Psiholog Costin Jelea

19/08/2025

Spunem despre ADHD că ar fi un deficit sau o problemă de atenție, ca și cm problema ar fi despre o putere de concentrare foarte redusă. Această observație este complet insuficientă, ADHD este în esență o problemă de insuficientă îndepărtare de autism (note, nucleu, predispozitie genetica).

Pentru adult, ADHD este o problemă de stabilitate emoțională, capacitate de concentrare, coerență în activitatea personală sau la job, angajament pe termen lung, intimitatea și menținerea acesteia cu un partener, repetitivitate/autostimulare, time-blindness (capacitate redusă de a simți trecerea timpului, estimare, predicție și control al acestuia), anxietate si/sau anxietate socială, hiperconcentrarea ar fi o resursă, dacă de cele mai multe ori nu ar fi ”deturnată”. Lista este și mai lungă. ADHD este asociat, fără să se greșească prea mult, și cu o traumă din copilărie.

Nu îmi place deloc să ”vopsim gardul” în timp ce încercăm să facem uitat ”leopardul”. Dificultățile/vulnerabilitățile, tulburările de personalitate sunt, așa cm ne arată chiar termenii, puncte dificile pentru care trebuie să facem un efort considerabil pentru a le schimba, nu resurse speciale.

UC Davis Health researchers found that many autistic children also meet criteria for ADHD, emphasizing the importance of thorough, early diagnosis. The team showed that untreated ADHD can complicate autism therapies.

16/06/2025

Predispoziția de a dezvolta o formă de demență la bătrânețe începe încă din copilarie: pentru că la fel ca toate tulburările psihologice, și demența, adică predispoziția/vulnerabilitate sunt ereditare, adică sunt moștenite. Ne-am obișnuit să vorbim despre relațiile cu părinții, dar mult mai des ar trebui sa ne uităm, de fapt, la bunici si la experiențele lor de viață (cu certitudine acestea ne formează).

New research suggests that dementia prevention should begin much earlier than previously thought—possibly as early as childhood. Experts argue that addressing risk factors like obesity, smoking, and inactivity early in life could reduce the chances of developing dementia later on.

29/05/2025

Ce este într-un sărut?

"International team of researchers discover oral bacteria changes align with salivary cortisol, anxiety and depression in newlyweds.

Study tracked 268 newlywed couples over six months in Tehran.

Healthy spouses developed similar oral bacteria and anxiety/depression levels as partners."

More info:

Researchers at the University of Tehran discover oral bacteria changes align with cortisol fluctuations in newlyweds.

17/03/2025

Nu mai căutați ”bibelouri” fără nicio fisură. Mai ales după o vârstă, bibelourile nu mai există complet neatinse, și e ok!

Imaginea si PR-ul sunt job-uri, nu ghiduri în a-ți alege un partener.

https://www.instagram.com/reel/DGSkxPpyZSD/?utm_source=ig_web_copy_link&igsh=MzRlODBiNWFlZA==

12/03/2025

Auzim uneori că ”e ok să ai anxietate”. Sigur că este un fel de a spune ”ești o persoană valoroasă în ciuda anxietății tale”. Dar ce înseamnă să oferim acest ”ok”? Din ce poziție o facem? Și chiar dacă suntem persoane ok trăind cu această dezorganizare, cm anume ne afectează?

Anxietatea nu este o trăsătură de personalitate, așa cm este temperamentul. Anxietatea nu este un ”fond” de creativitate, un ”material” de experiențe care are potențialul să îmbogățească experiența de viață.

Anxietatea este o sumă de retrageri, evitarea unor asumări, negarea unor oportunități, costuri suplimentare de timp, energie și conectare socială. Anxietatea, prin vârfurile de tensiune pe care le generează, ne atinge uneori chiar și onestitatea în raport cu ceilalți (pentru că este greu să explicăm cm în situații obișnuite anxietatea face ca totul să fie mai greu sau imposibil). Biologic și social, anxietatea costă foarte mult.

Deși ne descoperim calități atunci când ne înfruntăm anxietatea, și această creștere este minunată, anxietatea este în primul rând vulnerabilitate emoțională, este și motivul pentru care este transmisă mai departe, adică între 30% și 50% predispoziția de a dezvolta anxietate este genetică, ceva ce primim de la părinți sau bunici, și mai direct de la mamă.

