problema reală este „încărcătura emoțională”

O amintire neprocesată funcționează ca un buton roșu.
Nu doare pentru că s-a întâmplat.
Doare pentru că încă rulează in prezentul continuu emoția netrăită la vremea ei.

Copilul din tine încă:

tremură,
plânge,
se simte mic,
neprotejat,
nevăzut,
nevrednic,
în pericol.

Deși adultul e OK.

Asta este disonanța internă.

🔥 3. Credința limitativă e programul care te blochează

La orice experiență dureroasă, copilul trage o concluzie despre lume și despre sine:

„Nu sunt suficient.”
„Nu contez.”
„Trebuie să fiu perfect ca să fiu iubit.”
„Emoțiile mele sunt o problemă.”
„Dacă mă exprim, sunt respins.”
„Nu merit protecție.”
„Dragostea doare.”

Și apoi... trăiește cu ele ca și cm ar fi adevăruri universale.

De aici apar ciclurile: relații toxice, auto-sabotaj, anxietate, frici iraționale.

🔥 4. Terapia nu schimbă trecutul.

Schimbă semnificația trecutului.

Asta e partea pe care oamenii o confundă cu „retrocausalitate” sau „amintiri false”.
Nu e nimic mistic – este neuroștiință pură:

🧠 Memoria se rescrie de fiecare dată când este accesată.
Se numește reconsolidare.

Când atingi amintirea, poți elibera emoția și schimba credința.
Și atunci fișierul se inactiveaza si devine inofensiv

🔥 5. Emoția procesată = amintire neutră

Când emoția se descarcă și credința se schimbă:

imaginea nu mai declanșează panică,
povestea nu mai doare,
„butonul” nu mai este sensibil.

Rămâne doar... un eveniment din trecut.
Atât.
Fără nicio putere asupra ta.

🔥 Concluzia:

Nu ce ți s-a întâmplat te ține blocat.
Ci ceea ce ai ajuns să crezi despre tine din cauza acelui moment.

16/11/2025

De ce spun bărbații că le plac femeile puternice?

Pentru că în mintea lor „femeie puternică” =

independentă financiar (traducere: nu mă stresează cu bani)

matură emoțional (traducere: nu trebuie să o reglez eu)

orientată spre soluții (traducere: scap de presiunea deciziilor)

stabilă (traducere: fara drama)

Deci în teorie sună ca un pachet premium:
„O femeie care se descurcă singură… și recunoscătoare că exist.”

Numai că în practică, realitatea le dă peste romantism cu un reminder subtil:

„O femeie puternică e puternică și cu tine, și fără tine.”

Aici începe provocarea.

⚡ Ce fac când femeia puternică e… prea puternică?

De obicei, unul dintre aceste 4 scenarii:

1. Se simt inutili

Nu pentru că ea îi face inutili, ci pentru că nu sunt obișnuiți cu o femeie care nu cere validare de la ei.
E ca și cm ar fi crescut cu Windows 95 și dintr-o dată îi pui în față un MacBook Pro.

2. Încep să concureze cu ea

Când un bărbat nu e sigur pe el, transformă relația într-o competiție.
Testul suprem: dacă succesul ei îl motivează sau îl irită.

3. O micșorează ca să se simtă ei mari

Aici apar replici de genul:
– „Ești prea intensă.”
– „Exagerezi cu munca.”
– „Tu nu ai nevoie de nimeni.”
Traducere: „Nu știu cm să fac față.”

4. Fug

Nu fizic, ci emoțional.
Fug în muncă, în device-uri, în prieteni, în tăcere.
Nu pentru că ea e prea mult, ci pentru că ei sunt prea puțin.

🧠 Problema nu e că femeia e puternică

Problema e că mulți bărbați confundă „puternică” cu „nu are nevoie de nimic.”
Dar adevărul e și mai dureros pentru orgoliul lor:

Femeile puternice nu caută bărbați de care să depindă.
Caută bărbați lângă care să se poată relaxa si creste si inflori.

Și asta e ceva ce foarte puțini oferă.

💡 Ce se întâmplă în realitate?

O femeie puternică nu vrea să domine.
Nu vrea să umilească.
Nu vrea să fie „șeful” în relație.

Ea vrea un bărbat care să fie un partener real.

