Pegadent

Pegadent Prioritatea noastră este de a vă oferi cea mai bună îngrijire medicală şi toată atenţia de care aveţi nevoie într-un ambient cald şi prietenos.

Înfiinţată în anul 2004, PEGADENT a parcurs rapid calea de la un mic cabinet stomatologic la o clinica dentară graţie echipei sale tinere dinamice si ambiţioase care a reuşit, prin profesionalism şi atitudine, să câştige încrederea unui număr în continuă creştere de pacienţi.
În prezent ne putem mândri cu o clinică dentară în care combinăm anii de experienţă profesională cu dotările de nivel foarte ridicat şi cele mai noi metode şi tehnici de abordare a planului de tratament, venind astfel în sprijinul celor care au nevoie de ajutorul nostru. Filosofia clinicii PEGADENT este pacientul înainte de toate. Cunoaştem temerile dumneavoastră şi, tocmai de aceea, deschiderea şi comunicativitatea sunt, pentru noi, trăsături definitorii care ne permit să vă oferim suportul psihologic de care aveţi nevoie pentru a depăşi fobia faţă de vizita la stomatolog şi de a privi această experienţă ca pe o etapă firească în drumul spre starea de bine adusă de sănătatea dentară.

18/12/2014
Să începem săptămâna cu bine! Până miercuri, copiii au reducere de 50% la toate tratamentele stomatologice efectuate la ...
15/12/2014

Să începem săptămâna cu bine! Până miercuri, copiii au reducere de 50% la toate tratamentele stomatologice efectuate la Pegadent

Profită de ofertele de Sărbători de la Pegadent! Săptămâna aceasta ai 50% reducere la toate tratamentele stomatologice destinate copiilor (0-14 ani)
Anunță și prietenii!:)

Profită de ofertele de Sărbători de la Pegadent! Săptămâna aceasta ai 50% reducere la toate tratamentele stomatologice d...
10/12/2014

Profită de ofertele de Sărbători de la Pegadent! Săptămâna aceasta ai 50% reducere la toate tratamentele stomatologice destinate copiilor (0-14 ani)
Anunță și prietenii!:)

Profită de ofertele de Sărbători de la Pegadent - săptămâna aceasta ai 20% reducere la coroana de ceramică pe zirconiu! ...
04/12/2014

Profită de ofertele de Sărbători de la Pegadent - săptămâna aceasta ai 20% reducere la coroana de ceramică pe zirconiu!
Detalii la tel 021 250 20 04

Între 27 noiembrie și 3 decembrie, la Pegadent ai 20% reducere la coroana de ceramică presată! Profită de ofertă și anun...
26/11/2014

Între 27 noiembrie și 3 decembrie, la Pegadent ai
20% reducere la coroana de ceramică presată! Profită de ofertă și anunță-ți și prietenii! Programări la tel 021 250 20 04

Nu uita de oferta Pegadent, valabilă până miercuri, săptămâna aceasta! Profită de ea!
24/11/2014

Nu uita de oferta Pegadent, valabilă până miercuri, săptămâna aceasta! Profită de ea!

Între 20-26 noiembrie, la Pegadent ai o ofertă specială - anunță-ți și prietenii!:)
Detalii la tel 021 250 20 04.

Rujul și dantura - cm alegi cele mai potrivite culori și ce nuanțe să eviți:http://goo.gl/0yKNdU
22/11/2014

Rujul și dantura - cm alegi cele mai potrivite culori și ce nuanțe să eviți:

http://goo.gl/0yKNdU

Address

Soseaua Pantelimon Nr. 225, Bloc 66, Scara 1, Ap. 4
Bucharest
021613

Opening Hours

Monday 09:00 - 21:00
Tuesday 09:00 - 21:00
Wednesday 09:00 - 21:00
Thursday 09:00 - 21:00
Friday 09:00 - 21:00
Saturday 08:00 - 12:00

Telephone

021 250 20 04

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Pegadent posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Pegadent:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram