Psihoterapeut Ioana Dăncescu

15/12/2025

🎄 Sărbătorile sunt momentul ideal pentru reflecție, reconectare cu sinele și conexiune cu cei dragi. În seria , Ioana Dăncescu, psiholog și psihoterapeut integrativ specializat în psihoterapia traumei, recomandă o carte esențială pentru cei interesați de vindecarea traumelor și dezvoltarea personală: „Vindecarea părților fragmentate ale Sinelui” de Janina Fisher.

📖Această carte explorează modul în care experiențele traumatice pot fragmenta sinele interior și oferă metode practice pentru integrarea părților interioare și creșterea personală. Este o lectură care sprijină reflecția asupra propriei istorii emoționale și dezvoltarea unui simț de siguranță și echilibru interior.

https://www.edituraherald.ro/cumpara/vindecarea-partilor-fragmentate-ale-sinelui-cum-putem-aduce-sens-si-5515

15/12/2025

Bine ai venit!

Sunt Ioana Dăncescu, psihologă și psihoterapeută, cod COPSI (Colegiul Psihologilor din România) 08170, cu peste 16 ani experiență de lucru în cabinet și o practică profund ancorată în psihoterapia integrativă a traumei.

(Pe acest cont împărtășesc reflecții, recomandări și resurse despre trauma psihică, disociere, corp, identitate, conexiune și sănătate psihică, alături de fragmente din lumea mea personală și ceea ce mă reprezintă. Acestea pot inspira și clarifica, dar nu înlocuiesc o evaluare sau intervenție psihologică. Îți rămâne ție responsabilitatea de a-ți veghea binele și de a te adresa unor specialiști în sănătate mintală atunci când ai nevoie).

Acest spațiu este despre relație, siguranță și reconectare.
Despre oameni, poveștile lor și felul în care ne adaptăm și supraviețuim atunci când sănătatea noastră psihică este rănită.

Am preferat dintotdeauna să ascult și să privesc oamenii cu atenție și curiozitate.
M-au fascinat mereu poveștile, relațiile, bogăția și frumusețea lumilor noastre interioare.

Pentru mine, oamenii sunt o sursă inepuizabilă de reziliență, curaj și posibilitate.
Și cred cu tărie că în fiecare dintre noi există o parte sănătoasă, capabilă să se reconecteze, să se vindece și să creeze noi posibilități.

În 2007, când am încheiat facultatea de Psihologie, aveam emoția unui țesător sau a unui meșteșugar care intră pentru prima dată într-un atelier ”de vindecare” al psihicului.
Între timp, drumul meu a inclus nu doar bucurie și speranță, ci și presiuni, frici, limite și provocări. Așa cm se întâmplă în viața fiecăruia.

Privind în urmă, văd peste 16 ani de practică în cabinet, mii de oameni întâlniți, milioane de povești ascultate și nenumărate momente în care vindecarea și recuperarea au devenit posibile, din punct de vedere emoțional, relațional, adesea chiar și fizic.

În prezent, lucrez într-o manieră integrativă, iar nucleul abordării mele este psihoterapia integrativă a traumei. Formările mele includ psihoterapia cognitiv-comportamentală, terapii scurte orientate pe soluții și resurse, terapie sistemică de cuplu, precum și metode profund ancorate în lucrul cu trauma:

* Compassionate Inquiry (formare alături de dr. Gabor Maté)
* EMDR Somatic
* IoPT: Identity Oriented Psychotrauma Theory și Metoda Intenției

Unele dintre aceste metode au nume cunoscute, altele sunt mai greu de pus în cuvinte și se simt. Clienții care îmi trec pragul pot să se aștepte la o prezență conectată, caldă și empatică, orientată spre ceea ce se întâmplă în prezent. Pentru că psihoterapia integrativă a traumei funcționează în prezent, în corp, în emoții și în relații.

Sunt o psihoterapeută care încă merge la terapie.
Am adunat sute de ore de lucru personal și de grup și am fost ghidată de 4 specialiști care m-au susținut și format. Le sunt profund recunoscătoare. Pentru mine, psihoterapia personală nu este opțională, ci este un angajament etic pe tot parcursul activității mele.

