Psiholog Manescu Victor

10/10/2025

Astazi este ziua mondiala a sanatatii mintale. Cateva reguli simple si usor de tinut:

07/07/2023

Discutie la tv, despre cupluri, roluri si dificultatile pe care le intampinam in relatii. Multumesc Camelia Buligoanea pt invitatie si dialogul creat.

Roluri în relație și atașament | Eu sunt | Ediția: 04.07.2023Realizator: ...

23/02/2023

O emisiune despre retelele sociale si impactul lor

27/10/2022

Va invit sa ascultati emsiunea "Eu sunt" unde alaturi de Camelia Buligoanea am avut o discutie despre identitate si individualizare si modul cm ne afecteaza aceste forte psihice.

26/10/2022

Un dialog intens si frumos.

Fiecare avem o personalitate unica. Unicitatea ne da identitate.
Marea intrebare filosofala "Cine sunt eu?" te-a pus vreodata pe ganduri?

🔔Vei afla raspunsuri la aceasta intrebare prin reformularea ei in termeni psihologici, "Care este identitatea mea de sine?", alaturi de Camelia Buligoanea si invitatul sau psiholog Victor Manescu, joi de la 17.30.
www.radioterranova.ro

21/09/2022

"Copiii vostri nu sunt copiii vostri.

Ei sunt fiii si fiicele dorului Vietii de ea insasi indragostita.

Ei vin prin voi, dar nu din voi,

Si, desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri.

Puteti sa le dati dragostea, nu insa si gandurile voastre,
Fiindca ei au gandurile lor.

Le puteti gazdui trupul, dar nu ai sufletul

Puteti nazui sa fiti ca ei, dar nu cautati sa-i faceti asemenea voua.

Voi sunteti arcul din care copiii vostri, ca niste sageti vii, sint azvarliti"

20/09/2022

Vorbeste-ne despre Durere

Atunci o femeie indrazni: "Vorbeste-ne despre durere". Si el incepu:
"Prin durere se sparge cochilia care va acopera judecata. Precum samburele fructului trebuie sa se crape, ca astfel miezul de taina sa se poata darui soarelui: asa trebuie sa va cunoasteti durerea.
Si numai asa veti izbuti sa va pastrati inima in inflorirea miracolului zilnic al vietii.
Numai asa durerea nu vă va parea mai putin miraculoasa decat bucuria;

Iar voi veti accepta varstele inimii, precum intotdeauna ati acceptat anotimpurile trecand peste campiile voastre,

Si veti veghea cu seninatate de-lungul tristetii iernilor voastre.

O mare parte din durere voi insiva ati ales-o,

Ea este doctoria amara cu ajutorul careia nestiutul vraci din fiecare tamaduieste eul bolnav;

Marturisiti-va, asadar, acestuia si sorbiti-i leacul in tacere si liniste,

Fiindca mana-i, cu toate ca grea si dura, este condusa de mana binevoitoare a Celui Nevazut.

Iar cupa pe care v-o ofera, chiar daca va arde buzele, a fost modelata din lutul pe care Olarul l-a muiat cu propriile-i sfinte lacrimi".
Kahlil Gibran - Profetul

03/09/2022

Toate aventurile vietii incep in familie si de acolo incepe orice mare poveste a calatoriei pe care fiecare dintre noi o facem in viata. Familia, parintii, sunt primul si marele creator al propriului nostru destin, sunt cei ce ne scriu psihismul. Familia este limbajul emotional pe care il vorbim intreaga viata atunci cand vorbim de relatii.

Acolo invatam iubirea, contopirea, speranta, acolo ne imprimam mecanismele de supravieturire, practic amprenta noastra unica este creata in relatiile de familie. Ceea ce ne face unici din punct de vedere psihic este creat in cadrul copilariei petrecute langa mama si tata.

Mama si tata sunt cerul si pamantul, intre care copilul gaseste fericirea si alinarea, siguranta si alinarea, acceptarea si iubirea neconditionata, lucruri care devin concepte centrale ale axului pe care ne cladim fiinta. Intre ei invatam compasiunea, empatia, grija pentru altcineva in afara de noi. Invatam ca trebuie sa avem acces la emotiile parintilor, lipsa acestui acces ducand, la adult la indisponibilitate emotionala.

Acolo insa invatam si respingerea, gelozia, dispretul, furia canalizata agresiv verbal sau fizic, ne cream sabloanele neputintei d**a care percepem intreaga viata, si pe care, unii dintre noi, ne chinuim o viata intreaga sa le infrangem sau conatientizam.
Copii trebuie sa aiba acces la emotiile parintilor, dar nu si la traumele lor.