Unele persoane trăiesc de la o vârstă mică într-un mediu emoțional instabil, dar atât de constant încât este nevoie de timp pentru a simți că anxietatea nu este o parte din viața lor emoțională, adică din identitate, și că, în aspecte esențiale, această dezordine poate fi localizată și redusă semnificativ, tocmai pentru a lăsa loc unui repertoriu mai bogat al identității și deciziei personale.

În terapie/consiliere, singura cale de a diminua efectele negative ale anxietății este chiar expunerea. Deși pare o îndrumare evidentă și inutilă (”trebuie să faci chiar lucrul de care îți este teamă”), psihoterapia știe cm să stabilească o ierarhie a stresorilor, să fracționeze obiectivele în mod treptat astfel încât să desensibilizeze, să dezvolte senzația de control.

Pentru aceia dintre voi care se gândesc că vor rămâne fără creativitate dacă își vor ”rezolva” anxietatea, vreau să vă spun că (1) anxietatea oricum nu se vindecă complet niciodată, (2) a-ți rezolva anxietatea înseamnă să nu mai ai momente în care această dezorganizare emoțională blochează, te face să eviți sau să renunți la unele planuri, îți reduce repertoriul de acțiuni/opțiuni, te face vulnerabil către stagnări/regresii sau îți arată cm o proiectezi pe umerii altcuiva.

Creativitatea își are rădăcinile în inteligență și memorie, adică excedent, în timp ce anxietatea le are în nevrotism, în insuficiențe, într-o formă sau alta de dezorganizare emoțională pe care mai întâi ai moștenit-o, apoi cumva a și reușit să câștige teren din personalitatea ta și să se ancoreze.

Cu excepția predispoziției genetice (pe care nu avem control, o primim pur și simplu), anxietatea este în esența ei o evitare a acțiunii. Ai întâlnit unele subiecte/locuri/acțiuni care provoacă neliniște, începi să le eviți, pattern-ul se întărește și deja acel teritoriu al personalității tale este pierdut pentru că ciclul s-a repetat suficient de mult încât să devină o ancoră psihologică.

Tipul anxios are mereu o problemă de acțiune, la fel cm tipul narcisic are întotdeauna o problemă de onestitate.

Dacă aveți o fetiță care vrea la box e ok, dacă aveți un băiat care vrea la balet e ok, veți găsi o formulă prin care să acceptați diferențele și așteptările. Ce nu este ok e acceptarea pasivă a comportamentelor de evitare, timiditate excesivă, retrageri repetate din grup/colectiv la frustrări nesemnificative. Deși va refuza și îi va fi greu, copilul va avea nevoie să nu fie lăsat propriilor retrageri/îndoieli.

Eventualele resentimente pe care copilul le poate simți față de insistența ta vor fi nesemnificative în comparație cu autoreglarea pe care o aduce integrarea cât mai diversificată în social.

Toate tulburările psihologice sunt de neseparat de social și sunt infinit mai greu de integrat în propria personalitate în lipsa socialului.

Așa cm în medicină se vorbește despre complicații pe termen lung, în psihologie anxietatea este asociată cu dezvoltarea unui episod depresiv major, ruminație, declin cognitiv, și boli neurodegenerative (Parkinson, Alzheimer, demență).

Adverse experiences can change future generations through epigenetic pathways

07/01/2025

Ne punem foarte mult speranța în educație și în puterea exemplului, dar biologia arată mereu că lăsăm o ”amprentă” deosebit de puternică cu mult timp înainte să fim părinți.

De exemplu, aproape 50% din predispoziția pentru a dezvolta o formă de anxietate este moștenită de la mamă, iar lipsa resurselor în timpul sarcinii sau în copilărie tinde chiar să ajungă în modul în care percepem politica și ne exprimăm votul (conservator/liberal).

Nu cred foarte mult în grupurile de parenting, cel puțin nu atunci când se promite mult, o listă. Cred că este foarte important să identificăm vulnerabilitățile copiilor/tipologia și să răspundem cu un plan pe termen lung în care să provocăm constant o atitudine/ un comportament insuficient, în timp ce altele vor avea nevoie de inhibare, adică de un autocontrol mai bun.

