15/01/2026
Ear de sus păn’ in podele un painjen, prins de vrajă,
A ţesut subţire pănză, străvezie ca o mreajă,
Tremurănd ea licureşte şi se pare a se rumpe,
Incărcată de o bură, de un colb de petre scumpe.
După pănza de painjen doarme fata de ‘mperat;
Inecată de lumină e intinsă in crivat;
Al ei chip se zugrăveşte plin şi alb: cu ochiu ’l mesuri
Prin uşoara ‘nvineţire a subţirelor mătăsuri;
Ici şi colo a ei haină s’a desprins din sponci ş’arată
Trupul alb in goliciunea-i, curăţia ei de fată.
Resfiratul per de aur peste perini se ‘mprăştie,
Templa bate liniştită ca o umbră viorie,
Şi sprincenele arcate fruntea albă i-o incheie,
Ce o singură trăsură măestrit le incondeie;
Sub pleoapele inchise globii ochilor se bat,
Braţul ei aternă leneş peste marginea de pat,
De a verstii ei căldură fragii sinului se coc,
A ei gură descleştată de-a suflării sale foc,
Ea zimbind işi mişcă dulce a ei buze mici, subţiri,
Ear pe patu-i şi la capu-i presuraţi ’s trandafiri.
Ear voinicul s’apropie şi cu măna sa el rumpe
Pănza cea acoperită de un colb de petre scumpe;
A frumuseţii haruri goale, ce simţirile-i adapă,
Incăperile găndirii mai nu pot să le incapă.
Călin (File din poveste) - Mihai Eminescu, 1883