Unul care:

își asumă responsabilități si actiuni fără să fie împins de la spate sau tarat cu forta intr-o directie in care verbal si-a dat acordul

are inițiativă

nu se sperie de profunzime

știe cine este

nu vede forța ei ca o competiție

nu își pierde identitatea lângă ea

🎯 Concluzia:

Bărbații adoră ideea de femeie puternică.
Dar doar un bărbat matur emoțional pot iubi in realitate o femeie puternica.

Pentru ceilalți, o femeie puternică devine prea puternică exact în momentul în care:

nu mai poate fi controlată,

nu mai poate fi manipulată,

nu mai poate fi „cumințită”,

și nu mai acceptă firimituri emoționale.

16/11/2025

Toata lumea iti spune cm sa te lasi. Dar nimeni nu iti spune cu ce sa pui in loc

Orice dependenta cere o noua ancora emotionala

Toata lumea stie ce sa-ti spuna:

lasa-te de fumat

lasa alcoolul

lasa dulciurile

lasa relatia toxica

lasa munca excesiva

lasa telefonul

lasa fuga din realitate

Minunat.
Multumim pentru sfat.
Acum, intrebare simpla:

Cu ce inlocuiesti?

Pentru ca psihicul nu accepta vidul.
Nu accepta golul.
Nu accepta spatiile neocupate.
Mintea are nevoie de un obiect pe care sa se agate.

Si daca tu scoti un viciu, dar nu pui nimic sanatos in loc, psihicul tau va face ce stie:
o sa puna alt viciu in loc.

1. De ce se intampla asta? Fiindca dependenta nu e despre obiect, ci despre gol.

Dependenta este:

un calmant emotional,

o forma de supravietuire,

un pansament rapid,

o forma de reglare nervoasa,

o fuga din realitate,

o minciuna care te tine in viata,

o metoda prin care psihicul isi anesteziaza durerea.

Nu conteaza ca e alcool, dulciuri, munca, dragoste toxica sau scroll infinit.

Obiectul e diferit.
Mecanismul e acelasi.

Asa ca daca ai scos tigara, dar nu ai scos anxietatea — ceva trebuie sa o inlocuiasca.

Si uite asa:
femeile care se lasa de relatii toxice incep sa manance compulsiv,
cei care se lasa de baut devin obsedati de munca,
cei care renunta la munca excesiva devin dependenti de sport,
cei care renunta la fumat devin dependenti de dulciuri,
cei care renunta la dulciuri incep sa cumpere compulsiv.

2. Psihicul are nevoie de o ancora. Daca nu o dai tu, o alege el.

Mintea ta functioneaza asa:

1. Exista o rana.

2. Rana creeaza o tensiune interioara.

3. Tensiunea cere o descarcare.

4. Depedenta ofera descarcarea.

5. Tu tai dependenta -> mintea intra in sevraj emotional.

6. Mintea cauta rapid alt obicei care sa descarce tensiunea.

Si-l gaseste.

Nu pentru ca esti slab.
Ci pentru ca esti om.

3. Deci… ce pui in loc?

Aici vine partea greu de digerat, dar absolut adevarata:

Nu poti elimina o dependenta pana nu intelegi ce nevoi psihologice implinea.

Dependenta ta nu era dusmanul tau.
Era solutia ta temporara.

Cum stii ce nevoie implinea?
Intreaba-te:

✔ De ce aveam nevoie inainte sa fac „viciul”?

Calmare?
Validare?
Scapare?
Amortizare?
Echilibrare?
Structura?
Adrenalina?
Control?
Atentie?
Intimitate?
Deconectare?
Rasplata?

Aceasta este cheia.

4. Si abia d**a ce intelegi nevoia, poti construi inlocuitorul real

Uite cateva exemple reale, terapeutice:

Dependenta de fumat = nevoie de reglare nervoasa

👉 inlocuitor: respiratie constienta, grounding, pauze reale

Dependenta de mancat compulsiv = nevoie de calmare emotionala

👉 inlocuitor: auto-linistire somatica, journaling emotional, miscare constienta

Dependenta de alcool = nevoie de detensionare si uitare

👉 inlocuitor: sport intens + terapie trauma + ritualuri de descarcare emotionala

Dependenta de relatii toxice = nevoie de intensitate

👉 inlocuitor: hobby creativ, aventura controlata, transformare personala

Dependenta de munca = nevoie de valoare si validare

👉 inlocuitor: activitati care aduc sens, nu doar rezultate

Dependenta de telefon = nevoie de stimulare si fuga din realitate

👉 inlocuitor: prezenta constienta, meditatie, timp in natura, activitati manuale

5. Adevarul crud (dar corect): suma viciilor scade doar cand creste nivelul tau de constiinta

Daca nu:

vindeci rana,

reglezi sistemul nervos,

inveti limite,

gasesti sprijin,

descoperi cine esti,

construiesti relatii sanatoase,

inveti sa te reglezi emotional,

atunci suma viciilor ramane constanta.
Doar ordinea lor se schimba.

