Psihoterapeut Ioana Dăncescu

28/04/2026

Vă invităm la un nou atelier experiențial, cu focus pe corp și relații, care să ne facă mai conștienți de modul nostru de funcționare și de modul în care ne conectăm cu ceilalți.
Folosim exerciții și tehnici inspirate din psihoterapia de cuplu, Kundalini Yoga și Compassionate Inquiry. Lucrăm în diade formate la fața locului sau puteți veni împreună cu o prietenă sau partenera/partenerul.

Într-un cadru sigur și confortabil, cu prezență și blândețe, experimentăm împreună tehnici de conectare pe care să le aplicați apoi în relațiile voastre apropiate.

Vom exersa împreună:
*Exerciții de ancorare, pentru a ne readuce în prezent
*Tehnici de respirație și awareness corporal, pentru a ne apropia mai mult de noi înșine și a ne regla sistemul nervos
*Modalități de a fi prezent și a-l asculta cu adevărat pe celălalt, anternându-ne abilitatea de ascultare, precum și empatia (Ron Kurtz, fondatorul metodei Hakomi - psihoterapie somatică centrată pe mindfulness)
*Exerciții de mișcare și conectare din Kundalini Yoga și din alte terapii somatice, explorăm împreună fațete ale apropierii, distanțării, sincronizării și desincronizării
*Împărtășirea bine dozată și integrare

Vom reflecta împreună:
*Suntem cu adevărat prezenți cu noi înșine și în relațiile cu ceilalți? Ce ar însemna mai multă prezență?
*De multe ori vorbim despre conectarea cu celălalt, dar când ne simțim cu adevărat conectați și când tindem, poate, să ne deconectăm?
*Cât de aproape ne este confortabil să venim/ ne situăm? Cât de vulnerabili ne dăm voie să fim și cm ne simțim când celălalt este vulnerabill?
*Ce susține conectarea și ce o poate întrerupe?
* Oare ce semnale s-a antrenat creierul nostru să observe și la ce răspunde?

Prin acest atelier activ și interactiv ne propunem să creștem nivelul de conștientizare și atenția la semnalele corporale în interacțiunea cu ceilalți, să oferim susținere în descoperirea propriilor nevoi, limite și a modului în care acționăm și reacționăm în relație cu celălalt.
Respectăm ritmul fiecărui participant și acordăm atenție fiecărui proces în parte!
👣🪽🤍

Noi suntem Ioana Dăncescu și Roxana Grigorean, psihologe psihoterapeute formate în terapie de cuplu și Compassionate Inquiry, și în curs de certificare ca profesoare acreditate de Yoga Alliance în Kundalini Yoga.

* Când ne întâlnim?
Vineri 8 mai, de la ora 16.00 la 19.00

*Unde și cum?
Vă rugăm să veniți îmbrăcați în haine confortabile, potrivite pentru sport și mișcare și, pe salteaua de yoga, la Trib 7 (Logofat Tăutu 68A), vom explora împreună fațetele conectării!
Vă așteptăm cu drag!
Locurile sunt limitate 🤗

16/04/2026

Pregătind prelegerea din cadrul Maratonului IoPT, folosind – „Ieșirea din labirint: mecanismele de supraviețuire și contactul cu partea noastră sănătoasă” – am extins cadrul de reflecție dincolo de lucrările lui Franz Ruppert, către contribuții din psihanaliză care explorează transmiterea transgenerațională a traumei și organizarea spațiului psihic sub impactul traumatizării severe.

În acest proces, m-am întâlnit cu noțiuni care, chiar dacă nu au fost ușor de digerat, mi-au adus o profunzime și o adâncire a înțelegerii felului în care părțile traumatizate, părțile de supraviețuire și partea sănătoasă (în sens-ul pe care îl cunoaștem din IoPT) coexistă și se exprimă în dinamicile interne și relaționale.

Chiar dacă lectura cărții ”Strigătul copiilor muți – O perspectivă psihanalitică asupra celei de a doua generații de Holocaustului” nu este una facilă și, pe alocuri, solicită un ritm mai lent de procesare, o recomand cu căldură colegilor mei, psihoterapeuți de traumă. Pentru că ne oferă un cadru conceptual diferit pentru înțelegerea modului în care experiențele traumatice pot structura mecanismele de supraviețuire și trăirile subiective, inclusiv la nivelul generațiilor următoare.

