http://www.catalinacainamisir.ro/

Cătălina Cainamisir - hugs, CC, Dorobanti, Bucureşti Sectorul 1 (2025)

13/11/2025

Nu m-am născut ca să urmez ordine.
Nu m-am născut ca să produc bani pentru alții.
Nu m-am născut ca să repet aceeași zi la nesfârșit.
Chiar nu m-am născut pentru „zona de confort.”

Și nici tu.

Dar uite-ne.
Cu limonada în mână și sufletul în stand-by.
Spunem că „e bine”.
Că „merge și-așa”.
Că „nu-i momentul acum”.

Dar știi ce?
„Bine” e boala celor care au uitat că pot mai mult.

Ne trezim. Bem cafeaua.
Răspundem la mailuri.
Zâmbim politicos.
Ne promitem că de data asta o să fie altfel.
Și nu e.

Pentru că e cald aici. E sigur. E previzibil.
Dar confortul ăsta costă scump.
Plătim cu potențial.
Cu visuri. Cu viață.

Zona de confort e o înmormântare lentă, cu catering și wifi bun.
Și totuși — tu o numești stabilitate.

Vrei să ieși?
Nu-ți trebuie un plan.
Îți trebuie un pas. Azi.

– Spune „nu” acolo unde tot spui „da”.
– Spune ce gândești, chiar dacă tremuri.
– Fă lucrul ăla mic care te sperie.

Curajul nu vine înainte.
Vine după.
După ce alegi să trăiești, nu doar să funcționezi.

Așa că întreabă-te:
Cât mai stai acolo unde e doar „bine”?
Și ce faci azi — ca să fie adevărat?

12/11/2025

Știi ce e mai greu decât să aștepți salvarea?
Să accepți că nu vine nimeni.

Nu o să vină un om, un semn sau o oportunitate care să-ți repare viața.
Nimeni nu o să-ți șteargă lacrimile, nu o să-ți dea curaj, nu o să-ți pună lumea în ordine.

Pentru că nimeni nu poate trăi în locul tău.
Nimeni nu poate face curat în haosul tău emoțional.

Poți să te rogi, să citești, să „manifești” cât vrei.
Dar la final, tot tu trebuie să te ridici.

Salvatorul tău ești TU.
Da, știu, e mai puțin romantic. Dar e singura variantă care funcționează.

Vrei un început?
Nu e greu. Dar nici confortabil.

– Curăță-ți spațiul.
Nu, nu e feng shui. E igienă emoțională. Praful din casă e doar reflexul prafului din minte.

– Hrănește-ți mintea, nu doar corpul.
Poți mânca bio toată ziua, dacă gândurile tale sunt toxice, tot te otrăvești.

– Fă un proiect mic, dar du-l până la capăt.
Nu mai aduna începuturi neterminate. Și Netflix e tot un proiect… doar că pe dos.

– Citește ceva care te contrazice.
Nu te vei lumina citind doar ce-ți confirmă. Lumina vine din disconfort, nu din like-uri.

– Îmbracă-te ca și cm viața ta contează azi, nu „de luni”.
Pentru că poate fix azi e ziua în care lucrurile încep să se schimbe. Dacă te prinde nepregătit?!

Când înțelegi că nu vine nimeni, devii liber.
Liber să te ridici.
Liber să alegi.
Liber să te salvezi pe bune.

Așa că, întrebare simplă:
– Câți ani ai de când aștepți pe cineva care nu mai vine?

11/11/2025

Vrei să fii o mamă bună.
Dar vrei și să creezi.
Să construiești. Să contezi. Să te simți vie.

Și acolo începe lupta.
Între femeia care vrea să-și urmeze visul
și mama care vrea să fie acolo, la fiecare detaliu din viața copilului.

Îți spui că se poate „echilibru”.
Dar uneori, echilibrul ăsta arată ca o frânghie întinsă între două lumi.
Una te cere toată. Cealaltă te judecă dacă nu ești.

Așa ajungi să trăiești între două vinovății:
cea că „nu ești destul de mamă pentru el”
și cea că „te pierzi pe tine”.

Dar într-o zi, obosești să alegi.
Pentru că, înăuntru, știi: nu vrei să renunți la niciuna.
Vrei să le împaci.
Să le lași să respire împreună.