Dar cand te vindeci cu adevarat, apare ceva ce nu multi cunosc:

Suma viciilor scade.
Suma resurselor creste.

Semn ca ai iesit din cercul dependentei.

6. Concluzie psihoterapeutica

„Lasa-te de…” nu functioneaza.
Niciodata nu a functionat.
Si nici nu va functiona.

Functioneaza doar:

„Intelege de ce ai nevoie si pune ceva sanatos in loc.”

Pentru ca dependenta nu dispare.
Se transforma.
Ori intr-o rana mai mare,
ori intr-o resursa mai inalta.

Tu decizi directia.

PROGRAMARE: Centrul de Psihiterapie si Medicina Integrativa Dr. Macrin
www.reicenter.ro

16/11/2025

Cand nu gasesti si nu vindeci suferinta de la origine, simptomele se intorc mereu

Psihoterapia nu este despre pansat rani, doar prin schimbarea comportamental -cognitiva ci despre curatat infectii emotionale

In terapie, multi oameni vin cu o dorinta sincera despre ce se intampla in prezentul lor:
„Vreau sa scap de anxietate.”
„Vreau sa nu mai simt frica.”
„Vreau sa dispara depresia.”
„Vreau sa nu ma mai enervez.”
„Vreau sa uit ce a fost.”

Dar foarte putini sunt pregatiti pentru realitatea psihologica de baza:

Daca nu gasesti si nu vindeci ORIGINEA suferintei, simptomele se intorc.
Poate mai subtile, poate mai intense, poate cu alta forma — dar se intorc.

Nu pentru ca esti defect.
Nu pentru ca „nu functioneaza terapia”.
Nu pentru ca „nu te-ai straduit suficient”.

Se intorc pentru ca psihicul este intelept, nu razbunator.

1. Simptomele sunt doar semnele luminoase de pe bord

Anxietatea, atacurile de panica, migrenele, gastrita, furia, insomniile, perfectionismul, relatiile toxice, gelozia, fuga, evitarea — toate sunt semnale de alarma.

Nu sunt problema in sine.

Sunt consecinta unei rani nevindecate.

Exact ca martorii din masina.
Nu martorul e defectul.
Martorul doar iti arata ce s-a stricat.

Dar noi, oamenii, ce facem?
Peste bec punem banda izolatoare.

„Daca nu-l vad, poate dispare.”
Nu, nu dispare. Se agraveaza.

2. Originea suferintei e aproape intotdeauna in primii 7 de ani de viata

Desigur ca traumele cu T sunt primele incriminate, dar nu e nevoie de traume mari: n-a fost nevoie sa se intample ceva „catastrofal”.

Originea suferintei poate fi in:

o mama anxioasa
un tata rigid sau absent
o bunica critica
un adult care te-a facut sa te simti insuficient
lipsa afectiunii
rusine/ invinovatire repetata
presiune emotionala
comparatii
mesaje toxice
parentificare
lipsa validarii
un mediu instabil
o singuratate nespusa

Chiar daca „ai avut o copilarie normala”, psihicul tau retine tot ce nu ai procesat.

3. De ce se intorc simptomele?

Pentru ca nu ai ajuns la cauza.
Ai lucrat doar cu efectul.

Psihicul nu uita.
El asteapta.

Si cand tu nu asculti de bunavoie, trimite simptomele inapoi — ca un reminder:

„Hei… rana e tot acolo.
Nu ai atins-o.”

Simptomele se intorc pentru ca psihicul incearca din nou si din nou sa-ti spuna:

„Aici doare.”
„Aici e nevoia.”
„Aici ai ramas blocat.”
„Aici ai ramas mic.”
„Aici nu ai fost vazut.”

