După o experiență profesională de peste 20 de ani în cadrul Parchetelor și a Poliției, echipa noastră acoperă toată paleta de cercetări, începând cu servicii referitoare la cercetarea prealabilă până la supravegherea operativ-informativă (filaj) solicitată de către beneficiari. Profesionalismul, confidențialitatea și orientarea către rezultat nu sunt doar valorile pe care am construit firma, ci și un standard al calității deprins prin sute, mii de cazuri dintre cele mai sensibile. Ceea ce ne diferențiază de concurență este, poate în mod curios, empatia și inteligența emoțională. Un investigator privat îți va spune lucrurile verde în față, desigur. La fel și noi, însă vom aloca timpul necesar ca tu să înțelegi ce se întâmplă, ce se poate face și cm să îți gestionezi situația – din punct de vedere juridic, dar și psihologic. Te putem ajuta cu:
- investigații privind conduita și moralitatea publică a unei persoane;
- investigații privind ocupația, adresa, starea civilă, stilul de viață al unei persoane;
- investigații privind bunurile care fac obiectul unor litigii de natură civilă, comercială, penală, înstrăinarea executată în scopul prejudicierii intereselor unei părți în proces, obținerea de probe și activități pentru recuperarea acestora;
- obținerea de probe în cazuri de adulter și hărțuire sexuală sau în alte cazuri de interes privat;
- verificarea și supravegherea persoanelor din anturajul minorilor;
- alte investigații și consultații de detectivistică la cererea expresă a clienților. Iar dacă ai nevoie de consultanță juridică pentru:
- infracțiuni economice;
- infracțiuni financiar-contabile;
- infracțiuni fiscale;
- infracțiuni de fals și uz de fals;
- infracțiuni de serviciu și infracțiuni specifice legislației muncii;
- redactări de cereri și plângeri penale;
- reprezentare și asistență juridică în procese penale;
- contravenții sau orice alte cereri,
Suntem alături de tine - de la primul telefon și până rezolvarea cu succes a speței!