Cabinet Psihologie Maxim Laura

31/12/2025

𝙂𝙖𝙣𝙙 𝙙𝙚 𝙛𝙞𝙣𝙖𝙡 𝙙𝙚 𝙖𝙣

Sa fim noi insine, cu inimile deschise si pasii mai siguri.
Sa iubim, sa ne bucuram si sa fim recunoscatori pentru anul care se incheie si pentru cel care va veni, cu toate lectiile si provocarile lui.
Sa alegem constient, fara teama, avand grija de noi si de cei de langa noi.
An Nou cu bucurie, liniste si senin in suflet!

14/12/2025

𝑫𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒑𝒓𝒊𝒆𝒕𝒆𝒏𝒊 𝒔𝒊 𝒑𝒓𝒊𝒆𝒕𝒆𝒏𝒊𝒊, 𝒊𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒍𝒖𝒎𝒆 𝒕𝒐𝒕 𝒎𝒂𝒊 𝒔𝒊𝒏𝒈𝒖𝒓𝒂

Este un subiect care, pentru mine, a fost si va ramane unul sensibil.

Ce inseamna prieten?
„Persoana de care cineva este legat printr-o afectiune deosebita, bazata pe incredere si stima reciproca, pe idei sau principii comune.”

Cum va simtiti in ultimii ani privind aceasta definitie?
Sunteti prietenul cuiva?

In ultimul timp am intalnit multi oameni care spun des:
„Sunt singur/singura, nu simt ca rezonez cu cei din jurul meu, nu avem subiecte comune, nu mai simt empatie venita din partea multora.”
Ce ziceti? Este oare adevarat?
Eu cred ca da.
Preocuparea zilei de maine, munca in exces, neimplinirile, frustrarile, vesnica concurenta cu cel de langa noi au transformat pe multi in niste roboti sau, ca sa nu fiu atat de aspra, in niste fiinte reci, absente, dezinteresate de ce se intampla in jurul lor, de oamenii din jurul lor.
Nu generalizez, dar este un fenomen care mi se pare ca ia amploare.
Daca aud des, in cabinet, despre singuratatea in doi, aud si despre singuratatea in societate.
Unde sunt intalnirile de sfarsit de saptamana cand, cu sau fara copii, ne strangeam la cineva acasa si jucam carti, table, ascultam muzica, dansam, radeam pana nu mai puteam?
Unde sunt iesirile la cafea in grup, cand povesteam cu bucurie sau cu tristete despre saptamana care se incheiase?

Sunteti atenti cand treceti pe langa cafenele, mergeti la restaurant, in parc sau la spectacol?
Cati sunt cu adevarat prezenti?
Cati stau ore intregi cu telefonul in mana, chiar si atunci cand sunt in grup? Va spun eu, foarte multi. Din pacate, nici macar nu isi ridica privirea catre cel/cea cu care este la masa.

Eu, personal, am prietenii care dureaza de o viata.
Si chiar daca cu unii ma vad mai rar din cauza distantei, atunci cand o facem este ca si cm nu ne-am vazut de ieri. Acelasi sentiment, aceleasi ganduri, aceleasi impartasiri.
Sunt recunoscatoare pentru toti oamenii minunati care au ramas in viata mea de-a lungul timpului, cu care m-am bucurat si am plans, cu care m-am ajutat fara nicio asteptare, intr-un mod firesc.

Poate ca prietenia nu s-a pierdut, dar are nevoie, din nou, de timp, prezenta si curaj.

𝗩𝗼𝗶 𝗰𝗲 𝗽𝗮𝗿𝗲𝗿𝗲 𝗮𝘃𝗲𝘁𝗶?

