28/01/2026
Uneori, lucrurile se așază atunci când încetăm să ne forțăm și începem să ne ascultăm.
Diferența e fină, dar se simte în corp: între „fac asta pentru că trebuie” și „fac asta și, chiar dacă e greu, parcă sunt un pic mai aproape de mine.”
Ce ne îndepărtează de noi nu e mereu ușor de recunoscut.
Uneori ia forma unei oboseli care nu mai trece, a unui „da” spus prea repede,
a mersului mai departe deși ceva, în mine, cere pauză.
A trăi mai autentic nu înseamnă să schimbi lucrurile pe loc.
Înseamnă, mai degrabă, să începi să observi: ce se întâmplă în mine când spun „da”, când spun „nu”, sau când aleg să mă opresc.
Uneori apare disconfort sau confuzie.
Și e firesc să fie așa.
Poate nu e clar ce e autentic. Dar, de multe ori, se simte: când ceva e prea strâns
și când devine, chiar și puțin, mai respirabil.
Poate fi de ajutor, uneori, să ne oprim la o întrebare simplă — o întrebare pe care o folosesc des, nu ca răspuns, ci ca ghid:
Mă apropie de mine
sau mă îndepărtează de mine?
Dacă simt că mă aduce mai aproape de mine, chiar și cu emoții dificile, cu nesiguranță sau disconfort, pot rămâne acolo, ca să mă ascult mai atent.
Dacă, în schimb, aduce încordare, presiune
sau sentimentul că trebuie „să fiu altfel”,
poate fi așezat la locul lui, fără presiune.
Uneori, drumul către mine începe cu a face lucrurile un pic mai blând. 🤍