05/02/2026
Daca vorbim sincer despre relatii, trebuie spus si ceea ce este mai greu de acceptat: nu doar femeile pot intra in poveste, nu doar femeile pot abandona parti din ele pentru relatie, ci si barbatii intra in propriile lor tipare, unele mai vizibile, altele mai greu de citit, pentru ca, de multe ori, limbajul emotional al barbatului nu este verbal, ci comportamental, orientat spre actiune, spre directie, spre obiectiv.
Multi barbati intra intr-o relatie prin ceea ce, simbolic, poate fi numit principiul vanatorului, nu neaparat in sens agresiv, nu in sens biologic simplist, ci in sensul psihologic al cautarii, al dorintei de a cuceri, de a demonstra, de a obtine confirmarea ca pot ajunge acolo unde si-au propus, ca pot castiga atentia, afectiunea, validarea femeii pe care o doresc.
In aceasta faza, energia lor este mare, prezenta lor este intensa, atentia este concentrata, iar femeia poate simti ca este vazuta complet, aleasa complet, dorita complet.
Pentru ca, in acea etapa, pentru barbat, relatia este si validare personala, si competitie cu sine, si nevoie de reusita emotionala.
Dar apare un moment delicat, rar discutat: momentul sigurantei.
Momentul in care barbatul simte ca relatia este stabila, ca femeia este acolo, ca nu mai trebuie sa demonstreze, ca nu mai trebuie sa cucereasca, ca nu mai exista risc major de pierdere.
Pentru unii barbati, nu pentru toti, dar pentru suficient de multi incat sa devina tipar relational frecvent, aici energia scade, atentia se redistribuie spre munca, spre proiecte, spre sine, spre alte directii de viata.
Nu pentru ca nu mai iubesc. Ci pentru ca, psihologic, „vanatoarea” s-a incheiat, iar mintea se muta spre urmatorul obiectiv de viata, nu neaparat spre o alta femeie, ci spre urmatorul teritoriu de validare.
Problema apare atunci cand relatia era construita mai mult pe tensiunea cautarii decat pe prezenta constienta.
Pentru ca atunci cand tensiunea dispare, dispare si iluzia intensitatii permanente.
Si uneori, da, exista si varianta mai dura: barbati care, odata siguri pe relatie, odata siguri pe „prada” emotionala, intra intr-o stare de relaxare relationala profunda, in timp ce femeia ramane in acea stare de investitie maxima, de implicare maxima, de adaptare maxima.
Iar dezechilibrul incepe sa se vada lent, prin detalii mici, prin absente emotionale mici, prin scaderi de prezenta care nu par dramatice, dar care se aduna.
Si exista si barbatii care merg mai departe, nu neaparat pentru ca relatia a fost falsa, nu neaparat pentru ca femeia nu a fost suficienta, ci pentru ca, in interiorul lor, exista o nevoie continua de miscare, de confirmare, de nou, de dinamica, de testare a propriei valori prin noi contexte, noi inceputuri, noi validari.
Dar adevarul complet este mai incomod pentru ambele parti: nici femeia nu este doar victima povestii, nici barbatul nu este doar vanatorul rece.
Ambii intra in relatie cu tipare invatate, cu rani, cu frici, cu mecanisme de protectie si cu moduri diferite de a gestiona apropierea si siguranta.
Pentru ca uneori, cand barbatul simte ca femeia s-a topit complet in relatie, ca nu mai are limite, ca nu mai are directie proprie, ca nu mai are viata proprie, apare o presiune tacuta, nu de respingere, ci de pierdere a polaritatii, de pierdere a misterului, de pierdere a separarii sanatoase dintre doi oameni intregi.
Iar aici se intampla ruptura reala, nu in momentul conflictului, nu in momentul tradarii, ci in momentul in care unul dintre parteneri inceteaza sa mai fie o persoana intreaga si devine doar functie relationala.
Si atunci, da, exista barbati care merg mai departe.
Exista femei care cauta din nou salvare.
Exista cicluri care se repeta.
Dar adevarata intrebare nu este cine pleaca si cine ramane, ci cine ramane conectat la sine in timp ce iubeste.
Pentru ca relatia nu moare cand dispare intensitatea inceputului.
Relatia moare cand dispare identitatea unuia dintre parteneri.