Unul dintre firele centrale surprinse în studiile de caz este această dinamică a părților de victimă și de agresor, din cadrul mecanismelor de supraviețuire:
”lumea internă persecutorie își găsește cumva oglindirea în ”repuneri în scenă” repetate și autosubminante – aproape ca și cm individul ar fi posedat de niște puteri diabolice sau ar fi urmărit de o soartă malignă.”

Din perspectiva IoPT, aceste repetiții pot fi înțelese ca expresii ale mecanismelor de supraviețuire care încearcă să gestioneze conținuturi traumatice neintegrate, chiar dacă în prezent, ele pot deveni limitative sau dezorganizatoare pentru persoană.

O altă paralelă semnificativă, cu valoare explicativă atât clinică, cât și simbolică, este despre cum:
„La fel cm sistemul imunitar poate fi adus în situația de a ataca însăși viața pe care încearcă să o protejeze (bolile autoimune), în același fel sistemul de supraviețuire al psihicului poate ajunge în situația de a se transforma într-un ”sistem de autodistrugere”, care transformă lumea internă într-un coșmar al persecuției și auto atacului.”

Toate aceste exemplificări susțin ideea că mecanismele de supraviețuire nu sunt, în esență, patologice, ci adaptative, însă, în absența unui proces de conștientizare și integrare, ele pot menține Eul într-un circuit repetitiv de autoagresiune și deconectare de sine.

Prelegerea mea va avea loc în încheierea Maratonului IoPT, duminică seara, și voi folosi exemple din zilele de lucru practic cu Metoda Intenției și repere centrate pe recunoașterea diferențiată a părților noastre psihice și facilitarea contactului cu partea sănătoasă a psihicului nostru.

Dacă aceste teme vă sunt familiare sau vă trezesc curiozitate, vă invit să ne fiți alăturați, fie în lucrul direct cu intenția, fie în grupul de suport, sau în spațiul prelegerilor de final de zi, unde putem continua reflecția împreună!

Adesea, ieșirea din labirint nu începe când căutăm avid după soluții, ci oferindu-ne momente de recunoaștere!

Ps: ultimele zile de înscriere la Maraton, link-ul este în primul comentariu 🤗
---

15/04/2026

*V-ați întrebat vreodată cm vă conectați în relațiile apropiate? Cu prietenii sau colegii apropiați, cu partenerul și copiii voștri sau cu cei ai prietenilor voștri?

*Cât de confortabil vă este să primiți… și cât de mult, oare, preferați să fiți cel/cea care oferă?
*Și care sunt patternurile cognitive familiare, repetitive… uneori rigide, prin care vă raportați la o interacțiune simplă, din viața de zi cu zi? Ce obișnuiți să vă spuneți despre voi înșivă? Dar despre partener sau relație?

*Cum vă balansați nevoile voastre relaționale cu cele ale partenerului?

Am descoperit de multe ori, în grupurile de terapie și dezvoltare personală la care am participat, prin oglinzile puse de ceilalți participanți și prin exercițiile propuse, că una aveam în minte despre cm sunt și cine sunt Eu în relație… și alta simțeam, la fața locului.

Atelierul meu și al Roxanei exact asta aduce în lumină: prin exerciții fizice ușoare ca intensitate, dinamice, urmate de momente de reflecție, se conturează o imagine mai aproape de realitate despre cm se simte fiecare partener în conexiune cu celălalt, indiferent de tipul de relație dintre cei doi.

Exercițiile de respirație, meditație și mișcare, inspirate din Kundalini Yoga și susținute de principii din terapia de cuplu, creează spațiu pentru contact și insight-uri valoroase, pe care le puteți experimenta în viața voastră, după atelier.

Iar exersarea ascultării empatice, folosind metoda lui Ron Kurtz, ne pune în contact cu o parte sănătoasă a psihicului nostru, capabilă să simtă compasiune și să fie cu adevărat prezentă în fața emoțiilor și stărilor celuilalt. Și, din nou, apare posibilitatea de a duce acest „exercițiu” mai departe, în relațiile voastre, după ce l-ați trăit aici.

Ne-am propus multe, am exersat, ne-am conectat și noi două în acest proces de pregătire… și de-abia așteptăm să ne cunoaștem!

Dacă simțiți curiozitate, vă așteptăm cu drag!🤗
Înscrierile sunt deschise până vineri și mai avem câteva locuri disponibile pentru atelierul din 19 aprilie.

Înscrieri la link-ul din BIO / comentarii!
---

14/04/2026

Inocența și curajul naturii, mă ajută de fiecare dată să mă conectez la mine în prezent, îmi trezește simțurile și alungă o parte din gândurile repetitive, care țin scorul unei lumi care nu o să se liniștească de la sine niciodată...