Și acolo începe adevărul.
Când nu te mai presezi să alegi „una”, ci începi să privești dincolo de cele două.
Fără rușine. Fără scuze.

Acolo lucrează — nu ca o alegere, ci ca o perspectivă nouă.
De fapt, nu una. Cinci.
Și descoperi ce e între „mamă” și „femeie”, între vinovăție și libertate, între grijă și vis.
Îți deschide un spațiu în care nu mai lupți.
Ci vezi. Clar.

Și când vezi tot, decizia nu mai doare.
Devine firească.
A ta.

Dacă și tu ești acolo — între „vreau să fiu mamă bună” și „vreau să-mi urmez visul” —
🔗 linkul din comentariu e pentru tine.

06/11/2025

Mindfulnessul nu e liniște.
E ÎNTÂLNIREA CU TOT CE AI EVITAT.

Toată lumea vrea mindfulness.
Dar puțini sunt pregătiți pentru ce se trezește când liniștea chiar vine.

PREZENȚA nu e un citat motivațional.
E momentul în care tot ce te-a ținut în picioare începe să se prăbușească.
Și rămâi gol.
Doar tu, respirația ta și tăcerea.

Pentru un sistem nervos crescut în alertă, asta nu e pace.
E teroare.

Când iubirea a fost condiționată și siguranța, imprevizibilă,
corpul a învățat că liniștea e pericol.
A învățat să fugă, să repare, să demonstreze.
Să facă orice, numai să nu simtă.

Așa apare dependența de „a face”: muncă, planuri, control, salvare.
Nu din ambiție, ci din frică.
Frica aia veche care șoptește:
„Când e liniște, sunt singur. Când sunt singur, nu sunt în siguranță.”

Dar golul de care fugi nu e moartea.
E viața care vrea, în sfârșit, să intre.

Când corpul poate sta în liniște fără să se activeze,
înseamnă că a învățat ceva ce n-a știut niciodată:
că liniștea poate fi sigură.
Că nu mai trebuie să faci nimic ca să fii.

Tu ce simți când liniștea vine?
Pace sau panică?

hugs, CC

05/11/2025

Viața nu e concepută ca să fii tu fericit/ă.

Lumea aceasta nu are ca scop confortul tău personal.
Nu funcționează după logica dorințelor tale.
Nu a fost creată ca să-ți ofere siguranță, validare sau liniște.

E menită să te provoace.
Să te scoată din inerție.
SĂ TE PUNĂ FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU TINE.

Viața nu este despre mulțumire constantă,
ci despre mișcare interioară care duce la creștere reală.

Despre cm fiecare experiență devine terenul pe care te reconstruiești —
cu mai multă claritate, mai multă forță și mai multă asumare.

Durerea e uneori singurul limbaj pe care îl înțelegem.

Noi nu ne mișcăm din loc, în general, decât dacă ne doare.
Și uneori… nici măcar atunci.

Rezistăm. Negăm. Amânăm.
Până când durerea devine atât de clară,
încât nu mai avem unde fugi.

Abia atunci începem să alegem conștient.
Să trăim, nu doar să supraviețuim.
Să creștem, nu doar să reacționăm.

Fericirea e frumoasă.
Dar nu e scopul.
E, în cel mai bun caz, un rezultat secundar al unei vieți trăite cu sens, luciditate și asumare.

Tu ce alegi când nu ți-e bine — fuga sau creșterea?

Majoritatea fuge.
Tu?

hugs, CC

04/11/2025

O zi speri.
O zi urli.
Și în fiecare dintre ele, te minți că e ultima dată.

Ai ajuns să-ți trăiești viața printre cioburi și scuze.
Să numeri zilele între două furtuni și să speri că, poate, azi nu se întâmplă nimic.

Zici că îl înțelegi.
Că are și el greutăți.
Că te iubește „în felul lui”.
Dar în felul ăsta, tu te pierzi pe tine, zi după zi.

Ți-ai făcut din supraviețuire o rutină.
Știi când să taci, când să pleci din cameră, când să-i spui „ai dreptate” doar ca să eviți dezastrul.
Și totuși, nu știi când te-ai pierdut.
Când ai început să crezi că meriți atât.

Îți spui că nu e chiar așa de rău.
Că toată lumea are probleme.
Dar în tine, ceva urlă.
Și de la o vreme, urletul ăla nu mai tace.