Mulți oameni sunt în spatele fiecărui om.
Toți am fost mici, fragili, temători, neștiutori. Și toți purtăm în noi părți vulnerabile care, uneori, cer doar să fie văzute.

Așa cm spune Stephen Porges: „Siguranța nu înseamnă absența pericolului, ci prezența conexiunii.”

Iar conexiunea înseamnă să fim noi, aici, pe social media, în cabinet, în viața reală și în relațiile noastre.

Îți mulțumesc că ești aici. 🤍

12/12/2025

„Care parte este prezentă și vorbește acum în mine?”

Am publicat pe blog un articol care mi s-a așezat în timp, despre traumă, disociere și părțile noastre interioare.
Despre cm rareori suntem „întregi” așa cm credem și despre ce se întâmplă atunci când începem să privim cu mai multă blândețe și înțelegere mecanismele noastre de supraviețuire.

Este un articol inspirat de cartea „Vindecarea părților fragmentate ale sinelui” de Janina Fisher, o perspectivă care mi-a schimbat felul de a lucra cu trauma complexă și disocierea și pe care am avut bucuria să o prezint recent la Târgul Gaudeamus, la invitația Editura Herald

Nu este o lectură ușoară și nu este o rețetă pentru vindecare.
Dar poate fi un companion bun pentru cei care sunt în terapie, în blocaj, în confuzie sau în căutare de sens.

Dacă acest articol simți că rezonează cu voi și părțile voastre, vă invit să îl citiți în ritmul vostru, cu pauze și curiozitate (link-ul este în primul comentariu) 🤗
---

08/12/2025

Am avut un weekend plin cu oameni și cărți!
Un târg al editurilor, al autorilor, al redactorilor, al celor pasionați să scrie, să citească și să-și deschidă inimile și mințile către cunoaștere!

Vă amintiți primul vostru târg mare de carte? Prima bibliotecă de la care ați împrumutat cărți? Prima librărie faină în care ați pășit?

Gaudeamus are pentru mine mirosul tinereții de la 20 și ceva de ani… eram în facultate și în Pavilionul Central îmi amintesc forfota și intensitatea unui eveniment care mi-a rămas undeva vag în memorie, dar a rămas. Nu cred că am rămas atunci cu multe cărți, ci mai degrabă cu sentimentul că lumea cărților este mult mai vastă decât o cunoscusem eu.

Zeci de ani mai târziu, m-am regăsit din nou la acest Gaudeamus drag, alături de mulți colegi!

Și cu autori cunoscuți care s-au întors: Tatiana Țîbuleac și-a lansat noul roman la editura Cartier. După ”Vara în care mama a avut ochii verzi” și ”Grădina de sticlă”, sunt curioasă unde se va așeza pentru mine ”Când ești fericit, lovește primul”.

M-am bucurat de toate cărțile pentru cei mici și i-am cumpărat nepoatei mele povești care să o introducă în lumea grădiniței, a emoțiilor, a gustului literar. Recunosc că am făcut provizii de cărți pentru ea, precum bunicii făceau provizii de cereale, fructe sau fân pentru animale.

Am apreciat mult reeditarea unor titluri la Editura Trei: „Invidie și recunoștință” de Melanie Klein și „Nevroza balcanică” de Vasile Dem. Zamfirescu.
Și tot din categoria interesului meu recent reaprins pentru literatura jungiană, cărțile Verenei Kast (pe care nu am reușit să o văd live la evenimentele de lansare din București) ”Umbra din noi” și ”Depășirea de sine” își așteaptă rândul.

Cartea colegei mele Laura Pănăzan, ”Un dulău și un arici pe sârmă”, este foarte aproape de tot ceea ce lucrez în procesele de terapie de cuplu, în care am folosit adesea cărțile ei ca ancore și resurse.

De la Editura Humanitas m-am bucurat de două titluri care sunt pe short list-ul meu pt vacanța de Crăciun: ”Cartea Depresiilo”r, volum coordonat de Marius Chivu și ”Vinovăția”, de Donald L. Carveth.