26/11/2025

𝑫𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝑰𝒆𝒓𝒕𝒂𝒓𝒆…
Nu stiu daca si faptul ca suntem in Postul Craciunului sau pentru ca aud din ce in ce mai multi oameni in jurul meu suparati pe ceva sau, si mai trist, pe cineva, am simtit nevoia sa astern cateva ganduri. Din discutiile purtate in cabinet, acasa, in societate, constat ca acel cineva mai mereu e șeful, colegul de birou, partenerul de viata, copilul, prietenul, vecinul de vis-a-vis.
De ce atata incrancenare? De ce atat de putine zambete si cuvinte frumoase?
Parca perioada asta nebuna ne-a facut tot mai sensibili, tot mai predispusi sa adunam in noi fiecare cuvant, fiecare privire, fiecare neputinta a altcuiva.
Cum ar fi sa incercam sa ne desprindem, macar putin, de lucrurile, oamenii, situatiile care dor? Stim deja ca ne ravasesc linistea si ca ne tulbura pana acolo unde nu mai vedem solutii. Si mai mult decat atat… cm ar fi sa invatam sa iertam mai des?
𝑰𝒆𝒓𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒄𝒆𝒍 𝒎𝒂𝒊 𝒕𝒂𝒄𝒖𝒕 𝒂𝒄𝒕 𝒅𝒆 𝒄𝒖𝒓𝒂𝒋.
Nu schimba trecutul, dar ne elibereaza din nodul acela strans din piept. Nu inseamna ca aprobam ce s-a intamplat, ci ca alegem sa nu mai purtam povara.
Iar in iertare se ascunde si smerenia, recunoasterea blanda ca noi toti gresim, toti iubim, toti ne zbatem, toti avem nevoie de un pic de intelegere.
Uneori, drumul spre liniste este greu. Alteori, avem nevoie de mici ritualuri care sa ne aduca inapoi la noi. Eu le gasesc adesea in rugaciune si in natura, in aromele ei care imblanzesc fara graba, fara intrebari.
𝑻𝒂𝒎𝒂𝒊𝒂, cu pacea ei veche, te aduna in interior;
𝑻𝒓𝒂𝒏𝒅𝒂𝒇𝒊𝒓𝒖𝒍 deschide inima acolo unde a strans prea mult;
𝑮𝒆𝒓𝒂𝒏𝒊𝒖𝒎𝒖𝒍 echilibreaza, ca o respiratie mai adanca decat celelalte;
𝑩𝒆𝒓𝒈𝒂𝒎𝒐𝒕𝒂 pune o lumina calda in colturile in care ai uitat sa privesti.
Poate ca iertarea incepe chiar asa: cu un gand bun, un gest mic, o aroma care iti aminteste ca inca e loc de lumina.
Iar daca simti chemarea, lasa-ti sufletul sa aleaga o esenta care iti vorbeste. Tine-o aproape, testeaz-o in linistea ta, intr-o seara doar cu tine. Uneori vindecarea porneste din cele mai marunte lucruri.
𝑺𝒊, 𝒅𝒂𝒄𝒂 𝒗𝒓𝒆𝒊 𝒔𝒂 𝒅𝒆𝒔𝒄𝒐𝒑𝒆𝒓𝒊𝒎 𝒊𝒎𝒑𝒓𝒆𝒖𝒏𝒂 𝒎𝒂𝒈𝒊𝒂 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒐𝒓 𝒖𝒍𝒆𝒊𝒖𝒓𝒊 𝒔𝒊 𝒇𝒆𝒍𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒊𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒑𝒐𝒕 𝒂𝒅𝒖𝒄𝒆 𝒑𝒂𝒄𝒆, 𝒆𝒄𝒉𝒊𝒍𝒊𝒃𝒓𝒖 𝒔𝒊 𝒃𝒖𝒄𝒖𝒓𝒊𝒆 𝒊𝒏 𝒗𝒊𝒂𝒕𝒂 𝒕𝒂, 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒂𝒊𝒄𝒊. 𝑽𝒐𝒓𝒃𝒊𝒎 𝒄𝒖 𝒅𝒓𝒂𝒈, 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒅𝒂𝒄𝒂 𝒔𝒊𝒎𝒕𝒊 𝒄𝒂 𝒕𝒆 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂.

14/11/2025

𝗧𝗮𝗰𝗲𝗿𝗲𝗮… 𝗰𝗵𝗶𝗮𝗿 𝗲 𝗱𝗲 𝗮𝘂𝗿?

Unii dintre clientii care ajung la mine in terapie se plang de dureri in corp, de tensiuni, intepaturi, greata sau oboseala accentuata. Cu toate acestea, analizele lor medicale sunt perfecte. Si atunci, ce se intampla?
D**a mai multe discutii, descoperim adesea ca au trecut prin situatii in care nu au putut sa isi exprime punctul de vedere: acasa, la scoala, la serviciu. Au tacut, au „inghitit” nemultumiri, frustrari, furie, durere. Iar corpul… a reactionat in locul lor.
Somatizarea reprezinta manifestarea unor simptome fizice reale, chiar daca nu exista o cauza medicala identificabila. Corpul "vorbeste" atunci cand noi nu o facem.

