25/11/2025
Receptivitate la BU****IT.
Da, așa îi spun cercetătorii. Și, sincer, nici nu mai ai unde să te ascunzi după ce citești cm funcționează: cât de ușor ne lăsăm luați de valul unor cuvinte care sună „mare”, „mistic”, „profund”, dar care nu duc nicăieri.
Și stau uneori cu telefonul în mână, derulând, și mă întreb: cm am ajuns aici?
Cum am ajuns să tratăm sănătatea mintală ca pe un podium pe care oricine poate urca, atâta timp cât știe să scrie suficient de complicat sau suficient de dramatic?
În ultimii ani, feed-urile s-au umplut de profunzimi din carton.
Texte scrise în limbaj opac, metafore care nu se leagă de nimic, drame personale servite ca revelații spirituale.
Un teatru al suferinței.
Un spectacol al ego-ului.
Și, undeva în toată gălăgia asta, oamenii reali sunt tot mai confuzi, tot mai vulnerabili, tot mai dispuși să creadă orice sună „adevărat”, chiar dacă e doar ambalaj.
Și mă uit la toată lumea asta care pretinde că „vindecă” — și mă ia un gust amar.
Pentru că nu claritatea face vizualizări.
Nu discernământul face valuri.
Nu realitatea schimbă algoritmul.
Zgomotul schimbă.
Confesiunea teatrală.
Profunzimea inventată.
Doar că zgomotul nu vindecă pe nimeni.
Nu oprește nicio cădere.
Nu ține pe nimeni viu într-o noapte în care nu mai ai aer.
Nu te ridică din nimic.
Și aici e partea care doare: sănătatea mintală a devenit divertisment.
Un show în care profesioniști, semiprofesioniști și neprofesioniști joacă același rol — să pară mai profund decât sunt.
Să impresioneze.
Dar sănătatea mintală nu e despre a fi impresiona.
E despre a fi înțeles.
A fi clar.
Și da, limpezimea are un preț.
Nu e spectaculoasă.
Nu e virală.
Nu e dramatică.
Dar e singura care te face să respiri.
Adevărul e că oameni reali ajung să își construiască viețile pe metafore fără sens, pe pseudo-profunzimi, pe confesiuni care nu vindecă, ci doar seduc.
Și apoi se miră că nu le e mai bine.
Un text vag poate să-ți întoarcă viața pe dos.
O metaforă poate deveni o credință falsă.
O confesiune dramatizată poate normaliza haosul.
O pseudo-profunzime poate ține minciuna vie ani întregi.
Și de-aia sunt atât de fermă: când vorbim despre mintea oamenilor, nu avem voie să ne jucăm.
Nu avem voie să cosmetizăm golul.
Nu avem voie să ambalăm suferința ca pe un produs bun de pus în feed.
Oamenii nu au nevoie de texte care sună bine.
Au nevoie de texte care schimbă ceva în ei, chiar și o vertebră, chiar și un centimetru.
Au nevoie de adevăr spus curat, așezat, fără fum și oglinzi.
Restul?
E doar zgomot frumos colorat.
Și da — bu****it-ul poate fi poetic.
Dar tot bu****it rămâne.
hugs, CC