”Moștenirea” consumului de cannabis este foarte serioasă și partenerii ar face bine să renunțe la consum cu cel puțin câteva luni înainte de a concepe un copil. Epigenetica arată faptul că aceste urme nu pot fi niciodată șterse.

Deteriorarea sau reducerea memoriei de scurtă durată și a comprehensiunii, alterarea dimensiunii temporale, reducerea abilității de a îndeplini taskuri devin vulnerabilități cu efecte pe termen lung.

”Children exposed to cannabis in utero scored lower on attention and planning tasks and showed increased aggression during observational assessments, suggesting prenatal exposure may disrupt critical areas of cognitive and behavioral development.”

Children exposed to cannabis before birth showed weaker attention, self-control, and planning skills in lab tests, along with more aggressive behavior.

09/09/2024

”Pentru narcisist, realitatea este o agresiune”

💔

Frank Yeomans describes the difference between lies and delusion (and psychosis) within narcissistic pathology, with several clinical examples focusing on em...

26/08/2024

Ce începe cu furie ar face bine să se termine cu rușine, pentru că rușinea are un rol reglator. Vinovăția, mai mult decât rușinea, pare să ne motiveze spre a ne îndrepta un comportament greșit.

Rușinea există în toate culturile, se dezvoltă timpuriu, într-un mod previzibil, chiar și în cazurile persoanelor nevăzătoare din naștere. Rușinea are un rol reglator mai ales la nivel colectiv și transgenerațional.

Rușinea este ca un software foarte complex, atât de complex încât poate să funcționeze coerent pe parcursul a sute de mii de ani, chiar dacă mediul sociocultural traversează diferențe mari (vom înțelege întotdeauna foarte puțin un mecanism psihologic dacă privim implicațiile acestuia doar la nivel de individ sau pentru o singură generație).

În linii generale, singurul obiectiv al întregului mecanism sofisticat al rușinii este să ne păstreze ca indivizi valoroși, ofertanți și disponibili să se ajute. Poate că este greu de înțeles, dar rușinea are ca obiectiv și sănătatea corpului nostru tocmai pentru că suntem conectați și în același fond genetic de care depinde succesul reproductiv al speciei (hepatita B are și un cost social pentru că este asociată cu un comportament sexual riscant/consum de droguri. Apropos, stigma socială este în primul rând un fel de experiență concretă sedimentată și confirmată ca informație pe termen lung, abia apoi suportă eticheta/judecata noastră morală și subiectivă).

Mesajul pe care încearcă să îl transmită unii dintre noi, chiar și psihologi, atunci când spunem că lumea ar fi mai bună dacă rușinea nu ar exista este că din păcate rușinea ne blochează, ne face vulnerabili către diferite forme de regresie, ne împiedică să ne desfășurăm potențialul, ne dezvoltă senzația că valorăm mai puțin decât cei din jur (din păcate nu este întotdeauna doar o senzație, așa cm nu este ”doar un construct social”).

Copiii nu se (re)traumatizează dacă de-a lungul timpului menționezi rușinea ca răspuns la un comportament recunoscut de societate ca fiind inadecvat. Din naștere ei au deja acest software minunat. Deși rușinea nu optimizează și nu este o strategie bună de învățare, rușinea reglează prin anunțarea unui cost social foarte mare.

Menționăm des faptul că suntem ființe sociale, dar de fapt suntem ultrasociali. Experiența faptului că existăm nu vine doar din a fi conștienți și din a produce schimbări în mediu, dar poate mai ales din faptul că facem parte dintr-o comunitate, că venim dintr-un grup, că aparținem sau că refuzăm și ne îndreptăm spre altul, dar întotdeauna marele repere ale vieților noastre sunt posibile doar în raport cu celălalt (de aceea aproape că întotdeauna în cazul unei tulburări psihologice găsim afectată și relația cu socialul).

Poate că experiența rușinii prezintă mereu un nivel intens de emoție tocmai pentru că anunță acest pericol nu doar al devalorizării, dar al pierderii locului din rândul celorlalți, deci o pierdere severă în identitatea noastră (”a intra in pământ de rușine” nu pare deloc o expresie apărută întâmplător).

