31/07/2025
Cândva, voi avea un fiu, iar eu voi face totul exact pe dos. Îi voi spune, de la vârsta de trei ani: „Dragul meu! Nu ești obligat să devii inginer. Nu trebuie să fii jurist. Nu contează ce vei alege să fii când vei crește. Vrei să fii medic legist? Foarte bine! Comentator sportiv? De ce nu! Un clovn într-un centru comercial? Alegere minunată!”
Iar la împlinirea celor treizeci de ani, va veni la mine acel clovn chel, transpirat, cu fardul topit pe față, și-mi va spune: „Mamă! Am treizeci de ani! Sunt clovn într-un mall! Asta ai vrut pentru mine? La ce te gândeai, mamă, când îmi spuneai că nu e necesar să fac studii superioare? Ce sperai, mamă, când mă lăsai să joc fotbal cu băieții în loc să fac matematică?”
Iar eu îi voi răspunde: „Dragul meu, eu doar te-am urmat, nu am vrut să pun presiune pe tine! Nu iubeai matematica, iubeai joaca cu cei mai mici.” Iar el va spune: „Eu nu știam unde duce totul, eram copil, nu puteam decide nimic. Tu... tu mi-ai ruinat viața” — și își va întinde cu mâneca murdară rujul pe obraz. Atunci mă voi ridica, îl voi privi cu atenție și-i voi spune: „Ascultă-mă. În lume există două tipuri de oameni: unii trăiesc, iar alții caută mereu vinovați. Și dacă tu nu înțelegi asta, atunci ești un prost.”
El va spune „ah” și va leșina. Terapia va dura în jur de cinci ani.
Sau poate altfel. Cândva voi avea un fiu și voi proceda exact invers. Îi voi spune de la trei ani: „Nu fi prost, Vladic, gândește-te la viitor. Învață matematica, Vladic, dacă nu vrei să lucrezi toată viața într-un call center.”
Iar la treizeci de ani va veni la mine acel programator chel, transpirat, cu riduri adânci pe chip, și-mi va spune: „Mamă! Am treizeci de ani. Lucrez la Google. Muncesc douăzeci de ore pe zi, mamă. Nu am familie. La ce te gândeai, mamă, când mi-ai spus că o slujbă bună îmi va aduce fericirea? Ce-ai vrut, mamă, când m-ai obligat să învăț matematică?”
Iar eu voi spune: „Dragul meu, eu am vrut doar să ai o educație solidă! Să ai șanse reale, copilul meu.” Iar el va răspunde: „Ce să fac cu toate aceste șanse, dacă sunt nefericit, mamă? Trec pe lângă clovni în mall și îi invidiez. Ei sunt fericiți. Puteam fi și eu acolo, dar tu... tu mi-ai frânt viața” — și își va freca cu degetele rădăcina nasului, sub ochelari. Atunci mă voi ridica, îl voi privi cu seriozitate și-i voi spune: „Ascultă. În lume există două tipuri de oameni: unii trăiesc, alții se plâng continuu. Și dacă tu nu înțelegi asta, înseamnă că ești un prost.”
El va spune „oh” și va cădea leșinat. Va avea nevoie de aproximativ cinci ani de terapie.
Sau altfel. Cândva voi avea un fiu și voi face totul pe dos. Îi voi spune de la trei ani: „Eu nu sunt aici ca să-ți dau lecții. Eu sunt aici să te iubesc. Du-te la tatăl tău, dragul meu, întreabă-l pe el. Eu nu vreau să fiu din nou țapul ispășitor.”
Și la treizeci de ani, va veni la mine acel regizor chel, transpirat, cu o melancolie slavă în privire, și-mi va spune: „Mamă! Am treizeci de ani. De treizeci de ani încerc să-ți atrag atenția, mamă. Ți-am dedicat zece filme și cinci piese de teatru. Am scris o carte despre tine, mamă. Și totuși, parcă nu-ți pasă. De ce nu ți-ai exprimat niciodată părerea? De ce m-ai trimis mereu la tata?”
Iar eu îi voi spune: „Dragul meu, nu am vrut să decid în locul tău! Eu doar te-am iubit, iar pentru sfaturi... tatăl tău era acolo.” Iar el va spune: „Și la ce-mi foloseau sfaturile lui, când eu pe tine te întrebam, mamă? Mi-am dedicat viața dorinței de a-ți câștiga atenția, mamă. Sunt obsedat de tine, mamă. Aș da orice să știu măcar o dată, o singură dată, ce gândești despre mine. Prin tăcerea ta, prin detașarea ta, tu... tu mi-ai frânt viața” — și-și va arunca teatral mâna la frunte. Atunci mă voi ridica, îl voi privi adânc în ochi și-i voi spune: „Ascultă. În lume există două tipuri de oameni: unii trăiesc, iar alții așteaptă la nesfârșit. Și dacă tu nu înțelegi asta, înseamnă că ești un prost.”
El va spune „ah” și va leșina. Terapia va dura, cel mai probabil, cinci ani.
Acest text este un excelent antidot împotriva perfecționismului nostru matern – acea luptă de a fi „mama ideală”. Relaxați-vă! Oricât ne-am strădui să fim cele mai bune mame, copiii noștri tot vor avea ce povesti psihoterapeuților lor.
Autor: Svetlana Hmel
