PsihoJourney

PsihoJourney Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from PsihoJourney, Mental Health Service, Strada Orzari, 86, Bucharest.

Clinica de psihoterapie și consiliere
🌿 Psihoterapie pentru copii, adolescenți, adulți și familii
💬 Specializați în lucrul cu persoane cu tulburări de neurodezvoltare
Oferim un spațiu sigur pentru înțelegere, echilibru și creștere emoțională.

Uneori, femeile care par cele mai puternice duc în interior o luptă tăcută legată de relația cu mama.În psihologie, rela...
04/03/2026

Uneori, femeile care par cele mai puternice duc în interior o luptă tăcută legată de relația cu mama.

În psihologie, relația timpurie părinte–copil devine o bază pentru stima de sine, tiparele de atașament și modul în care gestionăm critica sau validarea. Chiar și la vârsta adultă, anumite reacții emoționale pot fi activate automat, mai ales în contexte de apropiere sau evaluare.

Nu este vorba despre slăbiciune. Este vorba despre tipare emoționale învățate devreme și menținute prin repetare.

Procesul terapeutic poate ajuta la:
– diferențierea trecutului de prezent
– reglarea emoțională
– construirea limitelor sănătoase
– reducerea vinovăției
– consolidarea identității personale

Puterea autentică nu înseamnă să ignori durerea, ci să o înțelegi și să o integrezi.

📍 Dacă simți că relația cu mama îți influențează în continuare stima de sine sau relațiile, poți programa o ședință la .

02/03/2026

A fi mamă de copil neurodivergent înseamnă o formă de responsabilitate emoțională continuă.

În cabinet vedem frecvent epuizare parentală, vinovăție, hipervigilență și lipsa spațiului personal. Nu este slăbiciune. Este suprasolicitare cronică.

Sănătatea ta mentală contează la fel de mult ca terapia copilului tău. Sprijinul psihologic pentru mame nu este un lux, ci un factor de echilibru în familie.

📍 Dacă simți că ai nevoie de un spațiu sigur pentru tine, poți programa o ședință la .

📞0752283622
💌contact@psihojourney.ro
📍București 💻Online

  | pentru relații conștienteDe ce unele iubiri ard intens și se sting rapid, iar altele cresc liniștit și devin tot mai...
27/02/2026

| pentru relații conștiente
De ce unele iubiri ard intens și se sting rapid, iar altele cresc liniștit și devin tot mai profunde în timp?

Suntem învățați să asociem iubirea cu intensitatea: pasiune, dor, dramă, atracție magnetică. Dacă nu e intens, pare că lipsește ceva.

Adevărul este că multe relații încep așa. Cu idealizare. Cu promisiuni mari. Cu emoții care urcă și coboară rapid. Iar asta este uman. În primele etape ale relației, sistemul emoțional este foarte activ. Nevoia de validare, frica de abandon sau tiparele de atașament pot transforma iubirea într-un rollercoaster emoțional.

Dacă ai trăit iubiri intense și instabile, nu înseamnă că ai iubit greșit. Înseamnă că ai iubit cu instrumentele emoționale pe care le aveai la acel moment.

Pe măsură ce maturizarea emoțională se consolidează, dinamica relațională se restructurează. Iubirea nu își pierde intensitatea afectivă, ci își câștigă stabilitatea. Emoțiile rămân prezente, însă sunt integrate prin mecanisme funcționale de autoreglare, comunicare asertivă și negociere a diferențelor. Iubirea matură se caracterizează prin atașament sigur, empatie reciprocă, responsabilitate afectivă și orientare către angajament și construcție pe termen lung.

Dacă observi tipare repetitive de insecuritate, conflicte dramatice sau teamă constantă de pierdere, sprijinul unui psihoterapeut poate fi un pas important în dezvoltarea unei iubiri mai sigure și mai mature.

Această postare face parte din campania PsihoJourney „Iubirea în viața reală, pentru relații conștiente”, o serie dedicată adulților care își doresc relații mai sănătoase, mai asumate și mai autentice.

Material scris de Ana Bogdan, Psiholog

25/02/2026

Mulți părinți își doresc copii mai responsabili. Dar responsabilitatea nu se impune. Se construiește.

În video-ul de azi vorbim despre autonomie – și 5 pași simpli prin care poți începe chiar de azi. Vă invităm să îi descoperiți în video. Creștem copii responsabili atunci când le dăm șansa să aibă încredere în propriile alegeri.