De la Editura Herald, unde am poposit și ca să vorbesc despre cartea Janinei Fisher ”Vindecarea părților fragmentate ale sinelui”, am plecat cu ”Femininul și imaginile sale”, ”Zeițele - mituri, simboluri și arhetipuri ale divinului feminin și puterea lor de transformare, inițiere si creație și ”Omul și mitul”. Interesul meu actual pentru mituri, arhetipuri și straturile inconștientului colectiv a ajuns la cote înalte.

🪽 Și o carte singulară în literatura românească, aflată și ea pe short list-ul meu pentru vacanța de sărbători, este ”Meserii nerecomandate femeilor”, scrisă de Gabriela Adameșteanu.

🤍 M-am bucurat de toată forfota, goana și zumzăitul oamenilor care citesc și se citesc unii pe alții.
M-au emoționat cozile la autograf pentru domnul Gabriel Liiceanu, lansările de carte la care oamenii se înghesuiau, și cei care m-au ascultat pe mine și pe colegii mei vorbind despre volumele noi, din colecția de Psihoterapia, de la Editura Herald.

Atâta timp cât avem cărți, imaginație și însoțirea poveștilor în viața noastră, vom fi bine! 🤗

Voi? Ce ați cules din recomandările mele? Și ce noutăți au venit cu voi acasă de la Gaudeamus?
---

03/12/2025

Mă bucur să vă împărtășesc o propunere frumoasă!

Am fost invitată să particip, ca psihoterapeut specializat în trauma complexă și disociere, la lansarea oficială a cărții Janinei Fisher ”Vindecarea părților fragmentate ale sinelui”, în cadrul Târgului Gaudeamus, alături de Sorin Lucaci și Andreea Cirstea, senior editor din partea editurii Herald și Iulia Feordeanu, colega mea psihoterapeută, pe care abia aștept să o cunosc.

Pentru mine, întâlnirea cu teoria Janinei Fisher despre disocierea structurală și trauma complexă a schimbat felul în care înțelegeam supraviețuirea, părțile din noi care poartă suferința psihică și drumul spre integrare. Este o carte valoroasă pentru oricine vrea să își înțeleagă mai bine reacțiile emoționale, stilul de atașament, relația cu corpul și propria poveste.

Dacă simțiți curiozitate, dorință de învățare sau pur și simplu vreți să fiți aproape de o lansare în limba română importantă pentru noi toți, m-aș bucura să ne vedem acolo!🤗
---

02/12/2025

La aproape 2 luni după conferința internațională de traumă Transform Oxford 2025, am lăsat toate notițele, toate gândurile și observațiile, toate imaginile incredibile care m-au emoționat acolo, toată vitalitatea și nerăbdarea, toată bogăția și angoasa că am descoperit lucruri și totuși mai am atâtea de aflat, să se așeze în ritmul meu....și cu un respect firesc pe care îl implică un subiect atât de senzitiv.

Din această decantare s-a născut un articol în care am strâns laolaltă felul în m-a atins perspectiva despre er***sm ca forță de viață și declic al capacității de a simți din nou: Înapoi în corp: Erotismul ca forță de vindecare post-traumatica în ”epoca deconectării”.

A ieșit un text mai lung, în care explorez cm er***smul devine un element esențial în vindecarea post-traumatică, pentru cei care caută sprijin, dar și pentru noi, cei care însoțim procesele altora. Despre corp, relații, curiozitate și prezență, într-o lume hiperconectată, dar adesea atât de deconectată de sine.
Dacă ajunge la voi, m-aș bucura să aflu cm percepeți și simțiți gândurile și invitațiile mele la introspecție!
(articolul complet este pe Blog-ul meu, la link-ul din primul comentariu) 🤗🪽❤️
———
***sm

29/11/2025

Weekendul trecut am fost într-o mini-tabără de Intervizare IoPT, alături de colege care lucrează, ca și mine, cu Metoda Intenției. Mi-am reamintit cât de important este să rămân într-un proces continuu de învățare, atât pentru mine, cât și pentru procesele terapeutice pe care le susțin.

