21/11/2019
Coxartroza
Reprezintă uzura cartilajului la nivelul articulaţiei şoldului, însoţită de durere şi limitarea progresivă a mobilităţii la acest nivel.
Articulaţia şoldului este una din cele mai mari şi mai solicitate mecanic articulaţii ale corpului. Ea este alcătuită din două oase: capul osului femural (care are o formă de bilă) şi osul acetabular (care are o formă cavitară, în care pătrunde capul femural). Ȋn plus stabilitatea articulară este asigurată de o serie de ligamente prezente la acest nivel. Suprafeţele articulare atât ale capului femural, cât şi ale acetabulului sunt acoperite de un strat fin de ţesut cartilaginos.
Ȋn coxartroză apare degenerarea acestui cartilaj, capetele osoase ajung să fie în contact unul cu celălalt(se freacă “os pe os”), suprafeţele de contact se deformează apărând osteofitele marginale, scleroza (adică creşterea densităţii osoase la locul unde presiunile sunt mari) şi o proliferare a membranei sinoviale care căptuşeşte pe interior articulaţia.
Cauzele care duc la această distrugere a cartilajului articular ar putea fi grupate în două categorii:
cauze externe în care creşte solicitarea mecanică a articulaţiei, acesta fiind expusă la încărcări mai mari decât este ea proiectată genetic şi cauze interne în care cartilajul este de la început de o calitate mai slabă nefăcând faţă chiar la solicitările vieţii normale
Articulaţie normală şi articulaţie artrozică
a) cauze externe:
- traumatismele soldate cu fracturi, sauluxaţii la nivelul şoldului
- activităţile profesionale, sau sportive ce presupun sărituri, contact repetat pe articulaţii, cărat de greutăţi timp prelungit;
- obezitatea prin suprasarcina care apasă zilnic pe articulaţii duce la depăşirea capacităţii normale de rezistenţă cartilaginoasă.
- inflamaţiile şi infecţiile duc la distrugerea directă a cartilajului articular.
- tulburările neurogene (parezele), prin scăderea tonusului muscular fac ca presiunile pe articulaţii să crească corespunzător
- displaziile de şold, respectiv luxaţiile congenitale (datorită deformărilor suprafeţelor articulare prezente la naştere şi netratate, prin contactul nefiziologic între ele apare în timp artroza)
b) cauze interne:
- de ordin genetic (calitate de la naştere a cartilajului mai slabă),
- metabolic (prin acumularea anumitor substanţe la nivelul aticulaţiei scade calitatea cartilajului).
Simptomatologie
Durerea are debut în zona inghinală şi devine progresivă limitând mişcarea în articulaţie. Ea poate iradia în fesă, sau pe faţa anterioară a coapsei spre genunchi. Caracterul durerii este mecanic (adică este provocată de mobilizarea articulaţiei şi se ameliorează în repaus) şi trifazic (durere la debutul mişcării, o atenuare ulterioară la mers urmată apoi de exacerbarea ei cu oprirea din activitate dacă mişcarea este prelungită).
Scăderea progresivă a mobilităţii articulare
Poziţia vicioasă datorată iniţial durerii, ce determină contracţia musculaturii şoldului, dar care în timp prin fibroza şi retracţiile care se dezvoltă, devine permanentă. Aceasta duce la o scurtare aparentă a membrului afectat cu şchiopătare şi deformarea compensatorie a coloanei lombare şi a bazinului.
Diagnostic
1. Istoricul afecţiunii pacientului: durere cu debut progresiv cu caracterul trifazic descris mai sus. De asemenea se pot aduce documente care să evidenţieze prezenţa unei afecţiuni în copilărie (ca displazia de şold) care a dus în timp la apariţia coxartrozei.