„Până când?”
Asta e vocea care te bântuie.
Cea care rupe carnea din tine, dar și cea care te trezește.
E începutul fisurii.
Primul moment de adevăr.

Mintea îți spune că nu poți pleca.
Inima știe că n-o să mai reziști dacă rămâi.
Și undeva între ele, apare ceva nou.
Un spațiu pe care nu-l mai poți ignora.
Locul unde începi să vrei să vezi.

Pentru că nu e vorba despre „rămân” sau „plec”.
E despre de unde alegi.
Din frică sau din libertate.
Din rușine sau din iubire de tine.

Adevărata claritate nu vine când pleci.
Vine când înțelegi de ce ai rămas.
Și când vezi tot, fără scuze, fără iluzii, fără „poate”.

Acolo lucrează — între extremele care te sfâșie,
deschide un spațiu nou, în care nu mai reacționezi, ci vezi. Clar.
Și descoperi că nu există doar două drumuri.
Sunt cinci. Cinci perspective care te scot din capcana alb-negru-ului.
Și când le vezi pe toate, decizia nu mai e o luptă.
E o revelație.
Fără vinovăție. Fără frică. Fără ură.
Și o iei. Ușor, calm, sigur.

Dacă ești acolo — între două variante care dor —
🔗linkul din comentariu e pentru tine.

03/11/2025

Ani la rând, ni s-a spus că succesul ține de inteligență.
De cifre. De logică. De cât de repede „pricepi”.

Dar adevărul e că lumea reală funcționează altfel.
Nu câștigă mereu cel mai „deștept” – ci cel care știe să se conecteze.
Cel care ascultă, se reglează emoțional, inspiră încredere, și poate lucra cu oameni diferiți.

Astăzi, știm că există mai multe forme de inteligență:
– emoțională, care te ajută să navighezi prin relații;
– socială, care construiește punți între oameni;
– intuitivă, care te face să simți direcția corectă;
– spirituală, care dă sens deciziilor tale.

IQ-ul te poate duce la interviu.
Dar EQ-ul, SQ-ul și intuiția te vor ține în joc – și te vor face om înainte de toate.

Poate că următoarea mare revoluție în leadership nu e despre cât știi,
ci despre cât poți simți, înțelege și integra.

Pentru că adevărata inteligență nu se măsoară în puncte.
Ci în prezență. În conștiență. În felul în care creezi impact fără să pierzi umanul din tine.

Tu?
Ce formă de inteligență îți ghidează deciziile? (🤫 nu trebuie să ne spui și nouă, dar ție …)

hugs, CC

31/10/2025

Trăim într-o lume în care informația curge ca un ocean.
Și, totuși, murim de sete.

Ne scăldăm în citate motivaționale, workshopuri, podcasturi, clipuri cu „lecții de viață”.
Avem explicații pentru orice.
Dar zero transformare reală.

Ne înecăm în cunoaștere, nu pentru că nu știm să gândim, ci pentru că nu știm să simțim.
Am transformat dezvoltarea personală într-o formă sofisticată de evitare.
Ne vindecăm doar în teorie.
Ne înțelegem rănile… dar nu stăm în ele.
Și fiecare nou „aha moment” devine doar o altă bulă de oxigen care nu ține prea mult.

Nu ducem lipsă de informație.
Ducem lipsă de integrare.
De curajul de a trăi ceea ce știm.
De a coborî din cap în corp.
Din explicație în experiență.

Pentru că, la final, nu contează câte cărți ai citit.
Contează cât din tine s-a schimbat cu adevărat după ce ai închis cartea.

Ne e sete de sens, nu de teorii.
Și doar cine are curajul să se oprească, bea cu adevărat apă vie.

Tu?

30/10/2025

Când mintea ta nu mai știe ce să aleagă, e semn că a venit timpul să gândești altfel.

Nu mai e despre ce alegi.
E despre A VEDEA CE NU SE VEDE DE OBICEI.

De cele mai multe ori, nu suntem blocați între două opțiuni.
Suntem blocați între două versiuni ale noastre.

Și atunci, logica nu mai ajută.
Ai nevoie de ALT NIVEL DE CLARITATE.
De o metodă care să te scoată din „ori-ori”
și să te ducă în locul unde apare adevărul complet.

Acolo te duce TETRALEMMA.

