https://www.facebook.com/105827808925138/

Arta Vindecării, Bucureşti Sectorul 1 (2026)

03/02/2026

Burn-out-ul nu este despre “a nu fi suficient de puternic”.
Este despre a fi fost puternic prea mult timp, fără pauză.

Burn-out-ul apare atunci când stresul devine cronic, iar corpul și mintea nu mai au timp să se recupereze. Nu vine dintr-o zi proastă, ci din luni sau ani de “mai rezist puțin”, “după asta mă odihnesc”, “alții pot, trebuie să pot și eu”.

🔻 Semne frecvente de burn-out:
• epuizare constantă, chiar și după somn
• detașare emoțională, cinism, iritabilitate
• dificultăți de concentrare
• senzația că nimic din ce faci nu mai e suficient
• pierderea sensului și a motivației

🧠 Recuperarea nu este instant și nu înseamnă doar vacanță.
Este un proces psihologic profund, care implică:

✨ 1. Oprirea negării
Burn-out-ul nu se rezolvă “trăgând mai tare”. Primul pas este să recunoști că ești epuizat/ă, nu defect/ă.

✨ 2. Refacerea limitelor
A spune “nu” este o intervenție terapeutică, nu un eșec. Fără limite clare, recuperarea nu este posibilă.

✨ 3. Odihnă reală, nu doar pauze scurte
Odihna înseamnă activități care nu cer performanță: liniște, somn, ritm lent, spațiu mental.

✨ 4. Reconectarea cu corpul
Burn-out-ul este trăit în corp: tensiune, oboseală, dureri. Mișcarea blândă, respirația și somnul sunt esențiale.

✨ 5. Sprijin psihologic
Uneori, burn-out-ul ascunde perfecționism, hiperresponsabilitate sau frica de a dezamăgi. Terapia ajută la restructurarea acestor tipare, nu doar la “a merge mai departe”.

🌱 Recuperarea nu te aduce înapoi la cine erai înainte.
Te ajută să devii cineva care nu se mai pierde pe sine.

Dacă te regăsești în aceste rânduri, nu ești singur/ă. Și nu e prea târziu să te oprești și să îți reevaluezi alegerile.

24/01/2026

Pentru a empatiza cu experiența cuiva, trebuie să fii dispus să crezi în persoana respectivă așa cm o vede, nu așa cm îți imaginezi că ar fi experiența ei.

Bréné Brown

21/01/2026

🧠 Ce efecte are singurătatea asupra creierului nostru?

Singurătatea nu este doar o emoție trecătoare. Atunci când devine cronică, creierul o trăiește ca pe un semnal de alarmă.

🫂 Creierul intră în modul de supraviețuire
Lipsa conexiunii sociale activează aceleași zone cerebrale implicate în stres. Amygdala devine mai vigilentă, iar lumea poate începe să pară mai amenințătoare decât este în realitate.

🫂 Scade capacitatea de reglare emoțională
Cortexul prefrontal – responsabil de claritate, decizii și echilibru emoțional – primește mai puțin “sprijin”. De aceea, când suntem singuri mult timp, emoțiile pot deveni mai intense și mai greu de gestionat.

🫂 Creierul “uită” conexiunea
Fără relații sigure și constante, circuitele neuronale ale atașamentului se activează mai rar. Nu pentru că nu mai avem nevoie de oameni, ci pentru că durerea lipsei ne face să ne retragem și mai mult.

🫂 Singurătatea doare… la propriu
Creierul procesează singurătatea similar cu durerea fizică. De aceea nu este un moft și nici o slăbiciune să suferi când te simți singur.

💬 Vestea bună?
Creierul este plastic. Se vindecă prin relații, prin siguranță, prin a fi văzut și auzit. Uneori, primul pas este o conversație. Alteori, un proces terapeutic. Întotdeauna, o doză de blândețe față de tine.

✨ Dacă te simți singur(ă), este un semnal că mintea ta caută conexiune.

Te îmbrățișez,
Ana.