În practica mea, folosesc des Metoda Intenției, atât în grupuri, cât și în sesiuni individuale, alături de celelalte abordări prin care lucrez cu trauma psihică și disocierea. Și de fiecare dată mă impresionează cât de mult se pot deschide oamenii atunci când suntem conținuți, văzuți și ne simțim în siguranță ( eu fiind unul dintre ei).

Plec de acolo cu încă o confirmare (nu mai știu a câta oară): numai într-un cadru sigur, cald și vulnerabil, sistemul nostru nervos poate începe să se regleze și să rescrie amprentele lăsate de traumă în corp și în felul în care ne raportăm la noi înșine.

A fost un weekend care m-a liniștit și m-a hrănit. O bucățică din identitatea mea și din căutarea unui sens și a unei așezări in relație cu mine, a primit ce avea nevoie!
”Acoperitul s-a lăsat descoperit” și sunt foarte bucuroasă de asta!

Și rămân recunoscătoare pentru toate momentele în care învăț și tot ce înseamnă procesul meu de formare continuă profesională!

Dacă și voi simțiți nevoia unui spațiu sigur în care să înțelegeți mai bine cm se manifestă trauma, disocierea și resursele din voi, sunteți bineveniți în grupurile terapeutice pe care le voi organiza în anul nou, an ce se apropie cu pași siguri și răcoroși! 🤗
---

29/11/2025

Ieri, în timp ce revizitam niște notițe și observații despre un cuplu, cu care lucrez de câteva luni în terapie de cuplu, am ascultat un interviu cu Diana Vasile, PhD despre semnele unei relații toxice și dinamica unui cuplu, și mi s-a părut un material foarte valoros.

Mi-a amintit de multe conversații din cabinet și de toate cuplurile care îmi vizitează cabinetul (fără a insinua în vreun fel etichetarea relațiilor din terapie de cuplu ca fiind automat „toxice”).

Cred, de fapt, că oricare dintre noi poate ajunge în frânturi de toxicitate, în momente în care rănile noastre nevindecate pun stăpânire pe relație.
Nu pentru că suntem „defecți”, ci pentru că părțile traumatizate din noi, cele care se tem, se apără, se închid sau atacă, ajung să preia controlul atunci când apropierea devine prea intensă sau amenințătoare.

Din perspectiva terapiei traumei, dinamica victimă - agresor nu este o etichetă atașată oamenilor, ci o coregrafie relațională care se reactivează automat atunci când un istoric de durere, respingere sau abandon este atins.
În aceste momente:
* unul dintre parteneri se poate simți neputincios, mic, copleșit (victima),
* iar celălalt poate deveni critic, distant sau chiar agresiv (agresor),
* rolurile putându-se inversa foarte repede.

Aceasta nu spune nimic definitiv despre cine suntem noi, ca persoane.
Dar spune multe despre părțile din noi care cer să fie înțelese și vindecate!

Interviul Dianei este structurat, accesibil și foarte potrivit pentru oricine vrea să înțeleagă mai bine mecanismele unei relații, atât pe cele sănătoase, cât și pe cele care ne rănesc.

Sper să vă fie de folos! 🤗

Diana Vasile este doctor în psihologie, psihoterapeută și co-fondatoare și Președintă în cadrul Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei. Cu o expe...

16/11/2025

O reflecție personală despre cartea „Jurnalul lui 66”, tragedia Colectiv, trauma colectivă și reziliența umană. Un text despre memorie și vindecare.

Vă mai amintiți începutul lui noiembrie 2015?

Cine erați, ce făceați, cine vă erau prietenii sau partenerii, ce experiențe vă populau lumea interioară?

M-am întors cu gândul la mine cea de acum 10 ani și la modul în care am perceput tragedia din clubul Colectiv. Aveam 31 de ani, tocmai mă mutasem într-un apartament de două camere și eram fericită. Am văzut atunci mobilizarea de știri, resurse, informații, o prezentare a mentorului meu, Diana Vasile, despre trauma colectivă, un efect greu și apăsător în munca mea ca psihoterapeut de traumă în acele săptămâni care au urmat… și apoi destul de multă liniște.