Stiati ca emotiile precum anxietatea si frica pot declansa reactii foarte puternice in organism? Iata cateva dintre sistemele afectate:

Sistemul cardiovascular – cresterea ritmului cardiac, palpitatii, cresterea tensiunii arteriale;
Sistemul digestiv – greata, dureri abdominale, tulburari digestive;
Sistemul respirator – dificultati de respiratie, respiratie rapida sau superficiala;
Sistemul muscular – tensiune, dureri musculare, crampe sau, uneori, slabiciune.

𝑫𝒓𝒂𝒈𝒊𝒍𝒐𝒓, 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒊𝒕𝒊!
Nu tineti in voi durerea, supararea, frustrarea sau nemultumirea. Expresia emotiilor este esentiala pentru sanatatea noastra fizica si psihica. Invatati sa va faceti auziti si, mai ales, intelesi.

Si sa nu uitam: tonul face muzica. Putem spune lucruri dificile cu delicatete, fara sa ranim.

Va doresc un sfarsit de saptamana linistit, cu sufletul plin de bucurie, nu de tristete! 💛

29/10/2025

👉 𝑭𝒓𝒊𝒄𝒂-𝒑𝒓𝒊𝒆𝒕𝒆𝒏𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒕𝒆𝒋𝒆𝒂𝒛𝒂 𝒔𝒂𝒖 𝒅𝒖𝒔𝒎𝒂𝒏𝒖𝒍 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒆 𝒃𝒍𝒐𝒄𝒉𝒆𝒂𝒛𝒂?
Frica nu este mereu dusmanul nostru. Uneori e doar un semnal ca urmeaza o schimbare.
Frica este o emotie primara, adanc inradacinata in noi, care ne poate fie paraliza, fie mobiliza.
A fost esentiala pentru supravietuirea umanitatii, dar astazi o vedem adesea sub alte forme: anxietate, atacuri de panica sau fobii.
Ea se manifesta atat la nivel biochimic, cat si emotional. Poate fi un raspuns firesc si sanatos in fata unui pericol real, dar si o reactie irationala care ne face sa vedem pericole acolo unde nu sunt.
Pentru unii, frica devine chiar o sursa de adrenalina, de exemplu oamenii care cauta limitele prin sporturi extreme o cunosc bine.
In esenta, frica este o emotie buna, mostenita de la stramosii nostri.
Ne avertizeaza, ne protejeaza, ne tine in viata.
Dar atunci cand devine prea puternica sau apare fara motiv, se poate transforma intr-o frana invizibila. Ne blocheaza, ne tine pe “pauza”, ne schimba reactiile - uneori in vinovatie, alteori in furie sau agresivitate.
Si totusi, frica ne poate face si eroi.
In momente limita, d**a ce o simtim in toata intensitatea ei, putem gasi curajul sa actionam. Sa ajutam. Sa ramanem.
Asa ca, daca frica a inceput sa-ti influenteze gandurile si deciziile, poate e timpul sa inveti cm sa te raportezi la ea - nu ca la un dusman, ci ca la o parte din tine care vrea doar sa te protejeze.
𝑻𝒖 𝒄𝒖𝒎 𝒂𝒍𝒆𝒈𝒊 𝒔𝒂 𝒐 𝒑𝒓𝒊𝒗𝒆𝒔𝒕𝒊 - 𝒄𝒂 𝒑𝒆 𝒐 𝒃𝒂𝒓𝒊𝒆𝒓𝒂 𝒔𝒂𝒖 𝒄𝒂 𝒑𝒆 𝒖𝒏 𝒔𝒆𝒎𝒏𝒂𝒍 𝒅𝒆 𝒄𝒓𝒆𝒔𝒕𝒆𝒓𝒆?