4. Poti elimina un simptom, dar nu poti elimina o rana

Multi oameni vin la terapie ca la farmacie:

„Vreau sa nu mai simt frica.”
„Vreau sa nu mai am atacuri de panica.”
„Vreau sa nu mai izbucnesc.”
„Vreau sa nu mai atrag acelasi tip de oameni.”

Problema e ca psihicul nu lucreaza asa.

Daca scapi de simptom fara sa vindeci rana, psihicul o va reface sub o noua forma:

anxietatea devine furie
furia devine oboseala cronica
oboseala devine depresie
depresia devine somatizare
somatizarea devine fobie
fobia devine dependenta
dependenta devine relatie toxica
relatia toxica devine atac de panica
atacul de panica devine gastrita
gastrita devine perfectionism

Simptomul se schimba, dar rana ramane aceeasi.

5. Cum arata vindecarea reala?

Vindecarea profunda are cateva etape clare:

✔ Conectarea cu emotia ascunsa

Nu ce crezi ca simti.
Ci ce era acolo cu ani in urma.

✔ Gasirea varstei la care s-a format rana

✔ Identificarea mesajului toxic interiorizat

„Nu sunt suficient.”
„Nu am voie.”
„Nu contez.”
„Nu merit.”
„E vina mea.”

✔ Scoaterea din umbra a nevoii neimplinite

Siguranta?
Iubire?
Atentie?
Validare?
Protectie?
Libertate?

✔ Schimbarea memoriei emotionale prin recontextualizare

✔ Rescrierea comportamentului prezent

Aici se modifica:
relatiile, limitele, reactiile, alegerile, corpul, emotiile.

6. Cand vindeci cauza, simptomele nu mai au de ce sa existe

Simptomul este doar mesagerul.
Cand mesajul a fost primit… mesagerul pleaca.

Nu pentru ca l-ai alungat —
ci pentru ca nu mai e nevoie de el.

7. De ce unii oameni se vindeca si altii doar gestioneaza?

Simplu:

Cei care cauta cauza — se vindeca.

Cei care cauta efectul — gestioneaza.

Cei care ignora rana — se intorc la suferinta.

Si psihoterapia serioasa merge spre radacina, nu spre frunze.

8. Concluzie psihoterapeutica

Nu poti vindeca ceva ce nu intelegi.
Nu poti schimba ceva ce nu simti.
Nu poti transforma ceva ce refuzi sa vezi.

Daca nu gasesti radacina, floarea suferintei infloreste la loc.

Originea ranilor nespuse, neexprimate sau uitate nu dispare.
Ele asteapta ziua in care vei spune:

„Gata. Sunt pregatit sa ma intorc la inceput ca sa pot merge mai departe.”

PROGRAMARE: Centrul de Psihoterapie si Medicina Integrativa Dr. Macrin
www.reicenter.ro

12/11/2025

Care este diferența între tipurile de meditați?

1. O meditație clasică (mindfulness, respirație, body scan) reglează sistemul nervos al creierului prin:

încetinirea ritmului respirator

activarea nervului vag

scăderea simpaticului

creșterea HRV

scăderea activității amigdalei

creșterea controlului prefrontal

Toate acestea sunt reale, măsurabile și demonstrate.

Dar… depind de ceva esențial:
capacitatea persoanei de a intra în stare.

Și aici începe diferența.

✅ 2. Ce aduce în plus Hemi-Sync, Monroe Institute.

Hemi-Sync folosește binaural beats calibrate precis pentru a produce un fenomen numit:

✅ Frequency Following Response (FFR)

Creierul își sincronizează undele cu frecvența stimulului auditiv.

Practic:
te duce direct în starea dorită (theta, alpha, delta),
în loc să te chinui să ajungi prin tehnici mentale.

Avantaje reale:

reduce timpul până intri în starea de meditație

mai puține gânduri intruzive

coerență între emisfere crescută (EEG)

activare parasimpatică mai rapidă

acces mai ușor la stările profunde (Focus 10, 12, 15 etc.)

Pe scurt:
👉 meditația clasică = 10–20 minute până „intri în starea potrivită”
👉 Hemi-Sync = te duce acolo în 2–4 minute

De aceea oamenii simt diferența pe pielea lor.