Am cumpărat cartea Alexandrei Furnea acum 2 ani și am păstrat-o la vedere, în bibliotecă, însă nu m-am apropiat de ea mai mult decât să o răsfoiesc și să o șterg de praf.
10 ani mai târziu, am simțit că mă pot apleca asupra unui subiect și o traumă colectivă care încă își arată rănile și compulsia la repetiție....

(continuarea la mine pe Blog, link în primul comentariu 🪽🤗)
---
)

29/10/2025

Weekendul trecut am avut bucuria și suficient de multe emoții să susțin workshop-ul „Grounding și Ancorare în lucrul cu Disocierea în cabinet” în cadrul conferinței CiNPT organizate de .ro
A fost o întâlnire vie, despre siguranță și prezență în relația sine și cu clienții noștri.

Tot ce am adus în susținerea acestui workshop reprezintă valori și repere pe care le am în munca mea de psihoterapeut de traumă.

Au venit alături de mine și emoții și palpitații, gânduri în cerc despre eșec și blocare, teama ancestrală de a mă face de râs, furnicături pe tot corpul, emoții intense, despre care unii colegi au spus că nu le-au perceput.
De data aceasta i-am crezut! M-am simțit și eu, pe mine, în cel mai sigur loc cu putință, atât în afară, cât și în interior. Și poate pentru prima dată chiar m-am bucurat de ocazia de a putea împărtăși și altora experiența mea de lucru cu siguranța și disocierea.

Am început cu un Grounding activ, un exercițiu de revenire cu atenția în prezent, în spațiul în care ne aflam, pentru că doar dintr-un corp ancorat putem să ne simțim cu adevărat în siguranță.
În lucrul cu trauma psihică, am descoperit în absolut fiecare proces de terapie, cm corpul este prima ”hartă a siguranței” care este neglijată, abuzată, abandonată, nevăzută.

Am vorbit apoi despre disocierea structurală, folosind modelul pe care Janina Fisher l-a prezentat, a părților noastre aparent funcționale și cele traumatizate care coexistă, uneori fără să se cunoască.
Când le privim cu curiozitate și știm de existența lor, deschidem calea către integrare și reconectare.

Le-am propus participanților și un mic exercițiu de reflecție și intenție după conferință:

 „Găsește un client disociat și ascultă-l! Te va transforma într-un psihoterapeut mai bun!”

Am încheiat cu ideea care a traversat întreg workshopul:

Curiozitatea și compasiunea înving frica, neputința și vulnerabilitatea fără protecție.

Mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți alături de mine în cadrul conferinței, pentru atenție, implicare și deschidere!
Adesea, ca psihoterapeuți cel mai important pas nu este spre celălalt, ci spre propriile noastre părți care au nevoie de prezență și siguranță! 🪽👣🤗

28/10/2025

Conferințele sunt despre oameni!

Oameni care ies din cabinetele de psihoterapie, din amfiteatre și laboratoare de cercetare, din școli și săli de clasă.
Oameni care se caută unii pe alții, se reflectă, se cunosc și se recunosc.
Și toți avem nevoie să fim văzuți și cunoscuți, pentru a putea fi cu adevărat REcunoscuți!

M-am bucurat mult de întâlnirea cu o parte dintre colegii mei de formare și de conferințe, în weekend-ul trecut, la conferința de Psihotraumatologie organizată de .ro

Unii au lipsit și mi-au lipsit!
Cu alții am schimbat doar o privire, alții mi-au fost aproape trup și suflet!
Cu unii am făcut poze, de alții nu m-am apropiat eu, iar alții nu au venit ei spre mine cu intenția de a imortaliza momentul!

Dacă la primele conferințe de psihologie și traumatologie, prin 2010, am rămas cu 2-3 poze de grup și aproape niciuna cu slide-urile prezentărilor, în ultimii ani am adunat din ce în ce mai multe foldere cu informații și chipuri!
Amintirile sub forma pozelor sunt bune și mă bucur de ele de fiecare dată.