21/10/2025

15/10/2025

𝑺𝒕𝒊𝒎𝒂 𝒅𝒆 𝒔𝒊𝒏𝒆: 𝒑𝒐𝒗𝒆𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒄𝒖𝒎 𝒏𝒆 𝒑𝒊𝒆𝒓𝒅𝒆𝒎... 𝒔𝒊 𝒏𝒆 𝒓𝒆𝒈𝒂𝒔𝒊𝒎
In multe familii, inca din copilarie, unii copii sunt “incurajati” cu expresii precum: „Poti mai mult”, „De ce nu ai luat si tu 10 ca X?”, „Esti prea slab, trebuie sa ai mai multa forta”, „Esti prea grasuța, mananca mai putin.”
Si asa, pas cu pas, invatam ca nu 𝒔𝒖𝒏𝒕𝒆𝒎 𝒅𝒆𝒔𝒕𝒖𝒍. Ca iubirea si acceptarea vin doar 𝒅𝒂𝒄𝒂 suntem perfecti.
Apoi vine adolescenta, cu valurile ei de comparatii, asteptari, prieteni care judeca si parinti care, fara sa-si dea seama, pun presiune crezand ca fac bine. In loc de incredere, apare indoiala. In loc de „cred in mine”, se instaleaza „nu sunt destul de bun/a”.
Urmeaza maturitatea: cautarea unui loc de munca, o familie, responsabilitati. Si parca lumea continua sa ne arate doar ceea ce nu facem suficient.
Managerul nu observa că iti faci treaba bine, nu iti este recunoscuta munca de multe ori apoi acasa, sotul/sotia reproseaza ca nu mai esti ca inainte, ca nu mai faci fata provocarilor de zi cu zi, ceva nu este bine facut permanent.
Viata te apasa si... te intrebi: 𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒂𝒎 𝒑𝒊𝒆𝒓𝒅𝒖𝒕-𝒐? Unde s-a dus 𝒔𝒕𝒊𝒎𝒂 𝒎𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒔𝒊𝒏𝒆?
Adevarul este ca nu s-a pierdut de tot.
Doar s-a ascuns. Sub ani de critici, de vinovatie, de nevoi neimplinite.
Stima de sine nu se naste odata cu noi, ci 𝒔𝒆 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒖𝒊𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒑𝒂𝒔 𝒄𝒖 𝒑𝒂𝒔, prin modul in care suntem vazuti, validati si acceptati de cei importanti pentru noi, inca din copilarie si pana la maturitate. Stima de sine nu se construieste doar din aplauzele celorlalti, ci si din 𝒂𝒄𝒄𝒆𝒑𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒔𝒊𝒏𝒆. Se recladeste atunci cand incepi sa te vezi cu ochi ingaduitori, cand te opresti din a te compara si inveti sa spui:
„Sunt suficient / suficienta asa cm sunt, chiar daca mai am drum de facut.”
Este un proces. Uneori dureros, alteori eliberator.
Dar fiecare pas inspre tine insuti/insati este o forma de vindecare.
Iar daca simti ca drumul inapoi spre tine e prea greu de parcurs singur, nu e o rusine sa ceri sprijin. Terapia nu este un semn de slabiciune, ci un act de curaj, acela de a-ti (re)cunoaste valoarea.
Prin relatia terapeutica, una bazata pe acceptare neconditionata si empatie, persoana poate experimenta, poate pentru prima data, 𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂𝒏𝒕𝒂 𝒅𝒆 𝒂 𝒇𝒊 𝒗𝒂𝒛𝒖𝒕𝒂 𝒔𝒊 𝒗𝒂𝒍𝒐𝒓𝒊𝒛𝒂𝒕𝒂 𝒆𝒙𝒂𝒄𝒕 𝒂𝒔𝒂 𝒄𝒖𝒎 𝒆𝒔𝒕𝒆.
Pentru ca tu esti mai mult decat criticile care te-au ranit.
Esti esenta dinaintea lor.