✅ 3. Ce sunt noile tehnologii MSS de la Monroe Institute (Multi-Stimulus Synchronization)

Tehnologiile MSS combină mai multe tipuri de stimuli, nu doar auditivi:

binaural beats (sunet)

isochronic pulses

broadband noise sculpting

panning 3D

vibrații sau stimuli vibrotactili

lumini ghidate (unele sisteme)

respirație ghidată integrată în ritm

algoritmi adaptivi de sincronizare

Practic, MSS este Hemi-Sync „pe steroizi”.
Nu mai dai creierului un singur semnal — îi dai un pachet complet, mult mai puternic și mai precis.

✅ 4. Cu ce e mai eficient MSS (față de Hemi-Sync și față de meditația clasică)?

✅ 4.1. Intri mult mai repede în starea de rezonanta alfa/theta

Studiile pe sisteme multimodale arată:
➡️ timp de intrare în starea meditativă redus cu 40–70%.

✅ 4.2. Coerenta emisferica mai mare

MSS sincronizează simultan:

emisferele

ritmul respiratiei

ritmul cardiac

Este un nivel de sincronicitate pe care meditația simplă nu îl poate produce singură.

✅ 4.3. Activare vagala mai puternica

În MSS, ritmul auditiv + ritmul respirator dirijat + vibrațiile joase induc:

creștere HRV mai mare

scădere simpatică mai rapidă

intrare în stări de „deep rest” comparabilă cu yoga nidra sau stadii ușoare de somn

✅ 4.4. Potențial transpersonal crescut

Aici e partea pe care o simți la workshop-uri:

stări extinse de conștiință

fenomene OBE

claritate mentală profundă

imagistică interioară foarte vie

insight-uri terapeutice care nu apar în meditațiile obișnuite

Pentru că MSS livrează un mediu neurosenzorial controlat, nu doar sunet.

✅ 4.5. Repetabilitate mai mare

Meditatia clasică depinde de:

nivelul de stres

somn

atenție

dispoziție

MSS produce aproape același efect de fiecare dată.
Este un instrument mult mai stabil.

✅ Pe scurt:

Meditatia = bicicleta.

Functioneaza. Calm interior, respiratie, stare buna.

Hemi-Sync = trotineta electrica.

Intri in stare mai repede, cu mai putin efort.

MSS = Tesla pe pilot automat.

Te duce exact unde vrei, cu precizie neurofiziologica si repetabilitate inalta.

12/11/2025

O mama îmi spune despre adolescentul ei „Nu mai respectă nicio regulă, face doar ce vrea, nu îl mai pot controla, nu îl înțeleg.”

Adolescența unui copil poate dărâma chiar și cei mai puternici părinți.

1. Etapa prin care trece copilul tău e complicată și modul în care relația voastră a ajuns să funcționeze acum nu va fi pentru totdeauna, este doar o etapă

2. Adolescentul tău NU are nevoie de control. Are nevoie de limite.

Controlul în adolescență nu funcționează.
Dar limitele — clare, ferme, non-negociabile —da.

Controlăm mediul, regulile casei și consecințele.

3. Un adolescent nu se autoreglează. Se reglează în raport cu adulții.

Asolescentul a preluat conducerea pentru că cineva trebuia să o facă.

Adolescentul nu e ‘nebun’, rebel sau imposibil. Este un adolescent lăsat prea mult singur în roluri pe care creierul lui nu le poate duce.

4. Să înțelegi un adolescent nu înseamnă să-i permiți orice.

Mulți părinți cred că empatia = lipsă de limite.

5. Un adolescent testeză limitele nu pentru a te distruge, ci pentru a vedea dacă ești acolo.”

Când el provoacă, el întreabă de fapt: ‘Mai sunt în siguranță cu tine?’

6. “Regulile casei se impun doar dacă sunt clare, scurte și aplicate consecvent.

Dai și soluția concretă:

1. 3–5 reguli clare (nu 40).
2. Comunicate fără pisalogeala, urlete, plansete, amenințări, manipulari.
3. Fără monologuri.
4. Cu consecințe naturale, nu pedepse umilitoare.
5. Aplicate la fel în fiecare zi, nu haotic.

7. Adolescentul nu are putere peste tine. Doar i-ai cedat prea mult spațiu într-un moment greu.

8. Dacă el nu respectă nicio regulă, nu înseamnă că nu îl interesează. Înseamnă că regulile nu sunt bine ancorate.

Când regulile sunt ferme, scurte, clare și menținute, adolescentul le va respecta. Poate cu ochii dați peste cap, dar le va respecta.