Dar, din ce în ce mai des, mă întreb ce caut în ele, ce semnificație le dau, ce teamă sau nesiguranță sau deschidere se ascunde uneori în gestul de a scoate telefonul pentru o poză.

Vă las câteva amintiri frumoase și un filmuleț surprins de draga mea prietenă Ana, care știe mereu să așeze lumini, focus și căldură pe chipurile și momentele din jurul ei!

Într-o profesie în care petrecem mult timp în solitudine, în tăcere, în ascultare, este ușor să uităm cât de mult avem nevoie, la rândul nostru, de contact, sprijin și oglindire umană.
Pentru că, dincolo de cadre și imagini, ce rămâne cu adevărat este contactul uman, cel care ne ține conectați într-o profesie altfel solitara! 🤗🪽👣
---

27/10/2025

Reflecțiile mele după Conferința CiNPT, organizată de .ro

Acest eveniment, aflat la a8a ediție, care ne-a adus din nou împreună: practicieni și cercetători din domeniul traumei psihice, relațiilor și rezilienței.
Am plecat de acolo cu mintea plină de idei, bucuria cunoașterii unor colegi noi și a îmbrățișării celor vechi.
Am avut un program de conferință dens, plin, care ne-a trecut printr-o mulțime de relații și dinamici, căruia i-a lipsit (poate) un strop de socializare și relaxare în plus.

Multe dintre prezentări au atins teme complexe despre violența domestică, agresorul interior, echilibrul emoțional, grounding și ancorare în lucrul cu disocierea, dezvoltarea compasiunii și trauma timpurie în lucrul cu copiii și adolescenții.

Le notez aici ca un fir de reflecție la cald:

*Chiar și persoanele percepute ca „puternice”, cu personalități solide și mulți factori de protecție, pot dezvolta simptome de PTSD în situații de bullying organizațional.
Nu vulnerabilitatea este problema, ci durata și lipsa de siguranță relațională.

*Relațiile sigure nu sunt un lux emoțional, ci baza rezilienței profesionale și personale.
Când ne simțim în siguranță, mintea se poate relaxa și putem munci eficient.

*Cercetările recente arată că afectivitatea negativă scăzută nu înseamnă automat afectivitate pozitivă crescută, ele sunt dimensiuni independente.
A învăța să savurăm emoțiile pozitive și să le cultivăm conștient devine o formă de igienă mintală.
Cum învățăm să ne bucurăm? Cum ne creăm contexte pentru recompensă și siguranță?

* Despre partea de agresor din noi: când respingem ajutorul, respingem uneori posibilitatea unei relații corective.
Partea agresivă din noi are nevoie să fie văzută, altfel, intrăm inconștient în scenariul victimei.
A vedea și a numi agresorul nu înseamnă a justifica, ci a recupera o putere pierdută.

*În traumele morale, suferința nu vine doar din ceea ce am trăit, ci și din valorile pe care am fost forțați să le încălcăm.
Vindecarea începe prin recâștigarea compasiunii, mai ales față de noi înșine.

*Fiecare corp are propriul său vocabular al mișcării.
În lucrul terapeutic, a observa cm se mișcă cineva poate spune mai mult decât cuvintele sale!

*Starea de bine nu ține de intensitatea emoțiilor pozitive, ci de frecvența lor.
Reziliența nu înseamnă absența suferinței, ci capacitatea de a păstra o imagine de sine pozitivă în ciuda adversităților.

*„Use the gift of now, of time/ Be resilient, like a weed” - o invitație la echilibru și reziliență!
*Etichetele și stereotipurile ne blochează empatia, iar curiozitatea rămâne puntea spre înțelegere.

Au rămas cu mine mult mai multe idei din aceste 3 zile, dar mai ales certitudinea că relațiile sigure profesionale, terapeutice, umane, sunt locul unde se reface legătura ruptă de traumă.
Dincolo de teorii, prezența, curiozitatea și compasiunea rămân cele mai simple și mai profunde instrumente! 🪽🤗
---