17/01/2026

A fi cu cineva este, înainte de toate, o alegere. Alegerea de a rămâne, de a construi, de a traversa dificultățile împreună cu persoana pe care o dorești.

Deși singurătatea poate părea confortabilă, ea este adesea o iluzie – suntem construiți biologic și emoțional pentru relație.

Provocarea reală este întâlnirea onestă a doi oameni, cu binele și cu vulnerabilitățile lor, alegându-se reciproc zi după zi. Iar pentru cei care au fost singuri mult timp, acest proces presupune și un doliu: renunțarea la vechi obiceiuri, la un stil de viață și chiar la o versiune de sine, pentru a te reconstrui lângă cel care devine oglindă, sprijin și legătură profundă între suflet și minte.

Există și cei care evită relația pentru că simt că “nu au suficient” de oferit — nici stabilitate materială, nici o viață care să arate bine în vitrina rețelelor sociale.

Dar relația reală nu se construiește pe perfecțiune sau pe decoruri ideale, ci pe prezență, implicare și disponibilitate emoțională. Greutățile cotidiene nu sunt un eșec al cuplului, ci chiar terenul pe care el se formează.
Oamenii nu sunt meniți să ajungă “gata” într-o relație, ci să crească împreună, traversând lipsurile, fricile și imperfecțiunile vieții reale.

Este înfricoșător – și, în același timp, profund vindecător și frumos.

Când relația este sigură, prezența celuilalt reglează: liniștește corpul, ordonează emoțiile și clarifică mintea.

A fi în cuplu înseamnă să nu mai porți singur greul, iar ceea ce este împărtășit nu mai apasă și nu mai doare la fel. În acest spațiu, relația devine nu doar legătură, ci și proces de vindecare.

16/01/2026

❄️Între hibernare și “înapoi la muncă” ❄️

Iarna, corpul nostru nu “uită” că ziua este mai scurtă, că frigul încetinește ritmurile biologice și că natura însăși se retrage.

Avem mai multă nevoie de somn, de căldură, de pauză. De hibernare.

Și totuși, calendarul nu ține cont de biologie.
Activitatea profesională se reia, alarmele sună, responsabilitățile ne cheamă “la datorie”.

🧠 De ce e atât de greu?

Pentru că există o discrepanță între nevoile corpului și cerințele mediului. Nu e lipsă de voință, nici “lene”. Este un organism care încearcă să se adapteze.

🔄 Reacomodarea nu înseamnă forțare, ci:
• ritm mai blând la început
• obiective realiste, nu performanță maximă din prima zi
• pauze conștiente
• acceptarea faptului că motivația vine din acțiune, nu invers

🌱 Motivația se reconstruiește pas cu pas, prin prezență, nu prin presiune. Prin a apărea, chiar și cu energie redusă. Prin a face “suficient de bine”, nu perfect.

Dacă simți că îți este greu să pornești, e posibil să fie exact ceea ce corpul tău încearcă să-ți comunice: ai nevoie de timp.

Adaptarea este un proces, nu un comutator.

🤍 Fii blând(ă) cu tine în această tranziție de iarnă.

blandete sanatatementala

10/01/2026

🎵🧠 Sunetele în Hertzi – ce pot face pentru mintea și emoțiile tale

Privesc sunetul ca pe un instrument de reglare a sistemului nervos.
Creierul nostru funcționează pe frecvențe (Hz), iar anumite sunete îl pot ajuta să iasă din starea de alertă și să intre într-una de calm, siguranță și echilibru.

Frecvențele numite “vindecătoare” (ex. Solfeggio) vin din tradiții vechi, dar astăzi le putem înțelege și psihologic:

- ele influențează undele cerebrale,
- induc relaxare profundă (Alpha & Theta),
- pot reduce stresul, anxietatea și tensiunea corporală.

De exemplu:

• 396 Hz – asociată cu eliberarea fricii și vinovăției
• 528 Hz – trăită de mulți ca o stare de liniște și coerență emoțională
• 639 Hz – armonizare relațională

🔬 Știința susține beneficiile sunetului pentru relaxare, somn și reglare emoțională (muzicoterapie, binaural beats).