9. Nu trebuie să îl controlezi. Trebuie să controlezi consecințele.

Tu nu poți controla ce simte sau ce gândește.
Dar poți controla: programul, accesul la tehnologie, ora de somn, responsabilitățile din casă.

Adolescentul are nevoie de spațiu să vorbească.
Iar tu ai nevoie de instrumente, nu de vină.

✅ Concluzia

Nu ai pierdut copilul. Tu, parintele, ai pierdut direcția.

12/11/2025

Copilul tau nu este „în vizită” în casa ta. Dar nici camera lui nu este „a lui”.

Exista o confuzie care apare des în familii:
cine detine ce? ce drepturi are copilul? ce obligatii? ce înseamna „spatiul meu” când locuiesti în casa parintilor?

✅ 1. Copilul tau locuiește cu tine. Nu este chiriaș, nu este oaspete, nu e „în gazdă”.

E copilul tau.
Are dreptul la:

siguranță
hrană
igienă
educație
protecție
iubire
un spațiu personal adaptat vârstei

Astea sunt drepturi fundamentale, nu „favoruri”.

✅ 2. Dar casa este a ta. Iar „camera lui” nu este juridic a lui.

Camera nu este proprietate.
Este un spațiu alocat copilului, în casa părintelui.

Și asta schimbă complet discuția.

Copilul are drept de folosire, nu drept de decizie absolută.

Tu ești adultul, tu ești proprietarul, tu ești responsabil de ordine, siguranță, reguli și buna funcționare a întregii locuințe.

Nu invers.

3. Drepturile copilului cresc odată cu vârsta. La fel și responsabilitățile.

Un copil de 4 ani nu are aceleași drepturi ca un adolescent de 16 ani.
Și nici aceleași obligații.

✅ Între 0–6 ani

Are dreptul la protecție totală.
Nu poate decide reguli, nu poate decide program, nu poate negocia ordine.

Obligațiile lui sunt minime:

strânge jucăriile
respectă rutinele
învață de la tine limitele

Tu ești liderul, nu negociatorul.

✅ Între 7–12 ani

Încep responsabilitățile reale:

ordine în camera lui
igiena personală
respectarea regulilor casei
respect față de proprietatea altora
program de somn

Drepturile cresc:

mai mult spațiu personal
mai multe alegeri
mai multă autonomie
Dar sub supraveghere și cu consecințe.

✅ Între 13–18 ani

Adolescentul are:

drept la intimitate
drept la spațiu personal
dreptul să-și exprime opiniile

Dar:

nu poate dicta regulile casei
nu poate face ce vrea în camera lui
nu poate încălca siguranța familiei

Camera nu devine teritoriu separat, ci spațiu personal într-o casă care nu îi aparține.

Responsabilitățile cresc:

ordine
curățenie
implicare în treburile casei
respect față de spațiile comune
respect față de părinți

✅ 4. Cand părinții confundă „drepturile copilului” cu „răsfăț și haos”

Aici apare problema.

Mulți părinți spun:

„E camera lui, face ce vrea.”
„Eu nu intru acolo, e spațiul lui.”
„Nu am voie să-i cer să o strângă.”

Realitatea psihologică?

Acești copii ajung adulți care:

nu respectă spațiul altora
nu pot trăi în ordine
cred că li se cuvine tot
nu tolerează frustrarea
nu recunosc autoritatea
nu știu să locuiască împreună cu altcineva

Pentru că nu au învățat o lecție simplă:

„Ai drepturi, dar nu fără responsabilități.”

✅ 5. Copilul are drepturi, dar nu conduce casa.

Tu decizi:

regulile
limitele
ora de somn
accesul la tehnologie
ordinea în casă
ce este permis și ce nu

De ce?

Pentru că tu răspunzi:

legal
financiar
emoțional

Copilul nu.

✅ Concluzia

Copilul locuiește cu tine.
Nu e chiriaș.
Nu e turist.
Nu e CEO-ul familiei.

Are drepturi, da.
Are nevoi, da.
Are sufletul tău, da.

Dar tu ești adultul.
Tu ești coordonatorul.
Tu ești responsabilul.

Iar „camera lui” nu este un regat separat.
Este un spațiu personal într-o casă care funcționează după reguli sănătoase, nu după haos democratic.

11/11/2025

Nu este nimic „doar în capul lui”. Corpul nu minte niciodată. Minte doar interpretarea.
De aceea durerea, sufocarea, presiunea în piept sunt 100% reale fiziologic, chiar dacă declanșatorul este psihic.