O prietenă îmi spunea despre un mic truc mental, o ”întrebare capcană” care să-mi ușureze mintea de propria-i agitație: ”care o să fie următorul meu gând?”- întrebare repetată de câteva ori... Încercați degrabă și spuneți-mi dacă și voi ați fost surprinși de lipsa de răspuns mentală, atât de puțin caracteristică forului superior cognitiv. Dar nici o liniștire nu-i permanentă și nici o minte fără glas nu-i chiar obiectivul nostru. Poate doar o îmblânzire a gândirii și o centrare pe aici și acum, mult mai valoroasă și plină de resurse, decât agitația bine cunoscută.

Și natura poate reprezenta unul dintre cei mai la îndemnă factori de protecție!!!
Acolo unde relațiile pot eșua, unde dezamăgirile se pot ține lanț, unde apar responsabilități de Eu-uri mari, adulte, sănătoase, natura în toate formele ei ne poate primi sub aripa ei protectoare, de la o aruncătură de băț. O plimbare, o alergare, o clătire a ochilor la frumusețea fără margini a magnoliilor sau a corcodușilor sau piersicilor înfloriți, mirosul de verde crud, de pământ ud și reavăn, insectele și animalele care depind unele de altele în natură, toate vorbesc despre viață așa cm este ea.

Și la fel cu respirația, care se întâmplă tot timpul doar în prezent, totul așa percep și eu natura: fiecare culoare și intensitate, stadiu de dezvoltare, miros și delicatețe, sunt azi, aici și acum!
Maine?
O altă poveste naturală își așteaptă cititorii 🌱💚🤗
---

08/04/2026

Una dintre principalele lentile prin care privesc și abordez procesele de psihoterapie individuale și de grup este prin cea a limitelor mecanismelor de supraviețuire. Precum hățișurile unei jungle, sau aride și fără prea multă viață și vitalitate, sau întortocheate ca și când am fi într-un labirint, întotdeauna, dar absolut întotdeauna mecanismele noastre de supraviețuire au nevoie de atenția noastră pentru a se îmblânzi și a lăsa spațiu contactului atât cu lumina din noi, cât și cu durerea. Ieșirea din această confuzie prin metoda Intenției continuă să mă fascineze și bucure de fiecare dată!

Zilele acestea sunt ultimele locuri disponibile la workshop-ul meu din 25 aprilie, online, ”Limitele mecanismelor de supraviețuire”, unde vom lucra cu fiecare intenție astfel încât să ne putem orienta spre contactul cu realitatea, cu adevărul interior si să restabilim coerența psihică internă.

Îți mulțumesc Maria Macarenco pentru încrederea și susținerea constantă, care au făcut posibile toate aceste ediții ale Maratonului IoPT.

Și vă invit să ne fiți alături, colegi, cunoscuți, foști și noi participanți, pentru ca împreună să înțelegem mai clar mecanismele prin care ne îndepărtăm de noi, să vedem când ne rătăcim în bătălii care ne obosesc și cm se reflectă toate acestea în felul în care ne trăim relațiile.

Pe foarte curând! (înscrieri și detalii suplimentare www.maratoniopt.ro) 🤗
---

06/04/2026

Cea mai frumoasa carte scrisă de Tatiana Țibuleac, care m-a însoțit în acest început timid de primăvară. Despre introspecție la o vârstă destul de înaintată, emigrare și relațiile într-o țară adoptivă ambivalentă, părinți care pleacă mult prea devreme, dependențe, mâncarea ca hrană sau pedeapsă, străzile Parisului, oameni și amintiri care dor...
Toată povestea Milei doare, dar într-un stil al autoarei care ne lasă loc să întrezărim în hăul de singurătate al personajului principal un licăr de speranță, cuprins din doliu, jale și suferință, care nu întâmplător, face mai mult bine să fie simțit decât amorțit!
Când ești fericit, lovește primul!
V-o recomand cu toată căldura și iubirea pe care o am pentru cărțile Tatianei 🤍

"Miluța, florile se usucă atunci când omul este nefericit. Ești nefericită, fata tatei?”

" A doua zi m-am dus la medic și i-am cerut să-mi schimbe tratamentul, iar el nu m-a contrazis. I-am spus că aș vrea ceva mai tare, ceva care să mă facă să nu simt nimic, să nu vreau nimic. Atunci am aflat că să amorțești e ușor, mai greu e să simți din nou ceva. M-am bucurat că nu m-a întrebat prea multe, doar ce anume m-a făcut să vreau să beau din nou după ce „progresasem atât de mult”.