✨ Ideea de “vindecare energetică” ține mai mult de dimensiunea simbolică și spirituală.

👉 Important: nu sunetul “vindecă”, ci starea pe care o creează în corp și minte.

10–20 minute, sau lăsat să ruleze pe fundal pe întreaga perioadă a somnului, cu volum blând, respirație lentă și o intenție simplă, pot face o diferență semnificativă în bunăstarea emoțională.

💡 Puteți găsi pe youtube playlisturi cu frecvențele de care aveți nevoie.

Uneori, calmul nu vine din explicații.
Vine din vibrație. 🤍

06/01/2026

Sunt oameni care nu sunt “reci”.
Sunt oameni care nu sunt “dificili”.
Sunt oameni care, pur și simplu, nu au fost învățați să-și recunoască emoțiile.

Pentru ei, tristețea se transformă în iritare.
Frica apare ca defensivă.
Nevoia de apropiere iese la suprafață sub formă de critică sau respingere.

Nu pentru că vor să rănească, ci pentru că acela este singurul limbaj emoțional pe care îl cunosc.

De multe ori, în spatele reacțiilor negative există:
– emoții nenumite
– nevoi neexprimate
– o istorie în care vulnerabilitatea nu a fost sigură.

Acești oameni nu au nevoie să fie corectați.
Au nevoie să fie întâmpinați cu răbdare.
Ajutorul nu începe cu “de ce ești așa?”,

ci cu:
– “Ce simți, de fapt?”
– “Ce ți-ar fi fost de folos atunci?”
– “E în regulă să nu știi încă să pui în cuvinte.”

Conectarea cu emoțiile este o abilitate care se învață, nu un defect de caracter.

Și uneori, primul pas este ca cineva să stea lângă tine suficient de calm încât să-ți permită să simți, fără să te aperi.

Dacă recunoști pe cineva aici — sau dacă te recunoști pe tine — să știi atât:
nu ești stricat. Ești în proces de dezvoltare.

04/01/2026

Individuarea, în sens jungian, nu este un concept rece sau abstract. Este o poveste profund umană — și, poate surprinzător, s-a născut dintr-o perioadă de criză, izolare și confruntare interioară.

După ruptura dureroasă de Freud, Carl Gustav Jung a intrat într-o etapă pe care el însuși o descria ca o “coborâre în adâncuri”. S-a retras din viața publică, și-a redus activitatea profesională și s-a lăsat cu totul în voia lumii sale interioare. A fost o perioadă marcată de vise intense, imagini simbolice, frici, confuzie, dar și de o curiozitate profundă față de ceea ce se petrecea în psihicul său.

Nu a fugit de această criză. A stat cu ea. A ascultat-o. A dialogat cu inconștientul său. Din această izolare (pe care mulți ar fi numit-o dezintegrare), Jung a extras sens.

Așa a prins contur procesul de individuare: drumul prin care o persoană devine cine este cu adevărat. Nu cine “ar trebui” să fie. Nu masca socială (Persona). Ci Sinele: acel centru profund care include atât lumina, cât și umbra noastră.

Ca psiholog clinician, văd individuarea nu ca pe o destinație, ci ca pe un proces viu, uneori dureros, alteori eliberator.
Este curajul de a te întâlni cu părțile tale negate (Umbra), de a-ți recunoaște contradicțiile, de a integra fragmentele tale risipite. Este un act de maturizare psihică, nu de perfecționare.

Individuarea începe adesea în momentele de criză: când vechile roluri nu ne mai încap, când identitatea se fisurează, când suntem “forțați” să ne retragem și să ne întrebăm: Cine sunt eu dincolo de ce am construit până acum?

Poate că Jung ne-ar spune că nu trebuie să ne grăbim să ieșim din astfel de perioade. Uneori, izolarea nu este un eșec — ci un spațiu sacru în care Sinele începe să vorbească.

✨ “Ceea ce nu este adus în conștiință se va manifesta ca destin.” — C.G. Jung

Dacă simți că traversezi o etapă de confuzie sau retragere, poate nu ești pierdut(ă). Poate ești, pur și simplu, pe drumul tău de individuare.