Un atelier de final de an pentru cei care nu mai vor răspunsuri de suprafață.
Un exercițiu rar de prezență și perspectivă,
acolo unde mintea vrea alb-negru,
iar viața îți arată nuanțele din mijloc.

Nu e un eveniment pentru oricine.
Dar dacă e pentru tine — o să știi.
Și vei simți.

📍 București • 29 noiembrie 2025 • 09:30–21:30
by HUGS Education

🔗 Detalii și înscrieri: link în comentariu

29/10/2025

Recunosc. Mă autodenunț.
– Reframing Sistemic a fost despre mine.

Dați cu pietre, judecați, puneți etichete.
Dar citiți până la capăt.
Pentru că e și despre voi.

Fiecare dintre noi poartă un sistem.
Familia, experiențele, respingerile, iubirile, traumele.
Toate.
Și în fiecare interacțiune, aceste lumi se întâlnesc.

La METAMORFOZA, oamenii nu s-au prefăcut.
S-au arătat.
Au plâns cu muci și au râs cu lacrimi.
Fără rușine. Fără mască.

S-au lucrat teme grele – hărțuire emoțională, relații toxice,
autosabotare, nevoia de a fi suficient,
frica de succes și vinovăția de a trăi bine.

Și în toate, am coborât în rădăcină.
Acolo unde s-au născut minciunile pe care le tot hrănim.
Acolo unde sistemele se rescriu.

Am simțit cm e să fii sănătos în interior.
Să nu te mai aperi de viață.
Să respiri liber.

Și da, mama avea dreptate:
„Cătălina, ești norocoasă că trăiești ce te împlinește.”

Sunt.
Dar nu pentru că „mi-a ieșit”.
Ci pentru că, în sfârșit, m-am oprit din luptă.

Metamorfoza nu e un moment.
E o decizie.
Să nu mai fugi de tine.
Să stai acolo, chiar și când doare.

Asta e transformarea adevărată.
Restul… e marketing.

27/10/2025

Ai observat cât de multă energie pun unii în micile-mari răutăți?
Un comentariu aruncat în colțul gurii.
O ironie „nevinovată”.
O bârfă strecurată subtil.
Un zâmbet fals, dar cuțitul în spate.

Nu sunt întâmplătoare.
De fapt, aceste gesturi nu au legătură cu tine.
Ci cu ei. Cu psihicul lor.

Micile răutăți sunt expresia unui psihic care nu știe să-și regleze altfel tensiunea.
Sunt descărcări.
Supape prin care se revarsă frustrarea, neputința, rușinea, invidia.
Tot ce e prea greu de dus și nu poate fi conținut – se varsă în afară, spre alții.

De aceea, nu ești tu problema când cineva te lovește „sub centură”.
E doar felul lor de a-și calma propriul haos interior.
Și paradoxul e că, în timp ce par puternici în veninul lor, în realitate își arată slăbiciunea cea mai mare: incapacitatea de a-și purta, vedea și rezolva propriile răni.

Adevărul crud?
Oamenii care rănesc, sunt oameni răniți.
Iar ceea ce vezi ca „răutate” e, de fapt, un strigăt disperat după reglaj interior.

–––
Pentru cei care aruncă răutăți: opriți-vă și priviți rana din voi, nu oglinda celuilalt. Altfel, veți continua să vă otrăviți singuri.

Pentru cei care le primesc: încetați să vă otrăviți cu gunoiul altora. Nu vă aparține. Respirați și întoarceți-vă la voi.

Pentru toți: Răutatea nu e putere. E doar durerea care sângerează spre alții.

Cu luciditate și blândețe,
hugs, CC

25/10/2025

Toți vor să știe ce alegere ai făcut.
Nimeni nu te întreabă Din Ce Loc alegi.

Asta e problema.

Alegem din vină.
Din frică.
Din oboseală.

Și ne mirăm că viața nu se așază.

TETRALEMMA – Decizii și Daruri.
Un atelier de o zi în care nu cauți răspunsul corect, ci perspectiva care te eliberează.

Lansare în curând.

Cătălina Cainamisir - hugs, CC

13/11/2025

12/11/2025

11/11/2025

06/11/2025

05/11/2025

04/11/2025

03/11/2025

31/10/2025

30/10/2025

29/10/2025

27/10/2025

25/10/2025

Address

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category