03/11/2025
“Consider ca performanta poate fi obtinuta doar prin persistenta. Pentru mine, chirurgia depaseste granitele unei pasiuni.”
Căpitan medic Anda Iustina Sîmbotin, medic specialist în Obstetrică și Ginecologie, este absolventă a Institutului Medico-Militar, promoția 2019.
Formarea sa într-un mediu care cultivă disciplina, responsabilitatea și rigoarea, i-a oferit o bază solidă pentru a păși cu încredere într-un domeniu complex și solicitant. A ales să-și construiască parcursul profesional în chirurgia ginecologică, concentrându-se pe două direcții majore: tratamentul chirurgical minim invaziv al endometriozei și oncoginecologia, arii în care a evoluat constant, prin dedicare și pasiune.
În ultimii 5 ani, a participat la multiple cursuri si congrese nationale si internationale, fiind preocupata constant de imbunatatirea calitatii actului medical si a tehnicilor operatorii. A acumulat experiență în sute de interventii chirurgicale, cazuri care necesită precizie tehnică, adaptabilitate și colaborare in cadrul unei echipe multidisciplinare. A lucrat în echipe complexe și a gestionat situații care presupun o înțelegere profundă a particularităților patologiilor onco-ginecologice.
Recent, s-a alăturat familiei INMAS, unde contribuie activ la evaluarea și monitorizarea pacientelor cu endometrioză și afecțiuni oncoginecologice. Comunicarea deschisă, empatia și grija autentică stau la baza modului în care își desfășoară activitatea în fiecare zi.
În paralel, își consolidează constant pregătirea în oncoginecologie, atrasă de complexitatea acestor diagnostice și de rigoarea pe care o presupun. Este preocupată să integreze în practica clinică cele mai recente ghiduri terapeutice și să ofere fiecărei paciente o abordare personalizată, echilibrată și bine fundamentată.
Îmbinând precizia tehnică cu o înțelegere profundă a nevoilor pacientelor aflate în fața unor afecțiuni dificile, abordează fiecare caz cu responsabilitate și angajament, într-un parcurs medical construit pe încredere, comunicare și excelență.
Sursă: Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială „Dr. Gl. Av. Victor Anastasiu"