"Niciodată nu m-am temut de moarte, pentru că moartea te ia, nu te lasă. Mai tare mă tem de o viață în care durerea devine nume, rușinea devine nume, tot ce ți-au făcut alții devine numele tău și așa rămâne".

"Eram diferite, eu și mama. Mie îmi plăcea morcovul, ei racheta. Mie submarinul, ei luna. Mama voia să zboare, să fie invizibilă și să zboare peste tot, ca să-l poată urmări pe tata, iar eu voiam să mă dau cu sania, ca alți copii, trasă de un părinte. Cred că așa a ajuns ea în cer, iar eu în groapă – alegând în iarna aceea globuri greșite sub un brad ucigaș."
---

03/04/2026

Vă invităm la primele noastre Ateliere somatice experiențiale, dedicate celor care sunt interesați să experimenteze o mai bună conexiune cu sine și cu ceilalți (parteneri, prieteni, copii), bazate pe exerciții și tehnici inspirate din psihoterapia de cuplu, Kundalini Yoga și Compassionate Inquiry.

Vă așteptăm într-un cadru sigur și confortabil, fie că veniți alături de partenerul de cuplu, un prieten apropiat sau pe cont propriu și vă doriți să experimentați modalități de conectare pe care să le duceți apoi în relațiile voastre apropiate.

*De multe ori vorbim despre conectarea cu celălalt, dar când ne simțim cu adevărat conectați și când tindem, poate, să ne deconectăm?
*Cât de aproape ne este confortabil să venim/ ne situăm? Cât de vulnerabili ne dăm voie să fim și cm ne simțim când celălalt este vulnerabill?
*Ce susține conectarea și ce o poate întrerupe? Oare ce semnale s-a antrenat creierul nostru să observe și la ce răspunde?

Prin acest atelier activ și interactiv ne propunem să creștem nivelul de conștientizare și atenția la semnalele corporale în interacțiunea cu ceilalți, să oferim susținere în descoperirea propriilor nevoi, limite și a modului în care acționăm și reacționăm în relație cu celălalt.

Vom exersa împreună ascultarea empatică și ne vom descoperi și re-descoperi în relație cu celălalt.

Noi suntem Ioana și Roxana, colege, psihologe psihoterapeute formate în terapie de cuplu și Compassionate Inquiry, și în curs de certificare ca profesoare acreditate de Yoga Alliance în Kundalini Yoga.

⏳ Când ne întâlnim?
*Duminică 19 aprilie, de la 15.00 la 18.00
*Vineri 8 mai, de la 16.00 la 19.00

Toate detaliile despre costuri și înscriere sunt în formularul de înscriere și acord de participare (link-ul din Bio sau primul comentariu)

🧭 Unde și cum?

Vă rugăm să veniți îmbrăcați în haine confortabile, potrivite pentru sport și mișcare și, pe salteaua de yoga, la Trib 7, vom explora împreună fațetele conectării!
Puteți veni împreună cu partenerul sau un/o prietenă sau singur (ă). Vom lucra în diade, ceea ce înseamnă că, dacă veniți singuri, veți forma echipă cu un/o altă participant (ă), la fața locului.

Vă așteptăm cu drag! 🤗

01/04/2026

Întotdeauna 🤍

❓Există temeri cu care ne naștem sau pe toate le învățăm pe parcurs?
Pentru fiecare dintre noi, mediul în care ne formăm, alături de experiențele și interacțiunile noastre cu cei din jur influențează „lista” de frici cu care ne confruntăm pe parcursul vieții. Este adevărat și că ne naștem cu două temeri universale: cea de cădere și cea de zgomote puternice. De înțeles, de altfel, pentru că ambele au avut și încă au un rol foarte important în supraviețuirea noastră timpurie.

Însă cele mai multe dintre ele sunt într-adevăr „achiziționate” pe parcurs. Pentru mine, teama de a greși este una dintre cele mai provocatoare - și am avut ocazia să o reîntâlnesc chiar zilele trecute, tocmai când vorbeam la o conferință despre fricile cu care ne naștem :) Am menționat atunci, în loc de teama de cădere, teama de întuneric (pe care o dezvoltăm în timp, nu este una nativă), și am realizat abia după încheierea discuției eroarea respectivă. Cel mai probabil, creierul de mamă care alăptează și care își ghidează fiica printre provocările nopții s-a îndreptat către acest pericol pe care încercăm să îl îmblânzim în această perioadă. Sau poate că nu am vorbit suficient de mult despre aceste două temeri, încât să un devină automatism.