Familia poate sa fie raiul sau iadul nostru, pentru ca nu avem capacitatea de a o modela sau influenta in mod mijlocit in perioada copilariei. Doar ca adulti intram in posesia "armelor" psihice prin care ne putem modela o familie cat mai aproape de visul nostru. Doar ca adulti intram in posesia curajului de a constientiza ca suntem creatorii lumii psihice a copiilor nostri, care sunt fara aparare in fata noastra atunci cand noi insine, ca parinti, nu ne rezolvam traumele si zbaterile.

Doar ca adulti putem rescrie povestea vietii noastre, prin binele copiilor nostri si binele fata de noi. Pentru ca atunci cand aflam ca ne putem iubi pe noi insine intr-un mod compasional, atunci putem sa ii iubim pe copii nostri, pentru ca intelegand nevoile noastre, putem in sfarsit sa vedem si nevoile altora.

30/08/2022

"Lacrima compasiunii se naste cand devenim constienti de rana urat mirositoare, ale carei cauze si si forme difera de la om la om. O astfel de rana este, pentru unii, stradania lor de o viata de a urca un munte, pentru a isi da seama , intr-un tarziu, ca nu pe acela trebuiau sa il urce.

Pentru altii, ea reprezinta abuzurile nerezolvate si netratate, suferite in copilarie. Iar pentru altii, rana poate fi o pierdere dureroasa , suferita in viata sau in iubire.

Cand omul plange, e semn ca a pus degetul pe rana sa. Vede, ca din cauza ei, a trait aparandu-se. Si vede ce a pierdut din acest motiv. Vede cm i-a paralizat iubirea de viata, iubirea de sine, iubirea pentru ceilalti.

In povesti, lacrimile ii transforma pe oameni, le reamintesc lucrurile cu adevarat importante si le salveaza sufletul. Numai impietrirea inimii poate sa impiedice lacrimile si unirea. Sufitii au o zicala: " Sfarma, Doamne, inima mea, sa-ncapa in ea iubirea infinita".

La fel ca in basme, lacrimile atrag lucrurile la noi, le corecteaza, furnizeaza partea sau fragmentul lipsa."

"Lacrimile si vulnerabilitatea nu despart oamenii, ci ii apropie. Exista o inhibitie a plansului. Lacrimile au ajuns aproape sacre in societatea moderna. Arata vulnerabilitati pe care nu vrem ca altii sa le vada. Cu toate ca ne aduna in interiorul nostru, si ne spun ca avem nevoie sa le dam voie sa se arate".

29/08/2022

Exista o conceptie la nivelul societatii romanesti cm ca daca te duci la psiholog, "esti cu capul". Aceasta conceptia telurica ne impiedica sa evoluam ca indivizi in cadrul societatii, cu un impact urias asupra echilibrului societatii noastre. Caci fiecare dintre noi contribuim la formarea societatii in care traim, ca vrem sau nu vrem, ca suntem constienti de acest lucru sau nu.

Trebuie sa intelegem ca nu este o rusine sa te confrunti cu probleme, si la un moment dat sa nu poti sa le treci daca nu primesti ajutor. Definitia traumei psihice ne arata foarte bine acest lucru: un pericol care ne depaseste capacitatile personale de surmontare. Ce inseamna aceasta? Ca pe moment, in urma unei traume, dezvoltam niste mecanisme de trecere peste ea, dar acestea sunt paguboase pe termen lung.

Iar rezultatul acestor mecanisme psihice paguboase va veni sa ne haituiasca mai tarziu. De aceea avem nevoie de ajutor. Modul in care societatea romaneasca priveste sanatatea mentala este oarecum umbrit din cauza educatiei.

Nu este o rusine sa te lupti cu probleme psihice. Nu este o rusine sa te simti cateodata depasit de situatie si sa ceri ajutor. Nu este o rusine sa te duci la psiholog.

Fiinta umana este in controlul functiilor ei patologice. Ce inseamna aceasta? Stim cand suntem bolnavi. Stim cand ne doare ficatul, rinichiul, stomacul, etc. Si atunci mergem la doctor. Pentru ca asa am fost educati. In acelasi mod, stim si cand nu suntem bine din puntct de vedere psihic.