✅ 1.Creierul confundă pericolul emoțional cu pericolul fizic

Creierul uman are o singură întrebare fundamentală:

„Sunt în siguranță?”

Dacă răspunsul este „nu știu / nu sunt sigur”, intră în modul protecție, nu în modul rațiune.
În ipohondrie și anxietate, creierul:

scanează corpul obsesiv pentru semne de pericol

amplifică orice senzație mică

interpretează imediat de la neutru la periculos

creează o poveste: „E boală. Ceva grav se întâmplă.”

Asta nu e slăbiciune psihologică.
Este un reflex evolutiv hipervigilent de supraviețuire.

✅ 2. Corpul răspunde ca și cm pericolul ar fi real

⚠️ A. Sistemul nervos autonom

Când anxietatea crește, Sistemul Nervos se activează:

🔥 Sistemul simpatic („luptă sau fugi”)

crește adrenalina

crește pulsul

crește tensiunea musculară

respirația devine superficială

digestia se oprește

mușchii intercostali și diafragma se tensionează

Rezultat?
Durere în piept, presiune, nod în gât, senzație de sufocare, furnicături, amorțeala unei zone (mâna) gheara, presiune în piept, gol în stomac, etc

Toate sunt fiziologice.

🧊 Parasimpaticul se blochează

Deci corpul rămâne în modul „alarmă”, chiar fără pericol real.

✅ 3. De ce durerea e reală?

Pentru că creierul procesează durerea psihică și durerea fizică aproape în aceleași zone:

insula anterioară

cortexul cingulat anterior

sistemul limbic

amigdala

Același circuit = aceeași experiență.
Dacă tu activezi centrul durerii prin emoție, creierul nu știe dacă ai un infarct sau o pierdere emoțională. El trimite același semnal.

De aceea un atac de anxietate poate mima:

infarct

astm

AVC

dureri digestive severe

simptome neurologice

Pentru un ipohondru, este 100% corp, nu "imaginație".

✅ 4. De ce apar simptomele ipohondriei?

Pentru că anxietatea activează:

✔ hiper-vigilență la semnale corporale

Creierul scanează corpul la fiecare secundă.

✔ interpretare catastrofică

O contracție → „tumoră”.
O înțepătură → „infarct”.
Un flutter cardiac → „mor”.

✔ confirmare internă

Cu cât verifică mai mult, cu atât găsește mai multe senzații → și mai multă anxietate.

✔ creierul învață durerea

Neuroplasticitate:
„Ce repeti, se întărește.”
Dacă zilnic verifici corpul și îl asociezi cu frica, creierul devine expert în a-ți produce exact acele simptome.

✅ 5. De ce se produce sufocarea?

Pentru că anxietatea schimbă respirația:

🔺 Hiperventilație

Respirație rapidă → pierzi CO₂ → vasele cerebrale se contractă → amețeală.

🔺 Tensiune în diafragmă

Mușchii intercostali devin rigizi → „nu pot trage aer”.

🔺 Glota se strânge

Ușoară constricție faringiană → „nu intră aerul”.

Toate sunt reale.
Dar nu sunt letale.

✅ 6. Somatizarea: emoția caută o ieșire

Când corpul are:

emoții reprimate

frici vechi

conflicte interne

vinovății

perfecționism

rușine

nevoie de control

Atunci emoția se mută în corp.
Nu fiindcă ești slab, ci fiindcă „limbajul corpului” e mai sincer decât cuvintele.

Somatizarea = psihicul spune prin corp ce nu poate spune prin voce.

✅ 7. Concluzie

Simptomele tale sunt reale. Dar cauza nu este boală, ci modul în care creierul tău îți protejează corpul. E un sistem de alarmă hiper-sensibil, nu un organ bolnav.

✅ 8. Ce îi liniștește cel mai mult pe un ipohondru?

să i se confirme că NU inventează simptome

să i se explice neurofiziologic

să știe că poat controla corpul prin reglare

să simtă că nu e singur și ca nu e ‘nebun’

11/11/2025

Nu cred că durerea este măsurată în cantitatea de lacrimi

Oamenii cred adesea că durerea se vede.
Că se aude.
Că se numără în suspine, în plâns, în obraji umeziți.