Dacă ”rușinea crește în beznă”, când ascundem, atunci un astfel de episod este integrat cel mai bine atunci când este împărtășit cu altcineva.

(nu cred că ajunge prea departe comunicarea online, așa că poți să îmi scrii câteva rânduri și promit că răspund: jelea.costin@gmail.com )

11/08/2024

Excelent mesaj.

Jung făcea o afirmație similară: unele suferințe psihologice își au rădăcina într-o slabă igienă a idelurilor.

15/07/2024

Dacă până acum în discuțiile generale a fost opinia ta că Biserica și religia ar fi forme superficiale, o ”manipulare/virus” sau că au fost mai mult obstacole decât resurse în dezvoltarea noastră individuală sau colectivă, ai face bine să nu mai spui asta pentru că semnalizezi lipsa unei informații și a perspectivei (și nu este o problemă de opinii).

Pentru simbolul religios viu, singurul care contează, de fapt, sunt aproape nesemnificative abuzurile întâmplate de-a lungul timpului sau liderii religioși nepotriviți pe care îi vedem și azi.

Doar trei idei despre cm Biserica și simbolul religios au fost resurse:

- Ne-a ajutat să construim/întărim Supra-Eul, adică ne-a ajutat să ne dezvoltăm conștiința morală; indiferent de cultură, geografie sau de puterea unui conducător, Biserica a reușit să transmită mesajul că întotdeauna există ceva dincolo de această viață, ceva care este exigent și care solicită o sumă de virtuți, că poți fi pedepsit pentru unele păcate, da, dar după moarte suferința poate fi eternă (altfel, moralitatea, cel puțin ca strategie evoluționistă/dinamica tit-for-tat, adică ești ok cu mine-sunt ok cu tine, există aproape dintotdeauna, chiar și între celule/bacterii).

- A subminat familia, adică puterea relațiilor de rudenie în organizarea statală, deci a întrerupt un ciclu în care nu era posibilă autoreglarea; instituțiile statului s-au format de regulă din societățile tribale în care întotdeauna principala activitate era lupta internă pentru ca puterea să fie păstrată și apoi transferată controlat. Ca agent al schimbării, autorul menționează Biserica Catolică și convertirea la creștinism a triburilor germanice ca fiind punctul critic în care se trece de la statut (mereu moștenit) la contract (negociat, competitiv, cu capacitate de reglare).

- A ajutat statutul femeii prin facilitarea accesului la dreptul total asupra proprietăților deținute. În timp ce dreptul la moștenirea unor valori și proprietăți funcționa deja, văduvele și fiicele nemăritate erau condiționate să păstreze aceste resurse în cadrul liniei dictate de familie, nu să le folosească ca pe o resursă personală. La acea vreme, principala motivație a Bisericii pentru această facilitare a fost numărul foarte mare de proprietăți moștenite care nu puteau fi primite ca donații sau ca resurse aduse în sprijinul cauzei. Nu este un schimb chiar simplu, nu-i așa?

O carte nemaipomenită care arată transformările necesare în organizarea socială și politică pentru a obține cea mai bună ordine pe care o putem avea acum: statul de drept, adică democrația, cu toate păcatele și fragilitatea inevitabile.

10/01/2024

În anii 1500 încă se mai vindeau indulgențe, adică existau și atunci la fel ca acum nevoia și credința că ne putem elibera de ceva apăsător printr-o ”scurtătură”, o cale sau metodă care promite foarte mult chiar dacă mecanismele prin care produce schimbarea sunt cel puțin neclare.

Biserica vindea atunci absolvirea parțială sau completă a pedepselor pentru păcate, iar plata pentru liniștea sufletească se făcea cu servicii (unele utile societății/rugăciune/lupta în Cruciade) sau cu bani. Trebuie să fim atenți și să privim lucrurile în contextul lor, de aceea cuvântul ”ipocrizie” nu avea cm să existe în acel schimb, în acel stadiu al evoluției noastre. Simbolul religios era mai viu decât este acum, Biserica era privită și simțită ca fiind singurul mediator direct între om și Dumnezeu, între ordine și viitor sau întoarcerea la întuneric.