Corpul nostru ne spune acest lucru. Doar ca din rusine , indusa tot de o educatie deficitara, nu cerem ajutor, nu ne ducem la psiholog, acel doctor de suflete. Si incercam sa ne "dregem" singuri, sa trecem peste totul singuri, sa nu cerem ajutor, pentru ca asa am fost educati, si facem acest lucru cu urmari catastrofale pentru viata, sufletul, mintea si inima noastra.

Un neurochirurg nu se poate opera singur. Chiar si profesionistii din sanatate apeleaza la alti profesionisti atunci cand este vorba de prorpiul lor corp.Atunci de ce am crede ca ne putem "trata" singuri atunci cand ne confruntam cu probleme de natura psihica??

Trebuie sa intelegem un fapt: psihologii lucreaza cu persoane ranite. Pentru ca indiferent de puterea noastra psihica sau de cat de mult vrem sa recunoastem, toti am fost cel putin odata raniti psihic in aceasta viata. Cel ce recunoaste acest lucru, reuseste sa treaca dincolo de o bariera, si se elibereaza de o greutate care a apasat orice suflet care s-a nascut pe planeta pamant si care se va naste vreodata: nu este o rusine faptul ca sunt om vulnerabil, care candva a fost o ranit, si care cateodata are nevoie de ajutor.

27/08/2022

Dorință

Fiinta umana isi cere dreptul la fericire. O face din zorii aparitiei sale si o va face pana la sfarsit. Cu toti cautam ceva. Ne arde o dorinta. Nu este doar una, insa ceva anume nu se sfarseste toata viata. Cine nu doreste o dragoste "eterna"? Cine nu isi doreste bani? Cine nu doreste sa fie sanatos, fara boala, pentru totdeauna? Cine nu doreste o functie mai bine vazuta sau un job mai bine remunerat?

Cine nu isi doreste un partener frumos, inteligent, atent, iubitor, un om care sa fie de nota "10" in cartile noastre? Si cine nu isi doreste ca atunci cand il gasim, sa dureze la nesfarsit povestile de dragoste?

Cine nu vrea sa fie fericit? Cine nu si-ar dori sa nu fi suferit in aceasta viata? Cine nu si-ar fi dorit sa nu fi privit in ochii persoanei iubite si sa vada acolo unde alta data era totul, cm acum a aparut tradarea sau indiferenta??

Cine nu si-a dorit ca parinte, ca sa nu vada vreodata ochii copilului lui atunci cand trece prin durerea vietii, si el sa nu se simta neputincios?

Cine nu si-a dorit macar odata ca parintii lui sa fie nemuritori si sa nu ne paraseasca niciodata? Cine nu si-a dorit macar odata, in clipe de deznadejde, ca lumea sa se invarta in jurul lui? Suntem niste fiinte care ardem de dorinte. Si daca se poate ca acestea sa nu se sfarseasca niciodata, atunci cand ele se implinesc.

Cautam ca rezultatul implinirii unei dorinte sa nu se sfarseasca maine. Ci sa tina la nesfarsit. De asta am "inventat" nemurirea. Ca ea poarta pecetea divinului sau o prelungim in legende in care eroii devin nemuritori conteaza prea putin. Ce ar fi speranta si credinta noastra fara un Dumnezeu fara inceput si sfarsit? Sa avem linistea ca macar ceva din ce dorim, nu se va sfarsi maine, ci este vesnic. Si ca este acolo pentru a ne oferi satisfactia pentru totdeauna.

Trebuie sa ne controlam dorintele. Ele transforma fiinta noastra, cliveaza, daca sunt lasate sa zburde in voia lor. Atunci nu mai controlam impulsurile care ne stapanesc, fie ele spirituale, materiale sau sexuale. Axele noastre centrale se destabilizeaza.

Si intram in supracompensari. Incepem sa simtim ca nimic nu ne mai satisface, devenim insatiabili. Incepem sa cautam derizoriul, usorul, ieftinul, surogatul, ne pierdem abilitatea de a observa ceea ce cautam de la bun inceput. Ne pierdem pe drum. Nimic nu ne mai satisface. Si atunci devenim "luciferici". Apare lacomia, dorinta fara margini, imposibil de potolit, si care cu timpul ne va duce la "cadere".

Khrisnamurti indeamna ca inainte de a porni in cautarea lui Dumnezeu, a realitatii si a conexiunii cu altii, inseamna prima oara sa ne cunoastem pe noi insine. Doar controland haosul din noi, putem sa controlam haosul din jur. Numai prin cunoastere si autocunoastere, prin cunoasterea de sine accedem la dorintele noastre si cm le putem controla sau indeplini.