Dar adevărul – cel pe care îl știm din terapie, din viață și din poveștile pe care le ducem în noi – e altul:

Durerea nu se măsoară în lacrimi.
Uneori, tocmai cele mai adânci răni nu plâng. Ci tac.

Există oameni care au învățat prea devreme să nu facă zgomot.
Copii crescuți în case în care plânsul deranja, vulnerabilitatea era rușinată, iar emoțiile se ascundeau “ca să nu deranjam pe nimeni”.
Acolo se nasc adulții care zâmbesc impecabil… dar cu inima strânsă ca un pumn.

De aceea, lacrimile nu pot fi unitate de măsură.

Durerea care nu plânge… se transformă în

Noduri în gât la ore nepotrivite.
Insomnii.
Oboseală.
“Nu știu ce am”.
Apatie.
Autosuficiență forțată.
Tăcere încăpățânată cu care mulți intră în terapie:
„Eu nu pot plânge… ceva din mine nu mă lasă.”

Și nu, nu e lipsă de sensibilitate.
E doar o inimă care a învățat supraviețuirea înaintea sincerității.

Durerea plânsă vindecă.

Durerea tăcută cere curaj.

Paradoxal, oamenii care plâng sunt adesea cei care și-au dat voie să fie vii.
Au spart un zid.
Au deschis o fisură prin care intră lumina.

Dar durerea tăcută…
Durerea aceea care nu scoate un sunet…
Este cea care a stat prea mult în întuneric.

Nu pentru că e mai “slabă”.
Ci pentru că e mai veche.
Mai învățată.
Mai disciplinată.

În psihoterapie, lacrimile nu sunt scop. Sunt consecință.

Nu lucrăm ca să aducem plânsul.
Lucrăm ca să aducem adevărul, autenticitatea.
Lipsă autenticității duce la nesfârșite conflicte interioare neconstientizate.

Lacrimile – când vin – sunt doar semnul că ceva s-a mișcat, că o piesă s-a desprins, că un zid s-a înmuiat.
Dar vindecarea nu se măsoară în șervețele folosite.

Se măsoară în:

respirații care devin mai adânci

priviri care nu mai fug

nopți în care adormi fără să-ți strângi maxilarul sau să îți freci dinții

dimineți în care nu-ți mai pui armura ca să te întâlnești cu lumea și să te simți în siguranță

gesturi mici de blândețe față de tine

Durerea adevărată nu are nevoie de spectacol.

Dar are nevoie de martori.

Are nevoie de cineva care să vadă dincolo de aparențele tale de "copil bun și drăguț cu toată lumea":

Un „sunt bine” spus prea repede.
Un zâmbet impecabil.
O voce stabilă.
O postură corectă.
O viață organizată și ocupată până la sufocare.

De multe ori, cei mai puternici oameni sunt cei care nu au plâns cu voce de ani de zile.
Și tot ei sunt cei care, în tăcere, duc cele mai grele lupte. Nimeni nu știe cât sunt de anxioși sau de depresivi.

Iar în iubire… lacrimile nu spun toată povestea.

Uneori, plângi pentru cineva pe care nu l-ai iubit cu adevărat.
Alteori, nu scapi o lacrimă pentru cineva care ți-a rupt sufletul în două.

Durerea afectivă nu e logică.
Nu respectă “reguli”.
Nu ține cont de câte șervețele ai folosit, ci de cât spațiu ocupă înăuntrul tău.
Și mai ales: în ce parte din tine s-a așezat.

Concluzia?

Durerea nu se măsoară în lacrimi.
Se măsoară în transformare.

În cât adevăr îți dai voie să recunoști.
În câtă blândețe îți permiți să primești.
În câte straturi îți dai voie să lași jos.
În capacitatea de a sta cu tine fără să fugi.

Durerea care plânge e sinceră.
Durerea care tace e profundă.
Dar durerea care vindecă e cea pe care o privești în ochi – indiferent dacă lacrimile curg sau nu.

Rei Alternative Center - Medicina si Psihoterapie Integrativa Dr. Macrin

16/11/2025

16/11/2025

16/11/2025

16/11/2025

16/11/2025

12/11/2025

12/11/2025

12/11/2025

11/11/2025

11/11/2025

Address

Opening Hours

Telephone

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category

Monday	09:30 - 21:30
Tuesday	09:30 - 21:30
Wednesday	09:30 - 21:30
Thursday	09:30 - 21:30