Tu unde simți că e cel mai greu să îi oferi autonomie copilului tău?

  | în ritmul tăuDe ce pot fi relațiile din adolescență deosebit de dificile?Relațiile din adolescență nu sunt „dramatic...
23/02/2026

| în ritmul tău

De ce pot fi relațiile din adolescență deosebit de dificile?

Relațiile din adolescență nu sunt „dramatice”- sunt complexe din punct de vedere neuro-emoțional.

Adolescența este o perioadă de reorganizare intensă: identitatea, apartenența, autonomia și intimitatea încep să se contureze simultan. În acest context, relațiile devin un spațiu major de învățare, dar și de vulnerabilitate.

Pentru adolescenții neurodiverși, aceste provocări pot fi amplificate. Multe dintre regulile sociale ale relațiilor sunt implicite, nu explicite, precum:
✔cât de frecvent este „adecvat” să contactezi pe cineva
✔cum se diferențiază o interacțiune prietenoasă de una romantică
✔cum se exprima interesul, respingerea sau ambivalența
✔cum se negociază spațiul personal și apropierea emoțională

Majoritatea adolescenților învață aceste nuanțe prin expunere socială repetată și procesare intuitivă. Adolescenții neurodiverși pot avea un stil de procesare mai literal, mai direct sau mai orientat pe reguli clare- ceea ce nu reprezintă un deficit, ci o diferență de funcționare.

Dificultatea apare atunci când:
👉diferențele sunt etichetate drept „ciudățenii”
👉li se oferă mai multă corectare decât explicații
👉apare rușinea faptului că „nu se prind” de subtilități

Intervențiile eficiente includ:
👉explicarea clară a codurilor sociale
👉validarea trăirilor emoționale, chiar dacă exprimarea diferă
👉sprijin terapeutic orientat pe dezvoltarea abilităților relaționale

Pentru adolescenți, relațiile reprezintă o etapă firească de învățare, în care claritatea și ghidajul pot face o diferență reală în a-și construi experiențe mai sănătoase.

Această postare face parte din campania „Iubirea în viața reală – în ritmul tău”, o serie dedicată adolescenților, adulților și familiilor care trăiesc relațiile cu sensibilitate, profunzime și autenticitate.

Material scris de Livia Chivi, Psihoterapeut Integrativ.

  | pentru relații conștienteRelațiile apropiate nu ne schimbă automat.Ele scot la suprafață exact acele locuri din noi ...
20/02/2026

| pentru relații conștiente

Relațiile apropiate nu ne schimbă automat.
Ele scot la suprafață exact acele locuri din noi care au nevoie de atenție.

Te-ai întrebat de ce, uneori, cele mai intense reacții apar tocmai în relațiile care contează cel mai mult?
Mulți adulți intră într-o relație cu speranța — uneori inconștientă — că iubirea va compensa lipsuri vechi. Este o dorință profund umană.

În realitate, relațiile nu funcționează ca un proces de vindecare în sine. Ele devin spațiul în care se activează tipare emoționale deja existente: frici, nevoi neexprimate, sensibilități formate cu mult înainte de relația actuală.

Asta nu înseamnă că relațiile nu ajută. Înseamnă că ele susțin vindecarea atunci când există conștientizare și responsabilitate personală.
1. Proiecția
În relațiile apropiate tindem să proiectăm asupra partenerului nevoi emoționale vechi, așteptând — uneori fără să realizăm — să primim acum ceea ce a lipsit cândva.
2. Așteptările nerealiste
Când ne așteptăm ca partenerul să ne repare rănile emoționale, relația ajunge să poarte o presiune imposibilă. Conexiunea poate sprijini vindecarea, dar nu o poate face în locul nostru.
3. Activarea sistemului de atașament
Apropierea emoțională reactivează automat frici precum abandonul, respingerea sau pierderea. Aceste reacții nu înseamnă că relația este greșită, ci că anumite răni mai vechi cer atenție.

Partenerul nu este terapeutul tău.

Dar o relație conștientă poate deveni un spațiu sigur în care fiecare își asumă propria creștere, iar sprijinul reciproc face procesul mai ușor.
Relațiile nu ne vindecă automat — însă pot deveni contextul în care vindecarea devine posibilă.

Dacă te-ai regăsit în aceste rânduri, poate este un semn să privești reacțiile din relație nu ca pe un eșec, ci ca pe o invitație la înțelegere și creștere.
Nu trebuie să faci acest proces singur(ă).

Această postare face parte din campania „Iubirea în viața reală, pentru relații conștiente”, o serie dedicată adulților care își doresc relații mai sănătoase, mai asumate și mai autentice.