2. Examenul obiectiv: se efectuează cu pacientul dezbrăcat, cu pacientul culcat, în picioare şi în timpul mersului şi evidenţiază poziţia vicioasă a membrului inferior, scăderea masei musculare şi a tonusului muscular de partea şoldului afectat. Se evaluează amplitudinea de mişcare pasivă şi activă în articulaţia şoldului, iar o serie de manevre obiectivează această limitare de mişcare articulară. Adesea se observă o inegalitate a membrelor inferioare care poate fi reală (cum este în cazul coxartrozelor secundare unei displazii), sau aparentă (prin flexia coapsei secundar durerii). Ȋn coxartroze mersul este şchiopătat, deoarece pacientul caută să scurteze timpul de sprijin pe piciorul de pe partea şoldului afectat cu scopul de a scădea durerea n articulaţie.
3. Examenul radiologic confirmă prezenţa coxartrozei prin evidenţierea modificărilor tipice de la acest nivel: diminuarea, sau dispariţia spaţiului articular, scleroza osoasă, osteofite şi geode. O radiografie de bazin este suficientă pentru diagnostic, dar uneori este necesară şi o radiografie laterală a şoldului pentru evaluarea modificării raporturilor articulare.
4. Examenul CT cu reconstrucţie tridimensională se foloseşte uneori pentru aprecierea defectelor articulare
Tratament
a) Tratmentul nechirurgical
1. educarea cu privire la această afecţiune permite gestionarea mai uşoră a modificărilor pe care boala şi implicit tratamentul le aduce în viaţa pacientului şi a familiei acestuia.
2. adoptarea de măsuri pentru scăderea presiunii pe suprafeţele articulare:
- scăderea în greutate
- evitarea ortostatismului prelungit (spre ex. statul de cozi, sau căratul de greutăţi, cm ar fi sacoşe grele) şi respectarea perioadelor de odihnă
- mers cu bastonul sau cu cadrul
- statul în poziţie culcată pe burtă circa jumătate de oră de cel puţin 2-3 ori/zi pentru a împiedica contractura musculaturii şoldului
- folosirea de scaune mai înalte
- utilizarea de înălţătoare speciale pentru scaunul de la toaletă
- corectarea inegalităţii membrelor ( prin folosirea unei încălţăminte ortopedice)
3. Kinetoterapia în special hidroterapia, sau gimnastica în bazinul de înot) are ca scop păstrarea mobilităţii articulare şi menţinerea unui tonus muscular adecvat. Este ştiut că este mai greu să urneşti un obiect de pe loc decât să-l menţii în mişcare. Ȋn artroze efortul de pornire a mişcării la fiecare pas este ameliorat dacă tonusul muscular este bun cu consecinţe asupra scăderii durerii. In apă se realizează atât o întărire a musculaturii cât şi o scădere (datorită legii lui Arhimede) a greutăţii corpului, deci şi a încărcării pe articulaţie.
4. Fizioterapia prin procedurile sale are efect decontracturat prevenind apariţia poziţiei vicioase
5.Tratamentul farmacologic constă în administrarea de antiinflamatorii nesteroidiene, analgezice, respectiv cortiocoizi intraarticular
6. Administrarea de soluţii vâscoelastice intraarticular cu rol de protecţie a cartilajului articular
b) Tratamentul chirugical are ca scop scăderea durerii şi redarea mobilităţii articulare
Cea mai utilizată metodă chirurgicală este artroplastia de şold, o intervenţie ce constă în îndepărtarea suprafeţelor articulare deteriorate şi înlocuirea lor cu componente protetice realizându-se astfel o articulaţie artificială. Acest procedeu asigură refacerea mobilităţii articulare, îndepărtează durerea şi corectează diformităţile dependente de articulaţie. Având rezultate cu adevărat spectaculoase reprezintă practic procedeul cel mai râspândit de tratament al coxartrozei, la nivel mondial milioane de pacienţi beneficiind de artroplastie. Postoperator trebuie urmat un program de recuperare specific şi regim de viaţă specific care să protejeze articulaţia nouă introdusă chirugical.