01/10/2025

26/09/2025

𝑪𝒂𝒏𝒅 𝒎𝒐𝒕𝒊𝒗𝒂𝒕𝒊𝒂 𝒅𝒊𝒔𝒑𝒂𝒓𝒆…
De multe ori alergam d**a visuri: o excursie la care visam de ani de zile, o casa in care sa ne simtim „acasa”, masina rosie d**a care suspinam din copilarie sau poate un corp mai sanatos, o competitie castigata, o reusita profesionala.
Si da, reusim. Atunci cand avem motivatie, parca totul merge mai usor. Avem energie, avem directie, avem un foc interior care ne impinge inainte.
Dar ce facem atunci cand motivatia dispare?
Cand ne trezim dimineata si nu mai avem chef de nimic. Cand ne uitam la lista de obiective si nu simtim nicio scanteie. Cand parca totul e in zadar.
Am invatat, cu timpul, ca nu motivatia e cea care ne duce pana la capat. Ea vine si pleaca, e ca o vizita scurta.
Ce ramane in schimb sunt pasii mici si constanti.
Sa faci un singur gest azi, chiar si nesemnificativ: sa iti faci patul, sa raspunzi la un mesaj, sa bei apa.
E suficient pentru a pune lucrurile in miscare.
Sa-ti reamintesti valorile, nu doar premiile.
Pentru ce traiesti? Ce contează cu adevarat pentru tine? Raspunsul la asta e o sursa de energie mai stabila decat orice „motivatie de moment”.
Sa fii bland/blanda cu tine. Sa accepti ca si zilele grele fac parte din drum. Nu esti mai putin valoros/valoroasa doar pentru ca nu esti mereu „la maxim”.
Sa faci ceva, chiar daca nu simti. Din psihologie stim ca actiunea creează emotia, nu invers.
Motivatia e frumoasa, dar nu ea te defineste. Tu esti cel/cea care alege zi de zi sa mergi mai departe. Uneori cu pasi mari, alteori cu pasi mici. Important e sa nu te opresti.

21/09/2025

𝙉𝙪 𝙚𝙨𝙩𝙞 𝙨𝙞𝙣𝙜𝙪𝙧𝙖 – 𝙫𝙞𝙣𝙤 𝙖𝙡𝙖𝙩𝙪𝙧𝙞 𝙙𝙚 𝙣𝙤𝙞!

🌸 Viata de zi cu zi aduce momente bune si mai putin bune 🌸
Uneori poate fi greu sa stim incotro sa ne indreptam sau cm sa facem fata singure.
De aceea, te invit intr-un mic grup prietenos de femei, care se intalneste o data pe saptamana, timp de o luna.
🤝 Impreuna vom impartasi experiente
💬 Ne vom sustine reciproc
✨ Vom explora modalitati practice de a face fata provocarilor vietii
Eu sunt Laura Maxim, terapeut in psihoterapia cognitiv-comportamentala si voi fi acolo sa ascult, sa ofer indrumare si sa creez un spatiu in care sa te simti inteleasa.
Intalnirile sunt gratuite, gandite ca un loc prietenos si sigur, unde poti fi pur si simplu tu insati.
Nu e nevoie sa aduci nimic – vino asa cm esti 💛.
📩 Scrie-mi in privat și iti voi oferi toate detaliile.

09/09/2025

𝑽𝒖𝒍𝒏𝒆𝒓𝒂𝒃𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒃𝒖𝒏𝒂 𝒔𝒂𝒖 𝒏𝒖 𝒑𝒓𝒆𝒂?

𝘋𝘦 𝘤𝘦 𝘯𝘦 𝘦 𝘧𝘳𝘪𝘤𝘢 𝘴𝘢 𝘧𝘪𝘮 𝘷𝘶𝘭𝘯𝘦𝘳𝘢𝘣𝘪𝘭𝘪?
Deseori, in ziua de azi, traim momente dificile atat in viata personala cat si in cea profesionala. Dorinta de a nu fi raniti, respinsi, neapreciati, ne face sa ne cream o "armura" care initial are rolul de a ne proteja dar oare sa ne aratam vulnerabili este ceva rau?
Ne e teama sa fim vazuti in adevarata noastra lumina, pentru ca acolo stau si partile fragile si durerile nevindecate. Dar exact asta este frumusetea vulnerabilitatii: atunci cand indraznim sa fim autentici, facem loc pentru relatii reale, profunde, in care nu mai trebuie sa jucam roluri.

