06/11/2025
De ce nu vorbești cu mine când te superi?
Pentru că tu ridici tonul (și mă blochez).
Așa începe, de obicei, povestea unui cuplu în care unul e coleric, iar celălalt melancolic. Unul reacționează imediat, celălalt se închide, unul se descarcă prin vorbă, celălalt prin tăcere.
Colericul are nevoie să clarifice repede, să stingă focul din interior, melancolicul are nevoie de timp, pentru că, în mintea lui, totul se învârte în cercuri, până când reușește să pună ordine în emoții.
Pentru primul, tăcerea e respingere. Pentru al doilea, izbucnirea e pericol.
Cei doi se ceartă pe ritmuri emoționale diferite. Unul aleargă, celălalt merge încet, unul simte că nu e ascultat, celălalt că nu e înțeles. În realitate, amândoi își doresc același lucru: să fie în siguranță în fața celuilalt.
John Gottman numește asta „dansul dintre cel care urmărește și cel care se retrage”. O mișcare repetitivă, deseori dureroasă, care ascunde o teamă comună: pierderea legăturii.
Deși discuțiile lor par obositoare, exact acele momente pot deveni puntea care îi ține împreună, pentru că nu temperamentul e problema, ci felul în care învață să recunoască diferențele, fără să se apere de ele.
Acolo începe, de fapt, lucrul în doi, pentru relație.
Mereu alături de tine,
Gabriela✨
💑
