24/04/2026
12 alpiniști au lucrat 10 ani pe o stâncă verticală deasupra Dunării, la temperaturi infernale și cu vipere ascunse în fisurile rocii, pentru a sculpta un chip de 55 de metri înălțime pe care un singur om l-a plătit din buzunarul propriu.
La granița dintre România și Serbia, în zona Cazanelor Mici, acolo unde Dunărea atinge adâncimea maximă de 120 de metri, peretele vertical de stâncă ascunde cea mai mare sculptură în piatră din Europa. Chipul regelui dac Decebal, cu ochii de 4,3 metri lungime și nasul de 7 metri, privește fix spre malul sârbesc. Acolo, de aproape 2.000 de ani, stă Tabula Traiana - placa memorială ridicată de împăratul roman care l-a învins pe Decebal în anul 105.
Ideea i-a aparținut lui Iosif Constantin Drăgan, un om de afaceri născut în 1917 la Lugoj, fiu al unui tăbăcar, care trăise cea mai mare parte a vieții în Occident și acumulase o avere estimată la peste 1,5 miliarde de dolari. Drăgan era un pasionat controversat al istoriei dacilor, autor al volumelor Noi, tracii și Imperiul Romano-Trac. Visul lui era să demonstreze contribuția dacilor la formarea culturii europene, iar monumentul de pe Dunăre trebuia să fie răspunsul românesc la Tabula Traiana de pe malul opus.
Proiectul a fost câștigat printr-un concurs de un sculptor din Orșova pe nume Florin Cotarcea. Avea doar 26 de ani când a preluat conducerea celei mai ambițioase lucrări de sculptură din istoria modernă a României. Sub comanda lui urma să lucreze o echipă de 11 alpiniști.
Pregătirile au început cu mult înainte de 1994, anul oficial al demarării lucrărilor. Au fost construite pontoane, aduse compresoare, amenajat șantierul și rezolvată logistica pe apă - singura cale de acces la stâncă. La locul de muncă se putea ajunge doar cu barca, pe golful format de râul Mraconia. De la baza stâncii până la schela de lucru, alpiniștii trebuiau să se cațere o jumătate de oră.
Prima etapă a fost defrișarea copacilor care împădureau peretele de stâncă. Apoi au urmat curățarea rocilor friabile și a stâncilor masive care puneau în pericol viața oamenilor. Nu s-au putut folosi utilaje grele. Absolut toate uneltele - ciocanul pneumatic, șpițul, barosul - au fost transportate cu barca și apoi urcate în saci de 40-50 de kilograme în spinare. Pentru modelarea stâncii s-a folosit peste o tonă de dinamită.
Doar cei care au trăit experiența muncii la altitudine pe o stâncă verticală, deasupra celui mai adânc punct al Dunării, pot înțelege cu adevărat ce a însemnat acest proiect. Vara, stânca se încingea la soare până devenea aproape imposibil de atins. Viperele se ascundeau în crăpăturile rocii și în punctele de susținere ale cablurilor.
S-a lucrat în două ture de câte șase ore: de la 7:30 la 13:30 și de la 13:30 la 19:30. Lucrările se desfășurau doar între martie și octombrie în fiecare an. Legătura dintre schela de pe stâncă și pontonul de la bază era asigurată prin două stații de emisie-recepție.
Accidentele nu au întârziat să apară. O echipă de cinci persoane care lucra pe schelă a căzut în gol câțiva metri, după ce două pitoane de susținere s-au smuls de pe cablul montat în jurul stâncii. Din fericire, alpiniștii nu au suferit răni grave. Unul dintre ei a fost mușcat de o viperă ascunsă într-un punct de susținere, dar a primit imediat ser antiviperin.
Cea mai dramatică problemă a fost nasul lui Decebal. Zona rocii unde fusese sculptat avea fisuri naturale, iar trepidațiile de la ciocanele pneumatice accelerau procesul de degradare. Nasul de șapte metri s-a fisurat și risca să se desprindă și să cadă în Dunăre. Soluția a fost radicală - nasul a fost dinamitat, iar apoi remodelat și întărit cu armătură de fier și ciment.
Te-ai întrebat vreodată cm ar fi să privești în jos de la 55 de metri înălțime, atârnat de o stâncă verticală cu un ciocan pneumatic în mână, știind că sub tine curge cel mai mare fluviu al Europei la adâncimea maximă de 120 de metri? Alpiniștii de la Cazane au trăit asta în fiecare zi de lucru, timp de un deceniu.
Iosif Constantin Drăgan venea periodic să inspecteze lucrările. Proiectul l-a costat peste un milion de dolari. Sub chipul regelui dac, a ordonat sculptarea unei inscripții în latină: DECEBALUS REX - DRAGAN FECIT. Regele Decebal - făcută de Drăgan.
În 2004, după un deceniu de muncă, lucrările au fost oprite. Sculptorul Florin Cotarcea a declarat că statuia era finalizată în proporție de doar 60%. De la distanță arată impresionant, dar de aproape se observă că multe detalii lipsesc. Nu acesta era punctul final pe care l-au visat creatorii ei.
Drăgan a murit în 2008, la 91 de ani, fără să-și vadă visul complet realizat. Plănuise și construcția unei copii în mărime naturală a Coloanei lui Traian la Cluj-Napoca, proiect care nu s-a mai concretizat niciodată.
Comparația cu Muntele Rushmore este inevitabilă. Americanii au lucrat 14 ani, între 1927 și 1941, cu peste 300 de sculptori-alpiniști. Românii au lucrat 10 ani, cu doar 12 oameni. Jurnaliștii de la Business Insider au inclus Chipul lui Decebal în topul celor mai mari cinci statui din lume, alături de Statuia Libertății, Colosul din Rodos, Buddha din Myanmar și Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro.
Astăzi, din 2019, statuia și podul de lângă ea sunt iluminate noaptea, tricolorul românesc proiectându-se pe pod. Florin Cotarcea, șeful alpiniștilor care la 26 de ani a acceptat provocarea vieții lui, locuiește acum în Germania, unde lucrează pe un camion și tatuează chipul lui Decebal pe brațele românilor din diaspora. Rudolf Cocic, mecanicul și alpinistul care a lucrat la monument de la început, se ocupă de mentenanța sculpturii și spune că ar lua-o de la capăt oricând. Iar chipul lui Decebal privește în continuare spre Tabula Traiana, răspunsul românesc la o provocare veche de două milenii.
