15/12/2022
Constatăm cu surprindere că există oameni care lucrează pentru instituțiile statului direct implicate în situația cailor sălbatici din Delta Dunării care nu cunosc originea și situația acestor cai.
Un prim aspect este termenul "sălbatic" folosit când ne referim la acești cai. Trebuie să spunem că nicăieri în lume nu mai există cai sălbatici din punct de vedere al geneticii, cu excepția câtorva exemplare de cal Przewalski. Restul cailor sălbatici, așa cm sunt mustangii din SUA, caii din Camargue (Franța), caii Brumby din Australia și caii din Delta Dunării, au strămoși domesticiți. Cu toții sunt numiți sălbatici din punct de vedere comportamental și cu toții fac parte din populații de cai libere de sute de ani.
Aceștia au suferit modificări fiziologice care le-au permis să se adapteze perfect la viață în sălbăticie, blana le crește mai repede și este mai densă, copitele le sunt mai late, fiind foarte apropiați de rasele de cai primitive/antice.
Practic, termenii sălbatici sau sălbăticiți, nu sunt în antiteză. Ambii termeni sunt corecți, sălbăticiți din punct de vedere genetic și sălbatici din punct de vedere comportamental. Caii Deltei sunt la fel de sălbatici ca mustangii din America și ca fascinanții cai liberi din Delta Ronului, Camargue.
Un alt lucru care trebuie lămurit este originea cailor din Delta Dunării. Se spune că originea acestor cai este desființarea CAP-urilor, însă acest lucru este total neadevărat. Prezența cailor sălbatici în Delta Dunării este atestată istoric de sute de ani și datează încă de pe vremea migrației tătarilor.
Cifrele legate de acești cai sunt și ele greșite, am auzit variante care menționează mii de cai în Delta Dunării, însă, în urmă numărătorilor pe care le facem din avion, an de an în zona Letea, nu am găsit mai mult de 700 de exemplare.
Faptul că suntem încă martori ai existenței acestor exemplare unice și fascinante, ar trebui să fie o mândrie națională și prezența lor în Delta Dunării ar trebui promovată cu orice ocazie în care se vorbește despre România.
Din păcate, lucrurile stau cu totul altfel și dovedim încă o dată că, în loc să ne promovăm valorile și atuurile, ni le vindem pe nimic, la kilogram, ca pe o marfă lipsită de însemnătate.
Mentionari istorice ale prezentei cailor in zona Deltei Dunarii si in tinuturile marginase:
- autor Dan Zloteanu -
Extrase din “Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir – cea mai amanuntita lucrare despre oranduirea Moldovei in sec.XVII-XVIII, dar si despre fauna si flora Moldovei.
In lucrarea data sunt mentionate 3 rase de cai: calul de munte (hutsul, n.r.), pe care D.Cantemir ii compara cu “calul rusesc”, calul moldovenesc domestic, si caii salbatici din sudul Moldovei, pe care ii compara la infatisare cu caii moldovenesti domestici, si nu cu hutsulii, precizand ca erau mai mici, cu copita mai mare – culoarea roib sau murg.
Relatari despre calul moldovenesc de munte (Hutsul, n.r.):
“ …In partea muntoasa a Moldovei traieste un cal destul de micut, asemanator la trup cu cel rusesc, dar foarte puternic si rabduriu la munca, cu o copita atat de tare, incat nu e nevoie sa fie potcovita, chiar daca merge pe drumurile cele mai aspre.”
Relatari despre calul moldovenesc domestic:
“…La ses caii care cresc mai mari si mai aratosi la infatisare, cu picioare bine legate, iuti si tari, si sunt foarte cautati nu numai la lesi si unguri, ci si la turci, care au o zicala raspandita: “Adzem, dilberi, Bogdan barghiri, messhurdir”, adica “Un tanar persan si un cal ,moldovenesc sunt mai de lauda decat oricare altii.”
Relatari despre herghelii de cai salbatici din sudul Moldovei (stepa Bugeacului):
“…Pe langa hotarele Moldovei se gasesc de asemenea mari hergheliide cai salbatici, care nu se deosebesc cu nimic de cei domestici, doar ca sunt ceva mai mici si au copitele late de o palma si mai bine, altfel vartoase si rotunde. Pe acestia ii cumpara de obicei scitii (tatarii nogai din stepa Bugeacului – D.Z.). Toamna, cand toata partea aceasta este udata de ploi necontenite si se preface in mocirla, hotarasc ziua si locul unde sa se adune; atunci umplu toate campiile din jur cu chiote si racnete. Caii, la auzul racnetelor ce rasuna din toate partile de pe campii, alearga zabauci incoace si incolo si, negasind nicaieri vre-un loc linistit, sunt manati in acest fel in mijlocul unei pasuni mlastinoase, carora ei le zic “ghioluri”. Cum din pricina copitelor late nu mai pot fugi de aici si raman inglodati, tatarii azvarla in ei cu sageti si sulite. O parte dintre cai sunt prinsi vii,alta parte sunt ucisi; d**a aceea si-i impart intre ei d**a cm socot…”
Este important de subliniat inca o data faptul ca acei cai salbatici din sudul Basarabiei nu erau asemanatori calului rusesc (tarpanului, n.r.), ci numai caii de munte (hutsulii, n.r.) sunt comparati la infatisare cu calul rusesc.