La fel ca în trecut, există și acum oferta care promite o cale ușoară către o vindecare rapidă/miraculoasă și o predictibilitate nerealistă pentru un proces terapeutic. Cazul unui lucrător din domeniul sănătății mintale care promite vindecarea unor boli grave și cererea constantă pe care o va avea în viitor nu îmi pare deloc interesant, tocmai pentru că este o constantă a minții noastre, o vulnerabilitate naturală care ne aparține, este motivul pentru care manipulările funcționează, nu pentru că ”emițătorul” ar avea o forță remarcabilă, dar pentru că avem cu toții un ”receptor”.

Vom căuta mereu calea rapidă (până la 57% din clienți abandonează terapia după prima ședință), vom alege terapiile care încep ușor, cu multe confirmări oferite aproape gratuit și se închid de fiecare dată cu ”Vai, dar nu-i așa că...? Ba da, ce minunat!”. Funcționăm de regulă utilizând Sistemul 1 (Daniel Kahneman a primit un Nobel pentru acest concept), suntem teribil de slabi în a ne observa proiecțiile, dar permanent captivi într-o supraestimare (naturală) a intuițiilor noastre. Vom ”penaliza” întotdeauna pe cineva care ne transmite că nu suntem obiectivi pe o temă importantă, deși una dintre cele mai semnificative informații pe care le-a adus psihologia modernă este faptul că întotdeauna poziția este deja luată, privirea/prezența pe care o aruncăm peste argumente într-un dialog are doar rolul de a ne confirma, de a ne reconstrui cazul și de a slăbi argumentele celuilalt (de multe ori o facem din vulnerabilitate, Jonathan Haidt o explică cu blândețe).

Consilierea/psihoterapia rămân un domeniu de activitate în care trecerile de la traumă la integrare, de la boală la recuperare nu urmează niciodată un salt spectaculos, nu devin niciodată o știre, nu promit predictibilitate, nici măcar o victorie permanentă asupra simptomului. Într-un cadru terapeutic schimbările în mintea și în corpul nostru se desfășoară încet, există stagnare, regresie, neprevăzut, cele mai rezistente pârghii genetice (care ”bat” psihologia aproape oricând), abandon, revenire și tot așa. Se construiește lent.

Chiar dacă un client și-a atins obiectivele, la finalul unui proces terapeutic dificil niciun psiholog/terapeut nu va spune ”încă un caz rezolvat, către următorul, la fel de sigur!”, poate doar în cazuri clare, așa cm sunt fobiile sau o formă specifică de anxietate. De regulă ne rămâne în continuare în minte acea ecuație mare adusă de client, ne întrebăm care au fost resursele acestuia din afara cabinetului care l-au ajutat cel mai mult, de ce aceeași abordare nu funcționează la fel în cazuri diferite, ce a fost întâmplare într-un proces în care încercăm să controlăm cât mai multe variabile. Oamenii depășesc/integrează traume și se schimbă în bine și fără terapie, doar că de cele mai multe ori se plătește cu timp/potențial.

Oferta serioasă de consiliere/psihoterapie prezintă o distanță cât mai mică între afirmații/promisiuni și dovezi/schimbări măsurabile; te poate informa despre teoria din spatele metodei de abordare/de lucru; nu implică rolul de vindecător, dar mai mult ceva asemănător cu rolul de ”mecanic” de emoții și gânduri cu un ”muscle” memory mai blând; nu îți oferă mereu confirmări și zâmbete, dar și suspiciunea (nu îndoială) de care ai nevoie, adică este onestă.

Mintea noastră nu s-a schimbat, de fapt, chiar așa de mult în acest timp. Lumea s-a schimbat în bine datorită separației naturale, dar dificile, a Bisericii de stat care ne-a făcut un cadou minunat și a permis tranziția către domnia legii, adică a statului de drept, datorită reglementărilor, normelor, a efortului depus pentru ca descoperirile și experiența să își facă loc în politicile publice (mai puțin plumb în apa potabilă înseamnă mai puțină violență), datorită a ceea ce se numește ”peer review” și a comunităților științifice care acționează ca un filtru util societății.