Material scris de Andreea Cosmaciuc, Psihoterapeut.

18/02/2026

Obiectivele terapiei – adaptate pentru fiecare persoană
PsihoJourney: Rolul familiei în terapie. Episodul 6 din 6.

Nu există terapie „universală”.
Nu există un plan care să funcționeze la fel pentru toți.

La PsihoJourney, fiecare proces începe cu întrebarea:
👉 De ce are nevoie această persoană, acum?

Stabilim obiective individuale — clare, realiste și suficient de flexibile încât să se adapteze pe parcurs.

Pentru un copil cu autism poate însemna creșterea toleranței la schimbare.
Pentru un adolescent sau un adult poate însemna gestionarea anxietății, a relațiilor sau a supraîncărcării emoționale.

Scopul nu este „normalitatea”.
Scopul este funcționarea sănătoasă în propriul context de viață.

Pentru noi, progresul nu înseamnă perfecțiune.
Înseamnă sens, autonomie și mai multă liniște interioară.

Dacă simți că e momentul pentru un proces adaptat ție, suntem aici. 💛

  | în ritmul tăuDupă ce copilul primește un diagnostic, ceva se schimbă, în ritmul casei, în discuții, în relația voast...
16/02/2026

| în ritmul tău

După ce copilul primește un diagnostic, ceva se schimbă, în ritmul casei, în discuții, în relația voastră. Multe cupluri încep să se certe mai des. Este mai frecvent decât se spune cu voce tare.

Diagnosticul activează stres cronic și frică. Creierul intră în „mod de supraviețuire”.
Fiecare părinte încearcă să protejeze copilul, dar în moduri diferite.
Un părinte devine mai strict. Celălalt mai permisiv. Unul caută soluții rapide. Celălalt are nevoie să proceseze emoțional. Nu sunt diferențe de iubire, sunt diferențe de reglare emoțională.
Nu vă certați pentru că sunteți incompatibili, vă certați pentru că vă doare. Relația de cuplu a trecut, fără să vreți, pe plan secund.

Relația voastră este una dintre cele mai importante resurse pentru copil. A avea grijă de cuplu nu înseamnă că ignorați diagnosticul, înseamnă că vă construiți stabilitate. Se poate învăța din nou să fiți echipă.

Iubirea nu este despre perfecțiune. Este despre cm rămânem unul lângă celălalt când viața devine grea.

Această postare face parte din campania „Iubirea în viața reală – în ritmul tău”, o serie dedicată adolescenților, adulților și familiilor care trăiesc relațiile cu sensibilitate, profunzime și autenticitate.

Material scris de Roxana Birtea, Psihoterapeut

  | pentru relații conștienteA fi singur nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine.În jurul perioadelor puternic încă...
13/02/2026

| pentru relații conștiente

A fi singur nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine.

În jurul perioadelor puternic încărcate social, precum luna februarie, presiunea de a fi într-o relație devine mai vizibilă.

Mesajele culturale transmise subtil sunt adesea acestea: valoarea personală crește dacă ești într-un cuplu si scade dacă ești singur/ă.

Din perspectivă psihologică, această asociere este falsă, dar frecvent internalizată.
Consecințele pot include:
➡️ rușine legată de statutul relațional
➡️ comparație constantă cu ceilalți
➡️ intrarea în relații nepotrivite din teama de a rămâne singur/ă.

În realitate, perioadele de singurătate pot avea un rol esențial în dezvoltarea emoțională:
➡️ consolidarea identității personale
➡️ clarificarea nevoilor relaționale
➡️ învățarea limitelor sănătoase
➡️ reglarea emoțională independentă de un partener.

Relațiile sănătoase nu se construiesc din frica de a nu fi singur/ă, ci din capacitatea de a fi bine și în absența unei relații.

Dacă nu ar exista presiunea socială, ai trăi relațiile la fel?

Această postare face parte din campania „Iubirea în viața reală, pentru relații conștiente”, o serie dedicată adulților care își doresc relații mai sănătoase, mai asumate și mai autentice.

Material scris de Livia Chivi, Psihoterapeut Integrativ

11/02/2026

În terapia adaptată, progresul nu arată întotdeauna spectaculos.

Uneori, progresul înseamnă:
✔mai mult curaj,
✔ mai multă conștientizare,
✔mai multă blândețe față de sine.

La , ne uităm cu atenție la aceste schimbări subtile, pentru că ele construiesc, pas cu pas, autonomie, siguranță emoțională și echilibru.
Credem într-o terapie care respectă ritmul fiecărei persoane și care pune accent pe funcționarea reală în viața de zi cu zi, nu pe perfecțiune.