02/01/2026

Bună 🤍
Mă gândesc la începutul de an ca un cabinet imaginar de psihologie: liniște, o canapea, și o întrebare care plutește în aer — “Și acum… de unde încep?”

Poate ai auzit deja clișeele:
“Să reușești tot ce-ți propui.”
“Să devii cea mai bună versiune a ta.”

Sună bine. Dar adevărul clinic este acesta: mintea nu se mișcă din lozinci, ci din claritate emoțională. Iar claritatea vine din întrebări bune, nu din presiune.

🌱 Dacă anul acesta nu ar fi despre a face mai mult, ci despre a înțelege mai bine, te-aș invita să te oprești puțin aici și să-ți pui aceste întrebări:

1. Ce vreau să fie diferit la finalul acestui an — în cm mă simt, nu doar în ce obțin?
(mai liniștită? mai sigur(ă) pe mine? mai puțin obosit(ă)?)

2. Ce duc cu mine din anul trecut, deși m-a costat mult?
(obiceiuri, relații, ritmuri, așteptări care nu mai sunt ale mele)

3. Ce evit să privesc direct, sperând că va trece de la sine?
(emoțiile evitate nu dispar. Ele așteaptă.)

4. Dacă aș avea voie să aleg mai blând, unde aș spune “mai încet” sau “destul”?

5. Ce este sub controlul meu zilnic, foarte mic, dar real?
(nu planul pe 12 luni, ci următorul pas posibil)

🧠 Cum faci, concret?

Nu printr-o revoluție. Ci printr-o practică:

– scrie, nu în cap, ci pe hârtie
– alege o singură întrebare pe săptămână
– observă fără să te judeci
– ajustează, nu te pedepsi

Anul nu începe când ai obiective clare.
Anul începe când începi să te asculți cu onestitate.

✨ Dacă simți că postarea asta te-a atins, poate acesta e primul tău pas.
Spune-mi în comentarii: care întrebare te-a oprit din scroll?

19/12/2025

Cum îți aduni resursele pentru a ieși dintr-o asemenea relație?

Ieșirea dintr-o relație narcisică necesită mai mult decât voință. implică resurse emoționale, cognitive și relaționale.
Este important să:
* accepți că legătura este adictivă emoțional,
* înțelegi că atașamentul nu înseamnă compatibilitate,
* cauți sprijin extern — terapie, prieteni siguri, comunități de suport.

Resursa principală este claritatea: să vezi relația așa cm este, nu așa cm ai sperat să fie.

Cum te desprinzi?

Despărțirea de un narcisist este adesea o separare fără închidere emoțională oferită de celălalt.
Este nevoie să:
* renunți la așteptarea de a fi înțeleasă de el,
* accepți că explicațiile sincere pot să nu vină niciodată,
* construiești limite ferme, uneori chiar distanță totală.

Durerea despărțirii nu este doar după persoană, ci după versiunea de tine care a sperat, a investit, a crezut.
Și asta merită jelit, ca într-un doliu.

Un adevăr esențial, din perspectivă clinică și umană este că
Iubirea care te face să dispari nu este iubire. Este o relație de putere.
Iubirea sănătoasă nu te consumă, nu te izolează, nu te micșorează. Te lasă întreagă.
Iar întregimea ta nu este negociabilă.

Dacă totuși, trebuie să conviețuiești cu o persoană narcisică, îi poți face față și poate chiar trezi la realitate, arătându-te și ocupând mai mult spațiu în relație. Vorbește despre tine și stai fermă în poziția ta. Nu te lăsa clintită manifestările narcisistului și întâlnește-l atunci când vine spre tine.
Cultivă-ți propria doză de narcisism în limite sănătoase ale iubirii de sine.

Acesta este fundamentul stimei de sine

În psihologie, narcisismul sănătos se referă la capacitatea unei persoane de a se investi afectiv în sine fără a-i diminua pe ceilalți. Este baza stimei de sine stabile, nu a aroganței.