Relatari despre herghelii de cai arabi din stepa Bugeacului, crescuti in semi-libertate, prin anii 1840’:
Extras din "O vanatoare in Basarabia" de Constantin Stamati Ciurea, scriitor roman basarabean, in care descrie natura si fauna stepei Bugeacului - in sudul Basarabiei (fostele judetei romanesti Ismail, Chilia, Cetatea Alba), zona care se margineste in partea de sud cu delta Dunarii (partea de nord a Deltei – in prezent in Ucraina).
“ ... Pe la anii 1840, Bugeacul înfăţişa şesuri, ce aveau asemănare cu preriile din America. Pe pământul ţelinos creştea păşune îmbelşugată şi săţioasă, pe care păşteau turme de oi de Spania şi herghelii de cai de soiurile cele mai alese, ai căror proprietari erau magnaţii din Rusia ca, de pildă, principele Narâşkin, contele Voronţov şi bogatul grec din Basarabia Meleli. Aceşti trei amatori de cai se întreceau în îmbunătăţirea soiurilor, împreunând armăsari arabi cu iepe engleze, ungureşti şi ruseşti de Viatka. Rezultatul obţinut se judeca la concursurile hipice, ţinute în fiecare an în împrejurimile Chişinăului, la care se rămăşeau 5 sume de bani şi o vază de argint curat, trimisă de la Petersburg, în preţ de zece mii de ruble...
.. Călătorind prin Bugeac, nu o dată stam uimit, privind cu admirare la acele colosale cârduri de oi, în turme de la 20 până la 30 de mii de capete, iară cai până la o mie într-o herghelie, prin care zburdau armăsari aduşi din Africa şi Abisinia, în preţ de 10 până la 12 mii de ruble armăsarul. Iară printre oile de merinos, albe ca omătul, cu lână mătăsie, săltau berbeci de Angora şi Asia Mică, în preţ de 300-500 de ruble berbecul...”
Urmatorul citat este din lucrarea ”Basarabia in sec.XIX” de Zamfir Arbore, publicata la 1898:
"...Apoi în Bugeac, când au năvălit hoardele tătăresti, împreună cu acest popor sălbatic au venit herghelii numeroase de cai."
De mentionat ca stepa Bugeacului este in imediata proximitate a Deltei Dunarii – fiind de fapt situata la limita de Nord a acesteia.
Cateva mentiuni despre prezenta cailor salbatici in Delta Dunarii:
Citat din revista "Bulletin de la Société nationale d'acclimatation de France”: Volumul 59
publicat la 1912 (!)
"Or, dans le delta du Danube, il existe une race de Chevaux ayant la plus grande analogie avec le vrai et ancien Cheval Camargue : le pur-sang Camargue...."
Autorul face o comparatie intre caii salbatici Camargue (Delta Rhone-ului) si caii din Delta Dunarii.
Avem cea mai directa confirmare ca acei cai salbatici din Delta au fost mult inainte de epoca colectivizarii deltei, si au radacini mult mai vechi decat C.A.P.-urile socialiste. Este posibil ca anumite exemplare de cai eliberați din CAP-uri sa se fi alăturat populației deja existente de cai, dar în niciun caz nu respectivele exemplare au format populația de cai sălbatici din Delta Dunării.
Informatiile primite de la Iliuta Goean, fotograf, f.bun cunoscator al deltei si a cailor din zona, citand un tanar istoric din Mangalia, vorbitor de turca:
„... La biblioteca inaltei porti otomane exista niste scrieri, traduse de un amic de-al meu in romaneste, cm ca tatarii faceau incursiuni in padurile de stejar de dincolo de peninsula Odessa sa prinda cai salbatici de padure. Erau cai la mare pret printre tatari (mari furnizori de cai de razboi pt armata otomana) deoarece erau extraordinar de bine adaptati la fuga prin padure, deci printre obstacole -> se descurcau minunat sa alerge printre soldati, lucru de care nu erau capabili caii de stepa ai tatarilor, buni alergatori pe stepa, fara obstacole.
Mai exista si dovezi ulterioare, din arhiva celor 300, ca aici traiau cai salbatici de padure, probabil este vorba de E. silvestris.
D**a razboiul de independenta, cand s-a facut inventarierea Dobrogei alipita tarii mama au fost notificati si caii salbatici din delta, deci erau aici...”