Oricare ar fi motivul, săptămâna trecută am greșit chiar în fața unei audiențe semnificative pentru mine, dar sper ca participanții la eveniment să vadă această mențiune sau măcar să afle varianta corectă din altă sursă. Spre deosebire însă de alte momente similare din viața mea, nu m-am mai lăsat copleșită de această teamă, ci m-am concentrat pe o modalitate prin care să pot corecta informația transmisă.

Pentru multe persoane, temerea mea de greșeală poate să pară neobișnuită, mai ales din calitatea mea de formator și cercetător: cumva, asociem o siguranță de sine perfectă acestor roluri. În realitate însă, raportarea sănătoasă la greșeală este esențială și viața de zi cu zi, și în știință: ne permite să reparăm, să revenim asupra ideilor noastre și să le reevaluăm prin prisma experiențelor și informațiilor noi pe care le avem la dispoziție. Și ca orice altă frică, și teama de greșeală ne poate transmite niște mesaje valoroase, dacă ne dăm timp și spațiu să o ascultăm.

30/03/2026

Prin toată dinamica, structura și planificarea atentă pentru fiecare exercițiu și experiență din grupul de terapie ghidat de mine și de colega mea Ana, din acest weekend, ”Eu și relația cu Mama”, am ajuns și mai aproape de nevoile noastre emoționale de atașament și autonomie!

Au apărut, ca la fiecare grup, nevoile de apartenență și siguranță, conexiune și centrare pe sine, plânsul și râsul ca simboluri ale unei exprimări emoționale care a fost, în moduri diferite, strâmtorate în familiile de origine.

Intențiile pe care le-am lucrat folosind Metoda Intenției au fost la unison conectate la un EU care are nevoie să-ți simtă corpul și să-și permită să aibă ochi și pentru lucrurile ”mici” din viața de zi cu zi: o respirație, un oftat, o senzație de picioare ancorate în pământ, tăcere și ne mișcare, joc spontan și conexiunea cu natura.

Atunci când încrederea în lume și in sine au fost grav afectată de un context relațional și atașamente dezorganizate, doar într-un proces de psihoterapie individuală devine aproape imposibil reglarea și echilibrarea sistemului nervos al unei persoane.
Și aici intervine puterea și suportul pe care un grup terapeutic îl aduce, nu pe cont propriu, ci împreună cu terapia individuală!
Pentru că numai atunci când NU ne mai simțim singuri cu toată angoasa și durerea resimțite de părțile noastre vulnerabile, cărora le-au lipsit siguranța și protecția, ne putem rescrie prezentul și relația cu sine și cu CEILALȚI!

Mulțumim mult participanților pentru încredere și deschidere! 🤗
Pe data viitoare!
---

22/03/2026

NOU pe Blog, o reflecție personală despre experiența mea din formarea în Kundalini Yoga și întâlnirea, uneori blândă, alteori provocatoare, cu propriul corp + un anunț pentru un grup experiențial de practică!

28 de zile, pe salteaua mea de yoga/pilates (cumpărată în primele luni de pandemie, când nici cu gândul nu gândeam o formare în yoga) pentru formarea mea în Kundalini Yoga, o formă de yoga trauma-informed!
Am învățat direct, în fiecare zi din cele 28 de practică intensivă că y.o.g.a nu înseamnă doar aliniament și a-ți flexibiliza corpul în diverse posturi.

Și îmi este mult mai clar că atunci când practicăm yoga nu putem fi altcineva decât cine suntem cu adevărat.
Nu putem performa poziții fizice, nu putem susține o mască, nu putem respira „corect” (chiar dacă am înțeles limpede ce înseamnă o respirație „corecta” și o putem explica și altora), nu putem să fim CINE am vrea să fim. Și cu cât lupta cu sine este mai intensă cu atât neplăcerea, disconfortul, angoasele sunt mai mari.

(continuarea articolului pe blog-ul meu)

Pentru lucrarea finală a formării, voi facilita un grup practic experiențial, în care voi integra instrumente din Kundalini Yoga în lucrul cu corpul și sistemul nervos.

Tema grupului va fi:
„Lucrul cu disocierea și reconectarea la corp prin Kundalini Yoga”. Grupul va fi adresat psihologilor, psihoterapeuților și consilierilor psihologici, în formare sau deja cu experiență.