17/12/2025

Cum recunoști semnele că te afli într-o relație cu un narcisist?

Din punct de vedere clinic, relațiile narcisice sunt caracterizate prin dezechilibru de putere și invalidare emoțională.

Câteva semne frecvente:

• Idealizare urmată de depreciere La început ești ridicată pe un piedestal. Ulterior, nimic din ce faci nu mai pare suficient.
• Afecțiune imprevizibilă Nu știi când ești apreciată și când vei fi respinsă. Această alternanță creează dependență emoțională.
• Îndoiala constantă de sine Ajungi să te întrebi dacă exagerezi, dacă simți “corect”, dacă nu cumva problema e la tine.
• Pierderea autonomiei Deciziile tale sunt influențate, filtrate sau invalidate.
Un indicator esențial: confuzia psihică persistentă. În relațiile sănătoase pot exista conflicte, dar nu pierderea sinelui.

Cum îți regăsești identitatea după ce ți-a fost anulată?

Anularea identității nu se întâmplă într-o zi. De aceea, nici recuperarea nu este instantanee.

Primul pas este recunoașterea rănirii. Nu minimalizarea. Nu te grăbi să mergi mai departe.

Regăsirea sinelui presupune:
* să îți validezi trăirile,
* să îți recuperezi dreptul de a simți,
* să separi vocea ta de mesajele internalizate ale relației.

Identitatea se reconstruiește prin:
* alegeri mici, zilnice,
* reconectare cu ce îți aduce liniște,
* relații în care nu trebuie să te explici sau să te aperi constant.
Este un proces de reînvățare a încrederii în tine.

16/12/2025

De ce narcisistul are nevoie să controleze?

Din punct de vedere psihodinamic, controlul este un substitut al siguranței.

Narcisistul:
* nu tolerează dependența emoțională,
* nu suportă sentimentul de neputință,
* trăiește relațiile ca pe un teren de luptă pentru valoare.

Controlându-l pe celălalt, el încearcă inconștient să:
* evite abandonul,
* prevină rușinea,
* mențină iluzia de superioritate.

De ce îi este atât de greu să iubească autentic?

Iubirea autentică presupune:
* reciprocitate,
* empatie,
* vulnerabilitate.

Pentru o personalitate narcisică, vulnerabilitatea este asociată cu:
* durere veche,
* respingere,
* dezintegrare psihică.

De aceea, narcisistul:
* idealizează și devalorizează,
* se apropie și se retrage,
* iubește condiționat.
Nu pentru că nu ar vrea să iubească, ci pentru că nu știe cm să rămână în contact emoțional fără să se simtă amenințat.

Narcisismul ca structură de personalitate

Este important de diferențiat:
* trăsături narcisice (comune multor oameni),
* de tulburarea narcisică de personalitate (structură rigidă, pervazivă).

În forma clinică, narcisismul este:
* egosintonic (persoana nu îl percepe ca problemă),
* rezistent la schimbare,
* dificil de tratat fără motivație internă.

Narcisistul nu este “gol” pentru că nu a primit iubire. Este gol pentru că nu a fost văzut ca ființă separată, cu emoții proprii.
Iar acest gol, neadresat, este umplut prin:
* putere,
* admirație,
* control asupra celorlalți.

Referințe bibliografice:
* American Psychiatric Association (2013). DSM-5: Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders.
* Kohut, H. (1971). The Analysis of the Self. International Universities Press.
* Kohut, H. (1977). The Restoration of the Self. International Universities Press.
* Kernberg, O. (1975). Borderline Conditions and Pathological Narcissism. Jason Aronson.
* Kernberg, O. (1984). Severe Personality Disorders. Yale University Press.
* Millon, T. (2011). Disorders of Personality: Introducing a DSM/ICD Spectrum. Wiley.

Arta Vindecării

03/02/2026

24/01/2026

21/01/2026

17/01/2026

16/01/2026

10/01/2026

06/01/2026

04/01/2026

02/01/2026

19/12/2025

17/12/2025

16/12/2025

Address

Telephone

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category