Bibliografie:
Dimitrie Cantemir - "Descrierea Moldovei" editura "Litera International", 2003, ISBN 9975-74-501-6
è Citatul respectiv este din cap.VII, care se numeste "Despre animalele salbatice si domestice", paginile 54 - 55.
Zamfir C. Arbure - "Basarabia In secolul XIX", operă premiată şi tipărita de Academia Romană, Bucuresti, Institutul de arte grafice Carol Gobl, 1898
è citat de la pagina 457.
Constantin Stamati Ciurea - "O vanatoare in Basarabia", din culegerea „Răsunete din Basarabia”, Editura LITERA, Chisinau,
è citat de la paginile 13 si 14.
În continuare, va redăm niște rânduri care fac parte dintr-o convesație legată de interesul cercetătorilor din străinătate despre acești cai:
Probe ale interesului cercetatorilor din programul Rewilding Europe pentru studiul calului din Delta Dunarii
-fragment din corespondenta -
“In our project we are looking at the closest relatives of the European prehistoric horses. We believe that wilderniss and nature should be managed by the fauna that is most authentic. This also assures that nature and wilderness can be marketed to the public as such and that the public recognizes that it is managed by animals that belong there.
We recognize that various ecoregions and bioterritories with various
climates in Europe will require different horse breeds. Or will
require horse breeds that are also close to the prehistoric horse, but are better adapted to local circumstances.
The Letea horse is just such a horse. It was a primitive horse breed to begin with. It is also perfectly adapted to local circumstances, climate, vegetation, etcetera, because of the fact that they lived in the wild for quite some time. They also show a phenotype that equals ancient horses. For instance the black and bay coat colours (Ludwig et al., 2009) were the original wild colors. Other colors (like grey) appeared after domestication.
I do hope that you are not thinking of killing the Letea horse and
start using Konik horses? Koniks are not directly related to the
Tarpan, they are not an ancient breed and are not more authentic and
not better able to deal with local circumstances than the Letea horse.
To start with: i would like to ask you if it is possible to obtain
samples (hairsamples or blood samples) to perform DNA research and put the Letea horse in the proper European (and international) horse
family tree.
I also would like to know if it is possible to obtain more data,
measurements, photo's and even bones and skulls of the Letea horse? We are then able to research the breed from an archaeozoology and ecology point of view and see how the Letea horse relates to ancient horses.
If it can be proven, and i am quite sure of it, that the Letea horse
is the most authentic and best option for the Danube Delta, then it is possible to give the Letea horse the rightfull place that it deservesas an adapted and wild animal I do hope for a positive reaction.
I currently organize an international research into the prehistoric
European horse and their closest living relatives today. This
initiative is carefully watched by the Rewilding Europe Initiative
(including WWF and ARK Foundation) and the Large Herbivore Network.
Members that are already part of the project are:”
” It is my believe, but that has to be researched, that the Letea horse is an old horse breed showing primitive characteristics. The fact that they are a fairly homogenous population is a sign for this. They show a primitive coloration (black and bay are the original horse colors according to Ludwig et al. (2009)). And i also see the primitive agauti gene, which means a lighter muzzle and sometimes a lighter belly. This gene is most obvious in the Exmoor pony and the Przewalski horse, but also seems to be present to some extend in the Letea horse population. This gene is lacking in the Hucul/Hutzul horse population, which seems to be a very old horse breed as well. This is just to show that i do believe that Letea horse has primitive characteristics.
Also, the horses were not running wild in communist times, but they were kept extensively and therefore i believe that the Letea horse kept most of it's primitive characteristics. The last 22 years of living in freedom will have further dedomesticated the breed and primitive markers will have popped up back again.
Professor Gus Cothran has responded positively, which means that he will research the DNA of the Letea horse and will put it in the horse family tree (currently consisting of over 100 breeds from around the world).
”
Dr. Henri Kerkdijk - Netherlands; manager of the Aurochs backbreeding program (Project
Tauros), member of the Large Herbivore Network, Curator at the World Museum of Man, part of the Rewilding Europe team and working for the Ta**us foundation (Stichting Ta**us).
- Professor Gus Cothran (geneticist, horse specialist)
- Dr. Hans Lenstra (geneticist, biochemist, BioDiv, initiator of
European Cattle Genetic Diversity Consortium and other biodiv
projects)
- Professor Vera Eisenmann (archaeozoologist, specialist in horse evolution)
- Professor Beth Shapiro (ancient DNA research)
- Professor Thijs van Kolfschoten (archaeozoologist, palaeontologist,
ecology of the pleistocene)
- Professor Sven Jennings (Bio-informatics, pleistocene ecology and
rewilding specialist)>
- a lot of national, international and regional European scientific
institutes and scientists, including; ecologists, biologists, horse
breeders and organisations, etcetera and also including scientists"
ARBDD - Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor
📷 FOUR PAWS/ARCA