Revin în zilele următoare cu detaliile complete!
---

12/03/2026

Dă-mi Doamne soare și flori, natură și furtună, liniște și activare, cer și pământ!

Primăvara are pentru mine mai puțin legătură cu calendarul și mai mult cu un început de An NOU, acea perioadă timidă din luna martie când viața începe din nou să se adune, să prindă formă și direcție. Este anotimpul meu preferat, pe cale de dispariție, în care îmi vine aproape natural să mă întorc către natură și lumină, în timp ce mă întreb ”ce vreau să cresc anul acesta?” ...în viața mea, în munca mea, în relațiile mele.

Am recitit zilele acestea câteva pagini din ”the sun and her flowers” de Rupi Kaur și m-am gândit la cât de asemănător este procesul de creștere din natură cu ceea ce văd în procesele de atunci când oamenii trec prin suferință și, uneori, prin vindecare. În natură, nimic nu înflorește fără să fi trecut mai întâi prin momente de retragere: frunzele se ofilesc, cad, pământul pare gol pentru o vreme, iar rădăcinile, ceea ce nu vedem cu ochii deschiși, există în continuare, în timp ce trăiesc în pământul amorțit. Abia apoi apare din nou creșterea, fragilă la început, și într-un final înflorirea.

În psihicul uman, lucrurile nu sunt atât de diferite. Experimentăm cu toții perioade de veștejire, de cădere, de pierdere și fără sens. Dar există și posibilitatea unei creșteri post-traumatice, atunci când experiența dureroasă găsește un context în care să poate fi cu adevărat înțeleasă și ”perlaborată”. Iar acest context apare aproape întotdeauna într-o relație.

Wilfred Bion, unul dintre marii gânditori ai psihanalizei relaționale, a descris foarte bine această perspectivă: mintea noastră se dezvoltă în prezența unei alte minți capabile să primească și să transforme experiența emoțională brută. Avem nevoie de o relație în care ceea ce este greu de purtat singuri să poată fi conținut, să fie gândit cu voce tare și recunoscut și abia apoi metabolizat. Din această perspectivă, relația psihoterapeutică este precum fel de sol fertil în care experiențele noastre pot prinde rădăcini și sensuri noi.

🌱 Poate că acesta este unul dintre lucrurile care mă fascinează cel mai mult în munca și iubirea mea pentru natură: in ambele putem descoperi drumul spre creștere, chiar și după perioade lungi de îngheț și lumina este un catalizator pentru resurse și activarea părților noastre sănătoase!
🪽 Primăvara ne amintește, an de an, că avem resurse și că înflorirea depinde de trunchi și de rădăcini, și este adesea rezultatul unui întreg proces, în care rădăcinile se ancorează în pământ și cresc cu mult înainte ca florile să apară!

10/03/2026

Ultima carte despre povești de viață, iubire, pierdere și boală pe care am devorat-o în pauzele dintre ședințele mele de psihoterapie: Unfinished Love Stories.

Printre zeci de mesaje pe care le citesc în mediul online, în care sesizez un abuz de “autenticitate” și “profunzime” și care mă lasă adesea cu un gust amar și cu un sentiment de gol și pustiu interior (până la urmă, cine și cui își fură căciula atunci când scrie așa cm doar un roboțel poate scrie) și printre materiale dense, greu de digerat emoțional, ale unor studii și cercetări care, uneori nici mie, ca specialist în psihoterapie, nu îmi vorbesc pe limba mea, această culegere de povești, scrise de oameni în carne și oase, mi-a făcut atât de bine.

Nu o să descoperiți discursuri perfecte sau dense despre iubire, ci multă fragilitate, vulnerabilitate, dor, pierdere și speranță. Și certitudinea că dincolo de concepte, teorii și cuvinte frumos așezate, ceea ce ne ajută cu adevărat rămâne întâlnirea autentică cu povestea și emoția celuilalt.

Recomand această carte tuturor celor care simt, undeva în interiorul lor, dorința uneori timidă și aproape uitată, de a se așeza, măcar pentru o clipă, pe propria lor insulă pustie și de a începe să-și scrie povestea de viață: despre iubire, moarte și felul în care s-au întâlnit cu ei înșiși și cu lumea!
Pentru că uneori tocmai poveștile de iubire neterminate sunt cele care ne învață cel mai mult despre ce înseamnă, de fapt, să iubești! 🪽🤍
---