𝘍𝘳𝘶𝘮𝘶𝘴𝘦𝘵𝘦𝘢 𝘷𝘶𝘭𝘯𝘦𝘳𝘢𝘣𝘪𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘪𝘪
Vulnerabilitatea inseamnă curaj. Inseamna sa spui „asa sunt eu” si sa accepti ca, in ciuda imperfectiunilor, meriti iubire, respect si locul tau in lume.
Psihologia ne arata ca vulnerabilitatea este, de fapt, poarta spre intimitate, spre conectare si spre incredere. Cand iti dai voie sa spui „nu stiu”, „mi-e greu” sau „am nevoie de ajutor”, nu devii mai slab, ci mai uman.
Si e uimitor cum, uneori, tocmai in acele momente de sinceritate se creeaza cele mai frumoase legaturi.

𝘊𝘶𝘮 𝘢𝘴𝘤𝘶𝘯𝘥𝘦𝘮 𝘤𝘦𝘦𝘢 𝘤𝘦 𝘴𝘪𝘮𝘵𝘪𝘮
De cate ori nu ne-am ascuns lacrimile zambind sau nu am spus „sunt bine”, desi in interior simteam exact opusul?
Intr-o lume care pretuieste puterea si controlul, ni se pare mai sigur sa ne ascundem fragilitatea, sa ridicam ziduri si sa aratam doar partea „tare” din noi.
𝘈𝘶𝘵𝘦𝘯𝘵𝘪𝘤𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘵𝘦𝘫𝘦𝘢𝘻𝘢 𝘥𝘦 𝘱𝘪𝘦𝘳𝘥𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘱𝘳𝘪𝘦𝘪 𝘪𝘥𝘦𝘯𝘵𝘪𝘵𝘢𝘵𝘪

E adevarat, vulnerabilitatea nu ne apara de respingere. Dar ne apara de ceva mai dureros: pierderea de sine. Cand traiesti cu armura ridicata, poate eviti cateva rani, dar risti sa te pierzi pe tine.

𝘐𝘯𝘵𝘳𝘦𝘣𝘢𝘳𝘦 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘵𝘪𝘯𝘦:
Cand a fost ultima data cand ti-ai permis sa fii cu adevarat vulnerabil si cm ti-a schimbat acel moment relatia cu tine sau cu ceilalti?

31/08/2025

𝙎𝙞𝙣𝙜𝙪𝙧𝙖𝙩𝙖𝙩𝙚𝙖, 𝙤 𝙖𝙡𝙚𝙜𝙚𝙧𝙚?

Aud adesea in ultima vreme in cabinet ca singuratatea e uneori mai buna decat sa fii alaturi de cineva... Si da, sunt momente cand, d**a dureri sufletesti, socuri, alegem sa fim singuri.
E o alegere buna sau nu? Cred ca raspunsul sta in felul in care o privim si in ce simtim cu adevarat cand ne retragem.
Relatii sterpe, bullying la scoala sau in societate, diferente de clasa sociala, toate acestea pot conduce la o alegere a singuratatii, ca un zid de aparare impotriva ranilor, a dezamagirilor, a sentimentului ca nu suntem destul de importanti, ca viata este o lupta nedreapta de multe ori.
In psihoterapie, aceasta retragere este uneori comparata cu un scut: util la inceput, cand ne da timp sa respiram, sa ne regasim.
Dar, exista si o singuratate care nu izolează, ci elibereaza. Poti fi singur si implinit cand te pretuiesti, te onorezi, te iubesti si iti ajunge ceea ce esti. Atunci, singuratatea nu mai e o fuga, ci o intalnire profunda cu tine insuti/insati.
Cand linistea devine apasatoare si zidurile par de netrecut, aminteste-ti: uneori, sprijinul potrivit poate sa lumineze drumul.
Te astept cu drag la mine in cabinet unde, o discutie poate fi acel moment in care sa-ti regasesti inima si sa te simti intreg/intreaga din nou.

𝙏𝙪 𝙘𝙖𝙣𝙙 𝙖𝙞 𝙨𝙞𝙢𝙩𝙞𝙩 𝙪𝙡𝙩𝙞𝙢𝙖 𝙙𝙖𝙩𝙖 𝙘𝙖 𝙞𝙣𝙞𝙢𝙖 𝙩𝙖 𝙖𝙧𝙚 𝙣𝙚𝙫𝙤𝙞𝙚 𝙨𝙖 𝙧𝙚𝙨𝙥𝙞𝙧𝙚?