Pentru că adevăratul progres nu este graba. Este sensul.

  | în ritmul tăuTe-ai gândit vreodată că ceea ce pare retragere poate fi, de fapt, o formă de autoprotecție?În relațiil...
09/02/2026

| în ritmul tău
Te-ai gândit vreodată că ceea ce pare retragere poate fi, de fapt, o formă de autoprotecție?

În relațiile neurodiverse, diferențele senzoriale și nevoia de structură pot influența profund intimitatea. Nu pentru că partenerii nu își doresc apropiere, ci pentru că o trăiesc diferit.
Un sunet prea intens, o lumină puternică, o atingere neașteptată sau un ritm alert al activităților pot deveni copleșitoare. Iar când corpul este în alertă, conectarea emoțională devine dificilă.

Este importanță să știi că:
🌿Reglarea emoțională este influențată de nivelul de stimulare din jur. Când mediul este prea intens, retragerea nu este respingere, ci reglaj.
🌿Nevoia de predictibilitate și rutină poate aduce stabilitate emoțională în cuplu, nu rigiditate.
🌿Intimitatea nu înseamnă mereu spontaneitate; pentru unii, înseamnă să știe când, cm și în ce condiții apropierea este confortabilă.

Uneori situația nu e despre cine greșește, ci despre cm pot doi oameni diferiți să fie aproape fără ca unul să se simtă copleșit. Apropierea nu cere forțare, ci ajustări de ambele părți.

Dacă te-ai regăsit, poate e un semn că apropierea poate arăta diferit — și asta e în regulă.

Această postare face parte din campania „Iubirea în viața reală – în ritmul tău”, o serie dedicată adolescenților, adulților și familiilor care trăiesc relațiile cu sensibilitate, profunzime și autenticitate.

Material scris de Iulia Bucur, Psiholog.

  | pentru relații conștienteDe ce ne alegem parteneri indisponibili emoționalȚi s-a întâmplat să te simți atras(ă) de c...
06/02/2026

| pentru relații conștiente
De ce ne alegem parteneri indisponibili emoțional

Ți s-a întâmplat să te simți atras(ă) de cineva care nu e niciodată pe deplin prezent, dar exact asta te ține prins(ă)?

Mulți oameni ajung, fără să vrea, în relații cu parteneri indisponibili emoțional.
Nu pentru că își doresc suferință, ci pentru că așa a învățat sistemul lor emoțional să recunoască apropierea.
Nu e o problemă de inteligență, maturitate sau voință. Este un răspuns format în timp, în relațiile anterioare, adesea foarte timpurii.

🧠Ce se întâmplă, de fapt, în interiorul nostru:
1. Atașamentul
• Dacă ai crescut într-un mediu în care afecțiunea a fost inconsistentă, distantă sau condiționată, creierul tău a învățat că iubirea implică așteptare și nesiguranță.
Când ai trăit mult timp cu distanță emoțională, apropierea constantă poate părea stranie, chiar dacă este sănătoasă. Uneori, ceea ce este stabil și disponibil nu se simte sigur, ci doar nefamiliar.

2. Reglarea emoțională
• Indisponibilitatea creează tensiune, speranță, dor. Aceste emoții intense pot fi confundate cu chimia sau pasiunea, chiar dacă ele vin din nesiguranță.

3. Nevoile emoționale
• Uneori alegem oameni indisponibili pentru a confirma o convingere veche: „Trebuie să fac mai mult ca să fiu ales(ă).”

🌿Nu ești „defect(ă)” și nu repeți acest tipar pentru că ceva e în neregulă cu tine.
• Îl repeți pentru că o parte din tine încearcă să se simtă conectată folosind instrumentele pe care le-a învățat cândva. Conștientizarea nu aduce vină, ci opțiuni noi.

Dacă te-ai regăsit în rândurile de mai sus, poate e un semn că nu mai trebuie să porți asta singur(ă).

Tiparele se pot înțelege. Și, cu timp și sprijin, se pot schimba.

Această postare face parte din campania „Iubirea în viața reală, pentru relații conștiente”, o serie dedicată adulților care își doresc relații mai sănătoase, mai asumate și mai autentice.

Material scris de Andreea Cosmaciuc, Psihoterapeut.

Address

Strada Orzari, 86
Bucharest
021552

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 09:00 - 20:00
Wednesday 09:00 - 20:00
Thursday 09:00 - 20:00
Friday 09:00 - 20:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PsihoJourney posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram